-V.G. Domnule ministru ANDREI MARGA, dincolo de ceea ce s-a întâmplat recent şi încă se mai întâmplă în Orientul Mijlociu, pe mine mă frământă tema fascinantă a relaţiei dintre religie şi Sfânta Scriptură sau Biblie, aşa cum se spune în mod obişnuit în literatura teologică, temă pe care excelenţa voastră o aprofundaţi cu atâta acribie, pentru a putea să înţeleg mai bine rădăcinile străvechi ale poporului ales al Lui Dumnezeu, dar, mai ales pentru a convinge lumea de astăzi, că îndepărtatrea de Dumnezeu nu poate fi legitimată sau justificată ca o problemă demnă de luat în seamă, pentru că opoziţii de idei şi schisme au fost dintotdeauna, scindări şi duşmănii între fraţi, de asemenea, pentru ca în cele din urmă, aşa cum s-a văzut mereu, Dumnezeu să lumineze totul, numai El însemnând Atotputernicul milostiv care ne arată Calea, Adevărul şi Viaţa!
– A.M: Domnule profesor Vasile Gogonea, bunăoară, Biblia relatează scindări între frați – Iacov și Esau, după Cain și Abel – dar și ceea ce Iacov a simțit ca sarcină: să creeze condițiile coexistenței fraților, când se spune: «Creatorul ne-a dat în grație tot ceea ce ne face să fim, dar în același timp, a creat aceste creaturi rivale între ele. El ne-a dat tot, afară de amorul fratern, pe care îl cere de la noi pentru salvarea noastră»! (p. 111). S-a întâmplat ca Abel să fie omorât de Cain, dar ulterior a fost un progres clar – separare a fraților, nu însă suprimări. Loth nu îi ia locul lui Abraham, Ismail nu-l suprimă pe Isaac, nici Esau pe Iacov. Tema fiilor care se recunosc ca frați capătă formă, doar că rezolvarea este împinsă la «sfârșitul timpului»…
-V.G. Care «sfârșitul timpului», domnule ministru? Vă rog să ne explicaţi mai coerent, mai comprehensiv, ca să putem desluşi mai bine modalitatea în care este privită acţiunea Lui Dumnezeu!
– A.M.: Să observăm ieșirea din robia egipteană, pentru că în teza pe care o susţin: «Dumnezeu nu este numai Creatorul lumii și Garantul ordinii legilor naturii. El intervine în istoria lumii» (p. 170). Obiectivul Său principal este «salvarea lui Israel», poporul său (p. 171). Mai mult, specific credinței iudaice este că «providența Lui Dumnezeu se atașează destinației fiecărui individ» (p. 172). Ea transmite fiecăruia o anumită ordine!
,,Morala capătă acoperire religioasă, iar religia devine vector al sfințeniei”!
-V.G. Prin urmare, Dumnezeu este Ordonator al unui Plan care depăşeşte capacitatea noastră omenească de înţelegere!
– A.M.: Exact! De aceea, ca fapt, Moise aduce Legea, dar rolul lui este doar de mediator! 
«Geniul său pedagogic constă în faptul că ceea ce numim conformitatea cu Legea trebuie să derive în mod spontan și autonom din partea celui care primește învățătura, mai mult decât să fie supunerea la un ordin… Moise reușește, ca purtător de cuvânt al Legii,când se estompează total în fața Legii pe care o transmite» (pp 214-215). Cheia succesului său este profilul său de loc comun, dar simplu și impozant. «Om al Legii, el poartă cuvântul ce merge de la Dumnezeu la om. Om al rugăciunii, el poartă cuvântul care merge de la om la Dumnezeu! Om al unității Lui Dumnezeu, Moise este cel ce unește, garantul unității oamenilor»! (p. 223).
-V.G. Foarte interesant, domnule ministru, gândiţi ca un mare lider politic, de aceea, mă întreb, dacă, nu cumva, detensionarea actualei situaţii din Orientul Mijlociu, ar avea nevoie de un Moise al vremurilor noastre?
– A.M.: Doamnule profesor, odată cu Tora, oamenii celebrează această unitate de nezdruncinat în Templu! Morala capătă acoperire religioasă, iar religia devine vector al sfințeniei! «Leviticul» este cartea care vrea să arate cum se atinge sfințenia! Specificul său rezidă în ceea ce deja Moise Maimonide observase – anume, că «sfințenia se atinge în unitatea tuturor valorilor»! (p. 233).
– V.G. Da, în «unitatea tuturor valorilor», a culturilor şi a religiilor dintr-o anumită zonă geografică, aşa cum este zona Orientului Mijlociu!
