Educaţia…şi Lecţia de Viaţă! – Despre «PSIHOLOGIA FRICII» şi despre fobiile lumii în care trăim!

1229

Frica este un sentiment care dezvăluie o reacție omenească la un stimul exterior sau chiar de la un stimul interior al corpului nostru, în pofida faptului că de multe ori, stimulul este imaginar. În multe situaţii, ne este frică de tablourile apocaliptice pe care mintea noastră le plăsmuiește, pentru că ne putem imagina şi într-o situaţie înspăimântătoare şi spunem că de cele mai multe ori ne este teamă de necunoscut și de faptul că nu deținem controlul asupra necunoscutului. Cea mai confuză şi inexplicabilă stare este aceea când simţim că ne e frică să nu murim, dar, de fapt, ne e frică să şi trăim! Frica se instalează în sufletul nostru frământat de griji, aşa cum spuneam, prin imaginile apocaliptice ale minţii, ale Eului nostru, chiar și printr-o sugestie negativă repetată. Ca urmare, devine foarte important ceea ce ascultăm, ceea ce permitem să ne sugestioneze propria minte, iar, dacă cineva repetă lucruri apocaliptice, cum face o parte din mass-media în vremea pandemiei, după care îi vezi și pe cei din jururl tău înspăimântați, șansa să ajungi și tu în starea de frică este considerabilă! Sentimentul de frică ne paralizează, mai ales că sunt unele posturi de televiziune care spun sus și tare că vor să informeze cetăţenii cu informaţii de interes social, pentru că un om informat e mai puternic, dar, de fapt, cum îl informezi, inducându-i starea de frică? În felul acesta, l-ai terminat din punct de vedere psihic pe omul respectiv! Pe seama fricii, omul reacționează instinctiv, tendința e să-și realizeze niște spaţii bine camuflate unde să facă orice pentru a supraviețui!

Să deschidem larg fereastra și să zicem cu evalvie: «Mulțumesc, Doamne, pentru această zi»!
Indiscutabil, orice am spune, niciodată nu putem învinge frica, ci putem ieși din starea de frică, pentru că, atunci când vrem să ne luptăm cu frica, ea va învinge! Putem, doar, să ne mutăm atenția noastră şi aceasta e cea mai important cale de a o înfrunta, pentru că frica înseamnă energie! Cercetătorii specializaţi şi acei iniţiaţi profunzi ai spiritului spun că acolo unde ai atenția, acolo ai şi energia, iar la ceea ce gândim, acolo unde ne ținem focalizată atenția, acel punct energetic ne dă starea noastră de spirit. De aceea, să ne mutăm conștient atenția spre ceva ce ne face bine, ceea ce ne încarcă pozitiv, să ascultăm muzică, să citim o carte, să mângâiem o floare sau un om, să gătim ceva preferat, să zâmbim, iar, dacă acestea par unora banale, ele pot avea un impact decisiv asupra stării noastre de dispoziție. Cu faţa senină şi luminată de soare, să deschidem larg fereastra și să zicem cu evalvie: «Mulțumesc, Doamne, pentru această zi»! Ca urmare, omule, MUTĂ-ȚI ATENȚIA PE ALTCEVA, NU PE GÂNDUL FRICII! Când îți este frică, e clar că ești pe un nivel de conștiință scăzut și ceea ce poți să faci e să-ți ridici vibrația, prin schimbarea dialogului interior, când începi să te încurajezi, realizând că frica nu te va ajuta nicidecum. Dacă eşti un om credincios, un alt mod de a ajunge pe un înalt nivel de conștiință și a te decupla de la frică este Rugăciunea. Vom realiza imediat că după ce ne rugăm, ne simțim mai bine şi acesta e cel mai important lucru, pentru că esenţială devine STAREA NOASTRĂ DE SPIRIT, modul cum ne simțim în acel moment! Da, frica e cea mai periculoasă, chiar mai periculoasă decât foametea şi în acest fel, înţelegem că numai de frică, oamenii se bulucesc să cumpere mâncare, ca să nu rămână fără provizii! Devine important autocontrolul, devine foarte importantă Pacea din mintea noastră, iar pacea nu poate veni decât dintr-o singură sursă: din credința în DUMNEZEU! Să spunem deschis că PUTEREA SUGESTIEI ESTE FOARTE MARE, mai ales că toţi avem frici care duc, implacabil şi la frica de moarte sau thanatofobia!

