Educaţia…şi Lecţia de viaţă – Interviu cu Domnul Tudor Gheorghe, menestrelul cu har – “Românul este de la Dumnezeu dotat cu o inteligență, zic eu, superioară”

400

– Rep.  Domnule Tudor Gheorghe, ce ați fost întrebat cândva, și oarecum v-a surprins?
-Am fost întrebat odată, care ar trebui să fie criteriile, ce condiții ar trebui să îndeplinească un tânăr de azi, ca să ajungă «Tudor Gheorghe»! Și am spus: nu se mai poate!
– Rep.  De ce nu se mai poate naște un om de talia lui Tudor Gheorghe?
-De ce? Pentru că el ar fi trebuit să se fi născut la țară, într-o perioadă în care cântecul popular era adevărat, lăutarii erau adevărați, nu se inventase microfonul. Nu se știa de el. Se cânta normal – una la mână! Doi la mână: trebuie să te naști, să-ți dea Dumnezeu și mama ta un pic de glas! Trei la mână: să ai o putere de muncă și o voință extraordinare! Patru la mână: să iubești poezia! Cinci la mână: să faci teatru, ca toate lucrurile astea să le poți valorifica la maxim. E foarte greu să se mai întâmple toate astea!

“Mi-a făcut mare plăcere să văd oamenii oameni”

– Rep.  Vă place poezia? Care este poetul dumneavoastră preferat?
-Pentru mine, Arghezi este cel mai mare poet al nației române! Eminescu este genial în complexitatea lui! E genial și în poezie, e genial și în scrieri social-politice, dar cu mintea întreagă a fost până la 33-34 de ani. Din punctual meu de vedere, Arghezi este cel mai mare poet român!     – Rep.  Fiindcă ați fost considerat unul care cântă «ceea ce vede», aș dori să vă întreb, ce ați văzut astăzi la Tg. Jiu și la Universitatea «Constantin Brâncuși»?
-Ceea ce omul vede, și ceea ce vrea să vadă! Adică, în primul rând, am văzut niște oameni bucuroși să asiste la un eveniment important în viața Universității, în viața lumii academice, am văzut oameni deschiși, oameni care se uitau cu drag și apreciau acel «Laudatio» pe care mi l-a făcut domnul președinte, și la vorbele pe care le-am spus eu, încercând să fiu cât mai normal și fără un anume «ștaif» academic! Mi-a făcut mare plăcere să văd oamenii oameni, mai ales că suntem într-o perioadă destul de stranie, a întrunirilor cu alegătorii, unde oamenii se prefac și de o parte și de alta. Astăzi, în această sală, în această aulă, n-a fost loc de prefăcătorie!
– Rep. Această «prefăcătorie» din societatea în care trăim, ne afectează cumva, sufletește?
-Enorm! Adu-ți aminte, când eram tineri la facultate și la orele de socialism, ni se spunea că societatea capitalistă este decadentă, pentru că e fenomenul de alienare, pe când în socialism colectivitatea ne împiedică să avem…Ei, bine, am ajuns la acel fenomen de alienare!  Ne-am pierdut prietenii, nu ne mai cunoaștem între noi, dăm vina, ba că n-am avut timp, ba că suntem prinși cu aia și cu aia și ne rupem unii de alții, ceea ce este un lucru deosebit de trist!

“Această generație de copii vor spune atâtea lucruri demne de luat în seamă”

