Educaţia…şi Lecţia de viaţă – Domnitorul Unirii în lumina geniului eminescian!

721

Împlinirea celor 161 de ani de la Unirea Moldovei cu Ţara Românească, sub sceptrul binecuvântat al Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, prilejuieşte o negrăită şi binecuvântată aducere aminte a unui eveniment istoric remarcabil, dar şi un moment deosebit pentru a îndrepta o lumină curată asupra imagini grăitoare a Domnitorului Unirii şi a completării imagini sale demne şi falnice, zugrăvite în culori de neşters prin tot ceea ce a însemnat şi înseamnă pentru noi, toţi, lumina geniului eminescian!
Cu siguranţă, scurta perioadă a domniei lui Alexandru Ioan Cuza, dar, totuşi, atât de densă şi caracterizată prin reforme fundamentale pentru modernizarea statului român, pare-se că a fost într-o armonioasă şi proniatoare coincidenţă cu perioada formării intelectuale a marelui Poet, mai ales cu interesanta şi plina de experienţă călătorie a lui Eminescu în Transilvania, care se afla la vremea respectivă sub jugul austro-ungar, lucru care ne proiectează într-o perioadă de plămădire a conştiinţei naţionale româneşti în această vatră de locuire şi de trăire milenară. Se poate aprecia, pe bună dreptate, că Domnitorul Unirii devenise pentru Mihai Eminescu un «pol magnetic» al «românismului» şi un reper fundamental al afirmării conştiinţei naţionale, pentru că în perioada scurtă a domniei sale, Alexandru Ioan Cuza contribuise decisiv la propăşirea materială şi spirituală, cu o adîncă amprentă culturală a poporului din vatra României Mici, cum se arăta a fi, la vremea respectivă, alcătuirea celor două Principate pe harta României Mari!

Străbunii materni ai lui Cuza Vodă şi ai lui Mihai Eminescu au «rădăcini» comune!
Pentru a sublinia legătura dintre Domnitorul Unirii în lumina geniului eminescian, poate că e necesar să subliniem un element esenţial privitor la faptul că străbunii materni ai lui Cuza Vodă şi ai lui Mihai Eminescu au «rădăcini» comune, deoarece izvoare istorice incontestabile descriu amănuntul că Rareşa „Raluca” Iuraşcu reprezintă „o parte a familiei”, care „a căzut şi printre boiernaşi”, în ciuda faptului că există două mărturii, în puzderia de «Studii şi documente cu privire la Istoria României», adunate de către marele istoric Nicolae Iorga, mărturii care pot decripta genealogia maternă a lui Mihai Eminescu, mai ales că la 16 Februarie 1721 (documentul nr. 48, scris la Iaşi), ,,Ioniţă Băihec şi Tofana Iurăşcasa” şi alţii mărturisesc „Spătarului Cuzii Spătar” că au luat nişte acte de moşie „ca să n-aibă dumnealui nici un calabalâc pentru aceste zapise, câte le-am luat noi la mâna noastră” (p. 153), iar peste aproape treizeci de ani, la 5 Februarie 1752 (documentul nr. 64), Ion Iuraşcu dă partea-i din Filimoneşti lui „Ioniţă Cuzii biv Vel Pitar”, „fiindu-mi dumnialui şi mie niam, de pe moaşi-me Antunica” (p. 159), «moaşi-me» însemnând, în limbajul vremii, «»bunică», atât de drag nepoţeilor dintotdeauna!
Am redat aceste relatări istorice, pentru a trece în revistă şi faptul că personalitatea politică a lui Alexandru Ioan Cuza îl fascinase pe tânărul născut la Ipoteşti (după unii cercetători la Botoşani), deoarece, după anul 1869, ca student la Viena, cunoscând că fostul domnitor îşi începuse pribegia în 1866, a luat hotărârea să-l cunoască personal pe exilatul Cuza. În acest fel, chiar la 1 ianuarie 1870, un grup de studenţi în frunte cu Eminescu l-a vizitat pe surghiunitul domn la reşedinţa lui din Dobling, în apropiere de Viena, pentru a-i adresa urările tradiţionale de Anul Nou şi pentru a schimba câteva idei şi impresii. În acest sens, presa vieneză din vremea respectivă a subliniat că studenţii români au cântat colinde româneşti, iar fostul Domnitor al Unirii s-a arătat foarte impresionat de gestul studenţilor, cu precizarea că de această perioadă îşi va aminti Eminescu la revenirea în ţară, chiar dacă, din păcate, numai peste trei ani, în 1873, pe 15 mai, Alexandru Ioan Cuza a trecut la cele veşnice, la doar 53 de ani, şi la două săptămâni, la 29 mai 1873, cu sprijinul unui grup de iniţiativă şi cu sprijinul Doamnei Elena Cuza, trupul Domnitorului a fost adus în ţară, fiind înmormântat la Ruginoasa, în prezenţa a peste 30.000 de români. La vremea respectivă, Eminescu se afla la Berlin, continuându-şi studiile şi încercând să-şi ia doctoratul.

Pe marele Domnitor Alexandru Ioan Cuza, Eminescu îl considera «domnitorul oropsit»!
Merită subliniat faptul că ideile reformiste ale lui Vodă Cuza au apărut în primele articole de publicistică semnate de către Mihai Eminescu, apărute într-un ziar din Pesta, numit «Federaţiunea», fără a se omite faptul că studentul Mihai Eminescu a scris trei articole în acest ziar, în perioada aprilie şi mai 1870, articole care se intitulau: ,,Să facem un congres”, ,,În Unire e tăria” şi ,,Echilibrul”, din care reieşea ideea ca românii adunaţi într-un congres al întregirii să exprime solidaritatea cu celelalte naţiuni asuprite de imperiu.
Din păcate, în urma publicării acestor articole, autorităţile imperiale i-au intentat proces, acuzându-l de instigare şi destabilizare, arătându-se că implicarea lui Eminescu la manifestările de la Mănăstirea Putna, dar şi celelalte acţiuni patriotice la care participase de-a lungul vieţii sale, au fost interpretate în cadrul acţiunilor lui Alexandru Ioan Cuza, ca forme de luptă pentru unitatea naţională. Întors acasă, publicistul Mihai Eminescu devine redactor-șef al ,,Curierului de Iași”, iar din 1877 al ziarului ,,Timpul” din București, ca un prilej deosebit de a-și continua cu trudnică dragoste lucrarea de deșteptare națională prin nenumărate articole și cronici, între acestea aflându-se o serie de referințe positive la marele Domnitor Alexandru Ioan Cuza, pe care îl considera «domnitorul oropsit», pentru că merită amintite astăzi, emoționantele trimiteri eminesciene la primul domn al Principatelor Române Unite și la uriașa lui personalitate. Pentru Eminescu, Domnitorul Cuza Vodă a fost, de departe, unul dintre iluștrii cârmuitori pe care i-au avut românii vreodată, neuitând de Ștefan cel Mare, Matei Basarab sau Mihai Viteazul. Poate că şi cunoscându-l personal și auzind din gura lui nețărmurita-i dragoste faţă de neam şi ţară, în numeroase articole, Eminescu critică dur pe cei care au complotat la detronarea domnului pământean, cu precădere cadrele militare, demonstrând cu solide argumente juridice că trădarea lor a însemnat o adevărată crimă împotriva «românismului», acest concept care trezeşte şi stimulează oricând ideea deşteptării naţionale! (VA URMA)
Profesor Vasile GOGONEA