Cu toții realizăm faptul că existăm într-o lume în care se valorizează maximal prezentul trăit cu intensiunea resorturilor nedeslușite ale acestei realități complexe, iar dacă ceva este catalogat a fi bun sau folositor, mai ales în educaţie, acest lucru se regăsește în măsura în care serveşte unei cauze sau unei cerinţe stringente concrete. Se accentuează la nivelul diferiților factori de decizie că învăţământul trebuie să fie centrat pe competenţele cerute de piaţa muncii, iar în ultima vreme, chiar se analizează cu accente critice orientarea «generalistă» sau reducționist-abstractă a educaţiei, atunci când se încurajează dimensiunea «educativ-antreprenorială» a unui proces complex, pornit de la nivelul educației primare până la nivelul educației universitare.
Un asemenea deziderat impune o serie de preocupări și elemente definitorii
Am urmărit cu multă atenție preocuparea susținută a domnului Prof. univ. dr. Adrian GORUN, de a fi inițiatorul și promotorul unei noi Legi a Educației Naționale, chiar dacă actualul ministru, Sorin Mihai Cîmpeanu, de la nivelul demnității ministeriale, grăbește de zor să țină pasul cu Preşedintele Senatului Universităţii «Constantin Brâncuşi» din Târgu-Jiu, cel care îndeplinește și funcția de secretar general al Comisiei Naţionale de Prognoză. Am dori ca pentru moment, să dezvoltăm una dintre ideile remarcabile ale domnului Adrian Gorun, aceea de a sublinia că “Educația este și o permanentă pregătire pentru viață”, fiindcă un asemenea deziderat impune o serie de preocupări și elemente definitorii de care fac abstracție mulți demnitari care se perindă la cârma educației noastre naționale. E adevărat că de multe ori se repudiază faptul perimat, aspectul care nu are legătură cu viaţa, cu situația din realitate, ceea ce aparent este plasat pe un loc secundar și nu slujeşte unui scop imediat. În multe privințe, putem spune că omul este educat prioritar pentru a şti să facă «hic et nunc», iar într-o mai mică măsură de a conștientiza și a înțelege mai bine, de ce face ceea ce face și cum ar putea să facă şi altfel, ce acţiune se dovedește mai importantă pentru a da viață demersului său, iar acest lucru îl are în atenție dl Adrian Gorun! Firește, nu încape îndoială că de cele mai multe ori, avem nevoie de «roboței» care execută și se dovedesc mai eficienţi, care sunt aşezaţi acolo unde trebuie și cum ni se recomandă, însă nu este suficient acest lucru, deoarece «target-ul» educațional este vizat doar în dimensiunea pe termen scurt, mai puțin într-o perspectivă de lungă durată, iar dimensiunea finalistă a educaţiei este concepută de multe ori într-o viziune reducționistă, simplistă, potrivit căreia trebuie să îi formăm pe oameni doar pentru lumea de azi şi mai puțin pentru cea care se ivește la orizontul vremii! Previziunea societăţii româneşti asupra educaţiei se întemeiază pe imperativele societăţii cunoaşterii, în strânsă legătură cu vectorii care alcătuiesc în esență coordonatele erei informaţiei și cu impactul globalizării, valorificând totodată tradiţiile performante, ca o garanţie a relansării identităţii noastre naționale, a creşterii prestigiului şi a competitivităţii sistemului educațional în condiţii de concurenţă.
