Educaţia…şi Lecţia de viaţă – «Educaţia trebuie să fie obiect al supravegherii publice»

836

Orice demers analitic privind situația învăţământului românesc, atât printr-o viziune care privește cifrele statistice, legile sau proiectele preconizate a se implementa pe baza criteriilor înfăptuirii reformei, ne arată că dincolo de orice suspiciune, sistemul educațional românesc pornește de la situațiile concrete pe care le trăiește fiecare în parte și nu neapărat cazurile care sunt considerate cele mai relevante în formă și conținut!

“Sistemul naţional de învăţământ consacră educaţia drept bun public”
Știința psihologiei ne demonstrează că orice persoană este unică şi trebuie tratată cu un respect aparte, poate nu la modul strict individual, cât mai ales relațional și psiho-social, deoarece creşterea şi dezvoltarea unui copil reprezintă un proces complex, iar acest lucru se concretizează atunci când elevii îşi schimbă opţiunile și îşi descoperă noi talente pentru a se reorienta în parcursul lor educaţional! Trebuie să pornim de la premisa că sarcina legiuitorului este de a crea un parcurs educaţional care să stimuleze calităţile personale ale fiecărui elev şi implicit ale celor cu valențe superioare, mai ales că demersul cercetării poate începe, nu neapărat de la clasa I, atunci când te trezeşti, dintr-o dată, luat din sânul familiei şi plasat într-o instituţie rigidă și plină de elemente de noutate, în care, dacă ai noroc să dai de un învăţător la fel de riguros ca și regulamentele de ordine interioară, s-ar putea să trăieşti anumite experiențe negative. Așa cum se menționează în actuala Lege a Educației, “sistemul naţional de învăţământ face parte integrantă din sistemul naţional de educaţie, întemeindu-se în valorile universale şi având ca scop formarea personalităţii individuale, prin integrare socială şi transmitere culturală în conformitate cu idealul educaţional, în vederea integrării în activităţi utile”, dar să luăm aminte că nu este benefic să ne rezumăm la a face afirmația generalizatoare că “sistemul naţional de învaţământ consacră educaţia drept bun public”, mai ales că disciplina pe care ne place să o numim «Educaţia pentru cetăţenie democratică şi pentru liberul exerciţiu al drepturilor civile, politice şi sociale» este o condiţie obligatorie şi necesară într-o societate a libertăţii şi prosperităţii, a domniei legii şi a siguranţei cetăţenilor, a calculului raţional şi a spiritului întreprinzător. Este normal, atunci, să reiterăm faptul că “educaţia realizată în unităţile și instituţiile de învăţământ – formală sau informală este activitate publică sau de interes public”, deoarece nu toate ofertele educaționale se adresează direct copiilor, iar mediul educațional, de multe ori este impus în viaţa lor şi de standardul modern de viaţă, de globalizarea şi de concurenţa dintre producătorii care oferă o multitudine de oportunităţi!

