Activităţile practice, ocupaţiile active trebuie să deţină o pondere accentuată, pentru că numai astfel şcoala poate reprezenta viaţa, realitatea, pe care copilul și tânărul trebuie să o cunoască îndeaproape, ca și pe cea din familia sa, de la locurile de joacă sau de divertisment! Aşadar, în perioada de creştere, adaptarea la procesul de instruire și educaţie se realizează cu ajutorul învăţării, care reprezintă, de fapt, preluarea şi asimilarea experienţei sociale.
Învăţarea este condiţionată de o dezvoltare individuală
Putem spune că această îmbogăţire privind cunoştinţele temeinice necesare determină dezvoltarea unor capacităţi, aptitudini, trăsături psihice, forme comportamentale de integrare socială corespunzătoare stadiului de dezvoltare somato-psihică individuală în diferitele etape de evoluţie de la copilărie la adolescenţă și la tinerețe, fiecărei perioade a învățării corespunzându-i o treaptă superioară de organizare funcţională și comportamental-adaptativă.
Desigur, întotdeauna există o soluţie a învățării, dar soluţiile propuse de diverşi “experţi” invitaţi pe la televiziuni sunt aberante, deoarece nu poţi rezolva o problemă actuală cu idei vechi de zeci și zeci de ani! Cei care cred aceasta n-au înţeles nimic din ceea ce se întâmplă, pentru că au rămas ancoraţi în trecut. Oamenii aceştia n-au auzit de “Wikipedia”, “Khan Academy”, “Open University”, “SkillShare” sau “Coursera”, dar, vor în schimb reguli mai stricte, uniforme obligatorii, intonarea imnului, pedepse fizice, controale corporale, pază armată, îndoctrinare consumistă și dezrădăcinată, exclusivistă sau multe asemenea “marote” pedagogice! Toate acestea nu fac decât să-i îndepărteze şi mai mult pe copii şi tineri de şcoală! Dacă în trecut elevii cei mai buni erau “mainstream”, acum au devenit “outsideri”, pentru că să gândeşti corect și în spirit critic e un lucru intolerabil în sistemul educaţional românesc. Dar, nu numai instruirea şi educaţia determină dezvoltarea copiilor și a tinerilor, ci şi învăţarea este condiţionată de dezvoltarea individuală, de care depind factorii interni care participă la activitatea de învăţare. Dezvoltarea psihică umană depinde de condiţiile concrete de existenţă, dar în acelaşi timp un “pedagog de școală nouă” realizează faptul că organismul copilului în plină dezvoltare corporală, funcţională şi psiho-intelectuală este permanent stimulat pozitiv de activitatea pe care o desfăşoară. El este antrenat de mediul său de viaţă în multiplele şi variatele activităţi, în raport cu studiul dezvoltării sale. În activitatea factorilor de decizie credem că este nevoie urgentă de o schimbare de paradigmă. Actualul model centralizat nu funcţionează şi va traumatiza tot mai mult viitoarele generaţii de absolvenţi. Nu ne putem aştepta ca din neant să vină cu soluţii, nu vom auzi de la fosilele din ministere decât amintiri din copilăria lor şi propuneri care să le reflecte nostalgiile “paradisului pierdut” în vâltoarea vremii din care au descins!
