Educaţia…şi Lecţia de viaţă! – Interviu cu domnul economist Petre RĂDULESCU, Preşedintele «LIGII PENSIONARILOR» din judeţul Gorj – ,,Ne propunem să fim activi şi cât mai prezenţi în dialogul nostru cu oamenii”!

1745

-Rep. HRISTOS A ÎNVIAT, domnule economist Petre Rădulescu!
-R.P. ADEVĂRAT A ÎNVIAT, domnule profesor Vasile Gogonea!
-Rep. Sunteţi Preşedintele «LIGII PENSIONARILOR» din judeţul Gorj şi îmi face o mare plăcere să purtăm un dialog care sperăm să fie util pentru noi şi pentru cei care vor avea curiozitatea şi interesul ca să citescă acest interviu!
-R.P. Am citit multe interviuri de-ale dumneavoastră cu personalităţi importante din judeţ şi din ţară, care au fost publicate în Ziarul «Gorjeanul», altele la radio, aşa că îmi face o mare onoare să purtăm o discuţie deschisă!
-Rep. Aveţi o anumită experienţă în această funcţie de mare răspundere faţă de o categorie socială pe care unii o numesc «vârsta a treia», deci, oameni care au trecut prin multe situaţii complexe ale vieţii şi pe care societatea îi are în atenţie!
-R.P. Am o experienţă de câţiva ani buni, aşa că putem aborda multe probleme ale persoanelor în vârstă şi ale activităţii organizaţiei noastre!
-Rep. Desigur, aş avea multe probleme pe care le putem discuta, dar, mai întâi, aş dori să ne vorbiţi despre unele aspecte ale preocupărilor dumneavoastră şi ale conducerii «Ligii Pensionarilor» din Gorj, mai ales în ultima perioadă, aşa că v-aş ruga să vă referiţi la iniţiativele organizaţiei şi la activităţile în care v-aţi implicat în ultimul an!
-R.P. Ne propunem să fim activi şi cât mai prezenţi în dialogul nostru cu oamenii, dar, pentru început, aş dori să amintesc faptul că intervențiile noastre la Consiliul de Administrație al Casei Județene de Asigurări de Sănătate au avut în vedere soluționarea cererilor pensionarilor pe probleme legate de acordarea serviciilor medicale, procurarea de medicamente gratuite și compensate, creșterea numărului de centre medicale de permanență și puncte farmaceutice.

,,În timpul pandemiei, pensionarii, categorie vulnerabilă, au fost cei mai dezavantajați prin reducerea cu 26% a dreptului de pensie”!

-Rep. Ce probleme aţi avut în vedere cu prioritate?
-R.P. Avându-se în vedere sesizările primite de la unii pensionari, s-a intervenit la Autoritatea Județeană de Sănătate Publică și la conducerile unor unități sanitare pentru eliminarea unor disfuncționalități în asigurarea medicamentelor prescrise de către medici bolnavilor internați în secțiile neurologice, balneologie și de recuperare medicală, de endocrinologie și altele.
-Rep. V-aş ruga mult, să vă referiţi în mod concret la unele probleme curente, pentru că aş dori să avem o filială a «Ligii Pensionarilor» şi în Oraşul Ţicleni, localitatea mea natală de care mă leagă multe amintiri şi relaţii cu multe persoane mai mult sau mai puţin apropiate sufletului meu!
-R.P. În urma cererilor adresate de unii pensionari din asociație, cu probleme de sănătate, nedeplasabili după intervenții chirurgicale, au avut loc vizite la domiciliul acestora, ocazii cu care li s-au acordat ajutoare financiare în limita posibilităților bugetului de venituri și cheltuieli, iar cu prilejul «Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice» – 1 octombrie, suma de 14.500 lei, repartizată de către Federație, a fost folosită doar pentru asemenea ajutoare acordate pensionarilor cu greutăți în asigurarea traiului de zi cu zi.
-Rep. Devine foarte interesant ceea ce spuneţi şi prin exemplul acesta la care v-aţi referit, va spori interesul pentru cunoaşterea activităţii acestei asociaţii!
-R.P. Să vă mai spun că la solicitarea conducerii asociației, Consiliul Local al Municipiului Târgu–Jiu a aprobat în continuare acordarea de călătorii gratuite pe mijloacele de transport în comun pensionarilor din această localitate. Același organism a aprobat ca acțiunile organizate să poată avea loc în continuare, pentru o perioadă de încă 5 ani în spațiul cu destinația de sediu folosit și în trecut.
-Rep. Poate aţi observat că m-am corectat şi în locul termenului de «organizaţie» încerc să-l folosesc pe acela de «asociaţie», deşi, dumneavoastră sunteţi bine organizaţi şi daţi dovadă de multă seriozitate şi responsabilitate! În continuare, aş dori să ne spuneţi, cum aţi depăşit problemele spinoase din timpul pandemiei?
-R.P. În timpul pandemiei, pensionarii, categorie vulnerabilă, au fost cei mai dezavantajați prin reducerea cu 26% a dreptului de pensie, în timp ce prețurile la alimentele de bază, medicamente și servicii, au continuat să crească, din păcate, cu consecințe dramatice asupra puterii de cumpărare a oamenilor pensionari şi a mărimii pensiei, ceea ce impunea măsuri sporite pentru majorarea punctului de pensie la 1775 lei, așa cum este prevăzută în Legea nr. 127/2019 aprobată de Parlament și promulgată de Președintele României, deci, nu doar 1442 lei, așa cum a stabilit Guvernul României prin O.U.G. nr.. 135/14 august 2020, printr-o modificare care a anulat un drept legal al pensionarilor și a redus posibilitatea de ameliorare a traiului acestora.
-Rep. Deci, un fel de «Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane», cum a spus poetul Radu Gyr cu ani în urmă şi cum am putea spune noi, acum: «Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Petre», dacă-mi este îngăduită completarea!
-R.P. Bine spus, domnule profesor, pentru că în loc de susținere pentru aplicarea noii Legi, fostul ministru al Muncii și Protecției Sociale de la acea vreme, o doamnă destul de controversată căreia nici nu merită să-i dau numele, era preocupată mai degrabă de elaborarea unei noi legi, căutând astfel soluții abracadabrante de amânare a majorării cuantumului pensiilor.
-Rep. Domnule preşedinte Rădulescu, toţi oamenii, atât cât le îngăduie Dumnezeu, ajung şi la vârsta bătrâneţii, aşa că sper să continuăm dialogul nostru pentru că sunt şi eu, personal, interesat de aceste probleme pe care le aveţi în atenţie, aşa că vă rog să continuaţi ideea dumneavoastră!
-R.P. Având în vedere dispozițiile articolului 2 din legea nr. 502/2004 privind asociațiile de pensionari care conferă dreptul de a reprezenta membrii săi în raporturile cu instituțiile centrale ale statului în vederea obținerii drepturilor la pensie, Federația Națională a Pensionarilor din România, la care este afiliată și asociația noastră, a depus Cerere în Anulare la Curtea de Apel București, împotriva Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 135 din 14.08.2020, prin care a solicitat anularea articolului 42 din această ordonanță de a se modifica articolul 86 alin. 2 litera b din noua Lege a pensiilor, în sensul că valoarea punctului de pensie să fie începând cu 1 septembrie 2020, de 1442 lei și nu 1775 lei cum era prevăzut în articolul respectiv, astfel că pensionarii au fost nedreptățiți la acordarea și intrarea în vigoare a punctului de pensie cu o valoare mai mică decât prevedea Legea 127/2019. Astfel, Curtea de Apel București, căreia Federația i-a înaintat Cererea în Anulare, s-a adresat la Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a art. 42 alin. 2 din ordonanța de Urgență elaborată de Guvern, nefiind comunicat un răspuns clar nici până la această dată.

