Sfânta Fecioară Maria ocupă un loc de frunte în cultul Bisericii Ortodoxe, înaintea tuturor făpturilor văzute şi nevăzute, fiind cinstită în mod deosebit, mai presus decât toţi sfinţii şi decât sfinţii îngeri, tocmai pentru faptul că prin naşterea după trup a Mântuitorului, ea este făp¬tura umană cea mai pătrunsă de Duhul Sfânt, dumnezeirea însăşi sălăşluindu-se în ea, atunci şi pururea şi în vecii vecilor! Primele texte biblice care vorbesc despre fecioria şi sfinţenia vieţii Maicii Domnului sunt cele profetice din Vechiul Testament, iar, aceste minunate şi edificatoare texte biblice care vorbesc despre Sfânta Fecioară ce va naşte pe Mesia-Hristos, le aflăm din Vechiul Testament. Deşi nu este numită, încă de la alungarea din rai a lui Adam şi a Evei, Dumnezeu făgăduieşte omenirii, care avea să vină după ei, pe Mesia, «Sămânţa femeii», «care va zdrobi capul şarpelui ademenitor» (Facerea 3, 15). Aşadar, învăţătura că Sfânta Fecioară Maria este Născătoare de Dumnezeu începe să se contureze încă de la începutul istoriei mântuirii şi va străbate veacurile prin numeroasele făgăduinţe făcute de Dumnezeu prin profeţi, despre venirea lui Mesia, statornicindu-se în deplinătatea şi realizarea ei, în clipa în care Sfânta Fecioară, zămislind în pântece de la Duhul Sfânt, va naşte, după trup, pe Dumnezeu Fiul şi Mântuitorul tuturor. Prin sfințenia vieții sale, ea a devenit ocrotitoarea anului bisericesc, iar, în acest sens, noi ştim că prima sărbătoare mare din luna septembrie este Nașterea Maicii Domnului! În Sfânta Scriptură, nu avem informaţii care vorbesc despre Adormirea Maicii Domnului, cu toate că în cântările și în imnele de la Vecernia și Utrenia sărbătorii se evidenţiază o tradiție a Bisericii în această privință.
Ochii Născătoarei de Dumnezeu sunt izvor de lumină și de har dumnezeiesc, dar, totodată, ei sunt un izvor de lacrimi de suferință și de bucurie!
Fecioara Maria, datorită curăţiei inimii şi deplinei sale supuneri faţă de Voia lui Dumnezeu, reprezintă fundamentul istoric al mântuirii noastre şi împlinirea scopului umanităţii! Iar, dacă în cultura occidentală, Fecioara Maria a fost reprezentată artistic în capodopere de o mare frumusețe estetică, în Răsăritul ortodox au fost pictate atâtea icoane făcătoare de minuni ale Fecioarei Maria, apreciate, mai ales pentru frumusețea spirituală a reprezentărilor acestora. Despre deosebirea dintre aceste două forme artistice de reprezentare și înțelegerea teologică a acestora s-a scris mult, substanțial și chiar în lucrări erudite, dar, cu toate acestea, nu pot fi înţelese şi asumate aceste deosebiri de vederi, dacă marele gânditor și înțeleptul teolog Dumitru Stăniloae, într-o vizită la Muzeul Metropolitan de Artă din New York şi la Seminarul Teologic Ortodox din marea metropolă americană, fiind împreună cu marele teolog, părintele John Meyendorff, care îl prețuia mult pe părintele Stăniloae, s-a oprit îndelung în fața unei celebre picturi care o reprezenta pe «Madonna» într-o viziune renascentistă şi cu o întruchipare frumoasă lumește, carnală, trandafirie, cu bujori în obraji! Dar, după o scurtă pauză, Părintele Dumitru Stăniloaie i-a spus abia şoptit unui însoţitor de-al său că Apusul n-a înțeles niciodată, așa cum trebuie, taina chipului îndumnezeit al Fecioarei Maria, pentru că în icoanele noastre ortodoxe, în care fața Maicii Domnului este transfigurată, iar, materialitatea este profund spiritualizată, nu trupul prezentat în sine este edificator, ci ochii Născătoarei de Dumnezeu! E foarte adevărat că atunci când privim la ochii din oricare icoană a Maicii Domnului, parcă vedem prin ei ceva mai departe cerul, ceea ce înseamnă că ochii Fecioarei Născătoare de Dumnezeu sunt izvor de lumină și har dumnezeiesc, dar, totodată, ei sunt și un izvor de lacrimi de suferință și de bucurie. Din acest motiv, omul evlavios și credincios, în marea lui smerenie se închină cu evlavie și se roagă în fața sfintei icoane, încredințat fiind că ochii Maicii Domnului îl văd pe credincios și-i înțeleg toată apăsarea, suferința și necazurile sale. Prin însăşi natura iconomiei mântuirii neo-testamentare, prin esenţa Mariologiei, devine firesc şi logic, după logică superioară, divino-umană, ca Născătoarea Dumnezeului nostru Iisus Hristos să fie şi să rămână, aşa cum a fost şi este, Pururea Fecioară şi Născătoare de Dumnezeu! Pentru că aceasta este consecinţa inevitabilă a unirii