-V.G. Domnule ministru ANDREI MARGA, vă propun să continuăm dialogul nostru despre problema «predemocraţiei», despre care faceţi vorbire excelenţa voastră, dar, cred că este o temă importantă şi aceea legată de postdemocraţie, dacă mă gândesc la faptul că Petre Ţuţea spunea că democraţia este sistemul social care face posibilă existenţa idiotului alături de geniu!
– A.M. Mă gândesc la temeinicele analize ale unor democrați care și-au asumat înțelegerea până la capăt a democrației, în primul rând, la Raymond Boudon, cu apărarea «bunului simț» («le sens commun») drept corectiv la relativismele timpului, la Norberto Bobbio, filosof şi politolog renumit, cu pledoaria sa pentru respectarea strictă a drepturilor omului, la Pierre Mannent și la Sergio Romano, cu insistența lor asupra recuplării democrației cu suveranitatea și statul național.
-V.G. Foarte important mi se pare acest ultim aspect care frământă şi nedumereşte chiar lumea contemporană!
– A.M. Mă gândesc, însă, și la abordări cuprinzătoare, care reactualizează sensul adânc al democrației! Prima este cea a lui John Rawls («Theory of Justice», 1971), care a legat justiția de «situația de bază» a egalității oamenilor în democrație și de distribuirea egală a șanselor de manifestare! A doua abordare este cea a lui Jürgen Habermas («Theorie des kommunikativenHandelns», 1981), care a reinserat democrația în cultura civică și a reconstruit-o pe baza comunicării ce-și asumă egalitatea șanselor la argumentare în viața publică. Din ambele au rezultat nenumărate soluții pentru democrații de azi. Aș menționa doar una: simetria libertăților și responsabilității, a datoriilor și obligațiilor într-un stat democratic. Numai că o asemenea soluție, deloc birocratică, cere energii pentru informare și pentru dezbatere!
Simetria libertăților și responsabilității, a datoriilor și obligațiilor într-un stat democratic”!
-V.G. Da, domnule ministru, dar, unii vor și la noi un stat «puternic», în felul acesta crezând că prin disciplinare se rezolvă problemele spinoase, însă, aceștia nu înțeleg că un «stat puternic» este statul cu democrație, la propriu, scutit de malformări, iar, alții, își imaginează că partidul propriu ar fi unicul salvator al națiunii! Ei nu înțeleg că în democrație, partidul nu se substituie statului şi destui așteaptă minuni în viața comunității, stând cu brațele încrucișate, care este o altă eroare, dar, sub alt chip!
– A.M. Vedeţi, în condițiile pe care le-am descris cu diverse prilejuri și valorificând fondul cultural amintit, sunt de părere că doar o viguroasă mișcare cetățenească poate reintroduce idei și energii noi în «organismul» democrației și în viața statului, de care depinde, totuși, viața fiecărui cetățean. «România cetățenilor» a fost una dintre inițiativele în consecință! Pot fi luate, firește, multe alte inițiative similare, căci cu ceea ce fac cetățenii începe soluția, dar, chestiunea practică este ca ei să se exprime și să-și promoveze interesele proprii!
-V.G. Dar, există răbdarea informării proprii și a celuilalt? Există suficientă răbdare de a dezbate pentru a croi și a face convingătoare soluția potrivită? Astăzi se acceptă prea puțin că o construcție durează și trebuie urmărită multă vreme cu consecvență! Între timp, în România acestor vremuri, două maladii s-au maturizat până la explozie și au dus la decizia președinților social-democrat și liberal, care s-au arătat înclinați spre alegeri oricum, doar ca să fie cât mai repede! Comasarea alegerilor, diferite tematic, a câștigat apoi adepți, cu deviza dăunătoare pentru o democrație la propriu, «să nu fie multe chemări la urne», o deviză ce devalorizează, nu doar participarea la vot, ci și informarea și dezbaterea prealabilă a situațiilor de către cetățeni!
– A.M. Domnule profesor, un democrat englez a creat un current, observând alunecarea democrației în «postdemocrație», pentru că spune: „Conceptul desemnează o comunitate în care are loc ceva de genul alegerilor, ca și înainte. Alegerile, pot să ducă la situația în care unele guverne sunt constrânse să plece, în care, în orice caz, team-uri concurente de experți în relații publice controlează excesiv dezbaterile publice în campaniile electorale, încât acestea devin un spectacol, în care se discută doar anumite probleme, alese în prealabil de experți! Însă, majoritatea cetățenilor joacă în această situație un rol pasiv, în tăcere, chiar apatic, reacționând doar la semnalele ce li se transmit! În «mbra» acestei înscenări politice, cred că politica se face efectiv în spatele ușilor închise și ea reprezintă, înainte de orice, interese economice” (Colin Crouch, «Postdemocratie», 2008). Iar, în timp ce instituțiile democratice rămân, formal, intacte, «postdemocrația» închide democrația într-o formă care mărește distanța dintre principii și realitate, pentru a o retrimite la începuturi!
