Educaţia…şi Lecţia de viaţă – Despre imperativele unei noi Legi a Educației Naționale

285

Trebuie subliniat de la bun început că Legea 1/2011 a Educației Naționale s-a dovedit și se dovedește în continuare un instrument precar și cu multe limite în îndrumarea activității de educație din România, că în cei patru ani scurși de la punerea ei în aplicare au existat și încă sunt actuale observațiile și amendamentele de rigoare, nu de puține ori atrăgându-se atenția asupra faptului că ea nu ține seama de schimbările din societatea românească și nu este nici în concordanță cu legile din țările dezvoltate. Acesta este motivul pentru care eforturile ce se depun pentru o nouă Lege a Educației Naționale se dovedesc demne de luat în seamă, iar în acest sens, ele trebuie privite ca o soluție a remedierii grabnice a situației actuale din învățământul românesc.

Modul de a gândi imperativele unei noi Legi a Educației Naționale
Putem aprecia că sistemul de învățământ românesc se află într-un continuu proces de reorganizare care a fost atât lăudat, dar și blamat de multe ori, mai ales că în afară de sistemul oficial de școlarizare, la care s-a adăugat recent și sistemul privat echivalent, mai există și un sistem de meditații, semi-legal și informal care se sustrage în mare măsură unui control riguros, mai întotdeauna meditațiile fiind folosite în contextul a ceea ce numim cu un accent peiorativ pregătirea din timpul liber, mai mult ca o pregătire pentru diferite examene, care sunt în mod declarat dificile, fiind apreciate chiar ca o parte din sistemul de învățământ. Se știe că doar la un an de zile de la celebra Ordonaţă 92, care a schimbat Legea Educaţiei din 2011, a fost publicată în Monitorul Oficial o a doua ordonanţă care modifică radical anumite aspecte ale sistemului de educaţie: învăţământul obligatoriu va fi de 11 ani, în loc de 10, clasa a IX-a nu va mai fi trecută la gimnaziu, cum prevedea legea, ci rămâne la liceu, iar învăţământul profesional va avea o durată de trei ani în loc de doi. Fără nici o îndoială că politicile educaționale stabilite la nivel european au descris evoluţia dezirabilă a sistemelor de educaţie şi formare profesională din Europa către o societate şi o economie a cunoaşterii în termenii competențelor cheie sau a competențelor pentru învățare permanentă: competenţe de comunicare în limba maternă, competenţe de comunicare în limbi străine, competenţe de bază în matematică, ştiinţe şi tehnologie, competenţe digitale de utilizare a tehnologiei informaţiei ca instrument de învăţare şi cunoaştere, competenţe sociale şi civice, competenţe antreprenoriale, competenţe de sensibilizare şi de expresie culturală şi competenţa de a învăţa să înveţi. În Recomandarea privind competenţele cheie pentru învăţarea permanentă, adoptată în 2001 de către Parlamentul European şi Consiliul pentru Educaţie, compus din miniştri ai educaţiei, cerința de a învăța să înveți este considerată un instrument esenţial fără de care învăţarea permanentă nu ar exista. Competenţei a învăța să înveți îi este justificată necesitatea prin raportare la natura schimbătoare a societăţii şi a pieţei muncii care determină insuficienţa achiziţiilor realizate în şcoală, în termeni de cunoştinţe, competenţe şi calificări, pentru o integrare adecvată pe piaţa muncii şi, mai larg, în societate. Statutul de competenţă-cheie al competenței de a învăța să înveți este fundamentat, în principal pe consideraţia că a învăța să înveți este un rezultat înalt valorizat la nivelurile societal şi individual, fiind asociat ideilor de «societate care funcţionează bine» şi «viaţă de succes», fiind un instrument care permite oferirea de răspunsuri la cerinţele complexe şi importante ale unui larg spectru de aplicații, mai ales că în educație competenţa este importantă pentru toţi indivizii (D.S. Rychen & Salganik, L.H., Eds., 2003, pp. 66 – 67).

