-Rep. Bine aţi venit sau poate chiar bine aţi revenit în Gorjul nostru «istoric şi pitoresc», Maestre Dan Puric, regizor, actor şi eseist prestigios, aşa cum sunteţi prezentat în mass-media, pentru că după ziua de ieri, 15 august, când ne-am întâlnit şi ne-am cunoscut la Mănăstirea Tismana, la Sărbătoarea «Adormirea Maicii Domnului», iată-ne astăzi, la acest interviu la Mănăstirea «Icoana», din comuna Crasna, la sărbătorirea «Sfinţilor Martiri Brâncoveni», dumneavoastră fiind împreună cu alteţa sa Dr. Bogdan Cuza, strănepotul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, unde aţi dovedit că reprezentaţi nişte invitaţi cu totul și cu totul excepționali, pentru că numai invocarea numelor domniilor voastre şi etalarea farmecului cu care aţi purtat dialog cu credincioşii, cred că reprezintă o mare cinste pentru orice loc de închinare şi de rugăciune din ţara aceasta, ca şi pentru cititorii Ziarului «Gorjeanul», pentru că orice s-ar spune, sunteţi un mare om de cultură, un spirit al vieții românești contemporane și mai ales un spirit viu al României de astăzi și de mâine, de aceea, v-aş ruga foarte respectuos ca să acceptaţi să realizăm un dialog sau chiar un interviu, mă rog, aşa cum îl consider eu în termeni sociologici!
-D.P. Vreau să vă spun, domnule profesor dr. Vasile Gogonea, că mi-ați făcut o prezentare de m-a cutremurat! Ce să zic la începutul dialogului nostru, că toţi cititorii ziarului dumneavoastră «de suflet», vor crede că spun doar adevăruri fundamentale, pe când eu mă consider un simplu român, iar, dacă spun lucrul acesta, îl spun ca pe o rugăciune, pentru că a fi simplu român este cel mai greu lucru astăzi!
,,Eu cred că țara aceasta, neamul acesta, au fost păstrate în simpla lor denumire de această simplitate a credinței”!
-Rep. De ce vi se pare atât de greu?
-D.P. Pentru că e greu să fii și român şi în acelaşi timp să fii și simplu! Eu cred că țara aceasta, neamul acesta, au fost «ţinute» în simpla lor denumire de această simplitate a credinței, pentru că zicea la un moment dat Părintele Rafail Noica, un ieromonah ortodox care a viețuit la Mănăstirea «Sfântul Ioan Botezătorul» din Maldon, Essex, Anglia, iar din 1993 a devenit sihastru la Schitul Lăzești, din Munții Apuseni, fiul filosofului Constantin Noica, deci, Preacuviosul Ieromonah spunea că ortodoxia românească este firească poporul român şi mai spunea că a exista prin acest firesc al credinței el crede ca și cum ar respira acest popor!
-Rep. Dar, Maestre, cred că şi dumneavoastră v-aţi născut cu această simplitate pe care mereu simțiți nevoia să o redați oamenilor ca pe o virtute!
-D.P. Vedeţi, deodată, chiar nu poți să-ți dai seama că ea face parte din taina moștenirii Eu am observat-o într-o casă părintească această simplitate şi nimeni nu făcea caz de Dumnezeu, pentru că Dumnezeu există prin anumite forme foarte puțin canonice! În această casă în care m-am născut, tata, din când în când îmi spunea: «Măi, băiete, mă, Dumnezeu există» și prin felul cum se comportau erau niște oameni foarte credincioşi, mai ales că era și perioada comunistă! Nu știu de ce era acel aer sufletesc venit din neam în neam, pentru că, vedeți, de aici din zona Gorjului e bunicul meu după tată, e de la Padeș!
-Rep. Extraordinar, aveţi «rădăcini» gorjeneşti!
-D.P. În casa stră-străbunicului la Padeș s-a făcut chiar Proclamaţia, pentru că a fost mâna dreaptă a lui Tudor şi nu l-a trădat!
-Rep. Deci, cum s-ar spune, avem o trimitere directă la marele nostru Pandur, la Domnul Tudor Vladimirescu!
-D.P. Tocmai acest lucru vreau să vă spun, pentru că e ceea ce am aflat şi eu şi ştiu de la tata, care era ţăran cu cai care se trăgea din mocani, aceia care au plecat cu oile în Dobrogea pe la 1870 și tata mare sau bunicul meu, eu l-am prins, fiind făcut și la bătrânețe de către tata, care a ajuns prima dată la Cernavodă!
-Rep. Spuneţi-ne, vă rog, cât mai multe lucruri pentru că ne interesează foarte mult!
-D.P. Păi, îmi aduc aminte când mi-a dat Majestatea Sa Regele Mihai, «Crucea Casei Regale», i-am înmânat şi eu o hârtie veche pe care scria așa: «Prin Voința lui Dumnezeu și grația lui Dumnezeu și voința poporului român, eu Carol I, acord lui Purec Ioan ordinul religios clasa întâi pentru servicii aduse Statului Român» şi apoi semnat Carol I. Pe de o parte, poţi să vezi lucrul acesta prin care suntem încununaţi de ceva, dar, nu la decorație mă refeream, pentru că în familia mea sunt și țărani mocani, deci, oameni simpli, iar în clipa în care au avut mai mult pământ și au devenit, așa, mici boieri, tot simpli au rămas!
