Tema spinoasă şi foarte delicată a sufletului a preocupat cu intensitate şi cu multă aplecare, de-a lungul secolelor, atât credinţa, cât şi ştiinţa şi filosofia, pentru că un doctor american susţine că sufletul ar cântări 21 de grame, iar alţi oameni de ştiinţă sunt convinşi că au dovada că sufletul chiar există cu adevărat şi se înveşniceşte de către divinitate după moartea trupului pământesc al omului!
,,Se spune că atunci când murim, pierdem în greutate 21 de grame”!
Astfel, în anul 1907, doctorul american Duncan McDougall din Haverhill, Massachusetts, a cântărit trupurile a şase pacienţi bolnavi de tuberculoză în fază terminală şi a constatat cu surprindere că părăsirea sufletului în momentul morţii are un impact ce se poate desluşi asupra greutăţii corporale. Astfel, pe baza acestui experiment, echipa de cercetători condusă de McDougal a stabilit că în momentul morţii fiecăruia dintre cei 6 subiecţi umani studiaţi, greutatea corporală a acestora a scăzut, invariabil, cu 21 de grame, ceea ce i-a pus pe gânduri şi i-a determinat să continue cercetarea! Astfel, doctorul a repetat experimentul pe 15 câini, la care nu a înregistrat nici o schimbare de greutate în momentul morţii, astfel că teoriile lui McDougall au fost abordate într-un film documentar foarte interesant intitulat «21 de grame», al cărui motto este următorul: «Se spune că atunci când murim pierdem în greutate 21 de grame. Greutatea unei monede, a unei privighetori, a unui baton de ciocolată – şi probabil a sufletului uman», se arată cu o uşoară ironie ademenitoare, mai ales că inspirat de această idee, scenaristul Guillermo Arriaga foloseşte principiile lui McDougall şi în pelicula realizată, în care este înfăţişat un accident de maşină care afectează vieţile a trei personaje legate de un fir invizibil. Să mai adăugăm că în anul 1988, o serie de alte experimente conduse de revista «Noetic Science» au condus la concluzia că sufletul uman are 0,01 grame. În acest caz, cercetările au fost efectuate de către unii specialişti germani care au cântărit mai mult de 200 de pacienţi muribunzi, înainte şi după moartea lor! Desigur, când cercetătorii moderni vorbesc despre suflet în afara acestui context cultural şi psihologic, în general, tratează termenul de suflet ca pe un sinonim poetic pentru minte şi trăire lăuntrică. Spre exemplu, cartea lui Francis Crick (laureatul premiului Nobel pentru descoperirea structurii moleculare a ADN-ului), «Uluitoarea Ipoteză» (1994), nici mai mult, nici mai puţin, are subtitlul «Ştiinţa caută sufletul», iar Crick susţine că cineva poate învăţa tot ceea ce se poate cunoaşte despre sufletul uman prin studierea funcţionării creierului uman. În strânsă dependenţă cu credinţele unei persoane privind relaţia dintre suflet şi minte, descoperirile în neuroştiinţă pot fi relevante în înţelegerea sufletului personal al fiecărui om. De atunci, se pare că ştiinţa a făcut numeroase progrese în domenii ce permit evaluarea dovezilor care contestă sau atestă existenţa sufletului. De altfel, în cartea sa, «Immortality», filosoful Stephen Cave ne spune: „Dacă oamenii care credeau în înviere se bazau în exclusivitate pe credinţa în capacitatea lui Dumnezeu de a făptui un act miraculos, credinţa în suflet s-a bazat mereu pe raţiune. Filosofii din Grecia Antică acceptau ideea de suflet, deoarece considerau că este cea mai bună explicaţie pentru o serie de fenomene empirice”, arată autorul. Să mai spunem că doi oameni de ştiinţă, doctorul american Stuart Hameroff şi fizicianul britanic Sir Roger Penrose, recunoscuţi la nivel mondial pentru cercetările lor asupra sufletului uman, susţineau în 2012 că au dovada că sufletul chiar există ca entitate. Ei au dezvoltat o teorie cuantică, potrivit căreia sufletul uman este conţinut de nişte celule numite microtubuli, care se află la rândul lor în creier. De aceea, starea noastră conştientă este rezultatul efectelor gravitaţiei din microtubuli. Când un om se află în pragul morţii, microtubulii îşi pierd starea de fapt, dar informaţia din ei nu se distruge, ci se împrăştie. Cu alte cuvinte, sufletul nu moare, ci se reîntoarce în spaţiu!
,,Sufletul transcende materialitatea trupului”!
Iată, un fizician de la Universitatea California, Berkeley, Henry Stapp, susţine că existenţa sufletului se încadrează în legile fizicii, iar în lucrarea sa «Compatibilitatea teoriei fizicii contemporane cu supravieţuirea personalităţii», acest fizician afirmă că „îndoielile puternice cu privire la supravieţuirea personalităţii, care s-au bazat exclusiv pe convingerea ca, postmortem, supravieţuirea este incompatibilă cu legile fizicii, sunt nefondate“. Un alt gânditor fizician, Henry Stapp, consideră că: ,,Nu este adevărat să spunem că existenţa sufletului este neştiinţifică, arată acesta, deoarece nu este în contradicţie cu legile fizicii ca personalitatea unei persoane decedate să poată fi ataşată unei persoane care trăieşte, ca în cazul aşa-zisei posesii a spiritului“. Pentru analiza de astăzi, să mai spunem că perspectiva creştină asupra sufletului este bazată, atât pe învăţăturile Vechiului, cât şi ale Noului Testament. După învăţătura creştină, sufletul este o substanţă reală, vie, imaterială sau spirituală şi nemuritoare. El străbate prin trupul material şi este legat de el, dar transcende materialitatea trupului. Desigur, oricine are suflet, dar depinde ce faci cu el, despre aceasta este vorba. Suflet înseamnă un suflu, iar, cu cât eşti mai puternic cu atât acel suflet se manifestă. Este viaţa aceea care este mai tare sau mai slabă decât pare! Omul este persoană, prin acest substrat înzestrat cu conştiinţa şi cu capacitatea de reacţii conştiente şi libere. Sufletul omului, nu-l putem defini în esenţa lui, ci, îl putem doar descrie în manifestările lui, ca fapt esenţial care îl face pe om un subiect conştient şi voluntar, unic şi de neînlocuit în realitatea în care trăim şi devenim ca entităţi fiinţiale!
(VA URMA)
Profesor Vasile GOGONEA
