Se pare că trăim în anumite momente sentimentul ciudat că ne aflăm într-un declin al civilizaţiei și într-o diluare îngrijorătoare a suportului cultural și profund uman al acestei civilizații! Unii chiar apreciază că în multe privinţe, se pare că ne-am pierdut, fizic şi psihic, pragmatic și mental naturaleţea, pentru a o supune, iar uneori căutăm s-o recuperăm moral şi homeopatic, pentru a ne linişti conştiinţa obsesivă şi traumatizată, devenită, din păcate, neliniștea și starea de inhibiție a spiritului rătăcit în sine sau a minții care nu se regăsește nicăieri!
Societatea văzută și nevăzută a stipendiaților tranziției «de catifea»
Când Școala devine scena investigațiilor și a anchetelor pe motive de fraudare a examenelor, lumea se nedumerește și se întreabă, dacă nu cumva se apropie vremea apocalipsei, mai ales că vremea însăși se deteriorează și evoluția ei devine un motiv de îngrijorare legitimă! Iar, în astfel de împrejurări, societatea văzută și nevăzută a stipendiaților tranziției «de catifea», parcă îi spune atâtea lucruri ciudate omului sărac și parcă îi șoptește ușor: dacă eşti tânăr, înșeală cât mai multe persoane, viaţa e confuză, iar dacă vrei să ajungi undeva, la idealul pe care ți l-ai propus, nu respecta regulile jocului, pentru că nici demnitarii nu le respectă! Nu fii prost și naiv, încalcă regulile, rătăcitule, că dacă nu le încalci, te trimitem la reeducare, iar dacă le încalci, te aducem la…răcoare! Vei ține morțiș ca să nu le încalci? Atunci mori de foame, iar dacă ai murit de foame, ai murit ca un prost! Distrează-te și nu te gândi la cel care munceşte din greu, ignoră-l și fugi de el! Minunată morală, nu-i așa, oameni buni? Atunci, omule, dacă vrei să dai faliment, economiseşte clipele pierdute! Dar, ce să economisești? Iluzia deșertăciunii? Nu economisi, simte-te bine! Dacă vrei să scapi din asta, învaţă ceea ce nu se predă la școală! Nu poţi să înveţi mai nimic la școală, dacă nu realizezi că înainte trebuie să faci rost de bani. Eşti iresponsabil: ai început să lucrezi prea devreme. Cere ajutor: eşti un parazit care se târăște prin lutul pierzaniei! Nu cere ajutor, când nu poţi trăi de pe urma mijloacelor tale. Emigrează și vei deveni un vagabond cu diplomă universitară. Nu emigrezi? Devii un eșec asigurat și o victimă a «băieților deștepți» din energia necreată! Vrei să lupți cu ei? Devii un caz atipic de eşec! Strângi punga și vrei să agonisești câte ceva? Eşti un materialist naiv, un paria egoist și avar care, fără să-i ajuți pe alţii, nu faci decât să iroseşti banii familiei. Vezi că sunt atâția vagabonzi şi cerşetori, muncitori necalificaţi şi paznici de noapte care vorbesc mai mult despre bani, preţuri şi calitatea mărfurilor, când fabulează și ei despre bogăție, poate mai mult decât directorii de fabrică şi managerii de bănci, iar aceasta dovedeşte că sărăcia îl împinge pe omul de rând cu “vorba fără noimă” în macroeconomia de tranziție și despre ceea ce Tudor Gheorghe numește «presa guralivă» în care se strecoară prin protecție politicianistă atâția semidocți. Dar, Doamne ferește, să nu încerce vreun troglodit să îi vorbească omului sărac din jurul tău ceva despre “democraţie” pentru că va fi săltat de mascații pregătiți anume pentru intervenții împotriva celor se mai consideră contemporani cu Rihana și visează la schimbarea de regim!
Dacă supravieţuieşti provocărilor, află ce reușește acela care batjocoreşte și este lipsit de conştiinţă, pentru că te vei asemăna copiilor care fug de acasă și se duc departe de această realitate confuză și contrariantă!