– Rep. Dar, totuși, cum se poate trezi omul din această stare?
-Nu se poate trezi din această stare, până ce omul nu realizează el însuși că este în această stare! Omul trebuie să trăiască, pentru ca să realizeze fenomenul! Românul este de la Dumnezeu dotat cu o inteligență, zic eu, superioară! Faptul că eu cred că nu suntem un popor care nu ne-am spus cuvântul din punctul de vedere al potențialului creativ… Șansa acestei nații e încă deschisă! Eu cred foarte tare în generația asta care vine! Eu cred foarte tare că ei au obligația de a continua o tradiție, aș zice eu! Destul de rar se întâmplă asta!
– Rep. Vă simțiți mândru că sunteți român?
-Da, și vă pot spune că două momente, până acum, cred că m-au făcut să fiu mândru că sunt român: perioada prepașoptistă, când tinerii plecați în străinătate și-au dat mâna toți, s-au întors în țară, și-au făcut România! Apoi, perioada interbelică, atunci când o seamă de intelectuali îndrumați de Nae Ionescu, de exemplu Petre Țuțea, Emil Cioran…
– Rep. Apoi, Mircea Vulcănescu, Ioan Petrovici!
-Da, da, Vulcănescu, Petrovici! Da, da, au fost niște nume fabuloase! Pentru că…domnule, tot îmi pun întrebarea, ce s-ar fi întâmplat, dacă n-ar fi venit peste noi…«tăvălugul», unde am fi fost noi din punctul de vedere al potențialului creator, al minții românului. Așa cred și acum, că această generație de copii care sunt și studiază la marile universități din lume…
– Rep. Aveți încredere că va fi o trezire la realitate?
-Sunt convins că într-un viitor, nu știu când va fi el, se va trezi în ei un sentiment normal, firesc, pentru că vor spune: domnule, oricât de agreat vei fi în societatea în care încerci să te integrezi, totdeauna vei fi privit de sus! Nu te vei simți niciodată…Oricât ai fi de bun, francezul nu te va accepta egalul lui! Și americanul la fel! Există acest fenomen și l-am trăit mereu! Ei, bine, această generație de copii, de tineri, deosebit de talentați, deosebit de deștepți, deosebit de capabili, vor spune atâtea lucruri demne de luat în seamă!

“Dacă omul nu are credință, piere! Omul trebuie să creadă”

– Rep. Aș fi dorit să vă aud cu câteva cuvinte despre credință și despre îndreptarea omului spre credință, despre această nevoie a omului de a-L avea ca sprijin pe Dumnezeu!
-Dacă omul nu are credință, piere! Omul trebuie să creadă! Eu am avut marea șansă ca să-i cunosc pe marii ierarhi ai acestei țări. Am fost într-o relație deosebită cu Înaltul Vornicescu, deci, l-am cunoscut bine pe ÎPS Mitropolit Nestor Vornicescu, am avut o relație specială cu Înaltul Bartolomeu Anania! M-am cunoscut cu Antonie Plămădeală! Îi știu pe toți!
– Rep. ÎPS Teofan!
-Acum voiam să-l numesc pe ÎPS Teofan, pentru că sunt într-o relație foarte specială cu Arhieria sa, pentru că am fost și la întronizarea sa de la Iași, în 2008, unde am vorbit și i-am spus Înaltului, care mi-a mulțumit că am venit: Atâta vă urez, ca să umpleți cu har ceea ce a construit Preafericitul Daniel!
– Rep. Fiindcă sunteți adeptul continuității, cred că acum continuați această relație cu ÎPS Irineu!
-Nu, din păcate, nu! Pe Înaltul Irineu l-am invitat la spectacolele mele, dar spre surprinderea mea, nu a venit niciodată la vreun spectacol de-al meu!
– Rep. Am să încerc să-i spun acest lucru, cu blândețea și cu decența care se cuvin!
-Nu cred că e nevoie, acest lucru trebuie să vină de la dânsul, nu de la altcineva! Probabil că a fost mult prea ocupat! Ei, Înaltul Teofan, nu exista spectacol la care să nu vină! Mi se pare că are un har deosebit și e un lucru deosebit pentru nația română să aibă asemenea oameni!
– Rep. Mie îmi place și ÎPS Irineu, un episcop cu o cultură teologico-filosofică deosebită, pentru că în interviurile cu ÎPS Sa, îl ascult cum utilizează noțiuni strict de filosofie și e considerat cel mai bun specialist în dogmatică din teologia noastră actuală!
-Mai bun decât Preafericitul Daniel, nu poate să fie, pentru că eu știu ce «lecție» mi-a ținut mie la Iași! Când, o noapte întreagă mi-a descifrat cuvânt cu cuvânt poezia lui Nichifor Crainic: «Unde sunt, cei care nu mai sunt?». Preafericitul a dat cea mai frumoasă replică! Pentru că fiind odată la Iași, unul dintre prelați, o înaltă față bisericească a simțit nevoia și a încercat să-l perie puțin spunându-i: «Vai, ÎPS Voastră, dar ce voce extraordinară aveți»! După care, Înaltul Daniel a început să râdă și zice: «Părinte, dacă aș fi avut o voce extraordinară, n-ajungeam ce sunt!». Nu vocea este la Preaferictul calitatea numărul unu! Nu vocea…, mintea!