O parabolă interesantă cu negustorul şi Ciuma!
Cunoscutul autoru francez, Christphe André, medic psihiatru la spitalul «Sainte-Anne» din Paris, în lucrarea sa «PSIHOLOGIA FRICII», o carte excepţională pentru oricine doreşte să se bucure cu adevărat de viaţă şi de emoţiile resimţite, în loc să se lase controlat de către acestea, ne arată modul cum poţi dobândi curajul de a-ţi depăşi propria frică, fiindcă putem avea un răspuns amplu, complet şi bine argumentat! E foarte bine să ştim, care sunt diversele tipuri de temeri, fobii, angoase, tulburări de panică şi multe altele, ca să putem desluşi o serie de elemente importante, începând de la factorii declanşatori până la modalităţile de control al acestei emoţii universale numită frică, atât de încercată de fiecare dintre noi în anumite momente din viaţă, astfel încât acest mecanism arhaic de alertă şi protecţie să nu mai aibă nici un secret şi nici un impact devastator asupra noastră! Ca să mai nunţăm acest cadru de analiză şi de «lecţie de viaţă», merită să redăm această parabolă interesantă şi plină de conţinut:«Un negustor din Bagdad s-a întâlnit într-o seară cu Ciuma și au discutat ei ore bune. Negustorul i-a spus că merge să-și vândă marfa prin Europa, iar Ciuma i-a spus că ea merge la Bagdad și că are de gând să ia 5.000 de suflete. Atunci, au plecat fiecare pe drumul lui, dar, întors la Bagdad, negustorul a aflat că au murit 60.000 de oameni. După un timp s-a întâlnit din nou cu Ciuma și i-a spus că nu mai are ce vorbi cu ea, fiindcă l-a mințit. Atunci, Ciuma i-a spus că ea n-a luat decât 5.000 de suflete, restul de 55.000 au murit de frică! Așa că e bine să nu uităm că mai rea decât boala este…frica»! E foarte adevărat că unii cercetători, psihologi şi psihoterapeuţi, spun că suferim de un masochism teribil, grav, acut, maladiv şi galopant, chiar dacă ne alinăm cu patimă spaimele, fricile, angoasele, panicile şi coşmarurile de tot felul, pe care le «culegem» din viaţa cotidiană! Răsfoim ca pe un album de divertisment evenimentele triste, le savurăm înfiorându-ne, pentru că trăim cu ardoare toate calamităţile, pandemiile, crizele şi catastrofele ce ni se toarnă în urechi, ochi, creier, inimă şi suflet prin mass-media, acest flămând animal robotizat, nemilos şi inconştient, mereu în goană după senzaţionalul rating! Fiindcă nu ne săturăm de nenorocirile, de necazurile şi harababurile noastre din casă şi din comunitatea socială, pentru că ajungem să sorbim cu nesaţ, tot ceea ce se petrece rău în lumea mare, oriunde şi aiurea, că nu contează dacă e catastrofă, violenţă, calamitate, doar eveniment rău şi urât să fie, pentru că aceasta e globalizarea! Parcă mereu ne e frică de ceva, mereu ne pândeşte la colţ cineva, mereu putem fi amendaţi de către poliţiştii vigilenţi, care pândesc şi ei tot la colţ, iar, în felul acesta, trăim cu voluptate frica, urmărind clipele, aşteptând şi prefigurând paroxismul diavolesc al vremilor pe care le trăim! Iar, într-un asemenea tablou apocaliptic, ba e încălzirea globală ce va topi, uite-acum, gheţarii şi va veni Potopul, iar Noe nu se prea întrezăreşte cu arca sa, fiindcă suntem prea mici şi răi ca să ne salvăm în ea, ba e o nouă glaciaţiune ce ne va congela pentru câteva sute sau mii de ani pe noi, bacteriile noastre, virusurile noastre pandemice şi spaimele noastre, aşa ca să o putem lua, peste veacuri şi milenii, de la-nceputul începutului, ba e criza alimentară şi foametea care bate la uşă, ba e migraţia necontrolată şi fără frontiere, chiar dacă, între timp transpirăm la aproape 40° C, vorbind despre glaciaţiunea cea nouă a pandemiei COVID-19, ba, ne siderăm plătind facturi uriaşe la gaz, în timp ce ne înspăimîntăm de încălzirea globală, cea care, aşa cum ne încântă savanţii, a şi venit, iar, în felul acesta plini de frenezie, realizăm faptul că fricile nu sunt nici măcar noi, deoarece întotdeauna, frica e cel mai prost consilier al felului nostru de a fi, sfătuitorul cel mai tâmpit şi mai neinspirat, poate, cel mai periculos lucru în caz de primejdie, aşa cum spunea poetul Heinrich Heine, mai ales că în deplină rătăcire, căutăm frica până şi în «loisir», în entertainment, în divertisment, în filme horror, ştiri, absolut toate horror, documentare, teatru, gaguri, muzici psihedelice de luat mintea, picturi de groază şi multe, multe altele!

