Educaţia…şi Lecţia de viaţă – Interviu cu medicul Cornel MUNTEANU, doctor în medicină! – “Vreau să fie folosit cuvântul cu moderație, dar centrat pe o anumită idee”

691

-Rep. Domnule doctor, au trecut alegerile și a venit gerul…care strânge, pentru că iată, avem primii fulgi de zăpadă! Cu ce ne încălziți în această situație, după ce plecăm din cabinetul dumneavoastră?
-Cu știri, cu informații, cu anumite rețete și chiar cu epigrame, domnule profesor!
-Rep. Știrea sau informația înseamnă «pâinea», chiar dacă e mucegăită! Iată, aveți în acest fel și un «subiect» de epigramă!
-Am eu o epigramă care îmi scapă acum! Și un «fâs» dacă îl scapă/ Ziaristul nu îl iartă…nu mai rețin în continuare. E publicată în volum și poate fi citită cu savoare!

“Satisfacția mea, după atâția ani de muncă în slujba sănătății oamenilor”

-Rep. Haideți să vă provoc și eu la o epigramă: Doctorul Munteanu,/ Ca-ntr-o melodramă,/ Scrie și tratează/ Cu o epigramă! Vă place, domnule doctor?
-Sigur că-mi place! Cum să nu-mi placă? Aveți talent!
-Rep. Nu am talentul dumneavoastră, pentru că tot ceea ce ați făcut și faceți…
-Da, am avut ambiția să fac aici, la Tg. Cărbunești, pentru că știți cum e cu «apostolatul» profesorilor, am avut ideea aceasta de a face ceva, am îndeplinit-o, am reușit-o, iar acest lucru mă bucură sincer! Aceasta e satisfacția mea, după atâția ani de muncă în slujba sănătății oamenilor!
-Rep. Adaug: Doctorul Munteanu/ Petrecut prin «vamă»,/ Are și rețetă/ Cu…o epigramă! Cred că sună interesant! Iată, câte lucruri am discuta despre profesie, despre împliniri profesionale, domnule doctor, vă vine în minte tot epigrama, așa este?
-Da, ar fi bine să alinăm durerile cu o epigramă!
-Rep. Poate chiar cu mai multe, că acum, după alegeri…Ne spuneți una și cu d-na Gorghiu, care a demisionat?
-Am alta, sper să nu deranjăm: Băsescu, în fapt, către Ponta: Sincer Băse sfătuiește/ Scapă domnule de ea,/ Gabi te nenorocește/ Moldoveanca-i piază rea! Domnule, așa a spus, așa l-a îndemnat pe Ponta, să scape de ea, că e piază rea! Așa: «cheia succesului pentru unele femei»: N-am crezut așa ceva, /Nici prin gând avea să-mi deie,/ Câte poate rezolva/ Un fund aprig de femeie!!
-Rep. Nu vreți să înlocuiți în epigramă cuvântul «fund», să zicem, prin cuvântul corp, nu e mai bine? Domnul doctor, au să vă mustre femeile!
-Nu, nu, e mai bine «fund», pentru că e …centrat!