“Omul va avea nevoie de «lecții», pentru că tot timpul, cred că ai ceva de învățat”

– Rep. Ce v-a inspirat, atunci când v-ați gândit să dați titlul spectacolului dumneavoastră: «Lecția»? Avem nevoie astăzi de «lecții»?
-Vezi, așa mi s-a reproșat, atunci când am făcut spectacolul în Basarabia! Să nu pun titlul afișului în acest fel! Să nu pun titlul spectacolului «Lecția», pentru că lumea o să zică: Ce, domnule, vine iar să ne facă o «lecție»?
– Rep. Acesta nu e un reproș, poate, doar o nedumerire!
-Nu, nu, eu voiam să zic, altceva, voiam să zic despre ceea ce spuneau ei! Nu întâmplător am zis! Eu consider că avem nevoie de omul…Indiferent ce e el sau ce nivel de pregătire are el! Pentru că va avea nevoie de «lecții», pentru că tot timpul, cred că ai ceva de învățat! «Lecția» pe care o propun eu, nu spectacolul în sine! Gestul meu de a mă duce și prin orașele mici ale țării poate fi relevant! Faptul că mă duc de la Rădăuți, de la Câmpulung-Moldovenesc, la oamenii aceia la care nu a mai avut loc un spectacol de un anume rafinament intelectual, este extraordinar de emoționant! De pildă, cei de la Râmnicu-Sărat sau la Focșani sau la Buzău…sau la…pe unde mă duc! Nu fac spectacol la Craiova și-l fac la Severin sau la Tg. Jiu? Am vrut să-l fac la Vânju-Mare, dar n-am mai avut unde! Că au băut ăia casa de cultură! Sau…mă rog…
– Rep. Cântecul pe care îl interpretați cu atâta măiestrie și cu har în sufletul dumneavoastră, mai poate ajuta cu ceva lumea de astăzi?
-Categoric! Cântecul ajută în permanență! În orice formă ar fi el, cântecul ajută! Chiar dacă pe toate ritmurile în care se promovează, chiar muzica asta de acum, contemporană, te conduce la o defulare! Nu te duce, să zicem, în zona rafinamentului intelectual, dar e nevoie ca fiecare om din această țară să fie capabil să facă ceva!
– Rep. Cântecul ne ajută să ne căutăm identitatea, la ce ne ajută?
-Nu, identitatea noastră n-avem cum s-o mai căutăm! Poate că ea încă nu s-a pierdut cu totul! Noi avem alte tare! Dar, din punctul de vedere al identității, noi suntem aceiași! Adică, un pic șmecheri, un pic leneși, un pic…și de o fantezie de netăgăduit! Dovadă că suntem printre cei mai recuoscuți hackeri din lume! Vezi, dacă românul n-a găsit să se exprime pe deplin în țara lui, într-un domeniu în care ar fi putut să fie luat în seamă, a găsit aceste modalități extraordinare de a se manifesta!
Rep. Ce apreciați cel mai mult la un om cu care stați de vorbă pentru prima oară?
-Privirea! Dacă se uită în ochii mei, continui discuția cu el! Dacă se uită în jos sau altă parte, nu-l mai bag în seamă!
– Rep. Sunteți optimist în ceea ce privește drumul pe care merge societatea de astăzi?
-Nu, drumul pe care merge societatea de astăzi, nu-mi dă niciun reper pe care, să zic eu, că pot să am încredere! Cred, însă, așa cum am mai spus, în generația care va veni și care va jalona drumul pe care să merg și să mai am încredere în ceea ce trebuie să fac!
– Rep. Vă mulțumesc și vă doresc multă sănătate și mult succes în munca pe care o faceți cu atâta har și cu atâta pasiune!
Profesor, Vasile Gogonea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here