Puterea simplificatoare a stărilor negative şi frica!
Se pare că stările negative virusează viaţa noastră curentă şi ar fi simplu, dacă ar fi doar atât! Pentru că stările negative invadează adesea viaţa curentă, în mod subit, pe larg, în adâncime, cu desfăşurări inedite şi chiar imprevizibile! Avem obişnuinţa de a construi scenarii ale fricii, indiferent, desigur, de poziţionarea în contextul social, fiindcă trăim într-o dependenţă puternică unii de alţii! Da, da, chiar dependenţa de a fi pe negativi, pe supărare, pe îngrijorare, pe disperare, mai ales că pentru unii, oarecum paradoxal, aceasta produce unele «avantaje», «beneficii», dacă nu chiar «plăceri» dintre cele mai atipice şi…asimetrice! Puterea simplificatoare a stărilor negative se plasează ca o capcană subtilă şi perversă, pentru că mereu căutăm o ieşire, dincolo de costuri, eforturi, sacrificii, iar, aparent sau nu, nepăsarea poate asigura mai uşor, recunoaştere, compătimire, aprecieri şi, uneori, chiar şi solidaritate de gaşcă! Societatea, în perioada pandemică e devine o vastă, complexă şi minuţioasă cultură a plângerii în derivă pe arii vaste, altfel, greu accesibile pentru comportamentul şi gândirea colectivă, când oricine, oriunde şi oricând are ceva de reclamat sau de reproşat! Peste toate acestea, ne întrebăm, ce frici ne mai bântuie, dacă ele sunt: moartea, boala, bătrâneţea, neputinţele, sărăcia, singurătatea, războiul, pierderea iubirii, meteoriţii, care vin şi ei, că nu degeaba NASA are ordin să-i inventarieze strict şi exact, măcar să ştim cine şi ce ne va cădea…pe cap, cu pandemiile de tot felul, unele mai exotice ca altele, chiar animaliere şi păsăreşti, SIDA, Ebola, ţânţarul uriaş, lăcusta lată, căpuşele lui Lyme, creşterea demografică în unele regiuni, depopularea în altele, că mâine-poimâine poate facem implozie cu extratereştrii care vin sigur, cu criza mondială, care a şi venit, crizele neaoşe absolut eterne care n-au plecat şi au tot venit, cu guvernul, nu contează care, cu primarul, nu contează care, cu E-urile din mâncare, şomajul, săptămâna de lucru prea lungă şi grea, de doar 5 zile, cu pâinea cu amelioratori, cu medicamentele prea scumpe şi prea multe sau prea puţine, cu vaccinurile contra virusului pandemic, prin scurgerea de creiere, prin cultura legată de incultură, prin doctorii care iau bani pentru diagnosticul pandemic şi doctorii care nu iau bani, prin fiscul, blestemele duşmanilor, invidiile prietenilor şi multe, multe altele! De toate ne este frică, dar, ciudat, numai de Legea Cea Mare a Preaînaltului DUMNEZEU, parcă nu ne este frică! (VA URMA)
Profesor dr. Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here