HRISTOS A ÎNVIAT! ADEVĂRAT A ÎNVIAT!
Astăzi, de ziua Înălţării Domnului, când ţara freamătă de vuietul grevelor şi al nemulţumirilor oamenilor, a vorbi despre fenomenul depopulării ţării şi mai ales a mediului rural din România, un astfel de fenomen devine şi un motiv întemeiat care poate fi privit şi analizat cu mare atenţie, cu precizarea faptului că satul cu bogăţia lui folclorică, mai este încă, o familie vie, mai are încă, economia lui patriarhală în care nimeni nu moare de foame, deoarece este o solidaritate organică de rudenie a satului care nu lasă omul de izbelişte. Ţăranii români, aşa cum s-au pomenit, înseamnă casa şi locul lor, pe care n-ai dreptul să le strici, nici să le laşi în buruieni sau cu lacăt la uşa bisericii şi la porţile oamenilor, pentru că ele vin de la părinţi şi de la bunici. Satul românesc reprezintă o unitate socială organică, iar străvechea noastră civilizaţie de sorginte indo-europeană este o civilizaţie sătească. Din păcate, satul românesc a fost, într-un fel, destructurat ca străveche comunitate socială care a valorificat mereu tradiţia păstrată într-un fel de cutume bazate de legi nescrise în care obştile de altădată şi oamenii lor se năşteau, trăiau şi munceau laolaltă într-o familie sau reuniţi la un loc în mai multe familii înrudite, pentru că nu exista o polarizare socială care să-i diferenţieze în săraci şi bogaţi, unii de alţii, nu exista discriminarea sau individualismul egoist al protipendadei sociale. Se pot vedea la orice pas efectele devastatoare ale globalizării asupra familiilor din mediul rural, deoarece, dacă sunt analizate cu atenţie, nu numai relaţiile de familie, dar şi cele de rudenie sau de vecinătate din lumea satelor, astăzi se constată cu stupoare că de multe ori moşii, ca şi strămoşii care au temeluit satele, sunt aproape ignoraţi de către nepoţi şi strănepoţi, chiar şi părinţii sunt îndepărtaţi sau uneori alungaţi de către copiii lor, tocmai când aceştia ating vârsta maaturităţii şi posedă o situaţie materială mai bună decât aceea pe care au avut-o în familia părinţilor lor! Pentru unii care s-au văzut împliniţi în ţări străine, părinţii sau rudele mai apropiate sunt încadraţi la capitolul unor îngrijitori sau al bucătarilor de mâncăruri tradiţionale, ceea ce nu e prea degradant şi înjositor pentru asigurarea bunăstării urmaşilor, pentru că aşa a fost mereu în familiile românilor, dar, dacă e privită ceva mai atent familia tradiţională şi este analizată natura relaţiilor de familie, se constată, cu precădere, ce înseamnă actul de comunicare şi spiritul de comuniune de idei în rândul membrilor familiei, ce înseamnă respectul autentic faţă de modul cum ar trebui să se desfăşoare dialogul intergeneraţional, ce înseamnă sfatul părinţilor şi exmplul acestora pentru viaţa copiilor, deoarece dezbaterea opiniilor este o sursă de adevărată înţelepciune şi de asumată ţinută identitară.
Satele comunei Godineşti au cunoscut un îndelungat proces de transformări, cu multe schimbări socio-economice şi demografice specifice.
În arealul Gorjului, comuna Godineşti se află în nord-vestul judeţului, de o parte şi de alta a cursului mijlociu al râului Tismana, înspre Nord-Sud, pe aproximativ 9 km, fiind o zonă de veche locuire a judeţului. Cuprinde satele: Arjoci, Câlceşti, Chiliu, Godineşti (reşedinţa), Pârâu de Pripor, Pârâu de Vale şi Rătez.