“Fuga de acasă a copiilor este o modalitate prin care aceştia «cerșesc» iubirea părinţilor”
Iată, să luăm aminte la ceea ce ne spune o cercetătoare din vremurile acestea tulburi pe care le trăim, pe numele ei, Jody Johnston Pawel, unul dintre liderii mondiali în educarea părinţilor din ultimii 30 de ani, cea care, facilitând cursuri pentru mii de părinţi, educatori, consilieri, profesori şi psihologi din SUA şi din întreaga lume, membru al «Advisory Board of the National Effective Parenting Initiative», considerată unul dintre cei mai apreciaţi specialişti în parenting, un fel de conclav din care fac parte cei mai bine cotaţi autori de metodologii de parenting din Statele Unite, ei, bine, această distinsă personalitate este de părere că motivul pentru care cei mai mulţi copii fug de acasă este lipsa afecţiunii. Ea comunică și socializează cu tot mai mulți oameni, iar cu deplină determinare a dezvăluit în cadrul unei lucrări câteva ponturi pentru părinţii interesaţi de o gestionare cât mai bună a relaţiilor cu copiii lor, care nu de puţine ori intră în impas. Câți dintre noi ne mai amintim de cazul Iuliei Ionescu, adolescenta care știm că a plecat de acasă şi s-a refugiat la o mănăstire. Jody Johnston Pawel a explicat unele dintre motivele pentru care copiii recurg la astfel de gesturi și ne spune: “Eu am lucrat într-un adăpost cu copii care fugeau de acasă, deci m-am confruntat cu astfel de situaţii. Unii părinţi sunt foarte stricţi cu copiii, dar nu sunt atât de stricţi pe cât ar vrea ei să creadă, având în vedere că cei mici tot fug de acasă. O mare parte dintre minorii care recurg la aces gest o fac pentru a atrage atenţia părinţilor”, a explicat experta în parenting, adăugând faptul că fuga de acasă a copiilor, în opinia sa, reprezintă o modalitate prin care aceştia «cerșesc» iubirea părinţilor, mai ales că unii dintre acești copii provin din familii bine situate în plan social și care le-au oferit minorilor “tot ceea ce ei şi-au dorit din punct de vedere material”, punctează Jody Pawel. Ea ține să accentueze faptul că abuzul fizic din partea părinţilor poate reprezenta un motiv de a fugi de acasă, iar ca o soluție salvatoare, să reținem că o relaţie bună între părinţi şi copii se poate construi prin bună comunicare. Un adult va trebui să înțeleagă că, de fapt, “copiii nu ne aparţin, ci, pur și simplu, îi creştem ca pe nişte fiinţe individuale”, dar în mod surprinzător, ei se maturizează abia atunci când învață să accepte treptat responsabilitatea pentru alegerile şi faptele lor! Jody Johnston Pawel ne atenționează că: “Responsabilitatea este abilitatea de a accepta consecinţele alegerilor pe care le facem. Nu putem aştepta până când copiii ating maturitatea, pentru a începe procesul transferării responsabilităţii către ei. Copiii se maturizează când învață să accepte treptat responsabilitatea pentru alegerile şi faptele lor. Procesul transferării implică o serie de deprinderi pe care părinţii să le poată transmite mai departe, iar independenţa sănătoasă se construieşte lărgindu-le orizontul şi observându-le continuu abilităţile lor”, ne explică Jody Pawel în studiul: «Parent’s Toolshop USA» pe care îl avem în vedere în analiza noastră de astăzi.
Apleacă-te, îndoaie-te, fii mereu atent la ceea ce se întâmplă
Dar, oameni buni, culmea ipocriziei este atunci când omul dinaintea noastră este taman individul realizat material şi financiar și în mod paradoxal, avem în fața ochilor tocmai omul golit de suflet şi de interioritate, omul societăţii domestice, care totdeauna a convieţuit întru bună cuviinţă cu semenii săi, iar salvatorul pare a fi educatorul citadin înstrăinat de ordinea denaturată a procesului instructiv-educativ, dascălul anchetat pentru fraudă la examen sau demnitarul care a dat și a luat șpagă! Ne place să epatăm faptul că am devenit, între timp, o societate de indivizi “civilizaţi” şi post-modernişti, mai ales că, statistic vorbind, fiecare dintre noi pare să se considere o persoană definită în primul rând de «un comportament civilizat»! Necazul mare este că fiecare astfel de individ civilizat este înconjurat de cei din jurul său, mulţi dintre ei tineri, care nu sunt deloc civilizaţi, iar această trăsătură ne apare uneori pe ultimul loc în portretul schiţat de fiecare cetăţean celorlalţi semeni ai săi! Dar, bunule samarinean, vrei să devii un om de succes? Atunci, apleacă-te, îndoaie-te, fii mereu atent la ceea ce se întâmplă, poate se iveşte ceva, o anumită oportunitate!