,,Cu sprijinul Prefectului Gorjului, a avut loc o întâlnire cu deputații și senatorii din circumscripțiile electorale ale județului”!

-Rep. Dar, ce s-a întâmplat, pentru că de acolo de la guvern, de multe ori lucrurile se tărăgănează şi chiar se obstrucţionează în anumite privinţe?
-R.P. Aşa este, pentru că la data de 12 februarie 2021, la solicitarea președintelui asociației noastre, cu sprijinul Prefectului Gorjului, a avut loc o întâlnire cu deputații și senatorii din circumscripțiile electorale ale județului, prilej cu care li s-au făcut cunoscute greutățile întâmpinate de către o bună parte din pensionari, și în acest sens, fiecăruia dintre demnitarii prezenți li s-a înmânat o notă cu propuneri, printre acestea regăsindu-se și respectarea prevederilor noii Legi a pensiilor din sistemul public, votată de parlament și promulgată de Președintele României. Acest lucru se referă la creșterea punctului de pensie la valoarea de 45% din salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, desființarea pensiilor speciale, îmbunătățirea accesului pensionarilor la serviciile sociale și de asistență medicală potrivit nevoilor acestora și alte probleme care privesc drepturile lor.
-Rep. Şi ce răspunsuri v-au dat parlamentarii gorjeni?
-R.P. În cuvântul domniilor lor, parlamentarii prezenți ne-au asigurat că vom avea parte de un real sprijin pentru a fi duse la îndeplinire propunerile făcute cu acest prilej. Din păcate, unele dintre acestea au rămas fără răspuns!
-Rep. Să înţeleg, domnule preşedinte, că sunteţi mereu pe baricadă, iar la şedinţa de astăzi a conducerii Asociaţiei «Ligii Pensionarilor» din Gorj, veţi avea multe lucrurri de analizat şi de proiectat în viitor!
-R.P. Nu pot încheia dialogul nostru de azi, fără a vă spune că la data de 5 aprilie 2021, conducerea asociației noastre a transmis Guvernului României un memoriu prin care s-a solicitat desființarea Pilonului II de pensii obligatorii și înlocuirea cu o reglementare care să permită angajaților care doresc o pensie suplimentară să plătească o cotă de 3,5%, fără a se fragmenta contribuția de asigurări sociale, în condițiile în care Fondul Național de pensii din Sistemul public pentru plata pensiilor este deficitar. Din păcate, și aceasta a rămas la nivelul înregistrării, deși, din cele 27 de țări membre ale Uniunii Europene, doar în țara noastră și în alte trei țări există Pilonul II de pensii, în Polonia și Ungaria, dar, după câțiva ani de funcționare a acestuia, guvernele țărilor respective au ajuns la concluzia că este ineficient și l-au introdus în fondul sistemului public creat din contribuția angajaților.
-Rep. Vă mulţumesc mult pentru acest interviu şi vă rog să ne sprijiniţi pentru înfiinţarea unei filiale a Asociaţiei dumneavoastră şi în Oraşul Ţicleni!
HRISTOS A ÎNVIAT! ADEVĂRAT A ÎNVIAT!
Profesor dr. Vasile GOGONEA

2 COMENTARII

  1. Bine ca ii…scoateti in lume pe fostii activisti pcr., Radulescu fiind unul dintre ei !
    Alti oameni nu mai gasiti…
    Plus ca utilizati versurile ,,Ridica-te Gheorghe, ridica-te, Ioane !”
    Alo, conducerea ziarului, nu vedeti aceste lucruri ?!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here