-V.G. Domnule ministru, ANDREI MARGA, v-a fascinat atât de mult, portretul interior al lui Constantin Brâncuşi, ca o intruziune în spiritul genialului artist?
– A.M. Domnule profesor Vasile Gogonea, consider că în posteritatea imediată a lui Constantin Brâncuși era clar pentru foarte mulți pragul pe care omul plecat din Hobița Gorjului l-a creat în sculptura universală, mai ales că au fost o serie de personalităţi din diaspora care au şi dat neîntârziat exegeze cuprinzătoare (Ionel Jianu, «Brâncuși», 1963, Peter Neagoe, «The Saint of Montparnasse», 1963; George Uscătescu, «Brâncuși y el arte del sigla», 1976), iar, mai târziu, grație unor cercetători minuțioși și dedicați, s-a înaintat spre inventarierea operelor lui Constantin Brâncuși (Ion Mocioi, «Brâncuși. Catalogul operelor», 2017) și a prezenței lor în țară (Barbu Brezianu, «Opera lui Brâncuși în România», 1974), inclusiv a arhivei (Constantin Barbu, «Arhiva Brâncuși. Antologie», 2017).
-V.G. Deci, cum se spune, au fost şi încă mai sunt diferite preocupări avizate pentru a contura portretul interior al marelui sculptor!
– A.M. De bună seamă, pentru că și în cazul mereu inovativului Constantin Brâncuși, înaintarea spre monografia cuprinzătoare este cam lentă, iar, pe fondul redusei dezbateri asupra inițiativelor, rămâne în continuare în cultura României o lipsă stânjenitoare, aceea a prea puținelor preocupări monografice, mai ales că astăzi, în condițiile evidentei confuzii a valorilor, lipsa devine păguboasă. Se pot vedea tineri şi mai puțin tineri, năpustindu-se ca să dea scrieri formale cu pretenții, înainte de a-și fi încercat puterile explorând până la capăt măcar un autor. De fapt, chiar personalități în domeniile reflexive au început cu monografii – cu monografiere începe efectiv construcția propriei personalități și opere. Prin monografii, autorul poate dobândi contur, iar prin nenumărate monografieri o cultură își stabilizează exprimările maxime și reperele esenţiale.
„Brâncuși a fost un tipic pandur al spiritului”! (Petre Pandrea)
– V.G. Ce însemnă pentru excelenţa voastră această aplecare profundă asupra portretului interior al unui spirit de nepătruns?
– A.M. Înseamnă o muncă susţinută, dar, cum se constată ușor, fără examinări asidue și, în final, monografieri, nu se poate valorifica un autor de referință, nici măcar în țara culturii sale! Or, în cazul lui Constantin Brâncuși, sculptorul care a contribuit substanțial la emergența modernității târzii, este clar că, oricâte piese (desen, pictură, sculptură) ai putut vedea dintre cele 720 inventariate, nu poți să nu sesizezi că în ele este vorba despre o privire proprie asupra lumii, care se cere reconstituită pentru a înțelege până la capăt întreaga operă.
– V.G. Care credeţi că este mărturisirea de credinţă a spiritului brâncuşian?
– A.M. De altfel, «Mon jeu est à moi», a spus chiar sculptorul, pe drumul găsirii de sine, dându-ne, astfel, cheia înțelegerii operei sale (Sorana Georgescu-Gorjan, «Așa grăit-a Brâncuși. Ainsi parlait Brâncusi. Thus Spoke Brâncusi», Editura «Scrisul Românesc», Craiova, 2011, p. 129). El mai spunea, de pildă, că „Am plecat de la Rodin, l-am supărat, dar trebuie să-mi caut calea mea. Am ajuns la simplicitate, pace și bucurie” (p. 129). Iar reflecții de acest fel sunt multe în «lăsământul» său!
– V.G. Constat că pledoaria excelenţei voastre constituie o invitaţie de suflet adresată brâncuşiologilor şi altor exegeţi pentru a manifesta o preocupare mai asiduă asupra resorturior lăuntrice ale creaţiei brâncuşiene!
– A.M. De altfel, folosirea «cheii» lasă, însă, și azi de dorit! Va trebui asumat, dincoace de relatarea istorică și de abundența de reflecții exegetice despre un creator sau altul, că numai cu istorie nu se obține niciodată semnificația întreagă a unei opere. Apelul deja clasic al lui Dilthey la a capta, plecând de la datele istoriei, trăirea unui autor și, cu aceasta, viziunea lăuntrică, spre a înțelege biografia și opera, rămâne mereu actual!
