-Rep. Domnule ministru, nu credeţi că trăim nişte vremuri nefireşti şi cu accente de anormalitate, în care neisprăviţii şi agramaţii, unii dintre ei, chiar cocoţaţi în funcţii de conducere bine plătite, sau alţii care sunt angajaţi cu un anumit scop la diferite publicaţii, aruncă vorbe veninoase şi mincinoase, cu tentă denigratoare asupra oamenilor de valoare din această ţară, asupra unor personalităţi care sunt marginalizate şi prin diferite mijloace perfide sunt maculate pentru că deranjează poziţiile mai mult decât discutabile ale unor indivizi aroganţi sau ale unor cercuri de interese?
– A.M. Aveţi dreptate, domnule profesor, pentru că în momentul în care spui lucrurilor pe nume, îți ridici în cap tot felul de neisprăviți! Nu este ceva nou la noi și nu mi se întâmplă nici mie prima dată, pentru că am deja o «colecție» pe care, poate, voi avea timpul să o comentez cândva! În zilele acestea, însă, inși care vizibil nu cunosc nici viața universitară și nici rigorile jurnalismului, ating o nouă culme – și absurdă și rizibilă – a falsificării: cum că m-ar preocupa ținerea de ore.
,,La Universitatea «Constantin Brâncuși» din Târgu Jiu, nu am fost de mulți ani decât pentru conferințe publice”!
-Rep. Dar, dumneavoastră sunteţi solicitat oriunde se desfăşoară o manifestare de înaltă ţinută şi oricând este nevoie de un cuvânt argumentat ştiinţific şi plasat într-un context care se pliază pe experienţa vastă pe care o aveţi în viaţa universitară!
– A.M. Nu este un secret că am sprijinit multe universități din țară și din afara țării, numai că, de exemplu, la Universitatea «Constantin Brâncuși» din Târgu Jiu, nu am fost de mulți ani decât pentru conferințe publice. Am susținut, la distanțe de cam un an, o conferință la reuniunea națională a «Anului Brâncuși» («Eliberarea», la Constantin Brâncuși, care a și apărut în volumul meu «Profunzimea artei», Libris, Brașov, 2020), apoi, o altă conferință în fața juriștilor (cu titlul «Legitimarea democratică», tipărită în volumul meu «Justiția și valorile», Meteor Press, București, 2019), la care mai adaug o conferință la inaugurarea Muzeului «Constantin Brâncuși», a cărui creare am și impulsionat-o iar, tot la Târgu-Jiu, am ţinut o conferință la o reuniune națională despre criza educației (reluată în volumul «Educația responsabilă», Niculescu, Buc. 2019).
-Rep. Pare-mi-se, domnule ministru, că vă leagă ceva profund şi sentimental, aş putea spune, de Târgu-Jiu şi de gorjeni!
– A.M. Cel mai recent, într-un program național, am prezentat online o conferință (cu titlul Universitatea și universitarul în schimbarea lumii, menționată ca atare în volumul meu «Viitorul universității», Editura «Gând Transilvan», Cluj-Napoca, 2020), iar, conferințele mele au fost publice și la ele a participat oricine a dorit!
-Rep. Să înţeleg că este vorba despre un «ştirist» de la noi din Gorj, care se înscrie cu «cinste» în tagma neisprăviţilor?
– A.M. Nu aş dori să comentez problema, pentru că eu nu duc lipsă de oferte de a susține ore de predare în țară și în străinătate, dar cu totul altele au fost și sunt angajamentele și preocupările mele! De aceea, consider că este falsă știrea insistent mediatizată, că aș fi susținut ore în ultimii peste cinci ani! De altfel, cred că este onorant să susții ore în fața oricui vrea să învețe, dar nu această activitate mi-a ocupat în totalitate timpul meu!
