Educaţia…şi Lecţia de viaţă! – Interviu cu d-l prof. dr. Constantin ARCUŞ, Preşedinte al Societăţii Cultural-Ştiinţifice «Rădineşti-GORJ» (II) – ,,Identitatea națională se păstrează prin muncă asiduă și nu prin discursuri! Asta facem la Rădinești. Păstrăm și transmitem tradițiile și obiceiurile prin activități culturale”!

365

-V.G. Domnule profesor dr. Constantin Arcuş, ce ne puteţi spune despre materializarea proiectulu «Centrul de Terapie şi Educaţie prin Cultură», într-o Românie care s-a dorit educată, dar, pe care unii o numesc «eşuată» sub aspectul disfuncţiilor din sistemul educaţional?
-C.A. Eu cred că şcoala trebuie să asigure fiecărui beneficiar un nivel de dezvoltare personală care să-i permită gestionarea emoțiilor, luarea deciziilor, lucrul în echipă și în comunitate, a relațiilor sociale și interpersonale. În același timp, asigură, prin activitățile sale, că membrii societății au trăsăturile de caracter necesare pentru a face față schimbărilor sociale și economice: curiozitate, spirit de inițiativă și antreprenoriat, curaj de a adopta soluții noi și de a testa limite, capacitatea de a crea obiective și planuri personale și tenacitate în implementarea lor, adaptabilitate și flexibilitate care facilitează deschiderea spre nou! Proiectul nostru intitulat «Centrul de Terapie şi Educaţie prin Cultură» sperăm să devină realitate şi să realizăm ceea ce ne propunem la nivelul comunei şi al şcolii noastre de la Rădineşti!
-V.G. Școala românească de azi, care se confruntă cu vioelnţa şi mai ales cu adicţia tinerilor de consumul de droguri la vârste atât de fragede, mai poate să contribuie la dezvoltarea fizică armonioasă a copiilor și a tinerilor prin promovarea aptitudinilor sportive, a motricității, a competențelor necesare adoptării de către beneficiari a unei alimentații sănătoase și nutritive?
-C.A. Nu sunt eu cel mai în măsură ca să dau un răspuns pertinent la întrebările privitoare la fenomenele pe care le-aţi semnalat, dar, vă pot spune cu deplină responsabilitate că școala poate să contribuie, alături de alți actori ai comunității, la educația pentru sănătate a elevilor, fiind garant al faptului că viitorii adulți au cunoștințele, abilitățile și atitudinile necesare unei vieți sănătoase atât din punct de vedere fizic cât și psihic. La finalizarea învățământului obligatoriu, beneficiarul trebuie să fie capabil să aplice practic, în viața de zi cu zi, cunoștințele dobândite în domeniul comunicării, al matematicii, al științelor și în cel digital.

,,Responsabilitatea noastră de a ne accepta unii altora originea, cultura și religia”!

-V.G. Are tânărul din şcoală deprinderile necesare pentru a face faţă provocărilor vieţii cotidiene, asaltului fluxurilor informaţioale care abundă prin ştiri false?
-C.A. Numai dacă are un set de abilități profesionale transferabile, precum și atitudinea și instrumentele necesare pentru intrarea calificată pe piața muncii! Putem vorbi, chiar despre un set de competențe care să-i permită tânărului şcolar, dar, şi studentului, uneori, gestionarea aspectelor economice și financiare ale vieții independente, crearea și gestionarea unei familii, participarea la comunități de interese și crearea acestora, asumarea răspunderii pentru sine și pentru acțiunile grupurilor din care face parte.
-V.G. Credeţi în multiculturalismul pe care îl promovează organismele europene, ajută pentru menţinerea identităţii naţionale?
-C.A. Cred că toți suntem egali în fața lui Dumnezeu și este doar responsabilitatea noastră de a ne accepta unii altora originea, cultura și religia. Identitatea națională se păstrează prin muncă asiduă și nu prin discursuri! Asta facem la Rădinești! Păstrăm și transmitem tradițiile și obiceiurile prin activități culturale de înalt nivel, cu invitați de valoare. Suntem printre singurele localități din România care organizează un Festival-Concurs dedicat tarafurilor și orchestrelor de copii! Suntem singura instituție din Oltenia care instruiește o orchestră de copii, Orchestra «MARCEL PARNICA»! Este nevoie de noi toți, Palate ale Copiilor, Școli Populare de Artă şi aşa mai departe, pentru a transmite nealterate tradițiile și obiceiurile generațiilor viitoare. Altfel, nu ne rămâne decât să ne văităm că ne-au luat-o anumite naționalități conlocuitoare înainte! Stă în puterea noastră să ne păstrăm identitatea națională!