– A.M.: Numai că, în mod interesant, pe de o parte, «hrana» recomandată este cea care se sustrage presiunii pieței, iar cel care urcă pe calea sfințeniei, nu este mai ferit de riscul impunității, ci, cu atât mai expus (p. 234). Se aduc ofrande, dar se aduc numai Lui Dumnezeu! Se adresează rugăciuni, dar nici o rugăciune nu este adresată lui Moise, după cum Dumnezeul venerat nu este Dumnezeul lui Moise, ci Dumnezeul lui Abraham, Isaac și Iacov, părinții națiunii evreilor! «Referința la Părinții Israelului primează, așadar, față de cea la stăpânul Israelului și împiedică, astfel, divinizarea mijlocitorului care a fost Moise»! (p. 237). Recitarea «Seder»-ului la Paștele evreiesc, amintește ieșirea din Egipt, dar nu-l amintește pe Moise, care a condus-o! În general, «Tora» se ferește să transforme «idealurile» în «idoli» (p. 239) și reușește. Întreaga fervoare religioasă este îndreptată spre Dumnezeu!
,,Dumnezeu nu a rupt alianța Sa cu Israel, ci își păstrează încrederea în poporul Său”!
– V.G. În opinia mea, conflictele şi stările tensionate apar tocmai atunci când «idolii» sunt convertiţi în «idealuri», iar, îndepărtarea de Dumnezeu este evidentă!
– A.M.: «Tora» a exaltat «iubirea aproapelui», dar, această iubire nu este totul și nu alimentează vreun șovinism! În egală măsură, «Tora» cere «iubirea străinului care se află la tine!». (p. 262). Ea s-a ferit de orice cedare la presiuni contextuale, păstrându-se în linia Legii! 
«Cuvântul profetic al Israelului se identifică absolut cu proiectul de moralitate și de aceea, trebuie înțeles, că el va dispărea din societăți care se vor fi obișnuite să distingă problema morală de problema religioasă!» (p. 329). «Tora» este, în substanță, un proiect de moralitate!
-V.G. Domnule ministru, poate că e prea mult spus, dar, «proiectul de moralitate» despre care vorbiţi poate fi un mare proiect politic al păcii din Orientul Mijlociu, iar, când am spus că gândiţi ca un şef de stat, ca un mare lider politic, am considerat şi consider că aveţi cultura vastă de a gândi într-un mod realist, atât relaţia dintre iudaism şi islamism, iar, ca un român patriot, mai ales relaţia dintre iudaism şi creştinism!
– A.M.: Tot mai mulți istorici și teologi aduc în prim plan ascendența creștinismului în iudaism! Ei amintesc că Apostolul Pavel punea credința în legătură cu credința lui Abraham (Romani, 4, Galateni, 3) și că discipolul său, Evanghelistul Luca, îl concepea pe Iisus plecând de la canonul «Vechiului Testament», care era oarecum de la sine înțeles (Evanghelia după Luca, 24-25-32). Învățătura lui Iisus nu poate fi înțeleasă fără «Vechiul Testament», iar, în acest sens, temele vetero-testamentare rămân teme majore ale teologiei timpului nostru (vezi, de pildă, Hans Walter Wolff, Günther Bornkamm, «Zugang zur Bibel. Eine Einführung in die Schriften des Alten und Neuen Testaments», «Kreuz Verlag», Stuttgart, Berlin, 1980) și, de fapt, ale culturii!
– V.G. Domnule ministru, îmi pare nespus de rău că spaţiul publicistic, mă determină să mă apropii de încheiere, dar, cu excelenţa voastră, aş discuta la nesfârşit! Cred că este unul dintre cele mai reuşite interviuri şi cel mai demn de luat în seamă pentru a înţelege relaţia dintre Dumnezeul lui Israel, care este şi Dumnezeul credinţei creştine!
– A.M.: Cei mai mulți teologi creștini au înaintat în deceniile recente până la a revendica explicit Dumnezeul lui Israel ca Dumnezeu al credinței creștine, ca ducere până la capăt a unui proces salutar de asumare a înțelegerii istorice profunde a emergenței creștinismului. Ei au arătat cu argumente temeinice și integre, că este cazul să se iasă din alternativa nefericită «Biserica în loc de Israel», «creștini în loc de iudei» și să se intre într-un dialog asupra întrebării, cum se poate afirma, astăzi, credința creștină, fără a desconsidera în continuare partenerii de alianță evrei! «Dumnezeu nu a rupt alianța Sa cu Israel, ci își păstrează încrederea în poporul Său, iar creștinele și creștinii sunt legați prin Iisus Hristos cu acest Dumnezeu al lui Israel» (Frank Crüsemann, Udo Theissmann, Hrsg., «Ich glaube an den Gott Israel. Fragen und Antworten zu einem Thema, das im christlichen Glaubenbekenntnis fehlt», Chr. Kaiser, Gütersloh, 1998, p. 10). Creștinismul nu are nevoie de desconsiderarea istoriei pentru a fi autentic!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