Prof. univ. dr. Adrian GORUN, promotorul unei noi Legi a Educației Naționale
Sub directa coordonare a D-lui Prof. univ dr. Adrian Gorun, Preşedintele Senatului Universităţii «Constantin Brâncuşi» din Târgu-Jiu, secretar general al Comisiei Naţionale de Prognoză, o echipă complexă de specialiști este implicată la elaborarea unei noi Legi a Educației Naționale, considerându-se că e foarte importantă acordarea unei presedinte adrian-gorunatenții mult mai mari formării profesionale continue, ca un element de influenţă a procesului de dezvoltare socială şi economică din Uniunea Europeană şi din România, pentru a desluși mai bine, ce înseamnă formarea profesională continuă şi cum pot fi prezentate câteva dintre caracteristicile ei definitorii, aşa cum apar ele în legislaţia specifică domeniului, dar şi în anumite lucrări de specialitate, tocmai pentru a reitera faptul că formarea profesională continuă în Uniunea Europeană, respectiv formarea profesională în România trebuie completată și dezvoltată cu o serie de date, caracteristici şi concluzii, pentru a conduce la ideea că adaptarea la o situație reală a societății poate determina relevarea importanţei facorului de noutate în creşterea calităţii capitalului uman, implicit a productivităţii companiilor care au o legătură directă sau indirectă cu sistemul de educație. D-l prof. univ. dr. Adrian Gorun consideră că e nevoie să afirmăm cu mai mult curaj și chiar cu claritate, că în ultimă instanță, competenţa a învăţa să înveţi reprezintă abilitatea individului, a elevului sau a studentului de a se implica şi de a persevera în învăţare, de a organiza propria învăţare, gestionând eficient timpul şi informaţia, atât individual, cât şi în grupul organizat în scopul de a realiza instruirea și educația! Desigur, aceasta include conştientizarea procesului şi a nevoilor individuale de învăţare, identificarea oportunităţilor existente şi abilitatea de a depăşi obstacolele care pot apărea, în scopul realizării unei învăţări de succes. Nu în ultima instanță, să admitem că întotdeauna competenţa constă în obţinerea, procesarea şi asimilarea de noi cunoştinţe şi capacităţi fizice și intelectuale, deprinderi consolidate, dar şi căutarea şi utilizarea îndrumării și a consilierii, mai ales că a învăţa să înveţi presupune implicarea celor care învaţă în construirea procesului cunoaşterii, pornind chiar de la experienţa lor de viaţă şi de la învăţările şi deprinderile anterioare, pentru a fi capabili să aplice cunoştinţele şi capacităţile într-o diversitate de contexte: acasă, la locul de muncă, în educaţie şi propria formare profesională, mai ales că motivaţia şi încrederea sunt esenţiale pentru manifestarea acestei competenţe.

Cultivarea aptitudinilor şi a intereselor individuale ale tinerilor pentru îndeplinirea unui rol social activ
Se poate spune că în afirmarea competenței fiecărui tânăr care se află implicat în actul educațional, primul pas în demararea analizei este definirea conceptului central, respectiv formarea profesională continuă, deoarece prin sistemul educaţional se reglementează tipurile de programe prin care se poate realiza formarea profesională continuă, caracteristicile furnizorilor unui astfel de act formativ! Prin buna organizare a duratei cursurilor, cu condiția să acceptăm faptul că nu întotdeauna formarea profesională continuă prin sistemul educaţional asigură completarea educaţiei de bază prin educaţie recurentă sau compensatorie, se poate gândi și pune în practică perfecţionarea pregătirii profesionale, prin dobândirea unor noi calificări profesionale. Da, d-l prof. univ. dr. Adrian Gorun admite, dar nu fără observațiile de rigoare, că educaţia civică, prin dobândirea competenţelor şi a atitudinilor necesare exercitării drepturilor şi asumării responsabilităţilor sociale ale fiecărui cetăţean realizează numai parțial educarea și cultivarea aptitudinilor şi a intereselor individuale ale tinerilor pentru îndeplinirea unui rol social activ, mai ales că situaţia este similară şi în alte documente legislative care descriu elemente ale procesului, însă nu îl definesc la modul deschis și complet. Dar, să fim sinceri cu noi înșine și să recunoaștem faptul că e dificil să pătrunzi în profunzime dimensiunile cognitive şi afective ale competenţei de a învăța să înveți. Deşi în realitate pot exista suprapuneri între aceste dimensiuni, putem disocia între aspectele de ordin cognitiv, care se regăsesc sub forma capacităţilor de a accesa, prelucra şi asimila noi cunoştinţe, a strategiilor de învăţare şi a organizării propriei învăţări de către elevi şi studenți, mai ales între aspectele afective care includ competenţe sociale, relevate în definiţie ca învăţare în grup, motivaţie, încredere şi abilitate de a depăşi obstacole și alte elemente frustrante.