– V.G. Vă consideraţi un deschizător de drum în abordarea unei asemenea perspective?
– A.M. Am mai argumentat în alt loc (A. Marga, «Gândirea altfel. Studii românești», 2016) că de la o asemenea optică trebuie plecat pentru a face un pas înainte pentru înțelegerea integrativă a operei brâncușiene. De aceea, la evocarea ce se face în mod obișnuit, imensului talent al lui Constantin Brâncuși și a datelor vieții sale, este de adăugat mereu examinarea cu perspective deschise a personalității sculptorului!
,,Prin nucleul ideativ inițial este un artist oltean și un român cu valabilitate mondială…”! (Petre Pndrea)
– V.G. La Brâncuşi, putem vorbi despre o intuiţie genială sau despre anumite resorturi sau imbolduri lăuntrice ale unui vizionar?
– A.M. Fără îndoială că achizițiile brâncușiologiei, mai ales când sunt datorate celor care au fost în preajma lui Constantin Brâncuși – începând cu Peter Neagoe, Petre Pandrea și V. G. Paleolog, dintre români, și Carola Giedion-Welcker, Walter Pach și Robert Payne – sunt de încredere. La fel sunt și exegezele celor care au reconstituit scrupulos date ale vieții și operei, precum Barbu Brezianu și Sorana Georgescu-Gorjan. Dar, oricât de amănunțite ar fi datele despre un autor și oricâte reflecții am avea despre ceea ce a făcut, rămâne deschisă întrebarea asupra intuiției sau viziunii conducătoare care a stat la baza lucrărilor sale!
– V.G. Acest portret interior al sculptorului, această viziune, credeţi că îşi are sorgintea în «veşnica reîntoarcere» la nostalgia locurilor natale?
– A.M. Să nu uităm că Petre Pandrea a descris cel mai plastic și profund înrădăcinarea în istoria locurilor natale a felului de a aborda lumea al marelui sculptor: „Brâncuși a fost un tipic pandur al spiritului. Prin nucleul ideativ inițial este un artist oltean și un român cu valabilitate mondială, cu teme, probleme, aspirații și soluții universale” (Petre Pandrea, «Brâncuși. Amintiri și exegeze», Editura «Meridiane», București, 1976, p. 155-156).
– V.G. Prin trăirile sale interioare, cred că Brâncuşi explorează şi un fel de perspectivă mitologică a spaţiului mioritic!
– A.M. Poate că în acest fel, se explică mai bine, atât ascendența carpatică, cât și nivelul înalt al performanței, la distanță univocă de cei care îl autohtonizează fără probe pe Constantin Brâncuși și-i reduc involuntar mărimea, cât și de cei care-i detectează cu totul parțial mesajul, căci nu-i cunosc rădăcina!
– V.G. Dacă aţi atrage atenţia asupra reperelor esenţiale ale portretului interior al lui Brâncuşi, aţi putea sugera şi anumite idei care să contureze acest portret?
– A.M. Am anumite repere, dar, monografia care să ni-l redea pe Constantin Brâncuși, vizionarul care se exprimă în sculptură, se lasă așteptată! Mai ales că sculptorul Constantin Brâncuși a contribuit inconfundabil la crearea modernității artistice, însă, nu mulți artiști îl concurează în reflexivitate. Încă și mai puțini sunt creatorii care să-l egaleze în autoformare, iar, în capacitatea dovedită de inovare a unui întreg domeniu, cum a fost cel al sculpturii, deocamdată puțini îi stau alături!
– V.G. Acest portret interior, ar putea să apară ca o voce lăuntrică sau ca un ecou al unei chemări ancestrale spre simbolistica infinitului?
– A.M. S-a spus destul de simplu și edificator că la Constantin Brâncuși «marea unitate a omului și artistului, a persoanei și a operei se manifestă cu acuitate» (Carola Giedion-Welcker, «Constantin Brâncuși», 1958, «Meridiane», București, 1981, p. 22). Iar, dacă observăm desfășurarea vieții și operei sale, ne vine în minte «daimonul» lui Socrate – acea voce lăuntrică ce-i prefigura unui om calea de urmat! (VA URMA)
Profesor dr. Vasile GOGONEA
