Educaţia…şi Lecţia de Viaţă! – Interviu cu Domnul Prof. univ. dr. Adrian GORUN, Preşedintele Senatului Universităţii «Constantin Brâncuşi» din Târgu-Jiu – ,,Criza educaţiei înseamnă şi o criză morală care se amplifică şi se generalizează, în strânsă legătură cu o «atrofiere morală» a societăţii în ansamblu”!

-Rep. Domnule Preşedinte, mă bucur de această întâlnire cu dumneavoastră în spaţiul mai larg şi mai luminos al noului birou de la Sediul Universităţii «Constantin Brâncuşi» din zona «Debarcader»!
– A.G. Suntem în procesul de acomodare şi de adaptare la condiţiile noului sediu, necesar pentru desfăşurarea unor activităţi care sunt specifice vieţii studenţeşti, pe linia aceasta didactică legată de evaluarea studenţilor în cadrul unor activităţi care au stat sub semnul «online-lui», chiar dacă sunt unele voci care nu susţin această modalitate de funcţionare şi de gestionare a procesului didactic!
-Rep. Care sunt aspectele pe care puneţi accentul în această perioadă?
– A.G. Punem accentul pe «actorii» principali care sunt implicaţi în procesul de învăţământ, studenţi şi cadre didactice, din motive care privesc performanţele de «digitalizare» atinse până în prezent, pentru că adaptarea metodelor nu este atât de simplă, cum ar părea…
-Rep. Ca şi adoptarea unor metode noi, ca să facem un joc de cuvinte!
– A.G. Evident, pentru a vedea funcţionalitatea acestor metode la cursuri şi la seminarii, devine tot mai necesară şi adoptarea unor metode eficiente care se impun! Se poate vorbi chiar de o «etică deficitară» a unui asemenea tip de organizare a procesului de învăţământ la nivel universitar, iar, pentru a sublinia şi mai mult, cadrul didactic trebuie să fie mai atent, mai bine înţeles, atunci când indică o bibliografie, când sistematizează procesul care anticipează învăţarea şi până se ajunge la etapa evaluării!
-Rep. Aţi folosit un termen incitant şi demn de a fi luat în seamă, atunci când v-aţi referit la ceea ce aţi numit o «etică deficitară», de aceea, v-aş întreba, nu cumva, o asemenea etică se regăseşte din plin şi la nivelul societăţii în care trăim?
– A.G. Ba, da, se regăseşte din plin, aşa cum spuneţi, pentru că vorbim despre o criză morală care se amplifică şi se generalizează, în strânsă legătură cu o «atrofiere morală» a societăţii în ansamblu, în pofida faptului că se vorbeşte despre o societate a cunoaşterii!
-Rep. Prin ce se defineşte o astfel de criză?
– A.G. Prin substituirea valorilor «scop» şi supralicitarea valorilor «mijloc», valori care pot să aibă ca singur vector de aplicabilitate elementul pecuniar, asociat cu un fel de individualism primitiv pliat pe anumite interese de tip comercial, ceea ce ne determină să apreciem că este o criză care se adânceşte, fapt care pune sub semnul întrebării calitatea educaţiei în ultimele decenii!

,,În realitate se manifestă o criză a calităţii actului educaţional”!

-Rep. Se vorbeşte mult despre calitatea educaţiei, dar se face atât de puţin!
– A.G. Chiar dacă atragem şi antipatii, atunci când afirmăm acest lucru, în realitate se manifestă o criză a calităţii actului educaţional, pentru că după 1990 s-a renunţat la exigenţă, mai ales că se dovedeşte tot mai nefastă această finanţare a învăţământului superior «per student» şi devine tot mai ineficace prin conţinuturi şi aplicabilitate această modalitate de finanţare ce se dovedeşte a fi o mare eroare! Dar invocarea de fiecare dată a unei măsuri concrete, de fapt, nu este decât o inducere în eroare a posibilităţii de a concentra atenţia supra cadrului didactic şi a prestaţiei acestuia, pentru că mai întâi se pregătesc profesorii care pot fi trimişi după aceea în spaţiul educaţional, astfel încât ei au posibilitatea creativă şi în acelaşi timp se dovedesc a fi cei care stăpânesc metodele şi mijloacele didactice adecvate. Cred că asemenea sintagme «rostogolite» an de an explică foarte bine ceea ce se întâmplă acum în sistemul educaţional din ţara noastră!
-Rep. Consideraţi că starea de criză se datoreşte numai unor cauze de ordin financiar, aşa cum se vehiculează în mass-media?
– A.G. Nu se poate vorbi numai de cauze de ordin financiar, pentru că resurse finaciare există, numai că ele sunt distribuite greşit, ineficient distribuite prin pârghiile decizionale şi prin orientările guvernului, prin măsurile care au darul de a periclita calitatea educaţiei, pentru că se vorbeşte de fiecare dată despre calitatea educaţiei, dar, din păcate, ea se măsoară prin indicatori cantitativi!
-Rep. Aş dori să dezvoltaţi această idee, pentru că merită analizată!
– A.G. Da, pentru că se calculează pentru un cadru didactic, de exemplu, câte articole a scris, câte cărţi a publicat sau câte diplome are, fără să se facă o referire la calitatea «realizărilor» sale, iar aceasta nu este decât o abordare pur cantitativă! Atunci, vine momentul să ne întrebăm: ce ne interesează în acest caz, doar cantitatea «realizărilor», fără a se urmări cu deosebire ceea ce poate însemna relevanţa cercetării? Pentru că trebuie să ne gândim şi la inovaţia procesului cercetării,
-Rep. Ce mai contează «inovaţia», dacă se evaluează cantitatea?
– A.G. Ceea ce contează, în acest caz, înseamnă direcţia unor factori de decizie care sunt «puşi pe funcţii», fără grile de evaluare şi care îşi pun ca principale criterii de apreciere pe acelea care sunt invocate de către ei, pe fondul acestui «capitalism de cumetrie» prin care apar modalităţi de «apreciere» care mai de care mai surprinzătoare şi chiar mai năstruşnice prin conotaţiile lor!
-Rep. Cum se mai regăseşte în acest context sui generis o perspectivă a ceea ce au însemnat şi tradiţiile valoroase ale unui învăţământ autentic, ale unui învăţământ pe care îl numim tradiţional, pe linia continuităţii unor momente de mare strălucire ale şcolii româneşti, nu numai în planul învăţământului superior?
– A.G. În primul rând, mă refer la formarea personalităţii individuale, dar şi în plan social! Haideţi să transferăm discuţia în plan moral, pe baza unor studii, chiar dacă sunt îngrijorătoare, pentru că, luând în calcul cam 40% dintre copiii de vârstă şcolară de la învăţământul obligatoriu, prin distrugerea personalităţii acestor copii se ajunge la distrugerea identităţii ţării!