,,Trebuie lăsată electoratului posibilitatea să-și exprime votul prin care controlează la intervale dese corpul legiuitor”!
-V.G. Acum înţeleg îndreptarea excelenţei voastre asupra noţiunii de «predemocraţie», mai ales că prin comasarea de alegeri tematic diferite și cu mutarea datelor lor, pentru a servi carierele ridicole în rezultate ale unor inși și grupuri, împreună cu celelalte măsuri, în România ne-am întoarce, sub anumite aspecte, la începuturi. Poate chiar dincolo de începuturi, la un fel de «predemocrație», cum bine o spuneţi!
– A.M. Desigur, sunt în continuare alegeri, ceea ce, istoricește, este un fapt pozitiv, cu implicații benefice, dar, ce fel de alegeri? Iată câteva fapte care ar trebui să dea de gândit! O țară cu o democrație care se respectă, nu organizează toate alegerile în același an, şi ar fi cazul să se învețe și de către decidenții de la noi din experiența americană a formării Congresului, prin alegeri în ani diferiți! Intuiția părinților fondatori ai SUA, că trebuie lăsată electoratului posibilitatea să-și exprime votul prin care controlează la intervale dese corpul legiuitor, se dovedește corectă!
-V.G. Domnule ministru, alegerile sunt viciate, astăzi, de la început, de stigmatizări propagandistice! Se spune că acestea vin acum de la Bruxelles, dar, în orice caz, vocabulele «extremism» și «antieuropenism» sunt inflaționare în această perioadă, fiindcă ele sunt întreținute cu un aplomb «provincial», nu doar de către propaganda de partid, ci, chiar de către aparatul de stat. Că unii cetățeni vor o altă politică decât cea care se duce în fapt, consider că este dreptul lor inalienabil, dar, ei nu sunt «extremiști» din acest motiv! Extremism se dovedeşte atunci când cineva vrea schimbarea reglementărilor legale, nu în interes public, ci pentru propriul partid sau grup de interese!
– A.M. Ca să fie cât mai limpede, declarația lui Hitler la tribunalul din Berlin (1930) este prototipică: «Constituția prescrie numai terenul luptei, dar nu și scopul! Noi pătrundem în organizările legale și vom face în acest fel, din partidul nostru, factorul hotărâtor! Din momentul în care posedăm drepturi potrivit constituției, vom turna statul în forma pe care noi o considerăm corectă»! («DerAufstiegder NSDAP in Augenzeugenberichten», 1974, p.332). Asemenea declarație ține de extremism, căci, nimeni și nimic nu dă dreptul cuiva la schimbarea legislației din motive străine de funcționarea în interes public a statului. Desigur, că în diferite țări europene, sunt azi categorii (agricultori, mici producători, intelectuali lucizi și responsabili, etc.) și partide care se pronunță pentru schimbarea politicii «bruxelleze», dar, aceasta nu le rezolvă problemele, fiindcă orientarea este eronată în multe privințe și vulnerabilizează Uniunea Europeană! Dar, aceste mișcări nu propun înlocuirea democrației și nu țin de «extremism»! E cazul ca toţi cei care se autodeclară «democrați» să prezinte rezolvări, nu malformarea alegerilor!
-V.G. Aşa cum se dovedeşte «malformată» şi lumea în care trăim, domnule ministru, o lume parcă înnebunită de căldura excesivă şi de violenţa care a devenit o veritabilă «pandemie» în viaţa oamenilor care s-au îndepărtat de Dumnezeu!
– A.M. În încheierea dialogului nostru pe această temă, pot spune că tertipurile electorale, oricine le practică, nu lasă democrația neatinsă, pentru că pot duce un stat înapoi, chiar la «predemocrație»! «Postdemocrația», pe care o semnalează analizele, desemnează acel sistem care cultivă alegerile libere, dar le pune sub controlul unor «tehnologi» ai alegerilor, încât după alegeri rezultă în mare aceeași politică! «Predemocrația», care a devenit tentația unor regimuri actuale, înseamnă acel sistem în care au loc alegeri, dar ele se malformează prin limitarea informării și a dezbaterii cetățenilor, încât să fie favorizați cei care au apucat să pună mâna pe decizii! Atât «postdemocrația», cât și «predemocrația» privatizează fraudulos ceva din ceea ce ține de interesul public, prin deschiderea organizărilor și deciziilor spre conștiința și voința cetățenilor. Răspunsul la întrebarea privind direcția în care ne îndreptăm cu alegerile din 2024 este aceea că, dacă adepții democrației se respectă, atunci ei au de luat distanță netă și de una și de cealaltă!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
