Explicaţia unor dezastre care sunt determinate de cauze naturale, putem spune că transcende intenţiei de a căuta un răspuns adecvat la manifestările unor fenomene pe care omul de ştiinţă le atribuie rolului providenţei divine! De aceea, cred că e bine ca să ne gândim şi la unele reflecţii duhovniceşti ale Avvei Antonie cel Mare, pe care l-am sărbătorit de curând, pentru a desluşi chiar modul în care putem să fim plăcuţi Lui Dumnezeu, pentru că răspunzând unor întrebări tulburătoare, un bătrân smerit a zis ucenicului său: «Cele ce îţi poruncesc ţie păzeşte-le: Oriunde vei merge, pe Dumnezeu să ai înaintea ta totdeauna; şi orice vei face să ai mărturia din Sfintele Scripturi; şi ori în ce loc vei şedea, să nu te mişti degrabă. (…) Aceasta este lucrarea cea mare a omului: greşeala să o pună asupra sa înaintea lui Dumnezeu şi să aştepte ispita până la suflarea cea mai de pe urmă. Dragostea faţă de aproapele, zis-a iarăşi, că de la aproapele este viaţa şi moartea. Că de vom dobândi pe fratele, pe Dumnezeu dobândim; iar de vom sminti pe fratele, la Hristos greşim!» («Patericul egiptean», Editura «Sophia», 2011, p. 12-14). Cât priveşte reflecţia despre înţelepciune, bunătate şi păcat, acelaşi pateric ne arată că întotdeauna, cei proști și neiscusiți iau în râs cuvintele și nu vor să le asculte, dacă acestea mustră nepriceperea lor, ci vor ca toți să fie întru toate asemenea lor. La fel şi cei desfrânaţi se silesc să arate pe ceilalţi toţi, mai răi decât dânşii, socotind să vâneze pe seama lor nevinovăţia, din pricina mulţimii relelor care vin din pământ sau din aerul respirat! Dacă într-un suflet slab se află păcatele acestea: desfrânarea, mândria, lăcomia nesăturată, mânia, neastâmpărarea limbii, furia, uciderea, tânguirea, pizma, pofta, răpirea, durerea, minciuna, plăcerea, lenea, întristarea, frica, boala, ura, învinuirea, neputinţa, rătăcirea, neştiinţa, înşelarea şi uitarea de Dumnezeu, sufletul acela se întinează şi se pierde în întunericul ignoranţei! Căci, prin acestea şi prin cele asemenea acestora, se osândeşte sărmanul suflet care s-a despărţit pe sine de Dumnezeu! Pe când omul bun şi iubitor de Dumnezeu, nu mustră pe oameni pentru relele văzute şi nevăzute, când aceştia sunt de faţă; iar în dos, nu-i bârfeşte! Dar nici celor ce încearcă să-I grăiască de rău nu le îngăduie! Nu cele ce se fac după fire sunt păcate, ci cele rele după alegerea cu voia nestăpânită de prejudecăţi a omului! Nu e păcat a mânca, ci, a mânca nemulţumind, fără cuviinţă şi fără înfrânare! Căci eşti dator să ţii trupul tău în viaţă, însă fără un gând rău. Nu e păcat a privi curat, ci a privi cu pizmă, cu mândrie, cu invidie şi cu poftă. E păcat, însă, a nu asculta liniştit, ci cu mânie! Nu e păcat să lucrezi cu neînfrânarea limbii la mulţumire şi la rugăciune, dar e păcat la vorbirea de rău. E păcat să nu se lucreze mâinile spre aleasă milostenie, ci ucideri şi răpiri, sau, cutremure de pământ, sau surpări de terenuri, pentru acestea sunt dezastre ale zilelor de pe urmă, şi în felul acesta, fiecare din mădularele noastre păcătuieşte, când din slobodă alegere lucrează cele rele în loc de cele bune, împotriva Voii Lui Dumnezeu» (Sfântul Antonie cel Mare, «Filocalia», vol.I, Sibiu, 1947, p. 5, 9, 14).
,,Omul este singurul rătăcit din creaţie”! (Sfântul Atanasie cel Mare).