-Rep. Vreți să spuneți, că e «centrat» la fileu sau centrat în careu, ca la fotbal?
-Corpul e corp, dar fundul e «centrat»! Așa am publicat-o și a mers!
-Rep. Vă propun să folosiți cuvântul «fundal» care sugerează un fel de…decor!
-Vreau să fie folosit cuvântul cu moderație, dar centrat pe o anumită idee! Am și alte epigrame de acest fel, care de care mai «decoltate»! Iată, să vă mai spun una, tot cu Doamna Carmen: Zburdă Doamna-ntr-una/ Ca o școlăriță,/ Că se vrea «bătrâna»/ Jună ștrengăriță! Sau: Ne-am găsit în sfârșit, nașii,/ Ne-au învins pușcăriașii/ Semnătura-n primărie/ Se va da din pușcărie! Să vă spun pe asta cu scriitorii pușcăriași: Un amic asear mi-a zis/ Scriitorii ăștia, oare, /Debutanți în închisoare/ Or fi și citit ce-au scris? Alta: Și pe ultima turnantă/ Se mai vrea încă amantă,/ Ba, și-aproape de finiș,/ Ar mai face-o pe furiș! Doctorate pe…tarabă: În piață se vând de toate/ De ani buni și doctorate,/ Unde proștii, mai ales,/ Vin și cumpără mai des! Un epigramist: Deși sufletul tânjește,/ Nu mai pică nici o damă,/ Că ea nu se mulțumește/ S-o bagi doar…în epigramă!
-Rep. E cam…fără perdea, domnule doctor!
-Uneori se văd multe și după perdea! Să vă spun ceva despre «reacția» subalternului: Când se uită-n farfurie/ Rău l-apucă o furie,/ Șeful lui, un cârpănos,/ N-a scăpat un os pe jos! Sau, una despre vinul meu de la Bărbătești: Vinul meu e-așa de bun/ Trei pahare dacă bei/ Trei cărări ți-apar în drum,/ Și cu ele trei femei! Ca să vă impresionez și să vă mirați mai mult, să vă spun ceva cu «De gustibus»: Doamnă educată, cultă,/ Se-ntâlnea destul de des,/ C-un savant și cu o bruă,/ Iar ea…bruta și-a ales!
-Rep. Sunt minunate aceste epigrame! Le-ați publicat?
-Nu, nu, dar intenționez să le public, pentru că mai am destule! Una nouă: Gorjul tot fu anunțat/ La TV și prin ziare, / Că ea de-«alea» s-a lăsat/ Că de-acum e mamă-mare! Cartea mai tare ca piatra: Scriu băieții în prostie/ Proză, teatru, poezie,/ Cu speranța s-aibă parte/ Să nu piară după moarte! Iată, una de la ginecolog: Am o veste bună, doamnă,/ Domnișoară, vrei să spui/ Atunci vestea este proastă:/ Ți-a crescut în burtă-un pui! Una biologică, iată: Când își pierde «libidoul»/ Omul e la fel ca …boul!/ Trage-n jug și duce-aduce,/ Dar nu poate reproduce! Mai am una – «La spital»: Bagă-ți tu în minte bine,/ La spital nu iei ce vrei,/ Doctoria-i pentru tine/ Asistenta-i pentru ei!

