-Rep. Domnule ministru, ca să putem sintetiza acest capitol al dialogului nostru, care consideraţi că este problema cea mai importantă şi mai relevantă în relaţia aceasta deosebit de complexă dintre Europa şi Israel?
– A.M. Cred că este important, examinând relația Europa – Israel, să luăm în seamă starea Europei, mai exact a nucleului ei, Uniunea Europeană. Aici, mă refer sintetic la aspectele principale.
-Rep. Care ar fi unul dintre aceste aspecte principale?
– A.M. Spus direct, Uniunea Europeană nu mai este doar promisiunea trăită euforic din anii nouăzeci, ci și realitatea birocratizată, brăzdată de mișcări centripete și perplexă din ultimii ani. Starea ei nu se mai poate aborda cu speranța ameliorărilor pe care timpul le aduce. Ea reclamă acum reorganizări cuprinzătoare!
-Rep. Cât de cuprinzătoare, Domnule ministru?
– A.M. Cu ani în urmă, luam act de noua criză europeană și anticipam că pentru Europa unită de după 1993, va fi viitor doar sub condiția revenirii la democrație (vezi Andrei Marga, The Destiny of Europe, Editura Academiei Române, București, 2012, pp.454-473). Cred că mai târziu, am reiterat acest punct de vedere, iar evoluția Uniunii Europene confirmă continuu această opinie!
,,Este important, examinând relația Europa – Israel, să luăm în seamă starea Europei”!
-Rep. Dar orientările europenilor sunt un «joc» al opţiunilor şi al intereselor politice, chiar al nemulţumirilor care nu pot fi explicate atât de simplu!
– A.M. Tocmai de aceea, astăzi, nici nu se mai invocă doar nemulțumiri punctuale sau trăiri de situații privind evoluția europeană. Se vorbește nu numai despre englezii care au preferat brexitul și de regină, ci și de o cale nefastă, ce se înfundă, pe care Europa este conjurată să o părăsească, poate şi ca un fel de ultimă șansă. Nu ne aflăm, desigur, în fața alternativei «umanism sau barbarie», pe care Husserl o vedea ultimativ la sfârșitul anilor treizeci în Europa. Dar nici nu este ceva liniștitor!
-Rep. În condiţiile noi pe care le-a creat criza sanitară, domnule ministru, vedem că sunt multe derapaje şi atitudini care surprind şi factorii de decizie!
– A.M. Unii numesc derapajul ce s-a produs între timp cu numele de «postdemocrație» – societăți în care au loc alegeri libere, dar voința politică ce se impune este cea a «elitelor privilegiate» (cum spune Colin Crouch, în lucrarea «Postdemocratie», Suhrkamp, Frankfurt am Main, 2008, p.13), în vreme ce cadrul decizional condamnă cetățenii la pasivitate, aşa cum ne apare în viziunea lui Hans Magnus Enzensberger, «Sanfter Monster Bruxelles oder die Entmündingung Europas», Suhrkamp, Frankfurt am Main, 2013, p.60, cel care se explică şi după ce constată că «în multe țări ale eurozonei nu mai există astăzi de fapt democrație», istoricii irlandezi propun «euroexit» (Brendam Simms, Benjamin Zeeb, Europa am Abgrund, C.H.Beck, München, 2016, p.90). Să vă mai spun că italienii au dat în ultimii ani un vot important euroscepticilor, iar președintele francez mărturisea că, în cazul unui referendum, în Franța rezultatul ar fi «frexitul»!
-Rep. Foarte ciudat şi de-a dreptul surprinzător pentru viitorul Europei!
– A.M. Asemenea indicii atestă, însă, o seamă de fapte!
-Rep. Şi care credeţi că ar fi aceste fapte?
– A.M. Bunăoară, unii europeni sunt prizonierii reprezentărilor anacronice ale statului. De aceea, ei cred că statul național ar fi la capătul puterilor, iar opticile suprastatale ar avea cuvântul în mod exclusiv!
-Rep. E foarte interesantă această temă pe care ne-o subliniaţi, mai ales că apar atâtea probleme legate de securitatea naţională!
– A.M. Se cuvine, însă, asumată distincția dintre stat ca și coordonare a activităților unei comunități naționale și stat ca impunere a granițelor înăuntrul Uniunii Europene. Ultimul, spre exemplu, «statul controlor», își poate reduce ponderea, dar «statul ordonator» rămâne o condiție a funcționării democrației!
-Rep. Dar principiile de bază ale Uniunii Europene sunt contrare intereselor naţionale?
– A.M. Adevărul este că nici Uniunea Europeană nu poate fi funcțională dizolvând statele naționale ca ordonatoare ale rezolvării de probleme proprii și impunându-le din afară ceea ce să facă. O nouă relație între inițiative naționale și valori universal trebuie elaborată, astăzi, dincoace și de statul autarhic, dar și de cosmopolitismul ideologic ce i s-a opus prin interese comunitare!
-Rep. Ca şi prin restricţiile pandemice şi prin isteria fricii de moarte pe care o induce criza sanitară!