,,Pentru a-l păstra pe Brâncuşi în memoria sufletului neamului românesc”!

-Rep. Putem avea explicaţia unui asemenea lucru?
– A.G. Pentru că una e să realizezi un învăţământ în care predarea se face asistată de calculator, pentru a vedea ceea ce învăţământul a dovedit eficace, nu eficient, iar aici, rezultatele nu sunt pentru mâine sau pentru pomâine, ci pentru cel puţin 15, 20, 30 sau chiar 40 de ani! E un lucru care demonstrează că acele ţări care au investit în educaţie, în cercetare, în inovaţie didactică, au procedat bine, pentru că o lege «aşezată» asigură stabilitate şi continuitate în educaţie!
-Rep. Vă propun să realizăm în curând un întreg interviu cu tema «ROMÂNIA EDUCATĂ», ca să aprofundăm aceste idei!
– A.G. Vorbim la telefon şi stabilim acest lucru!
-Rep. Ce mai scrieţi şi ce mai creaţi în folosul studenţilor, pentru aşteptarea şi acceptarea celor care vă apreciază, fără să vă invidieze?
– A.G. Deocamdată, lucrez pe două planuri! Mai întâi este vorba despre întregirea unei cărţi pe care am realizat-o împreună cu Horaţiu Gorun, iar, în cel de-al doilea rând, aş putea spune că din anumite necesităţi didactice, dar şi din perspectiva unei aşezări pe baze ştiinţifice a demersului de cercetare, constatând că în diverse lucrări pe care le-am evaluat nu sunt cunoscute reguli elementare de investigaţie! Ca urmare, m-am gândit să elaborez un tratat despre cunoaşterea ştiinţifică, despre metodele de investigaţie, tehnici de cercetare şi aşa mai departe, cu aplicabilitate în sociologie, dar şi în politică!
-Rep. Deoarece Constantin Brâncuşi rămâne patronul spiritual care înnobilează emblema Universităţii care îi poartă numele, aş dori să ne spuneţi, ce gânduri vă mai ispitesc în sensul de a păstra vie memoria genialului sculptor?
– A.G. Dumneavoastră ştiţi că noi orgnizăm periodic unele manifestări care păstrează vie memoria lui Constantin Brâncuşi, pentru că am adoptat o rezoluţie pe care am transmis-o preşedinţiei, parlamentului şi guvernului, prin care am arătat că patrimoniul Ansamblului sculptural de la Târgu-Jiu nu este într-o stare fizică bună, pentru că sunt şi o serie de erori în demersul de acceptare a dosarului la UNESCO! De aceea, problema se amână, pentru a fi puse la punct cerinţele acestui organism internaţional de educaţie, ştiinţă şi cultură! Tocmai în acest sens, ne gândim la o întâlnire-dezbatere în domeniul respectiv, pentru a-l păstra pe Constantin Brâncuşi în memoria sufletului neamului românesc şi mai ales a sufletului nostru gorjenesc!
-Rep. Păstrându-l în «memoria sufletului», aşa cum atât de plastic v-aţi exprimat, să sperăm că marele Constantin Brâncuşi ne apropie mai mult de Dumnezeu!
– A.G. Brâncuşi a dovedit mereu credinţa sa în divinitate, întărindu-ne şi nădejdea justificată că întotdeauna «Dumnezeu este cu noi», cu fiecare dintre noi, prin tot ceea ce facem, prin tot ceea ce simţim şi slujim cu credinţă!
Profesor dr. Vasile GOGONEA