“Am fost «bolnav» de vânătoare”

-Rep. Mă impresionați cu epigramele! Mai sunteți sedus de pasiunea vânatului?
-De frumusețea vânătorii! Am fost «bolnav» de vânătoare! Eu am adus fazani în zona aceasta de la noi! Mă mai duc și acum, câte o zi întreagă, mai și nimeresc, pentru că anul trecut, spre exemplu, am «luat» cinci fazani! Cu doi ani în urmă au fost șapte, celălalt an au fost nouă!
-Rep. Sună ca o poveste vânătorească și la vânători, cifrele…împușcă ciudat!
-Am fost și «șeful» vânătorilor la nivel de județ! Atunci, am adus și am făcut volieră de fazani la Jupânești, iar după aceea, am adus volieră și la mine, lângă casă, la Bărbătești!
-Rep. Dar, Doamne, chiar în ușa casei?
-Da, da, lângă casă, creșteam pui, dar nu-i împușcam, îmi era milă de ei, pentru că eu îi crescusem! Când creșteau mari, îi duceam în luncă! Fazanii mai mari, dacă sunt așa de sperioși, veneau înapoi în volieră!
-Rep. Domnule doctor, cum priviți, și mai ales, cum primiți laudele oamenilor, ale pacienților pe care i-ați vindecat de-a lungul anilor?
-Știți cum e omul! Când îi faci bine, te laudă, te pupă, iar când nu-i mai faci bine, te uită și te înjură! Domnule, există o satisfacție, dar nu aceasta contează cel mai mult! Nu am făcut acest lucru doar pentru satisfacție, să fim serioși! Știu că lumea, când îi faci bine, te laudă, dar și atunci…Nu pentru laude facem atâtea lucruri frumoase, atâtea lucruri utile în viață, doar știți foarte bine acest lucru!
-Rep. Lauda, mai întotdeauna are un accent de nesinceritate, ceva de«îmbălsămare», se zice! Cred că sunteți de acord! Dar, în cazul recunoașterii unei activități prodigioase ca a dumneavoastră, ea constituie și o apreciere, domnule doctor!
-Poate că e valabil, dacă discutăm raportat la «masa» de pacienți, dar nu e valabil în particular, la modul individual acest lucru!
-Rep. Discuțiile particulare au și un anumit «câmp de idei», un cadru de abordare!
-Prin discuții particulare, poți aborda orice tip de problemă, așa mi se pare!
-Rep. Mai povestiți, cum ați ajuns la Spitalul din Tg. Cărbunești, domnule doctor!
-Am venit pe la 23 de ani, ca să-l ajut pe doctorul Puchiu! Eram «copilul» spitalului, într-un anumit fel, dar, am devenit specialistul anesteziilor cu eter! Pe atunci, mă chemau să fac anestezii și eu eram încântat de acest lucru. Îi ajutam în operații de apendicită și hernie. La un moment dat, eram un singur medic de gardă și trebuia să le faci pe toate, inclusiv chiuretaje.
-Rep. Dar, exista un medic specialist!
-Nu puteam să chem specialistul de acasă, așa că a trebuit să învăț să le fac pe toate. După aceea, am ajuns doi medici de gardă: unul pe specialități chirurgie, altul pe specialități boli interne, iar acum sunt cam 9 sau 10, plus serviciile de urgență. Deci, bolnavul vine întâi la urgență, iar ceea ce nu rezolvă urgența se trimite la ceilalți. Pe vremea aceea eram 10-12 medici, acum sunt peste o sută! Iar acum se internează, cam cu 50 de bolnavi mai mult. Vedeți, atunci eram 10-12, dar eram toți…doctori!
-Rep. Am înțeles precizarea subtilă, însă, accentuarea ei poate că deranjează!
-Da, domnule, dar să ne gândim și la cheltuielile care se fac, că poți să rezolvi treburile acestea cu 20-25 de doctori, nu mai mulți!

“Am fost și încă mai sunt un om ambițios, cu siguranță”

-Rep. Dacă ați fi mai tânăr și la vreme de stagiatură, ați judeca la fel?
-Nu le pot spune pe toate, dar, am motive să pot spune mai multe!
-Rep. Să înțeleg că păstrați motivele!
-Restul de 75 de doctori, pentru ce se plătesc și de unde? Fără înregistrare, vă pot spune că merită să fii director acum!
-Rep. Nu contează înregistrarea! Sunt și avantaje ale funcției de conducere?
-Evident!
-Rep. Când ați luat doctoratul în medicină?
-În 1980, cu o temă interesantă, poate o vom aborda vreodată!
-Rep. Acest lucru înseamnă că ați fost întotdeauna și sunteți omul care năzuiește la performanță!
-Am fost și încă mai sunt un om ambițios, cu siguranță!
-Rep. Este expresia cea mai elocventă a «tinereții fără bătrânețe», domnule doctor, Cornel Munteanu!
-Când ai încetat să mai fii, cât de cât, un copil sau un tânăr, cred că ești un om terminat!
-Rep. E o apropiere de expresia celebră a lui Brâncuși, care spunea că «atunci când am încetat să mai fim copii, înseamnă că am murit demult»!
-Comparația merge prea departe, chiar dacă pe mine mă fascinează Brâncuși, nu doar prin sculptura sa, dar și prin filosofia orientală, mai precis, cea indiană. Eu chiar am o epigramă: «Despre marele Brâncuși/ Scriu atâția mititei/ Că-s de-un singur gând conduși/ Să se-audă și de ei»! Domnule, unii dintre noi, credem că l-am descoperit pe Brâncuși, iar deodată, parcă ne-am repezit pe el. Să nu uităm că după unii, poate chiar el se consideră un sculptor francez de origine română! (Va urma)
Profesor, Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here