Mulţi se întreabă şi puţini oameni capătă un răspuns adecvat, mai ales dacă se consideră că Dumnezeul revelat în Vechiul Testament, ar fi doar un Dumnezeu al răzbunării invidioase și al dreptății voalate care lovește implacabil, fără nici un discernământ, atât pe cel păcătos, cât şi pe cel drept şi neprihănit, iar, dacă în acest fel, ar sta lucrurile, atunci ar trebui căutate răspunsuri pentru vremea Noului Testament, când în arenele romane au pierit zeci de mii de creștini, prin moarte mucenicească, iar Dumnezeu ar fi făcut prea puţin pentru a-i salva, sau cum să mai comentăm pretinsa nepăsare a Proniei divine, cum apreciază fără discernământ unii, când în lagărele naziste au pierit şase milioane de evrei, în Rusia lui Stalin cincisprezece milioane de oameni, creștini și de alte credințe, în China lui Mao peste treizeci de milioane, mai ales că în acest fel, invocând asemenea exemple, putem recunoaşte că aceste atrocități au zguduit teribil însăși baza teologiei iudaice și creștine privitoare la mila și la Pro¬vidența lui Dumnezeu în lume. Mulţi teologi ne îndeamnă la reflecție, dar, cu toate acestea, textele biblice ni-L revelează pe Dumnezeu drept Creator al lumii, Stăpânul, Părintele iubitor, Salvatorul omenirii, iar în final, ca Mire în Persoana Mântuitorului Iisus Hristos.
,,Să-Ţi cânt Ţie, Domnului preamilostiv, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt întru toţi vecii”!
Mai presus de toate, însă, Dumnezeu ni Se revelează ca un Dumnezeu al milei, iar cuvântul «milă» este întâlnit de peste 250 de ori în Biblie, din care nu mai puțin de o treime în cărțile «Noului Testament», un astfel de cuvânt fiind solicitat de către cei care aşteptau ajutorul Lui Dumnezeu, mai ales că Iisus Hristos întruchipa chiar mila desăvârșită. E adevărat că, nu de puține ori, mila I-a fost sensibilizată și de implorarea oamenilor aflaţi în suferinţă care strigau: «Iisuse, Învă¬țătorule, fie-Ți milă de noi!», așa, cum strigau cei zece leproși (Marcu 17, 12-13), sau: «Iisuse, Fiul lui David, miluiește-mă!», dar, de cele mai multe ori, Evanghelia ne relatează că inima lui Iisus era predispusă spre milă, procedând la vindecarea celor în suferință, fără a fi rugat de cineva. De observat că majoritatea pildelor lui Iisus se axează pe evidențierea milei lui Dumnezeu față de oameni! Acest adevăr este cel mai bine ilustrat în Pilda marelui datornic: „Nu se cădea oare ca și tu să ai milă de cel împreună slugă cu tine, precum am avut și eu milă de tine?” (Matei 18, 34). Se aminteşte de multe ori faptul că la Judecata finală a omenirii, criteriul de departajare a celor merituoși de a accede în Împără¬ția lui Dumnezeu, față de cei păcătoşi, va fi tocmai evaluarea milei lucrătoare din timpul acestei vieți pământești (Matei 25), iar, dacă un singur înger ia apărarea unui om contra demonilor, Dumnezeu înclină balanţa în favoarea omului! Ca urmare, scrierile Noului Testament scot în evidență mai mult bunătatea lui Dumnezeu decât dreptatea, iar Iisus Și-a început programul misionar în sinagoga din Capernaum, anunțând că a venit în lume tocmai ca să dea de veste un an al milei Domnului (Isaia 61, 1-3), iar mai târziu, Iisus preciza: „Nimeni nu este bun decât Unul singur, Dumnezeu” (Marcu 10, 18). Asemenea texte au în vedere întreaga omenire nerăscumpărată care se afla iremediabil în robie morală și, ca urmare, nimeni nu poate pretinde a avea nici un dram de bunătate personală înaintea lui Dumnezeu! Sfânta Scriptură ne arată că până la un moment dat, fiecare etapă a creației a fost «foarte bună» (Facerea 1, 4, 10, 12, 18, 27), dar, aceasta era înainte de căderea omului, pentru că bunătatea și mila divină s-au revelat poporului biblic. Dacă privim cu atenţie, chiar şi Talmudul spune că cea mai mare manifestare a puterii lui Dumnezeu, ar consta în a-Și stăpâni mânia și a arăta față de cei răi o răbdare îndelungată, aceasta fiind și o manifestare a actelor Sale de temut, fără de care o națiune simplă n-ar putea fi admisă ca să existe (A. Cohen, «Talmudul», București 1999, p. 67). Același Talmud apreciază că dacă 999 de îngeri ar mărturisi îna¬intea lui Dumnezeu greșeala unui om, iar unul singur i-ar lua apărarea, Dumnezeu ar înclina balanța în favoarea celui singur, atât este de milostiv Atotputernicul! Cu toate acestea, doar în Dumnezeu poate exista un echilibru perfect între dreptate și milă, acea milă care îl aseamănă cel mai mult pe om cu Dumnezeu! Ca un bun tâlcuitor