– A.M. Vedeţi, nu mai este ușor să faci astăzi plauzibilă ideea că democrația protejează legalitatea, drepturile și libertățile. Te contrazic repede cele ce se petrec în democrații existente: desfigurarea legilor și procedurilor, disprețul meritocrației și expansiunea mediocrității, amatorismul organizat tocmai în numele luat în deșert al atașării la universalismul valorilor.
-Rep. E o revelaţie să vă aflăm opiniile, dar, domnule ministru, în perioada post-pandemie, ce se va întâmpla cu lumea aceasta şi, mai ales, cum poate fi gândită această relaţie dintre Europa şi Israel?
– A.M. Dar nimeni nu te poate opri să gândești riguros democrația însăși și să faci distincția dintre democrația redusă la alegerea periodică a reprezentanților și «democrația ca formă de viață»! Democratizarea nu rezolvă toate problemele oamenilor, dar nicio altă formă de conducere nu rezolvă atât de multe precum democrația luată în serios!
-Rep. Dar dacă nu este luată în serios?
– A.M. Peste toate, istoricul german Andreas Wirsching are dreptate când scrie că «integrarea [europeană] în forma tradițională, ca proiect postbelic specific vesteuropean, este, în orice caz, la sfârșit. Timpul său a trecut, într-o epocă în care trebuie stabilite din nou prioritățile» («Demokratie und Globalisierung», Europa seit 1989, C.H.Beck, München, 2015, p.228). Înșiși narativii Uniunii Europene, începând cu descrierea istorică și conceptele ei orientatoare, trebuie schimbați!
,,Uniunea Europeană nu se mai poate apăra decât schimbând profund organizarea ei actuală prin democratizare”!
-Rep. Deci un viitor incert al Uniunii Europene în vederea schimbărilor!
– A.M. «Blocada gândirii» este vizibilă în diferite țări. În multe dintre ele, există oameni interesați să-și mențină pozițiile obținute în aparatele birocratice și de propagandă sau în economia darwiniană ce a ocupat terenul, deci care mai cred că «istoria s-a sfârșit», iar ceea ce este reprezintă singura posibilitate.
-Rep. Prin urmare, Uniunea Europeană se mai poate salva?
– A.M. Spus direct, Uniunea Europeană nu se mai poate apăra decât schimbând profund organizarea ei actuală prin democratizare. Statul național – care este acum în curs de recuperare în diferite locuri, odată cu reconsolidarea rolului parlamentului național, ca depozitar al suveranității – nu devine etnostat, câtă vreme subiectul voinței politice nu este redus la vreun grup etnic, iar actele de decizie sunt ale democrației propriu-zise.
-Rep. Cum se mai întrezăreşte nevoia stringentă a democratizării post-pandemie?
– A.M. În mod interesant, chiar economiștii resimt nevoia democratizării! Prestigiosul economist britanic Roger Bootle nu a recomandat brexitul, dar nici nu s-a ferit să spună lucrurilor pe nume. El vorbea despre cauzele «crizei Europei»: 1) «natura fundamental nedemocratică a Uniunii», structura instituțională neadecvată, «decizii proaste» ale celor care conduc, «neînțelegerea a ceea ce este și a scopului» Uniunii Europene («The Trouble with Europe», Nicholas Brealey, London, Boston 2016, pp.332-334). La asemenea cauze, antidotul nu mai poate fi convențional. De curând, cel mai profilat economist european al orei, Thomas Piketty («Pour une traite de democratization de l’Europe», Seuil, Paris, 2017), a dat, împreună cu colaboratorii săi, un diagnostic deloc ezitant situației și a dus mai departe acuzarea de către Habermas a «autocrației postdemocratice» care s-a instalat în Uniunea Europeană.
-Rep. În acest caz, prin care coordonate mai abordaţi relaţia Europa-Israel?
– A.M. Tocmai în contextul schițat mai sus, resimt drept datorie să abordez mai direct relația Europa – Israel. O fac fiind convins că nu numai istoria multimilenară a evreilor, ci și Israelul actual, constituie parteneri de dezbatere și surse importante de învățare pentru europeni. O fac, așadar, în trei coordonate majore: simbioza culturală europeano-evreiască din studiul «Cultura europeană și evreii», viitorul lumii, prin studiul «Lumea geometriei variabile a supraputerilor» și viitorul statului Israel, din studiul «Viitorul Israelului».
-Rep. În ce fel derulaţi această explicaţie?
– A.M. În primul rând, argumentez în favoarea osmozei europeano-evreiești din cultura europeană, apoi, lămuresc formele noi și actuale pe care le ia antisemitismul în Europa, ca să insist asupra inventivităţii culturale a evreilor care continuă cu inițiative intelectuale majore în zilele noastre.
-Rep. Cum apare viitorul Israelului, văzut din arealul European şi românesc?
– A.M. Abordez viitorul Israelului ca stat de drept atașat democrației meritocratice, susținut de inovație tehnico-științifică și dezvoltare economică exemplară, de capacitatea de apărare bazată pe inteligență și de o politică externă elaborată și pusă în aplicare de către oameni de calificare certă!
-Rep. Domnule ministru, cu promisiunea că vom aborda în viitor şi unele probleme ale relaţiei dintre religie şi ştiinţă, despre rolul Bibliei în zilele noastre, vă mulţumesc respectuos pentru acest interviu! (VA URMA)
Profesor dr. Vasile GOGONEA