Să cuteze spre explorarea şi cunoaşterea lumii în care trăieşte, spre “cucerirea” spaţiului care-l înconjoară
Poate că o primă soluţie este de reglementarea şcolilor private. Nu ai cum să oferi învăţământ de calitate, dacă eşti forţat să ai exact acelaşi sistem ca o şcoală de stat. În momentul de faţă, nu există concurenţă reală între şcoli primare şi gimnaizale, licee şi universităţi particulare, deoarece nu pot fi o alternativă la cele de stat. Şi-au găsit, în schimb, o altă nişă: sunt doar nişte fabrici de diplome, unde achitarea taxei garantează absolvirea, fără a-i mai stresa pe cursanţi cu învăţatul (??!!). Dacă analizăm perspectiva ontogenetică, oarecum asociată cu cea numită “filogenetică”, de exemplu, în prima copilărie, activitatea motorie de mişcare: mersul, alergarea, păstrarea echilibrului şi altele îi permit micuțului școlar, dar și tânărului de gimnaziu sau de liceu sau chiar studentului, să cuteze spre explorarea şi cunoaşterea lumii în care trăieşte, spre “cucerirea” spaţiului care-l înconjoară. În toată complexitatea sa, jocul, sub diferitele sale forme, jocul de unul singur, cu adulţi, cu copii, cu tineri colegi, de la jocul cu idei, jocul de construcţii, de mişcare, până la jocul cu reguli este o activitate precumpănitoare, care-i îmbogăţeşte cunoştinţele tânărului vlăstar despre lumea reală şi-l ajută să-şi dezvolte tot mai mult mişcările, vorbirea, imaginaţia, relaţiile cu obiectele şi persoanele! Spre exemplu, dacă analizăm interesul copiilor preşcolari pentru povestiri şi basme, interesul trebuie menţinut treaz de către adulţi, de către educatori, care pot contribui foarte mult la modelarea trăsăturilor de personalitate ale acestora. Alături de aceste activităţi, preşcolarul se dovedește și un pasionat “constructor”, modelator şi un mare amator de desen, fără a lăsa de o parte nestivilita lui nevoie de mişcare. Oricum, în perioada şcolară, activitatea de instruire şi educaţie are cel mai mare rol în modelarea personalităţii. Activitatea devine sistematică în cadrul şcolii şi acasă, iar munca depusă este apreciată calitativ de profesori, familie şi colegi. Modul în care este apreciată activitatea copilului sau a tânărului, rezultatele şcolare obţinute reprezintă pentru şcolar expresia propriei valori, măsura în care se poate angaja responsabil la continuarea efortului, atât personal, cât şi în cel colectiv al clasei sau al grupei de studenți. În acest fel, rezultă că în şcoală se capătă nu numai cunoştinţe, ci se formează și oameni cu personalitate. Înclinăm să credem că o idee interesantă este introducerea sistemului de “vouchere” în mediul preuniversitar de stat. Adică fiecare părinte primeşte un “voucher” care acoperă integral cheltuielile cu educaţia copilului său având posibilitatea să îl înscrie în orice şcoală doreşte. Profesorii să fie plătiţi în funcţie de numărul de elevi înscrişi la şcoala respectivă, iar în felul acesta se va crea o concurenţă reală între şcoli, care va duce la reducerea risipei şi la creşterea calităţii actului educaţional.
Modelarea întregii personalităţi normale a viitorului tânăr sau adult
O altă idee interesantă se referă la extinderea sistemului de “vouchere”, astfel încât părinţii să-şi poată înscrie copiii la şcolile private, având subvenţionate de stat parţial sau chiar integral costurile. Se ştie că suma cheltuită pe cap de elev în învăţământul de stat este foarte mare şi ar acoperi cu uşurinţă preţul cerut de o şcoală privată, care va oferi însă condiţii mult mai bune. Următorul pas logic este privatizarea şcolilor de stat. Poate doar ca o sugestie, merită să amintim de “homeschooling”, ceea ce se referă la faptul că acei părinţi care nu doresc să-şi înscrie copiii la şcoală, să nu fie obligaţi să o facă. Ei vor trebui doar să participe la teste naţionale periodice, care le vor evalua nivelul de pregătire. În câteva ţări occidentale funcţionează cu succes acest sistem, iar elevii implicați au rezultate mai bune decât cei din învăţământul de stat. Pare interesant, nu-i așa? Desigur, valoarea formativă a procesului instructiv-educativ constă în structurarea comportamentului cognitiv, fixarea deprinderilor de muncă şi modelarea întregii personalităţi normale a viitorului tânăr sau adult. Prin procesul de instruire se realizează promovarea dezvoltării multilaterale a acestuia, mai ales dacă activitatea practică a elevilor determină îmbogăţirea lor intelectuală şi morală, datorită influenţei tehnicii moderne utilizate în procesul muncii, a calculatoarelor și a internetului. În multe privințe, putem spune că prin instruirea şi educaţia şcolară se dezvoltă caracterul conştient al activităţii, elevul capătă responsabilitate pentru a-şi îmbogăţi cunoştinţele în măura solicitărilor vieţii moderne, faţă de care trebuie să-şi crească potenţialul său adaptativ. Încă de la vârsta preşcolară, pentru copiii care merg la grădiniţe, începe procesul de conştientizare a activităţii, datorită programului de instruire şi educaţie dirijată. Această participare conştientă la activitate este mai mult dezvoltată în perioada şcolară, crescând cu vârsta, paralel cu dezvoltarea corporală şi mentală şi cu progresul de învăţătură. În activitatea de învăţare se asimilează conştient valorile culturii şi ale civilizaţiei, pe care şcoala şi societatea le consideră necesare pentru pregătirea şi formarea viitorilor cetăţeni.
