Educaţia…şi Lecţia de viaţă -Interviu cu Domnul Prof. univ. dr. Adrian GORUN, Preşedintele Senatului Universităţii «Constantin Brâncuşi» din Târgu-Jiu – ,,Este la îndemâna oricui să priceapă că manipularea nu reprezintă un simplu vehicul pentru putere, ci, chiar un sistem de acte de putere”!

921

-Rep. Sunteţi mai relaxat, domnule Preşedinte, Adrian Gorun, la o zi după festivitatea acordării Titlului de «DHC MAGNA CUM LAUDAE», Înaltpreasfinţitului Părinte dr. Irineu, Mitropolitul Olteniei?
-A.G. Să fiu mai relaxat? Nici vorbă! Astăzi, avem o şedinţă a Senatului Universităţii «CONSTANTIN BRÂNCUŞI» din Târgu-Jiu şi sunt atâtea probleme care trebuie rezolvate, pentru că timpul nu aşteaptă!

-Rep. Cum caracterizaţi festivitatea din Amfiteatrul «Auditorium Maximum», apreciaţi că a fost o reuşită deplină?
-A.G. Da, da, cred că a fost o reuşită deplină şi sunt mulţumit de aceasta! De aceea, vă propun ca să dezvoltăm într-un viitor interviu ideile despre această festivitate reuşită şi plină de frumuseţe, cred că sunteţi de acord!

-Rep. Ca să fim în «ton» cu atmosfera anotimpului în care ne aflăm, cum ne puteţi zugrăvi tabloul acestei ,,toamne de zbucium” în meandrele unui ,,secol cenuşiu” şi cu un ,,capital social” atât de precar, în care abundă manipularea şi dezinformarea?
-A.G. Este o toamnă în care zbuciumul ce cuprinde cele trei instanțe fundamentale ale personalității a fost «invadat» de cenușiul secolului în care conviețuim!
Capitalul social? Iată, acum tinde să devină un simplu construct teoretic, golit de conținutul lui axiologic, aproape abandonat în sertarele prăfuite ale istoriei. Locul valorilor «scop» a fost contopit de valorile «mijloc», de tip utilitarist, în urma unui proces care s-a declanșat la sfârșitul secolului trecut și care s-a intensificat și s-a globalizat pe direcții prestabilite.

,,Globalizarea instituie nu doar societatea eminamente informatizată, ci și apropierea de plafonul maxim al internaționalizării”!

-Rep. Acesta e un tablou neverosimil pe care îl generează globalizarea?
-A.G. Inerent inevitabilă, deși, nu universal şi inerent dezirabilă, globalizarea instituie nu doar societatea eminamente informatizată, ci și apropierea de plafonul maxim al internaționalizării! Cu efectele pozitive, dar și cu numeroasele efecte nocive, unele dintre ele – doar unele, regăsindu-se în opacitatea semantică în care ne simțim, se pare, confortabil!! Dar, să mă explic, spre a nu crea confuzii, mai ales că manipularea – prin dezinformare, apelează la procedee cu substrat persuasiv precum eroarea prin confirmare, focalizarea, minciuna prin omisiune (rostirea pe jumătate a adevărului), promovarea senzaționalului irelevant și suprimarea relevantului nesenzațional, ș.a.m.d. Imperativul «fără limite», promovat la început în cercuri restrânse și cu tot mai mult fast, azi nu a rămas fără consecințe, asistându-se, aşa cum observă filosoful francez contemporan Michel Onfray, la fenomene precum: distrugerea libertății, sărăcia și pervertirea Limbii, abolirea Adevărului, suprimarea istoriei, negarea Naturii, propagarea urii și aspirațiile imperialiste!

-Rep. E un context confuz în care noi, românii, emigrăm şi mai mult rătăcim!
-A.G. Dar, oare, ne regăsim noi, românii, în această matrice existențială în care s-a instalat deja societatea occidentală contemporană – și nu doar ea – la începutul acestui secol? Sau facem excepție! Luați pe rând și decelați aceste fenomene și veți observa că, exceptând în parte pe ultimul (excepția neoriginându-se în aspirații, ci în conștiința de sine și conștiința noastră reflexivă privind propriul potențial), toate celelalte ne sunt deja familiar!

-Rep. Tot mă mir şi mă întreb, oare, de unde atâta dezordine…programată?
-A.G. Și să nu considerați că totul intră în sfera contingentului. Uite, nazismul și stalinismul au sfârșit prin a eșua! Nu neg istoria – care, cum mai spuneam, nu se «târăște», ci, face «salturi» – are și momente de repetabilitate, de revenire la forme nevrotice prin regimurile politice pe care le instituie. Dar, nu pot crede că omenirea nu a învățat nimic din aceste derapaje în care au «îmbrâncit»-o cei ce au preluat – pe căi diferite – puterea supremă de decizie.