Concepţia societăţii asupra educaţiei în sincronia și diacronia ei
Pregătirea tinerilor pentru viață exprimă viziunea care dezvoltă planurile de abordare și realizează o chintesenţă a spațiului educațional, actualizând, am putea spune, ceea ce d-l Adrian Gorun consideră a fi concepţia societăţii asupra educaţiei în sincronia și diacronia ei. În demersul de față, nu dorim să punem sub semnul întrebării dimensiunea practică a educației, ci, într-o mai mare măsură, dorim să tragem un semnal de alarmă în legătură cu excesul de diluare a educației, de «pragmatizare» a pârghiilor sale de la nivelul factorilor decidenți, pentru a evita înscrierea ei pe extrema «teoretizant-utilitaristă», pentru a răspunde unor consideraţii mai puțin avizate. Desigur, dintotdeauna educaţia a vizat nu doar prezentul, cât mai ales perspectiva de viață a persoanei și a comunităţii, deoarece, poate mai mult ca orice alt domeniu al sistemului social, educaţia este o construcţie previzionară, o prognoză a reperelor esențiale, o îndrumare a ființei care întruchipează tânărul vlăstar către alte zări decât cea în care este situat la un moment dat. Misiunea demersului educațional exprimă, în esenţă, ansamblul responsabilităţilor asumate în vederea realizării scopului fundamental al acesteia, mai ales că viziunea şi misiunea unui asemenea demers ne arată aspectele care se desprind cu acuitate din idealul educațional, cel care este întemeiat prin raționalitatea alegerii și selecției valorilor producătoare de capital educaţional. De aceea, domnul Gorun accentuează ideea că misiunea educaţiei se circumscrie setului de valori pe care se întemeiază idealul social: valori ce ţin nemijlocit de cunoaştere, mai ales de acea cunoaștere ce trebuie înţeleasă ca un proces de ascensiune spre informaţii temeinice, cu valoare de adevăr, de formarea deprinderilor şi transferul acestora în comportamente și conduite bine structurate, dar şi de valori circumscrise codului de conduită morală. În multe privințe, misiunea educaţiei este dată de scopurile pe care le urmărește fiecare palier al sistemului educațional și care privesc formarea personalităţii individuale, prin integrare socială şi transmitere culturală în conformitate cu idealul educaţional.
Prin educaţie, scrutăm viitorul şi îl solicităm să se prefigureze
Este în fundamentul educaţiei ca ea să fie cu un pas înainte faţă de ceea ce lumea se arată a fi la un moment dat, fiindcă o educație pertinentă este anticipativă și previzională, ceea ce o face a fi utilă nu numai pentru o lume dată, ci şi pentru cea care poate să se ivească la timpul viitor.
Prin educaţie, scrutăm viitorul şi îl solicităm să se prefigureze în forma pe care o impune un gen de «raționalitate creatoare», cum ar spune Părintele Dumitru Stăniloae, cel care sublinia că mai întotdeauna, când privim omul: «chipul său e o formă organizată a raţionalităţii proprii omului ca un chip culminant în cosmos, destinat să imprime chipul său în tot cosmosul, în toate lucrurile ce le face, prin organizarea lor conform raţiunii sale şi deci, conform, în mod indirect, Raţiunii supreme, spre care raţiunea omului tinde, revenind mereu asupra formelor anterioare ale organizării date lucrurilor şi faptelor sale, deci, conform Logosului divin ca arhetip», fără de care, am spune noi astăzi, o educație care nu se face cu «fața» către viitor, devine lipsită de sens, nu este viabilă, nu produce transformări esențiale și nici modele fundamentale!