-Rep. Maestre îmi e destul de greu să vă întrerup pentru că vorbiți atât de frumos și cu atâta elocință, așa că în calitate, nu de reporter sau de sociolog, ci, de prieten, dacă îmi este îngăduit, în același timp, uneori mă văd silit, totuși, să vă provoc, în sens pozitiv şi agreabil, iar la dumneavoastră, cred că provocarea este marea calitate a modului de a percepe lumea în care trăim!
-D.P. Domnule profesor, sunteți grozav şi chiar un interlocutor cu care îmi place foarte mult să discut, aşa că vom avea prilejul să realizăm şi alte interviuri! Vedeţi, eu singur mă provoc în fiecare zi, așa că m-ați găsit gata provocat, pentru că este totul care trece printr-o viață şi printr-o etapă istorică dificilă şi chiar cumplită în care suntem responsabili să dăm un răspuns ca atare unei lumi care vrea să ne smulgă din inimă sufletul creștin și atunci, da, pentru că de fapt, atunci când spun cuvântul «provocare», acesta pare că este un eufemism sau este un atac «satanic» ce se face asupra poporului român, un atac fără precedent asupra lumii în general, dar în special asupra poporului român!
,,Să ştiţi că m-am întrebat de foarte multe ori, de unde îmi vin niște reacții radicale și absolut definitorii de pandur”!
-Rep. Oare, de ce mi se pare atât de ciudată provocarea aceasta?
-D.P. Pentru că noi suntem un epicentru de creștinism, pentru că aici, noi nu am avut «stâlpnici», dar, am avut «isihaşti», unde călcăm pe moaște, călcăm pe un pământ sfânt! 
La noi a avut o smerenie deosebită cuvântul din limba noastră şi aproape că nici nu se folosește un soi de bun simț creștin! Ați observat ceva, dacă vă uitați la sfinții ruși, pentru că ruşii au sfinți mari cu cărţi scrise, cum sunt cele scrise, de exemplu de către Ignatie Briancianinov, un teolog al «Rugăciunii lui Iisus», un sfânt care s-a născut în anul 1807, într-o familie de nobili ruși, pentru că la noi astfel de cugetători n-au existat, pentru nu era nevoie!
-Rep. Foarte interesantă comparaţia şi aş putea spune că într-un fel mă depăşeşte!
-D.P. Dar, nu v-ați gândit la chestia asta? La noi nu era nevoie, însă, la ei era nevoie, la sfinții ruși! Ei și-au dat seama că era nevoie să le vorbească oamenilor, aşa cum se vorbește unei băbuțe, unei femei, pentru că aici urma ca la biserică să faci studii despre un soi, n-aș putea zice despre o oralitate, o substanță tainică prin care s-a transmis creștinismul în succesiunea veacurilor şi de asta nu vă pot răspunde, de unde vine acest mod simplu de a percepe lumea!
-Rep. Trebuie să înțeleg maestre, şi să realizez faptul că aveți rădăcini gorjenești și pentru mine este marea surpriză a acestei prime întâlniri, pentru că sper, aşa cum aţi subliniat şi dumneavoastră, că nu va fi prima noastră discuție și vom avea de aici încolo şi alte discuții, pentru că gorjenii mei şi într-un fel şi ai dumneavoastră, abia așteaptă să vă «citească» gândurile şi ideile pline de farmec şi de un umor proverbial prin care încântaţi omul, aşa cum aţi fermecat măicuţele de la Mănăstirea Tismana şi pe credincioşii care au dorit să facă fotografii cu dumneavoastră, aici, la Mănăstirea «Icoana»! De ce vă iubesc aşa de mult oamenii?
-D.P. Pentru că poporul român este un popor iubitor de iubire! El s-a născut din iubirea creştină şi toate legendele sale au jertfa iubirii!
-Rep. Ce loc ocupă în inima domniei voastre Gorjul și Oltenia în general?
-D.P. Să ştiţi că m-am întrebat de foarte multe ori, de unde îmi vin niște reacții radicale și absolut definitorii de pandur! Ştiți, și aparițiile mele la televizor! Am ceva ce nu are vreo legătură cu ambiția! Nu are nici o legătură cu voința de parvenire, ci, poate că ar avea o legătură cu un soi de sfântă încăpățânarea a neamului de a nu ceda pământul strămoşesc şi de a nu renunţa la propria lui condiție! Și atunci, m-am recunoscut în ceea ce are Oltenia profund în ea!
-Rep. Şi ce aţi aflat că are atât de profund?
-D.P. În primul rând, aş putea spune că are o legătură cu viața şi cu jertfa de dincolo, o viziune foarte bărbătească și curajoasă din moment ce oamenii își vizitează groapa din când în când, și lucrul acesta cred că Sfântul Vasile Cel Mare l-a subliniat cu pregnanţă şi ar fi fost fericit să se nască în zona aceasta a pământului nostru, pentru că el zicea că: «Cea mai înaltă filosofie a omului este gândirea la moarte» şi că în fiecare zi trebuie să faci aducere aminte de moarte! Dar, nu sunt super pesimist, vă dați seama ce condiţie de ridicare a ființei este pe pământul acesta al Olteniei, al Gorjului, când omul este legat atât cât trebuie de cele trecătoare și de fapt este strâns legat de veșnicie! (VA URMA)
Profesor dr. Vasile GOGONEA