-Rep. Domnule Preşedinte, vă referiţi la nişte regimuri politice care au siderat condiţia umană, dar, societatea de astăzi viseză la principii democratice, de bună seamă!
-A.G. Domnule profesor, orice ființă umană poate aprecia, în justă cunoștință de cauză – cât de mare a fost răul (nu doar radical, ci și banal) provocat de aceste regimuri politice! Prin urmare, există o masă critică enormă, ca dimensiuni, care devine factor frenatoriu la un asemenea regim.
Numai că, această situație, de fapt este prea bine știută și de cei ce manipulează, dezinformează, mancurtizează. Și atunci, nu au la îndemână decât să schimbe mijloacele: aceleași resorturi ale manipulării, dar cu alte mijloace. Mijloace dezirabile şi atractive pentru cei mulți!

-Rep. Domnule prof. univ. dr. Adrian Gorun, să le explicăm oamenilor, cititorilor noştri, ce înseamnă «a mancurtiza», adică, a-i avea în vedere pe acei prizonieri ai «gulagului», cărora prin mijloace de o cruzime asiatică li se şterg memoria, voinţa, năzuinţele, iniţiativa, transformându-i în supuşi perfecţi, care execută orbeşte ordinele sus-puşilor şi nu au altă grijă decât îndestularea trupului! Prin urmare, «omul nou», cum se spunea înainte de 1989, omul rupt de tradiţie şi de locurile natale, aruncat în «cutiile de beton» de la oraş, muncind fără odihnă pentru îndeplinirea planului cincinal în patru ani şi jumătate, vorbind în lozinci şi îndurând totul cu o inconştienţă asumată! Poate că mulţi oameni nu au citit cartea: «O zi mai lungă decât veacul», a lui Cinchiz Aitmatov, aşa că…vă rog să vă continuaţi ideile!
-A.G. Voiam să spun că este la îndemâna oricui să priceapă că manipularea nu reprezintă un simplu vehicul pentru putere, ci, chiar un sistem de acte de putere! Prin manipulare, voința manipulatorului este transferată manipulatului, metamorfozându-se în conduite ale celui de pe urmă.

,,Lumea actuală a învățat să pervertească democrația, să o mimeze, desconsiderând-o”!

-Rep. Cred că este vorba despre o virusare, despre o alienare a gândirii omului!
-A.G. Da, exact, pentru că gândirea celui manipulat este virusată în așa mod încât ideile nu-i mai sunt proprii, iar faptele materializate sunt formele de răspuns la așteptările manipulatorului.
Practic, deși avem impresia că ființa noastră ne aparține, în realitate suntem profund alienați! Cei ce dețin puterea (vizibilă, dar mai ales invizibilă) reușesc să ne domine prin frângerea voinței individuale, manipularea însăși devenind forma esențială de pervertire a legitimității! Nu e posibilă întoarcerea la nazism și la comunism, ca regimuri totalitare, fiindcă ele au devenit, în conștiința umanității, inerent indezirabile, fiind, pe bună dreptate, considerate dezastre istorice!

-Rep. Totuşi, cum se manifestă totalitarismele actuale, într-o lume globalizată şi care se doreşte a fi democratică?
-A.G. Totalitarismele actuale, la fel de nevrotice, îmbracă formele rafinate ale unei ere noi, instalându-se comod în spațiile destructurate ale democrației! Lumea actuală a învățat să pervertească democrația, să o mimeze, desconsiderând-o. De fapt, nu poți vorbi, în acest «secol cenușiu» despre secolul democrației, din moment ce valorile democrației, fundamentele ei, au fost suprimate. Folosește cuiva această precaritate a capitalului social? Da! Folosește unora! Dar, erodează adânc spiritul modernității târzii!

-Rep. Cum identificaţi o astfel de «toamnă de zbucium», între timpul «havuz» şi timpul «cascadă», dincolo de reperele pe care le surprindea marele poet şi filosof al culturii, Lucian Blaga?
-A.G. Vedeţi, Lucian Blaga a trăit în vremuri întunecate, dar întunericul venea atunci, îndeosebi, de la Răsărit.
Filosof prestigios (păcat de coborârea în banal în disputele cu C. Rădulescu Motru) și eminent poet, Blaga milita, parcă, în ruga lui, pentru oprirea ceasornicului prin care universul ne măsoară destrămarea.
De aici și nostalgia și încrederea lui rezervată pentru fiecare clipă trăită! (VA URMA)
Profesor drd. Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here