O filosofie educațională care permite acumularea selectivă de cunoștințe
În cadrul colectivului de specialiști cu care lucrează și cu care se consultă permanent, domnul Adrian Gorun arată că atunci când sunt circumscrise idealului educaţional, finalităţile educaţiei presupun formarea competenţelor înţelese ca un ansamblu multifuncţional şi transferabil de cunoştinţe, deprinderi, abilităţi şi aptitudini necesare pentru dezvoltarea personală, prin atingerea propriilor obiective în viaţă, în condiţiile armonizării aspiraţiilor individuale cu solicitările societăţii aflate într-o permanentă schimbare. Dacă ne rezumăm la educația la timpul prezent, aceasta poate să aducă beneficii sigure, aşteptate, doar pentru un context dat şi pentru un timp determinat, fiindcă ea este o menţinere «pe linia de plutire» care conduce la o bună inserţie în lume, la întronarea statu-quo-ului, la stăpânirea sau coabitarea cu scenarii sigure, ştiute sau mai puțin deslușite, care aduc un confort şi o securitate pentru situaţii predictibile, dar numai atât! O astfel de educație nu face faţă, însă, la realităţile inedite, când datele socio-culturale se modifică, atunci când apar înnoiri, segmentări, mai ales că lumea este dinamică, evoluţiile sunt de multe ori improbabile și imprevizibile, ceea ce conduce, în perspectiva acestei filosofii educaţionale, la neadecvare și o slabă priză a realităţii, inoperabilitate în raport cu viitorii posibili. Tocmai dezvoltarea structurilor cognitive care să asigure acumularea selectivă de cunoştinţe şi operarea cu acestea în contexe diferite, rezolvarea de probleme, gândirea critică, precum şi exersarea unor operaţii ale gândirii logice: comparaţia, analiza, concretizarea, abstractizarea, generalizarea, modelarea teoretică, axiomatizarea, inducţia, deducţia ș.a.m.d. ne pot convinge că educația este o permanentă pregătire pentru viață, că se impune dezvoltarea capacităţilor specifice raţionalităţii alegerilor pentru a opera cu distincţii și a surprinde gradualităţi, a manifesta spirit critic, a recunoaşte propriile limite, sincopele demersului cognitiv! Tocmai de aceea se impune dezvoltarea de capacităţi şi deprinderi acţional-practice pentru a valorifica aptitudini, a efectua operaţii specifice şi a întreprinde acţiuni, a dezvolta spiritul de observaţie, atenţia distributivă, capacitatea de concentrare!
Proiectul unei noi Legi a Educației Naționale, în stadiul final
În concluzie, pentru domnul prof. univ. dr. Adrian Gorun, a exersa transferul de deprinderi, prin dezvoltarea de capacităţi şi deprinderi comportamental-civice și prin dezvoltarea spiritului corectitudinii, cinstei, solidarizării şi solidarităţii, dreptăţii, demnităţii, echităţii, armoniei, întreţinerii dialogului, intrasigenţei, respectării valorilor, respectului reciproc, toleranţei și responsabilităţii, putem dezvolta capacităţi de apreciere şi autoapreciere care ne apropie tot mai mult de ideea că finalităţile educaţiei se ating prin standarde şi obiective specifice fiecărui nivel de educaţie și se validează prin integrare socială şi implicare cetăţenească activă în comunitate, în societate. Educaţia trebuie să se aşeze şi să înceapă cu o pregătire multivalorică generală, iar apoi să fie orientată spre o zonă anume, prin achiziţionarea unor competenţe specifice care presupun exercitarea profesiei pentru care s-a realizat formarea, conturarea şi sedimentarea unei concepţii de viaţă bazată pe valorile umaniste şi ştiinţifice, pe cultura naţională şi universală şi pe stimularea dialogului intercultural.
În spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale sunt interzise activităţile care încalcă normele morale şi orice activităţi care pot pune în pericol sănătatea şi integritatea fizică sau psihică a copiilor şi tinerilor, respectiv a personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic, prin activităţile politic-partinice, precum şi prozelitismul religios care denaturează reperele credinței noastre dreptmăritoare. Nu vom încheia abordarea noastră, fără a promite că vom reveni cu o serie de aspecte care privesc faptul că preocupările domnului Adrian Gorun privind proiectul unei noi Legi a Educației Naționale sunt în stadiul final, că educația privită ca o permanentă pregătire pentru viață pornește de la faptul că profesionalizarea devine autentică atunci când se înalţă pe un fundament cultural foarte larg, iar cel care stăpâneşte bine instrumentele culturale de bază poate apoi să înțeleagă mai bine ce înseamnă adoptarea unei conduite orientate spre sensibilitate faţă de problematica umană, respectul pentru valorile moral-civice, pentru natură, printr-o automotivare în perfecţionarea continuă, deoarece numai un tânăr cu un orizont cultural polivalent are mari şanse de a se manifesta mai prolific şi creativ în perimetrul unei specializări date!
Profesor, Vasile GOGONEA
