Educaţia…şi Lecţia de viaţă! – Interviu cu domnul prof. univ. dr. Andrei MARGA, Dr.h.c.mult. personalitate ştiinţifică proeminentă a vieţii sociale, ştiinţifice şi politice, fost Ministru de Externe şi al Educaţiei din România – ,,Creștinul se folosește de libertatea sa pentru a se dedica unor cauze omenești apărute în viața umanității și acționează astfel încât dificultățile să fie depășite”!

689

-Rep. Domnule ministru, pentru că suntem la o zi după marele Praznic al «Adormirii Maicii Domnului» şi în ziua când îi sărbătorim pe Sfinţii Martiri Brâncoveni: Constantin Voievod cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ştefan, Radu şi Matei, şi sfetnicul Ianache, adevăraţi mucenici reprezentativi ai neamului românesc pe altarul creştinismului, aş dori să abordăm o temă întâlnită în analizele excelenţei voastre, privitoare la modul cum se justifică dintotdeauna creştinul, mai ales în zilele noastre, marcate de atâtea probleme care frământă viaţa oamenilor, prin crizele care ne înconjoară şi care ne determină să ne îndreptăm atenţia şi nădejdea noastră către Dumnezeu şi către tot ceea ce înseamnă credinţa noastră deptmăritoare!
– A.M. Domnule profesor, de ani buni, în lume se simte criza economică, la care s-au adăugat criza sanitară, şi mai nou, criza internațională. Iar, crizele acestor ani au probat criza de viziuni și, mai limpede ca oricând, criza de lideri! Efectele nefericite ale acestor crize au atins viața oricărui om. Așa cum se poate lesne observa, mulți se pretind creștini, dar, nu se manifestă creștinește! Destul să luăm în seamă, spre a avea confirmarea, dezinteresul în a lichida foametea, când se adună averi care exced cu mult viața și capacitatea de consum a posesorilor. Sau, folosirea pandemiei, mai curând ca ocazie pentru firme de a stoarce venituri, ori ca pretext de a limita libertăți și drepturi civice de către decidenți abuzivi! Sau, mistificările răspândite dintr-o Ucraină mustind de armament și laboratoare pentru atacuri de tot felul, în loc de reforme democratice!

,,Așa cum se poate lesne observa, mulți se pretind creștini, dar, nu se manifestă creștinește”!

