-V.G. Domnule ministru ANDREI MARGA, peste câteva zile, vom sărbători 105 ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, un prilej minunat de a putea aborda o temă foarte dragă şi foarte apropiată preocupărilor excelenţei voastre, despre identitatea, suveranitatea națională și ordinea lumii, un subiect de o stringentă actualitate care ne mai eliberează din sfera teoriilor despre războaie şi despre crizele militare!
– A.M. Domnule profesor Vasile Gogonea, consider că suntem în mijlocul tensiunilor create de schimbarea lumii şi ele vin din două surse majore: competiția supraputerilor, într-o geometrie variabilă în care au intrat din 2010 încoace, și confruntarea dintre globalism și suveranism, fiecare cu variante, de aceea, e bine să ne punem întrebarea: spre ce ne îndreptăm?
-V.G. Aşa este, spre ce ne îndreptăm, dar, şi unde putem ajunge?
– A.M. Vedeţi, în formularea principiului identității, potrivit căruia «A este A», semnificaţia lui «este» ţine de o constantă a acelor proprietăţi care fac dintr-un obiect ceea ce este (A. Marga, «Argumentarea», Editura Academiei Române, București, 2010), iar, de aici rezultă implicații și pentru identitatea națională. Totodată, consider că ea înseamnă constanță a unui mănunchi de proprietăți, în condițiile unei dinamici neîntrerupte a proprietăților!
,,Educația este cea care formează identitatea individului și a comunității”!
– V.G. Identitatea oamenilor înseamnă şi identitatea naţiunilor, a comunităţilor umane, sau dimpotrivă, comunitatea conferă o anumită identitate individului?
– A.M. Oamenii au o anumită identitate în fiecare moment, dar, atunci când se produc rupturi ale cadrelor vieții, identitatea lor devine temă pe agenda zilei. Dislocările de populație ce au loc astăzi în lume includ o încercare a celor puși în mișcare de a dobândi o nouă identitate!
– V.G. Care afectează cultura şi mai ales educaţia lor!
– A.M. Educația este cea care formează identitatea individului și a comunității! Dar și individul şi comunitatea pot opta pentru o schimbare! Japonia și Coreea de Sud, iar acum China, au optat pentru o «revizie culturală» care să le ofere șansa de a trece identitatea lor într-una a modernității.
– V.G. Totuşi, devine foarte complexă relaţia aceasta dintre păstrarea identităţii naţionale şi orientarea spre modernitate!
– A.M. Cel mai mare renovator de identități este societatea modernă! (A. Marga, «Identitatea națională și modernitatea», Libris, Brașov, 2018). Pe de o parte, mecanismele ei specifice: piața ca regulator economic, capitalul financiar, ca parte a reproducției, generalizarea libertăților și a drepturilor, cred că au trimis în «muzeu» identități tradiționale. Pe de altă parte, odată cu emergența pieței mondiale, s-a creat șansa «alegerii de identitate național-culturală», iar ca urmare, se ajunge la situații precum cea a pakistanezilor care preiau cultura Marii Britanii, a imigranților recenți din Germania, a magrebienilor din Franța. Aşadar, discuția despre identitatea națională s-a lăsat în destule țări prinsă în capcane. În istoriografie, «moderniștilor», care cred că societatea modernă le erodează identitățile și le socotesc ficțiuni, li se opun iarăși tradiționaliștii care se refugiază comod în trecut! În «pedagogia» actuală, din faptul că în orice examinare se alege un sistem de coordonate, fie și tacit, «moderniștii» aleg azi prisma tehnologistă a filosofiei lui Popper și cer conformarea!
– V.G. Conformare care conduce la situaţia controversată a conformismului!
– A.M. Fiecare dintre aceste curente eșuează în a prelua reala pondere a națiunilor! Garabet Ibrăileanu are mereu dreptate cu observația că însăși perceperea specificului național pe umerii unui Herder este produsul opticii moderne și ține de modernitate. Deci, trebuie să lămurim faptele!