În cazul universităţilor, ar fi normal ca autonomia lor să meargă până la capăt, adică să dispară orice subvenţie din partea statului. Oricum, cele mai multe dintre ele încasează mai mult din taxe decât de la buget! Se pare că vor exista burse pentru cei cu posibilităţi mai reduse, iar aceasta se întâmplă peste tot în lume.
“Eliberarea” și detașarea sistemului educaţional de obsesii maladive
Ca să revenim, considerăm că învăţarea, activitatea psiho-intelectuală se leagă strâns de procesele fiziologice ale sistemului nervos central de la nivelul creierului. Putem aprecia că învăţarea este o activitate complexă care asigură instruirea şi educaţia, dar şi oboseşte. Câtă vreme această oboseală dispare prin odihnă, totul decurge normal, fiziologic vorbind. Dacă, însă, efortul este mare şi îndelungat şi dacă nu se respectă condiţiile igienice necesare, care să permită refacerea forţelor, oboseala devine patologică, se instaleaza surmenajul, necesitând un tratament medical şi uneori întreruperea cursurilor.
Dar, pentru a evita astfel de tulburări ale sănătăţii şi activităţii şcolarului sau a tânărului student este bine să fie cunoscute reguli și norme igienice care permit să asigure desfăşurarea normală a muncii şcolare şi menţinerea sănătăţii, foarte importante pentru regimul de viață, dar și pentru profilul personalității viitorului om și cetățean! Școala este așa cum este, facultatea nu este obligatorie, deci, nu e normal ca toată lumea să facă o facultate doar de dragul diplomei, fără însă să-şi găsescă o slujbă în domeniul respectiv. Poate că este normal să plăteşti taxe, fiindcă educaţia de calitate are un preţ, iar dacă asta te obligă să lucrezi pentru a le putea achita, nu e neapărat ceva rău, poate acest lucru te va face mai responsabil.
În încheiere, putem aprecia că se pot spune foarte multe despre conţinutul materialului educaţional, despre conținutul învățării în condițiile modernizării procesului instructiv-educativ, dar felul în care tehnologia schimbă complet metodele de învăţare, dacă ar trebui sau nu să avem anumite teste obligatorii pentru toată lumea şi ce să conţină ele, care materii trebuie eliminate şi care nu, dacă trebuie scos statul cu totul din ecuaţia aceasta şi lăsată piaţa să decidă sau ar fi nevoie de nişte norme minimale, aceasta rămâne o problemă care trebuie dezbătută și analizată! Credem, încă, că lucrurile acestea se vor ajusta de la sine pe parcurs, odată ce se iau deciziile fundamentale privind “eliberarea” și detașarea sistemului educaţional de obsesii maladive, deoarece diplomele “cumpărate” nu sunt în fond decât nişte bucăţi de hârtie care îţi pot aduce eventual un job mizerabil în vreo instituţie de stat. Se cunosc foarte mulţi oameni de succes care nu au diplome şi există foarte mulţi oameni educaţi care nu au şcoală. Educaţia este un “produs social”, iar dacă acceptăm acest adevăr, vom avea o educație de o calitate mult mai bună decât dacă îi acordăm un statut special şi lăsăm nişte birocraţi să facă diferite “experimente” cu copiii şi tinerii noştri!
Profesor, Vasile Gogonea