«Arta de a forma bunele deprinderi sau de a dezvolta aptitudinile native»
Cu puțin timp în urmă, îmi vorbea cineva despre o învățătoare care a strigat atât de tare în timpul unei ore încât, tatăl unuia dintre copii, în timp ce aștepta la ușă ca să vorbească ceva cu fiul său, s-a speriat încât a plecat nedumerit și plin de întrebări! Cam în acest fel se vorbește despre acomodarea cu unele cadre didactice de la anumite școli, iar după obişnuirea forţată ne trezim cu “micile atenții”, cu cadre didactice care dau note sau calificative în funcţie de “micile sau marile atenţii” pe care le aduc, plini de zel, părinţii sau copiii! După toate acestea, rezultă că frustrarea poate dispărea atunci când vocea caldă a mamei sau a tatălui îţi spune că din clasa a cincea, vei avea profesori la fiecare materie şi favoritismele învăţătorilor vor dispărea în «cupa de cristal» a unor amintiri de neuitat! Dar, să nu pierdem din atenție faptul că și absolvenţii învăţământului general obligatoriu, ar trebui să fie cetăţeni cu o gândire independentă şi inovatoare capabilă de evaluare şi autoevaluare, conştienţi de drepturile şi de posibilităţile lor, care să cunoască, în primul rând, cum funcţionează instituţiile europene şi instituţiile statului de drept naţional, care sunt regulile pieţei libere şi ale competenţei care se confruntă cu exigențele pieței. Legiuitorul ne spune clar faptul că «Educaţia reprezintă ansamblul activităţilor şi relaţiilor dinamice dintre actorii cu competenţă în formarea individului, precum şi dintre aceştia şi persoanele implicate în propria formare prin mecanisme şi acţiuni ordonate şi orientate de finalităţi prestabilite, întemeiate în valori şi norme ce se circumscriu idealului educaţional promovat de o societate-comunitate», dar dacă educaţia este unul dintre fenomenele care au apărut odată cu societatea umană, suferind pe parcurs modificări esenţiale, să nu uităm că marele filosof grec Platon definea educaţia ca fiind «arta de a forma bunele deprinderi sau de a dezvolta aptitudinile native pentru virtute ale acelora care dispun de ele», iar discipolul său, la fel de renumit și plin de învățăminte, Aristotel, în lucrarea sa «Politica» spune că «educaţia trebuie să fie un obiect al supravegherii publice, iar nu particulare», întărind în acest fel ideea că educaţia pentru cetăţenie democratică şi pentru liberul exerciţiu al drepturilor civile, politice şi sociale este, de aceea, o condiţie obligatorie şi necesară într-o societate a libertăţii şi prosperităţii, a domniei legii şi a siguranţei cetăţenilor, a calculului raţional şi a spiritului întreprinzător. Poate că nu întâmplător și ca un exercițiu al imaginației creatoare, Comenius, în lucrarea «Didactica magna», considera că, la naştere, natura înzestrează copilul «cu seminţele ştiinţei, ale moralităţii şi religiozităţii», ele devenind un bun al fiecărui om numai prin educaţie.

«Idealul educaţional reflectă concepţia unei societăţi/comunităţi cu privire la rolul şi funcţiile educaţiei»
În întreaga sa complexitate și profunzime, «Idealul educaţional exprimă, în chintesenţă, cerinţele pe care societatea le pretinde de la membrii săi. Ca proiecţie ideală a tipului de om dezirabil, idealul educaţional presupune: un set de valori împărtăşite de majoritatea indivizilor, un set complex de cerinţe izvorâte din năzuinţele generale privind prototipul de om dezirabil, un set de criterii în baza cărora se înfăptuieşte alegerea raţională», mai ales că la gimnaziu lucrurile devin mai «serioase», elevii sunt mai neastâmpăraţi şi nu de puţine ori, noii favorizaţi sunt cei care din când în când le transmit diriginţilor cine, ce şi cum a făcut în timpul orelor sau în pauze. Când vorbim despre clasele gimnaziului, gândul ne poartă la ceea ce numim generic «idealul educațional, mai ales dacă vorbim și despre anumite lacune ale şcolii româneşti. Nu încape îndoială că «Idealul educaţional reflectă concepţia unei societăţi/comunităţi cu privire la rolul şi funcţiile educaţiei, semnificaţiile și obiectivele formării indivizilor, valorile educaţiei, capitalul educaţional – ca specie a capitolului social», iar ceea ce se întreprinde la nivelul unității școlare sau chiar la nivelul întregului sistem, demonstrează că transpunerea în realitate a idealului educaţional se realizează prin finalităţile educaţiei. Aici merită amintit faptul că de multe ori ni se propun patru tipuri fundamentale de învăţare devenite pe parcursul vieţii «piloni ai cunoaşterii»: a învăţa să ştii, a învăţa să faci, a învăţa să convieţuieşti împreună cu ceilalţi şi a învăţa să fii, chiar în sensul de a fi tu însuți în relație cu ceilalți! În raport cu cerinţa educaţiei de a-i învăţa pe elevi cum să înveţe, şcoala trebuie să-i instruiască în primul rând căile şi mijloacele de supravieţuire, şi de aici, de a face faţă şi de a găsi posibilitatea şi capacitatea de a-şi împlini şi realiza viaţa la potenţialul și la cerințele pe care împrejurările istorice, nivelul social general, contextul situațional îl permit de cele mai multe ori cu dificultate. În esența sa, educaţia de nivel secundar inferior se realizează prin gimnazii, ca unități școlare de sine stătătoare, ce pot funcţiona ca unităţi de învăţământ independente sau ca structuri în cadrul liceelor şi colegiilor din mediul urban sau din cel rural. Așa cum se specifică în Lege: «Educaţia gimnazială are drept scop formarea unei culturi generale cu implicații în formarea personalității tinerilor structurați pe grupe de vârstă. Totodată, educația gimnazială are rolul de a cultiva unele deprinderi practice de strictă necesitate, oferind absolvenţilor învăţământului primar pregătirea necesară pentru a continua un proces instructiv-educativ desfășurat la standard modern și pentru a urma învăţământul secundar superior sau învăţământul de arte şi meserii», iar problemele apar atunci când se constată că unitatea şcolară funcţionează numai cu ciclul primar şi cel secundar inferior. Atunci ea se va numi gimnaziu, iar dacă ciclul gimnazial face parte dintr-o unitate şcolară în care funcţionează şi ciclul liceal, se va numi liceu. Se preconizează ca promovarea dintr-o clasă în alta a gimnaziului să se facă numai pe baza notărilor anuale şi a unui examen de sfârşit de an, iar evaluarea să fie realizată de către comisiile constituite la nivelul unor centre de evaluare, astfel încât promomovarea examenului de clasa a X-a să confere absolventului dreptul la dobândirea “Certificatului de absolvire a gimnaziului”, moment în care ministerul de resort va elabora, în termen de 3 luni, Regulamentul de funcționare și de evaluare a tuturor absolvenților de gimnaziu, care va conţine prevederi referitoare la promovarea şi absolvirea cursurilor pe ani de studii.