-Rep. Din toate acestea, ce poate înţelege omul obişnuit şi cu frică de Dumnezeu?
– A.M. Că alunecarea mediatizării în manipulare și înlocuirea adevărurilor vieții de zi cu zi cu propaganda, cramponarea de funcții, după ce ai dus la prăbușire sectoare întregi din propria țară, în vreme ce alții își afirmă națiunile, faptul că unii se filmează la biserică, dar, aceasta nu schimbă cu nimic faptul că manifestările lor nu au de-a face cu creștinismul, peste toate acstea în parte şi la un loc toate, promițătoarea cooperare a oamenilor din ultimele decenii a fost înlocuită cu desfigurarea democrației și antagonizarea societăților. Pe acest fundal, ura se extinde! Or, ura este tot ce-i mai opus dreptății și iubirii aproapelui! În această situație, oricine gândește matur, ajunge să se întrebe: ce îndreptățește persoana la calitatea de creștin? Ce are de făcut omul de astăzi pentru a fi creștin?
-Rep. Sunt întrebări pe care oamenii şi le-au pus mereu, iar, capacitatea lor de a răspunde se pliază pe anumite coordonate care se diferenţiază de la o anumită religie la alta şi de la o generaţie la alta! Ce ne facem, în astfel de situaţii?
– A.M. Aceste întrebări nu se pun pentru prima oară. Din păcate, ele se pun rar! Azi, ele ar fi de pus explicit – viața o cere! Așadar, ce legitimează pretenția de a fi creștin? Răspunsul direct îl găsim mai întâi în ceea ce Noul Testament numește «justificarea» creștinului sau «îndreptățirea» la calitatea de creștin (în traducerea sugestivă a Mitropolitului Bartolomeu Anania, Biblia, Editura Bisericii Ortodoxe Române, București, 2001), din care și cităm! Apostolul Pavel, care a semnificat viața și învățătura lui Iisus, a dat răspunsul durabil. Este îmbucurător că azi, bisericile – catolică, protestantă, ortodoxă, neoprotestante – sunt mai curând convergente în această privință!
-Rep. Prin urmare, mai putem avea argumentele necesare pentru a vedea ceea ce îi face pe oameni să se considere creştini pe scara «urcuşului» duhovnicesc?
– A.M. În Epistola către Corinteni, Sf.Ap. Pavel luptă sesizabil cu «suficiența» celor care nu mai văd dificultățile reale ale vieții, fiind instalați în conformismul instituțiilor existente. El argumentează stăruitor că a fi creștin înseamnă a fi liber și a te dedica unei cauze a tuturor. «Fiindcă, deși sunt liber față de toți, rob tuturor m-am făcut, pentru ca cei mai mulți să-i dobândesc. …Tuturor, toate m-am făcut, pentru ca în orice chip să-i mântuiesc pe unii. Dar, toate, de dragul Evangheliei le fac, ca să-i fiu părtaș» (Corinteni I, 9:19-23). Așadar, nu mulțumirea cu ceea ce ai ajuns este calea creștinului! În mod firesc, acesta are în față devoțiunea pentru oameni, sacrificiul lui Iisus și urcarea la ceruri, prin care Dumnezeu a semnalat valorile de urmat de către oameni. Creștinul se folosește de libertatea sa pentru a se dedica unor cauze omenești apărute în viața umanității și acționează astfel încât dificultățile să fie depășite!
-Rep. Cu alte cuvinte, răsplata este în ceruri, iar, Dreptul Judecător va răsplăti fiecăruia după faptele lui!
– A.M. În Epistola către Galateni, Apostolul Pavel se luptă și cu cei care, având reticențe și teamă față de prezent, se refugiază în amintirea trecutului. Or, creștinul nu se manifestă doar în trăiri, ci săvârșește fapte specifice credinței sale. «Așadar, țineți-vă tari în libertatea pentru care ne-a eliberat Hristos și nu vă prindeți iarăși în jurul robiei….Fiindcă voi, fraților, ați fost chemați la libertate; numai să nu vă folosiți libertatea ca prilej de a sluji trupului, ci, slujiți-vă unul altuia prin iubire» (Galateni II, 5:1-13). Creștinul are a urma deviza iubirii aproapelui în orice împrejurare a vieții! El are în față acțiunea lui Iisus, care a manifestat iubirea de oameni în toate împrejurările vieții lui și înfruntând pericolele cele mai mari.

,,A fi creștin înseamnă a face cât mai mult, din devoțiune față de ceilalți, în vederea realizării proiectului divin”!