Aplică ceea ce n-ai învățat, du-te la oficiu și te înregistrează, transcrie formularul și solicită ceva mai potrivit. Cere o prelungire de termen, cere să fii scutit de contribuţia proprie și ia legătura cu responsabilul. Află mereu unde poţi primi sfaturi gratuite, caută un consilier avizat, fă rost de specializarea celui… nespecializat și cere ajutor pentru reconversie profesională. Dacă ești dator la cineva, cere amânare de plată, cere aprobare și fii atent, poate auzi de o tabără ieftină sau gratuită pentru copii, dar pentru aceasta caută administratorul și «fixează» relația cu el! Dacă operezi la calculator, du-te la un curs unde să înveţi cum să scrii o aplicaţie de succes pentru un job și obţine o autorizaţie de comerciant ambulant! Degrabă, află care sunt variantele de impozitare preferabile, fiindcă există asociaţii caritabile, există consiliere legală și avem calmante ieftine, etnobotanice de contrabandă sau chiar medicamente expirate. Vei găsi în magazine și alimente expirate, ţigări fără timbre, dar fii deştept și petrece-ţi viaţa, cumpără cafea sau chiar manuale școlare la promoţie, chiar iubire la promoţie, cumpără şosete din plastic cu dungi la promoţie de la vânzătorul ambulant, dar un singur lucru să nu faci niciodată: să nu-ţi ridici privirea spre a lua aminte la ceea ce mai însemni tu însuți din ceea ce ai fost cândva, un exemplar neantizat!
Aproape toți copiii care fug de acasă, o fac din proprie voinţă
Iar, dacă ești și părinte de copii, atunci, să o cauți pe Jody Johnston Pawel, cea care îți va spune: “Dacă există un ingredient pe care îl au toţi oamenii satisfăcuţi cu viaţa lor, acesta este stima de sine, încrederea în propria persoană. Dacă nu ai încredere în propria persoană, nu ai cum să depăşeşti mediocritatea în niciun domeniu. Metodologia «Parent’s Toolshop» nu vine să ofere reţete perfecte sau modalităţi rapide pentru părintele aflat în impas – pentru că aşa ceva nu există. Vine mai degrabă să îţi spună că, atâta timp cât îţi iubeşti copilul necondiţionat şi accepţi că este o altă persoană care are alte nevoi, alte dorinţe şi face alte alegeri decât ai vrea tu să facă, relaţia ta cu el se va îmbunătăţi considerabil”, îți va spune distinsa cercetătoare, mai ales că este destul de incomod şi până la urmă ipocrit să vorbeşti despre un om pe care nu îl cunoşti, despre legăturile lui cu nişte părinţi despre care ştii doar că sunt divorţaţi de nu știu câți ani, despre trăirile, obiceiurile, plăcerile şi frământările unui adolescent sau ale unei adolescente, despre îngrijorările unor părinţi despre care ai auzit prima oară și nici nu știi dacă aspectele evidențiate sunt doar chestiuni intime sau probleme care nu îşi au locul în spaţiul public. Totuşi, pentru că atâtea cazuri reale îi pun pe jar pe părinți, școala, autorităţile acestei ţări se alertează, pentru că, probabil, în România sunt mii de adolescenţi care au o soartă mai precară şi mai nefericită decât a unei persoane tinere destul de rătăcite, iar unele lucruri trebuie spuse, chiar cu afișarea riscului de a greşi. Aproape toți dintre copiii care fug de acasă, o fac din proprie voinţă, pentru că s-au săturat de ceva ce durează de prea mult timp. Întotdeauna o fac pentru că nu le este bine în mediul familial în care trăiesc și nici la școala unde învață, pentru că se vorbește numai despre sărăcie, despre violență și despre fraudă, iar în cele mai multe situaţii, copiii fug pentru că le e foame, pentru că au părinţi care îi bat sau se bat între ei, care beau sau se droghează. Până la urmă, oricât de tragice şi de individuale pentru fiecare familie ar fi situațiile cu care se confruntă, credem că e vorba despre diluarea suportului cultural și profund uman al acestei civilizații sau poate că e vorba de niște situaţii devenite clişeu în această lume haotică şi plină de trăiri contradictorii, în care abundă o crasă demonetizare a valorilor!
Profesor, Vasile Gogonea