Sistemul educațional mai are dascăli care nu tratează diferenţiat elevii
Desigur, trecerea la liceu marchează, după cum susţin mulți, începutul celei mai frumoase perioade a tinereţii. Şi, într-adevăr, dacă ai norocul de a învăţa într-un liceu cât de cât bine cotat, poţi întâlni oameni care să îţi ofere multe noutăți în sinuosul proces de formare a personalităţii, care în perioada liceului cunoaşte multe şi semnificative transformări. Din păcate, şi la acest nivel se păstrează unele obiceiuri deocheate despre care se vorbește pe șoptite! Poate că la acest nivel sunt și lucruri care generează frustrări care te fac să nu mai ai încredere în acest sistem de învăţământ care, acum ceva vreme avea rezultate foarte bune. Odată cu examenul de Bacalaureat, parcă te loveşti de cele mai grave carenţe ale şcolii româneşti! Elevi nepregătiți sau care absentează, profesori nepregătiţi în comisiile de examinare, bani care se strâng şi care sunt daţi supraveghetorilor pentru ca elevii să poată copia în linişte şi pace, iar în unele licee, rezultatele descumpănitoare, contestaţiile zgomotoase și epatate cu ostentație, ca la un adevărat circ! Totuși, oamenii din sistem trebuie să fie preocupaţi să-i învețe pe copii, nu doar să memoreze sau să acumuleze informație, ci şi cum să-şi consolideze anumite însuşiri specific umane, cum ar fi prietenia, omenia, solidaritatea, dragostea, ospitalitatea, compasiunea faţă de ceilalţi!
Dacă ești dascăl conștiincios, te documentezi, citeşti mult, pierzi nopţi scriind planuri de lecții, fiind atent ca nici măcar o virgulă să nu fie pusă aiurea în tot ceea ce realizezi, dar totul se năruieşte când vezi că aceiaşi oameni meschini îţi râd în nas pentru că ei nu au muncit, dar au reușit! Au cumpărat diplome, au cumpărat licenţe, le-au cosmetizat şi au luat note mai bune decât cei care au muncit! Te gândești cu atenție la ceea ce îţi spuneau ai tăi, cum că valoarea se va vedea în etapa următoare. Fără să conștientizezi îndeajuns, însă, parcă ai trecut prin toate etapele şi ai văzut cum valoarea nu este apreciată, dar cu toate acestea mergi mai departe, gândindu-te că şcoala românească are încă profesori care să-şi pregătească elevii chiar şi pe holuri, are copii care fac performanţă şcolară indiferent de condiţiile materiale, că sistemul educațional mai are adevăraţi dascăli care nu tratează diferenţiat elevii şi care construiesc caractere şi insuflă principii sănătoase de viață!(VA URMA)
Profesor, Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here