Calitatea capitalului uman poate fi îmbunătăţită prin educaţie
D-l Adrian Gorun arată că realitatea din școala românească, la toate nivelurile sale, demonstrează că mixtura de capacităţi trebuie să poată fi utilizată în contexte multiple şi diferite de către persoanele care le-au achiziţionat, iar astfel, se poate face mai ușor trimitere la faptul că această competenţă este mai degrabă una generală, decât una legată de o disciplină de studiu specifică. De asemenea, se remarcă, de multe ori, accentul pe ideea de învăţare pe tot parcursul vieţii şi pe valorificarea oportunităţilor de învăţare, nu doar în mediile specifice, cum ar fi şcoala şi instituţiile de formare a adulţilor, ci şi la serviciu, în familie, în comunitate, tocmai pentru a asuma faptul că pentru mulți decidenți sociali și politici, calitatea capitalului uman este esenţială pentru succesul unor măsuri eficiente. Capitalul uman poate fi definit ca fiind sănătatea, forţa, educaţia, formarea şi abilităţile pe care oamenii le aduc la locul de muncă (Becker: 1993), iar în mare măsură, calitatea acestuia influenţează nivelul de productivitate şi creştere economică a unei ţări sau a unei regiuni. Calitatea capitalului uman poate fi îmbunătăţită prin educaţie şi formare în şcoli, universităţi şi centre de formare, iar în această privinţă, pregătirea şi livrarea de educaţie şi formare relevantă, corelate cu creşterea accesului la oportunităţile de dezvoltare de abilităţi pentru facilitarea procesului de «lifelong learning» constituie elementele cheie ale strategiei care se aplică la un moment dat, cu mențiunea că societatea, în ansamblul său, va putea să se adapteze mai uşor şi să beneficieze de schimbarea economică şi politică survenită la un moment dat! Să analizăm și să reformulăm în termeni reali faptul că încă din 2011, prin Legea Educației Naționale (art.68) și în România o serie de domenii de competențe cheie sunt statuate ca finalități ale învățământului primar și gimnazial sau dimensiuni ale profilului de formare a elevului și studentului.
Termenul de competențe cheie, în accepțiunea dată de documentele Comisiei Europene, are o istorie de aproape un deceniu și în România, iar în această perioadă el a fost lansat și clamat ostentativ, chiar cu generozitate în discursul public despre educație, formare profesională și ocuparea pe piața muncii și chiar în documente reglatoare specifice pentru învățământul obligatoriu, care, în notele lor de fundamentare declară compatibilitatea unor competenţe cu modul de structurare a curriculumului din România, pe arii curriculare. Modalitățile de organizare modulară a curriculumului obligatoriu, de tip trunchi comun, pot oferi un cadru nou, destinat în planurile de învățământ pentru abordări inter și transdisciplinare, pentru formarea metodologică adecvată a cadrelor didactice pentru a gândi și a implementa strategii didactice pentru dezvoltarea competențelor cheie, în contextul unui proces instructiv-educativ dinamic și mereu adaptat realităților sociale în schimbare! (VA URMA)
Profesor, Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here