– V.G. Foarte greu de lămurit şi mai ales de abordat!
– A.M. Globalizarea, aplicată din anii nouăzeci ca o relaxare a frontierelor, a dus la o lume mai deschisă! S-a accentuat tendința de a aborda orice, inclusiv sensibilitatea, libertatea și demnitatea umană, ca valori de schimb! Ca urmare, chiar în țara de origine a globalizării, SUA, s-a resimțit nevoia unei «corecturi a globalizării», impusă de fuga de capitaluri spre alte țări. SUA operează «corectura» printr-un control mai strict asupra frontierelor, stimularea investițiilor interne, revederea de acorduri și alte măsuri. În general, între «statul invadant», pe care socialismul răsăritean l-a ilustrat, și «statul debil», cultivat de neoliberalismul ce i-a urmat, se alege azi tot mai mult «statul răspunzător de starea propriei societăți»!
– V.G. Dar, un asemenea stat «debil», cred că îl regăsim şi în context european!
– A.M. Da, şi Uniunea Europeană, concepută ca reasamblare de state naționale, resimte azi nevoia reorganizării pe această direcție! Unele țări semnalează deja că nu pot atinge dezvoltarea în funcționarea actuală a Uniunii! Până și Irlanda este deja nemulțumită, nu mai vorbim de Polonia sau Ungaria, iar Germania și Franța caută soluția. «Integrarea în forma ei tradițională, ca proiect specific vest-european postbelic, s-a încheiat. Timpul lui a trecut, iar prioritățile trebuie stabilite din nou», aşa cum ne spun istoricii (Andreas Wirsching, «Demokratie und Globalisierung. Europa seit 1989», 2015), desigur, într-o abordare de prim plan!
,,Argumentarea favorabilă identităților naționale s-a întărit continuu”!
– V.G. Domnule ministru, tocmai referindu-ne la tema care face trimitere la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, cum este în cazul naţiunii române, consideraţi că vom putea vorbi în viitor despre o creştere a respectului faţă de statul naţional?
– A.M. Argumentarea favorabilă identităților naționale s-a întărit continuu! Bunăoară, cercetările politologice arată că națiunile de referință sunt angajate ca să-și afirme suveranitatea! Cercetările istorice au atras atenția asupra emergenței naționale a componentelor statului de drept (Harold Berman, «Recht und Rechtsrevolution: die Bildung der westlichen Rechtstradition», 1991). Sociologii au adus în discuție împletirea dintre național și global în viața actuală! (Ulrich Beck, «Macht und Gegenmacht im globalen Zeitalter», Suhrkamp, 2002). Cercetările au arătat că globalizarea are rădăcini în dinamica unor națiuni (Saskia Sassen, «Territory – Authority – Rights. From Medieval to Global Assemblages», 2006). O idee își croiește, așadar, drum: statele naționale au o pondere mai mare decât s-a acceptat în anii nouăzeci!
– V.G. Cât de importantă este evocarea istorică a unor evenimente cruciale din viaţa unui popor, pentru păstrarea identităţii lui naţionale?
– A.M. Fac intuitivă ideea, cu un exemplu! Un inspirat istoric amintea extraordinara impresie creată pe glob de inaugurarea jocurilor olimpice de la Beijing, în 2008 (Peter Furtado, ed., «Histories of Nations. How their Identities were forged, Thames & Hudson», London 2017). Atunci s-au proiectat aspecte ale istoriei culturale a Chinei – inclusiv invenția hârtiei de scris, a compasului, a prafului de pușcă, a tipăririi, la care s-au adăugat părți ale istoriei chineze, precum «armata teracotei», Marele Zid și călătoriile lui Zheng He. A fost clar că identitatea națională contează și că evocarea istoriei, bine reconstituită, este un mijloc pentru a o afirma!
– V.G. Sper să mai abordăm tema identităţii naţionale, aşa că vă mulţumesc respectuos, domnule ministru, pentru acest interviu! Vă doresc, Sărbători fericite!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