,,Satul Rădinești este centrul geografic al «Dealului Muierii»!

-V.G. Cum ar arăta satul Rădineşti, la modul ideal, în viziunea unui om ca dumneavoastră, care poate conduce destinele comunei Dănciuleşti din poziţia unui viitor primar sau chiar parlamentar, să spunem, sau chiar din postura de şef al învăţământului gorjean, pentru că sunteţ tânăr şi plin de idei?
-C.A. Destinele comunei Dănciulești sunt pe mâini bune. Marius Dumitra Bădescu este un primar tânăr care știe și poate să facă proiecte care să contribuie la creșterea valorii locurilor. Satul Rădinești, atestat deocumentar la 4 iulie 1489, este centrul geografic al «Dealului Muierii», cel mai lung deal din Dacia lui Burebista, care unește muntele cu câmpia! În următorii cinci ani, la Rădinești se va construi «Centrul de Terapie și Educație prin Cultură», primul punct turistic important care va face legătura dintre orașul Craiova și stațiunile turistice din Gorj (Polovragi, Baia de Fier, Novaci,..) și Vâlcea (Vaideeni, Horezu, Ocnele Mari). Cât priveşte celelalte funcţii, sunt prea înalte!
-V.G. Dar, şi dumneavoastră sunteţi un om înalt! Ştiu că între anii 1975 şi 1979, când am lucrat la cultură, mă amuzau versurile unui cioban de sub munte care spunea şi recita cu mândrie: «Eu îs nalt, Parângu-i nalt, dar, Partidu-i şi mai nalt»! Ce ziceţi?
-C.A. Nu mai e partidul, şi cred că nici ciobanul…
-V.G. Faptul că mulţi români şi-au părăsit ţara, nu afectează echilibrul demografic şi stabilitatea economică a ţării şi chiar a comunei dumneavoastră?
-C.A. «Centrul de Terapie și Educație prin Cultură» va aduce pe cei plecați, deoarece va constitui inima Destinației Turistice «DEALU’ MUIERII», destinație turistică din care vor face parte 23 de localități aflate de o parte și de alta a Dealului MUIERII. Timp de 3 luni, 12 familii din Destinația Turistică «DEALU’ MUIERII», vor lucra în diferite departamente (restaurant, foișor, hotel, spălătorie). Fiecare familie va avea șanse egale de a valorifica produsele din gospodării în fiecare din zilele unei săptămâni, acestea lucrând efectiv 14 zile. Restul zilelor se vor ocupa de gospodăriile lor. La finalul celor 3 luni, vor decide dacă vor continua activitatea în centru sau își vor deschide pensiuni și/sau puncte gastronomice locale satelit, prin care vor continua să lucreze și să obțină resurse financiare. Avem un plan de afaceri bine structurat pe care l-am pus la dispoziția experților ADR Sud-Vest Oltenia!
-V.G. În vară, la 16 iunie, aţi oferit participanţilor anumite produse de excepţie!
-C.A. Avem un produs nou şi foarte bun pentru sănătatea oamenilor, care se numeşte «Lacrima lui Zamolxis», şi chiar dacă lumea se gândeşte la un vin, dar, el este un supliment alimentar făcut din miere şi din polen!
-V.G. Am înţeles că vă gândiţi chiar la un produs nou pe aceeaşi coordonată!
-C.A. Noi am scos acum un produs făcut doar din polen, pentru că acei care foloseau această «lacrimă» în vechime, ca şi străbunica mea, Maria Arcuş, care spunea că o foloseau oamenii care aveau zahăr în sânge, deci, diabet, şi nu mai puneau miere în acest conţinut!
-V.G. Ce metaforă de excepţie: «Lacrima lui Zamolxis»!
-C.A. Dar, «Lacrima lui Zamolxis» conţine polen sau păstură, pus la fermentat! Cu un anumit termen de fermentaţie, acest produs poate fi folosit cu încredere! (VA URMA)
Profesor dr. Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.