ipostatice a celor două firi în Domnul nostru Hristos, săvârşită prin întruparea Sa de la Sfântul Duh şi din Fecioara Maria. Prin urmare, Dumnezeu-Cuvântul S-a făcut om, de aceea Sfânta Fecioară, prin care El S-a făcut om, într-adevăr şi fără nici un dubiu că este Născătoare de Dumnezeu. Deoarece Iisus Hristos este Fiul cel Unul-Născut al lui Dumnezeu, Domn Adevărat şi Dumnezeu Adevărat, spunem, fără teama de a greşi, că Sfânta Fecioară, care L-a născut pe Dumnezeu în trup, este cu adevărat Născătoare de Dumnezeu şi o considerăm, astfel, nu numai în sensul că L-a născut pe Domnul Iisus Hristos după firea Lui dumnezeiască, sau că a dat fiinţă şi existenţă dumnezeirii Sale, deoarece dumnezeirea Sa este veşnică şi fără de început, ci în sensul că L-a născut după firea omenească! Pentru că Acela Care S-a născut din ea, a fost în ea în zămislire şi naştere, precum şi pururea este Adevăratul Dumnezeu. Să o spunem ori de câte ori este nevoie că în momentul zămislirii de la Sfântul Duh şi din Fecioara Maria, Pruncul Iisus Hristos a primit firea omenească în unitatea Ipostasului Său dumnezeiesc şi trupul Său a devenit trupul Dumnezeului-Cuvânt, mai ales că El, şi la întrupare, şi după aceasta, a rămas neschimbat, fiind Aceeaşi Persoană dumnezeiască, a Doua Persoană a Sfintei Treimi, Dumnezeu-Cuvântul. De aceea şi Sfânta Fecioară, născându-L, a devenit şi pururea a rămas Născătoare de Dumnezeu! Dar, spre deosebire de așa-zisul cult al Fecioarei Maria, cunoscut sub numele de «mariologie» şi dezvoltat de către Biserica Apuseană care încearcă să raporteze dogma despre Fecioara Maria la alte doctrine ale credinței creștine, exprimate prin criticismele protestante ale «mariolatriei», învățătura Bisericii noastre Ortodoxe Orientale cu privire la venerația care i se cuvine Fecioarei Maria sunt parte integrantă din ritualul liturgic, din viața, tradițiile și evlavia credincioșilor pentru care Maica Domnului este o culme de neatins a creației umane a lui Dumnezeu, făptura cea mai sfântă dintre toate fiinţele umane!
Maica Domnului, cu trupul schimbat, viu și preaslăvit, a fost mutată la ceruri, ca o binefăcătoare a întregii omeniri!
În prima săptămână a Postului Adormirii Maicii Domnului, la sfârşitul căreia avem Sărbătoarea «Schimbarea la Faţă a Domnului», pentru că vorbim despre cel mai nou dintre posturile de peste an şi despre care se spune că e singurul care îndeplineşte dorinţele creştinilor, un veritabil urcuş duhovnicesc şi o provocare a oamenilor de a se înfrâna în plină perioadă de concedii şi distracţii, să ne aducem aminte de virtuţile alese ale Sfintei Fecioare Maria şi de postul cu care ea însăşi s-a pregatit pentru trecerea la cele veşnice. Se cunoaşte faptul că există în scrierile apocrife această învaţătură conform căreia Maica Domnului, cunoscând momentul trecerii sale la cele veşnice, s-a pregătit prin post, iar, atunci când a binevoit Mântuitorul Iisus Hristos, Dumnezeul nostru, să o ia la Sine pe Maica Sa, atunci, cu trei zile mai înainte, a rânduit ca ea să cunoască printr-un Înger mutarea de pe pământ la viața cerească. Aşadar, înștiințându-se Născătoarea de Dumnezeu despre aceasta, s-a bucurat mult și s-a suit degrabă în Muntele Măslinilor, ca să se roage la Dumnezeu, după care s-a întors apoi acasă și a pregătit toate cele de îngropare, încredințând pe cele de aproape ale ei că, mutându-se la ceruri, nu numai că nu le va uita, ci pe toată lumea o va cerceta și o va ocroti ca mijlocitoare înaintea Lui Dumnezeu! A împărțit văduvelor sărace veșmintele sale, apoi, luându-și iertare de la toți și așezându-se pe pat, a făcut rugăciune pentru întărirea lumii și pentru viețuirea în pace a oamenilor, după care, binecuvântând pe toți cei de față, și-a dat sufletul în mâinile Fiului și Dumnezeului ei, pentru că, aşa cum se cunoaşte, au fost multe vindecări care s-au împărțit atunci tuturor celor bolnavi, prin binecuvântarea ei. Și s-a făcut atunci tunet mare și au venit de la marginile lumii, ca pe niște nori, toți Apostolii lui Hristos la casa Maicii Domnului, din Ierusalim. După credința Sfintei noastre Biserici dreptmăritoare, la Adormirea Maicii Domnului, trupul său n-a cunoscut stricăciunea, care vine după moarte, nici n-a rămas în mormânt, iar, cu trupul schimbat, viu și preaslăvit, a fost mutată la ceruri, ca o binefăcătoare a întregii omeniri!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