-Rep. Domnule ministru, vă propun să depăşim acest aspect care ne ocupă de prea multe ori timpul nostru preţios, aşa cum spuneţi dumneavoastră, pentru că se deturnează spiritul neobosit de la o activitate mult mai elevată, aşa că, vă propun să finalizăm dialogul nostru anterior despre «Europa şi Israelul – o simbioză istorică», o temă interesantă şi care mie îmi place foarte mult, pentru că…
– A.M. Este important, examinând relația Europa – Israel, să luăm în seamă starea Europei, mai exact, a nucleului ei, care este Uniunea Europeană! Mă refer, sintetic, la aspectele principale, pentru că, spus direct, Uniunea Europeană nu mai este doar promisiunea trăită euforic din anii nouăzeci, ci și realitatea birocratizată, brăzdată de mișcări centripete, deci, o realitate complexă din ultimii ani! În consecinţă, am putea spune că starea ei, nu se mai poate aborda cu speranța ameliorărilor pe care timpul de multe ori le aduce şi le seduce! Ea reclamă, acum, reorganizări cuprinzătoare!
-Rep. Aceste reorganizări, impun şi evitarea unei posibile stări de criză?
– A.M. Cu ani în urmă, luam act de noua criză europeană și anticipam că pentru Europa unită, de după 1993, va fi viitor doar sub condiția revenirii la democrație (vezi Andrei Marga, «The Destiny of Europe», Editura Academiei Române, București, 2012, pp.454-473) iar, mai târziu, am reiterat acest punct de vedere, iar evoluția Uniunii Europene confirmă cu prisosinţă această opinie!
-Rep. Totuşi, parcă se înteţesc previziunile sumbre asupra viitorului Europei unite!
– A.M. Astăzi, nici nu se mai invocă doar nemulțumiri punctuale sau trăiri de situații privind evoluția europeană, pentru că se vorbeşte, nu numai despre englezii care au preferat «brexitul» și despre regină, ci și despre o cale nefastă ce se înfundă, pe care Europa este conjurată să o părăsească, mai mult ca un fel de ultimă șansă! Nu ne aflăm, desigur, în fața alternativei «umanism sau barbarie», pe care Husserl o vedea ultimativ la sfârșitul anilor treizeci ai secolului trecut în Europa! Dar, nici nu este ceva liniștitor!
-Rep. Consideraţi că o criză a Europei unite anticipează şi o criză a democraţiei?
– A.M. Unii numesc derapajul ce s-a produs între timp, «post-democrație» – societăți în care au loc alegeri libere, dar, voința politică ce se impune este cea a «elitelor privilegiate» (Colin Crouch, «Postdemocratie», Suhrkamp, Frankfurt am Main, 2008, p.13), în vreme ce cadrul decizional condamnă cetățenii la pasivitate (Hans Magnus Enzensberger, «Sanfter Monster Bruxelles oder die Entmündingung Europas», Suhrkamp, Frankfurt am Main, 2013, p.60). După ce constată că «în multe țări ale eurozonei nu mai există, astăzi, de fapt, democrație», istoricii irlandezi propun «euroexit» (Brendam Simms, Benjamin Zeeb, «Europa am Abgrund», C.H.Beck, München, 2016, p.90). Italienii au dat în ultimii ani un vot important euroscepticilor, iar președintele francez mărturisea că în cazul unui referendum, în Franța, rezultatul ar fi «frexitul», iar asemenea indicii atestă, însă, o seamă de fapte!
-Rep. Unii vorbesc şi despre o criză în privinţa autorităţii statului, aşa este?
– A.M. Bunăoară, unii europeni sunt prizonierii reprezentărilor anacronice ale statului şi ei cred că statul național ar fi la capătul puterilor și opticile suprastatale ar avea cuvântul în mod exclusiv!
,,Uniunea Europeană se mai poate apăra, doar schimbând profund organizarea ei actuală, prin democratizare”!
-Rep. În estul Europei, cu deosebire, se accentuează unele puncte de vedere în legătură cu încălcarea suveranităţii şi chiar cu pierderea autorităţii statului naţional!
– A.M. Se cuvine, însă, asumată distincția dintre stat, ca și coordonare a activităților unei comunități naționale, și statul, ca impunere a granițelor înăuntrul Uniunii Europene! Ultimul, «statul controlor», își poate reduce ponderea, dar «statul ordonator» rămâne o condiție a funcționării democrației. Adevărul este că nici Uniunea Europeană nu poate fi funcțională, dizolvând statele naționale ca ordonatoare ale rezolvării de probleme proprii și impunându-le din afară, ce să facă? O nouă relație între inițiative naționale și valori universale, trebuie elaborată, astăzi, dincoace de statul autarhic, dar și de cosmopolitismul ideologic ce i s-a opus.