-Rep. Dar, dacă, în ultimă instanţă, credinţa este fundamentul vieţii creştinului şi dacă dincolo de reperele unei etici laice Se află Dumnezeu, prin ce se justifică şi se diferenţiază omul «de supt vremi» de omul care crede în egoismul său că se poziţionează deasupra ispitelor vremii?
– A.M. În Epistola către romani, acelaşi Sf. Ap. Pavel și-a formulat strâns răspunsul: «socotim că prin credință se va justifica omul» (Romani, 3, 28). Un adevărat creștin trăiește din credința sa. Credința în Iisus este o nesfârșită bogăție, iar cine are credință ajunge la ceea ce dorește, căci credința induce schimbări, iar Dumnezeu îl ajută! Pavel a plecat de la premisa că Iisus ne-a făcut cunoscută «milostivirea» lui Dumnezeu și că numai în «credință» primim acest «dar» (Eduard Lohse, Paulus. «Eine Biographie», C. H. Beck, München, 2003). Doar prin mijlocirea «credinței», ne și putem înfățișa curați în fața lui Dumnezeu și putem dobândi «mântuirea». Din nefericire, situațiile la care a reacționat Apostolul Pavel – reducerea credinței la respectarea câtorva prescripții, fără interes pentru situația oamenilor, sau retragerea în interioritate, lăsând să continue neajunsurile din jur – istoria le repetă. Astfel că mereu este nevoie de viață morală, civică, socială în curățenie și de acțiune de înnoire, luându-l în considerarie pe fiecare semen de-al nostru!
-Rep. Domnule ministru, au fost mereu oamenii vestiţi ai bisericii, chiar analişti şi teoreticieni din domeniul ştiinţei care au încercat să explice în diferite feluri, ce înseamnă a fi creştin, aşa cum se întâmplă şi se va întâmpla mereu în viitor, dar, până la urmă, cred că nu poate fi vorba despre o argumentare care trece dincolo de iubirea de Dumnezeu şi de aproapele nostru!
– A.M. Faptul a fost observat cu acuitate de către părinții bisericii și de către reformatorii creștinismului de cu secole în urmă. La întrebarea, ce înseamnă, în definitive, a fi creștin, ei au răspuns profilând mai departe viziunea justificării creștinului prin credință și bună purtare și prin acțiuni de apropiere a «împărăției lui Dumnezeu». Cum scria Sf. Ap. Pavel, «Iisus ne-a eliberat pentru libertate» (Galateni, 5:1). Iar un teolog a formulat cel mai clar ceea ce avem de înțeles prin aceasta: «libertatea este dar și sarcină, în același timp» și «a fi eliberat pentru libertate înseamnă pentru Pavel a fi eliberat și pentru iubire» (Hans Küng, «Rechtfertigung. Die Lehre Karl Barts und eine katholische Besinnung, Piper», München, 2004, p. IV-V).
-Rep. Pentru că suntem în ziua sărbătorii Sfinţilor Martiri Brâncoveni, aveam foarte multe lucruri de discutat despre ceea ce înseamnă să fii creştin, dar, nutresc încrederea că dialogul nostru va continua pe această temă de o importanţă crucială pentru creştinul secolului al XXI-lea…creştin! Poate că şi în viitor, cel care vrea să desluşească ceva din viaţa Bisericii, va surprinde şi unele probleme de credinţă care trec dincolo de limitele legilor fireşti ale existenţei cotidiene, adică, acele Taine care privesc învierea celor morţi, conceperea fără sămânţă, întruparea lui Dumnezeu şi viaţa veşnică, pentru că sunt multe, chiar foarte multe întrebări ale căror multiple răspunsuri sunt legate substantţial de ceea ce înseamnă să fii creştin!
– A.M. A fi creștin înseamnă a face cât mai mult, din devoțiune față de ceilalți, în vederea realizării proiectului divin! Justificarea («îndreptățirea») este actul prin care i se cere lui Dumnezeu recunoașterea unui om expus inevitabil tentațiilor, păcatelor și presiunilor lumii, ca fiind bun. Premisa biblică este că Iisus a preluat pe cruce păcatele oamenilor și că Dumnezeu este cel care acordă «grația» (gratia) sa (Titus, 3:4, 5). Teza care a schimbat istoria umanității a fost aceea că justificarea creștinului se întemeiază pe «credință» (Romani, 3:28, 30; 4:5; 5:1, Galateni, 2:16). Această credință te face să eviți păcatul, să cauți iertarea, dacă l-ai săvârșit, totuși, dar te face și să lupți pentru o lume a dreptății și a iubirii aproapelui.
-Rep. Domnule ministru, cum comentaţi faptul că 3-4 zile în urmă, în momentul în care David Popovici a primit medalia de aur, câștigată în cursa de 100 de metri liber a Campionatului European de Nataţie de la Roma, când românul a stabilt un nou record mondial și a devenit cel mai rapid înotător din istorie, la festivitatea de premiere, steagul României nu a apărut pe tabela din spatele podiumului, deși cel al Ungariei și al Italiei au fost prezente, deoarece maghiarul Milak Kristof a câștigat argintul, iar bronzul a revenit italianului Alessandro Miressi, în condiţiile în care organizatorii au avut o explicație aproape hilară pentru gafa făcută pe seama unei erori tehnice(sic??!!). Cu toate acestea, tânărul David Popovici nu s-a arătat afectat de «întâmplare» şi cu naturalețea sufletului curat, ca un mare patriot a preluat un steag al României aruncat din tribune și l-a așezat pe umeri, dovedind o prezență de spirit românească!
– A.M. Domnule profesor, cu asemenea tineri poate fi salvată România! (VA URMA)
Profesor dr. Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here