Să începem, aşadar, cu cele mai îngrijorătoare manifestări naturale din ultima vreme, deoarece, cutremurele de pământ sunt fenomene naturale provocate de către mişcările scoarţei pământului (mişcări tectonice), erupţii vulcanice, alunecările de teren, prăbuşirea unor peşteri sau a unor grote, etc, iar, din totalul cutremurelor produse, cele mai multe, aproximativ 70 %, sunt de origine tectonică. În funcţie de durata şi densitatea lor, cutremurele pot avea urmări dezastruoase prin distrugerea sau avarierea construcţiilor, apariţia incendiilor, declanşarea unor alunecări de teren sau avalanşe, blocarea cursurilor de apă curgătoare, urmată de formarea unor lacuri de acumulare permanente sau temporare, formarea unor valuri marine care pot acţiona distructiv sub forma de «tsunami», producerea unor perturbări atmosferice, producerea unor efecte psihice cu urmări grave în comportarea persoanelor sau grupărilor umane, ca şi prin posibilitatea apariţiei unor epidemii! Pe de altă parte, alunecările de teren reprezintă deplasări ale versanţilor dealurilor care se pot produce de-a lungul pantei sau lateral, ca urmare a unor fenomene naturale (ploi torenţiale, prăbuşiri ale unor grote, eroziuni puternice, cutremur de pământ), sau chiar ca urmare a unor activităţi umane. Semnele alunecărilor de teren sunt unele fisuri (crăpături) pe pământ, pe asfalt, în pereţii clădirilor, copaci înclinaţi, stâlpi şi garduri strămutate din loc, dispariţia bruscă a apei din fântâni şi izvoare, scârţâitul elementelor de construcţie ale caselor, starea alarmată a păsărilor şi a animalelor. La rândul lor, inundațiile apar atunci când albia unui râu nu poate prelua toată apa căzută din cer şi apele râurilor mari cresc şi scad mai încet decât cele ale râurilor mici. Astfel, într-un bazin hidrografic mic, este posibil ca apele unui râu să crească sau să scadă într-un interval de câteva minute sau de câteva ore. În cazul râurilor mari, creşterea şi descreşterea apelor poate dura mult, deoarece e nevoie de timp ca toată apa care cade în amonte să se scurgă. Inundaţiile şi alunecările de teren se datorează în mare parte distrugerii pădurilor în bazinele hidrografice, mai ales că pădurile au un rol important în protejarea versanţilor de eroziune, iar, în absenţa pădurilor, versanţii se prăbuşesc, apar torenţii care distrug maluri, colmatează albiile râurilor şi conduc la revărsări catastrofale de ape. Singura soluţie pe termen lung este dezvoltarea fondului forestier, prin împădurire! Pe de altă parte, viitura este provocată de un aport de apă (ploaie torenţială, furtună, topirea zăpezii) asupra unui râu, de aceea, viiturile apar atunci când toate apele afluente unui râu primesc apă în exces. Într-o albie ce are deja un volum de apă curgătoare, viitura împinge apa existentă, astfel că valul principal este o apă curată, urmată de apă tulbure încărcată cu pietre, sol, vegetaţie şi altele. În albiile seci, efectul este mult mai mare, pentru că acestea permit viiturii să atingă viteze mari, chiar dacă, după viitură, nivelul apei scade, cu excepţia cazurilor când debitul ploii creşte. În cazul râurilor mari, însăşi revenirea apei la debitul normal poate dura zile sau săptămâni, iar, în cazul unor succesiuni de precipitaţii, vor apărea mai multe valuri de viitură. Dezastrele antropice sunt cele provocate de om şi sunt evenimentele cu urmări deosebit de grave asupra mediului înconjurător, provocate de accidente. În această categorie sunt cuprinse: accidentele chimice, biologice, nucleare, accidentele în subteran, avariile la construcţiile hidrotehnice sau conducte magistrale, incendiile de masă, accidentele majore la utilaje şi instalaţii tehnologice majore, avariile mari la reţelele de instalaţii şi telecomunicaţii etc. La fel, am putea vorbi despre accidentele nucleare care au drept surse: sateliţii artificiali care au la bord generatoare de energie electricã în conversie directã, reactoare nucleare cu plutoniu sau uraniu îmbogãţit, avioanele care transportã substanţe radioactive cu activitate mare sau arme nucleare, depozitele de deşeuri radioactive de înaltã radioactivitate de la centralele nucleare electrice şi de la reţeaua combustibilului iradiat, instalaţiile de morãrit, concentrare, preparare şi retratare a combustibilului iradiat, reactoarele energetice sau de cercetare, obiectivele nucleare subterane pentru testare în scopuri paşnice sau chiar militare, transportul terestru al surselor radioactive. În final, să ne referim pe scurt la accidente majore la utilaje şi la instalaţii tehnologice periculoase Prin acest tip de accidente se înţelege distrugerea sau avarierea unor utilaje şi instalaţii tehnologice, datorită neglijenţei umane, ducând la numeroase victime umane şi la mari pierderi materiale. Caracteristicile de bază ale acestui tip de accident pot fi: domeniul tehnologic de activitate (instalaţii metalurgice, chimice etc.), capacitatea, productivitatea şi durata ciclului tehnologic, mărimea zonei afectate, modalitatea de propagare a accidentului (explozie, nor toxic, incendiu). Efectele care pot surveni sunt legate de pierderi de vieţi umane şi pagube materiale, distrugerea totală sau parţială a instalaţiilor, neonorarea comenzilor pe plan intern şi extern, chiar probleme sociale (şomaj, cheltuieli suplimentare pentru reabilitare) şi în final, afectarea mediului ambiant. În fine, poluarea reprezintă orice alterare fizică, chimică, biologică sau bacteriologică a mediului înconjurător peste o limită admisibilă stabilită, inclusiv depăşirea nivelului natural de radioactivitate produsă direct sau indirect de activităţi umane, care o fac improprie pentru o folosire normală în scopurile în care această folosire era posibilă înainte de a interveni alterarea mediului! Evident, se mai poate vorbi despre poluarea atmosferică sau chiar poluarea cu produse petroliere a oceanelor, mărilor, lacurilor şi a râurilor, ca urmare a deversării de produse petroliere prelucrate sau naturale, din rezervoare, vase de transport sau conducte, adică, un tip de dezastru a cărui apariţie este posibilă pe timpul transportului, prelucrării sau stocării produselor petroliere. (VA URMA)
LA MULŢI ANI şi SLAVĂ DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