al Sfintei Scripturi, Sf. Apostol Pavel Îl numește pe Dumnezeu «Tată al îndurărilor și Dumnezeu a toată mângâierea» (II Cor. 1, 3). De fapt, îl citează pe Moise, care la a doua urcare pe muntele Sinai, după ce cunoscuse mila lui Dumnezeu față de poporul apostaziat, îl numește și el «Yahweh, Dumnezeu iubitor de oameni, milostiv, îndelung-răbdător, plin de îndurare și de dreptate» (Exod 34, 6). Dar, nu numai imensitatea spațiului poate fi un reper pentru imensitatea milei divine, ci și cea a timpului, fiindcă Iisus zice în marea Sa milă ca să i se ierte omului de 70 de ori câte 7, adică la infinit dacă se poate! Dacă vrem să aflăm ceea ce pretinde Bunul Dumnezeu în schimbul infinitei Sale mile față de om, să amintim ceea ce Iisus le-a zis ucenicilor: „Fiți dar voi desăvârşiți precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârșit este!”; „Fiți sfinți!” sau „Fiți milostivi asemenea Tatălui ceresc”! (Matei 5, 48; Luca 6, 36) (ca să fiți de-a pururi împreună cu El). Sunt unii care consideră că împotriva milei divine se poate păcătui totuși foarte grav în două feluri: în primul rând, prin prea marea încredere în mila iertătoare a lui Dumnezeu, și în al doilea rând, prin neimitarea Lui, adică lipsa de milă față de aproapele. Trebuie, totuși, avut în vedere că s-ar putea ca mila lui Dumnezeu față de om să se extindă doar pe parcursul acestei vieți pământești, iar la sfârșit, adică la judecata individuală și la cea obștească, să se arate doar dreptatea Lui.
,,Doamne, facă-Se voia Ta, după cum doreşti”!
Dacă vrem totuși ca atunci să aflăm milă, să urmăm învățătura lui Iisus de a-L imita pe Dumnezeu, de a avea o inimă largă și bună care să vibreze la suferințele semenilor noștri, să ne gândim la filosoful Epictet care spunea că «putem recunoaște o monedă și pe cel căruia îi aparține moneda după cele imprimate pe ea; tot așa recunoaștem că un om Îi aparține lui Dumnezeu când are imprimat în sufletul său mila, blândețea, generozitatea, răbdarea și afecțiunea. Dintre toate rămâne, totuși, mila ca fiind cea care îl aseamănă cel mai mult pe om cu Dumnezeu», iar, Sf. Ev Ioan amintea că mila noastră trebuie să fie sinceră, în sensul că nu trebuie «să iubim doar cu vorba, nici numai cu limba, ci cu fapta și cu adevărul» (Ioan 3, 18). În loc de concluzie, să redăm această Rugăciune sfântă care se leagă de Mila Lui Dumnezeu: «Doamne, săvârşit-am tot felul de păcate care mă războiesc, care fac chinul meu de nesuferit. Miluieşte-mă, Doamne, că eu singur sunt vinovat pentru această pustiire şi pieire a sufletului şi a trupului meu! Stăpânitu-m-a iubirea de sine, înrobitu-m-a nepurtarea de grijă, nimicitu-m-a lenevirea! Iartă-mă, Doamne, şi vindecă netrebnicul meu suflet! Depărtează de la mine pe duhul cel rău care face de nesuferit sufocarea sufletului şi a trupului meu! Ţine departe de mine greutatea cea apăsătoare din inima mea! Slobozeşte-mi sufletul şi trupul de toată nepăsarea, întristarea, plecarea spre păcatul firii, mâhnirea, deznădejdea, nepăsarea, nesimţirea, disperarea şi amorţirea cea aducătoare de moarte, căci eu de bunăvoie am adus în sufletul meu toate acestea. Iartă-mi, Doamne, mărimea păcatelor, vindecă mulţimea patimilor mele! Ajută-mă ca să nu Te întristez vreodată din pricina patimilor care stăpânesc netrebnicul meu suflet. Ridică de la mine laţul cel greu al păcatului, îndepărtează mereu pe tot vrăjmaşul şi potrivnicul. împacă viaţa şi sufletul meu, Doamne! Curăţeşte-mă de toată întinăciunea sufletului şi a trupului, ca să pot scăpa de duhurile viclene, care mi se fac mie întuneric şi beznă, deznădejde şi chin. Ridică-mă din patul durerii şi din aşternutul răutăţii. Apăsarea şi frica, şi robia gândurilor îndepărteaz-o de la mine! Doamne, facă-Se voia Ta, după cum doreşti! Bunăvoinţa bunătăţii Tale să zdrobească pe vrăjmaşii mei şi pe omul cel vechi cu patimile şi cu poftele lui. Fie, Doamne, voia Ta spre mine, încât bucurându-mă şi veselindu-mă să Te urmez fără tristeţe, cu faţa veselă şi să Te slăvesc, să-Ţi cânt şi să Te binecuvântez întru toţi vecii. Vino şi întăreşte-mă cu puterea Ta proniatoare, ca să Te preaslăvesc şi să-Ţi cânt Ţie, Domnului preamilostiv, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt întru toţi vecii. Tu eşti apărătorul meu împreună cu Preamilostivul Tău Părinte şi cu Mângâietorul Tău Duh în întristările care mă cuprind în zilele vieţii mele. Amin»!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