Conform recensământului efectuat în anul 2011, populaţia comunei Godineşti se cifra la 2.061 locuitori, într-o vizibilă descreştere faţă de anul 2002, când erau consemnaţi 2.465 de locuitori, majoritatea dintre aceştia fiind români (96,56%), cu o minoritate de romi de 1,31 %, iar pentru 2,09% din populaţie, apartenenţa etnică este necunoscută. Sub aspect confesional, majoritatea covârşitoare a locuitorilor sunt creştin- ortodocşi (95,92%), o minoritate de sectanţi penticostali de 1,89 % iar pentru 2,09% din populație, apartenența confesională nu se cunoaşte. Satele comunei Godineşti au cunoscut un îndelungat proces de transformări, cu multe schimbări socio-economice şi demografice specifice. Continuitatea vieţuirii oamenilor pe aceste locuri este îndeaproape cunoscută mai înainte de secolul al XV-lea, când apar primele referiri istorice despre satele comunei, despre oameni şi despre modul de viaţă al oamenilor. Spre exemplu, satul Rătez este menţionat documentar în anul 1482, lucru amintit de către Alexandru Florescu în lucrarea: Valea Motrului-itinerar turistic, iar satul Godineşti este atestat în anul 1483, lucru menţionat de către Alexandru Ştefulescu în lucrarea Gorjul istoric şi pitoresc, din 1904, cu precizarea că primul document cartografic ce conţine informaţii demografice referitoare la diferite sate din zonă este Harta statistică din anul 1835, privitoare la Gorj, în care se concluzionează că în totalul populaţiei Gorjului era inclusă şi populaţia comunei Godineşti, chiar din prima jumătate de veac al XIX-lea..
În primele decenii ale secolului al XX-lea, pe raza teritoriului actualei comune Godineşti erau comunele rurale: Câlceşti, Godineşti, Părău, care făcea parte din plaiul Vâlcan şi Rătez, care făcea parte din plaiul Cloşanilor, Mehedinţi. Marele Dicţionar Geografic al României, 1898-1902 are unele referiri despre numărul locuitorilor satelor care alcătuiesc actuala comună, astfel, se aminteşte despre satul Arjoci cu 318 locuitori, satul Câlceşti cu 693 de locuitori, satul Chiliu cu 125 de locuitori, satul Godineşti cu 1985 de locuitori, satul Părău cu 931 de locuitori, sat care include şi cele două cătune: Pârâu de Pripor şi Pârâu de Vale, satul Rătez cu 800 de locuitori. La începutul secolului al XX-lea locuiau în aceste sate 4825 de locuitori. Au avut loc organizări administrativ-teritoriale în jumătatea primă a sec. al XX-lea, iar în anul 1950 în zonă erau menţionate doar două comune: prima era comuna Câlceşti cu satele: Câlceşti, Pârâu-Vale, Pârâu-Pripor şi Rătez şi cea de-a doua era comuna Godineşti cu satele Arjoci şi Godineşti. În privinţa numărului locuitorilor, comuna Godineşti ocupa locul 16 în fostul raion Baia de Aramă, cu 1756 de locuitori, cifraţi la 694 persoane de sex masculin şi 1062 persoane de sex feminin, iar comuna Câlceşti avea 1966 de locuitori, dintre care 749 de persoane de sex masculin şi 1217 persoane de sex feminin şi ocupa locul 14 ca număr de locuitori în cadrul aceluiaşi fost raion Baia de Aramă. În perioada dintre 1900 şi 1959, numărul locuitorilor actualei comune Godineşti s-a redus cu 1.103 persoane, ajungând la numai 3.722 de locuitori. În anul 1989, în comună trăiau 2.399 de locuitori, cu 1323 mai puţini decât în 1959, iar faţă de anul 1900, populaţia satelor comunei s-a redus cu 2426 de locuitori, deci, a scăzut aproape la jumătate. La sfârşitul anului 1989, populaţia Godineştiului a crescut cu 275 de persoane, ajungând în anul 1997 la 2674 de locuitori, faţă de 2399 de locuitori în anul 1989. Acest lucru s-a datorat pensionărilor şi disponibilizărilor de după 1991, deoarece au fost multe familii care au părăsit oraşele în care munciseră şi locuiseră anterior pentru a se întoarce în satele natale.
Documentele oficiale de la primăria comunei, datele statistice de la nivel judeţean şi anumite scrieri monografice ale intelectualilor comunei dovedesc în mod convingător faptul că dacă în această localitate se menţine acelaşi ritm cunoscut al depopulării, în 15-20 de ani, va fi pusă în dificultate existenţa oficială a comunei, ca unitate administrativ-teritorială. Urmărind cu atenţie evoluţia demografică a comunei Godineşti, în ultimii 25 de ani se poate vedea că de la cei 2367 de locuitori, câţi existau în 1992, în 2002 mai erau 2143 de locuitori, pentru ca numărul acestora să scadă în anul 2011 şi să ajungă la 2065 de persoane, iar în 2017 să scadă la 1949 de persoane.
Populaţia după domiciliu, la 1 iulie, între anii 1992-2017
În anul 2001, se constată că populaţia comunei Godineşti era de 2.161 de locuitori, în scădere cu 66 de locuitori faţă de 1997, când se cifra la 2.227 de locuitori. (VA URMA)
Profesor dr. Vasile GOGONEA