-Rep. Într-o astfel de situaţie, putem vorbi despre o criză a democraţiei şi a procesului de democratizare?
– A.M. Nu mai este ușor să faci, astăzi, plauzibilă ideea că democrația protejează legalitatea, drepturile și libertățile! Te contrazic repede cele ce se petrec în democrațiile existente: desfigurarea legilor și a procedurilor, disprețul meritocrației și expansiunea mediocrității, amatorismul organizat tocmai în numele luat în deșert al atașării la universalismul valorilor. Dar, nimeni nu te poate opri să gândești riguros la democrația însăși, ca să faci distincția dintre democrația redusă la alegerea periodică a reprezentanților și «democrația ca formă de viață». Democratizarea nu rezolvă toate problemele oamenilor, dar nici o altă formă de conducere nu rezolvă atât de multe lucruri precum democrația luată în serios!
-Rep. Dacă ne gândim la ceea ce spunea Alexis de Tocqueville, chiar dacă se referea la democraţia din America, orice democraţie poate să eşueze la un moment dat?
– A.M. Peste toate, istoricul german Andreas Wirsching are dreptate când scrie că: «integrarea [europeană] în forma tradițională, ca proiect postbelic specific vest-european, este, în orice caz, la sfârșit! Timpul său a trecut, într-o epocă în care trebuie stabilite din nou prioritățile» («Demokratie und Globalisierung.Europa seit 1989», C.H.Beck, München, 2015, p.228). Înșiși narativii Uniunii Europene, începând cu descrierea istorică și conceptele ei orientatoare, trebuie schimbați!
-Rep. Cum se poate constata că există, cu adevărat, o criză a democraţiei?
– A.M. Prin «blocada gândirii», care devine vizibilă în diferite țări! În multe dintre ele, există oameni interesați să-și mențină pozițiile obținute în aparatele birocratice și de propagandă sau în economia «darwiniană» ce a ocupat terenul, care mai cred că «istoria s-a sfârșit», iar ceea ce este acum se consideră că reprezintă singura posibilitate!
-Rep. Credeţi că se poate anticipa o criză majoră a Uniunii Europene?
– A.M. Uniunea Europeană se mai poate apăra, doar schimbând profund organizarea ei actuală, prin democratizare. Statul național – care este acum în curs de recuperare în diferite locuri, odată cu reconsolidarea rolului parlamentului național ca depozitar al suveranității – nu devine etnostat, câtă vreme subiectul voinței politice nu este redus la vreun grup etnic, iar procedurile de decizie sunt ale democrației propriu-zise.
-Rep. Domnule ministru, cartea dumneavoastră se numeşte «Europa şi Israelul – o simbioză istorică», aşa că, în concluzia noastră, unde mai este locul Israelului?
– A.M. Tocmai în contextul schițat mai sus, resimt drept datorie să abordez mai direct relația Europa – Israel. O fac în acest volum, convins că nu numai istoria multimilenară a evreilor, ci și Israelul actual, constituie parteneri de dezbatere și surse importante de învățare pentru europeni! O fac, așadar, în trei coordonate majore: simbioza culturală europeano-evreiască din studiul de început al volumului de față («Cultura europeană și evreii»), viitorul lumii (prin studiul «Lumea geometriei variabile a supraputerilor») și viitorul statului Israel (din studiul final al volumului de față «Viitorul Israelului»). În prima parte a volumului, argumentez în favoarea osmozei europeano-evreiești din cultura europeană, în cea de-a doua parte lămuresc formele noi și actuale pe care le ia antisemitismul în Europa iar, în cea de-a treia parte, arăt că de mult consacrata inventivitate culturală a evreilor continuă cu inițiative intelectuale majore în zilele noastre. În felul acesta, abordez viitorul Israelului, ca stat de drept atașat democrației meritocratice, susținut de inovație tehnico-științifică și dezvoltare economică exemplară, de capacitatea de apărare bazată pe inteligență și de o politică externă elaborată și pusă în aplicare prin oameni de o calificare certă!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
