Ca urmare a dezrădăcinării cauzate de pierderea legăturii cu glia, cu pământul de baştină, parcă nu mai există nici preţuirea de sine a săteanului, respectul faţă de propria obârşie, cu diferitele consecinţe care se impun şi care de multe ori au schimbat într-o mare măsură faţa lumii, până când viaţa omului de la sat a pălit şi s-a îngălbenit ca iarba de toamnă sau ca frunza codrului bătut de brumă! Traiectoria vieţii pare îndreptată şi dominată de alte interese străine celor autohtone, care îl învrăjbesc pe om cu vecinul său, ceea ce înseamnă că omul care s-a dezrădăcinat de glie se converteşte într-un vrăjmaş al rânduielii sociale fireşti, un pierzător al propriei identităţi şi un individ apăsat de teama de ziua de mâine, teama de minciună şi de promisiuni deşarte! În multe privinţe, săteanul se arată a fi un om ameţit şi ademenit de fantasmele globalizării şi ale manipulării prin sloganuri lipsite de consistenţă. În esenţa sa, depopularea produce o alterare a comunităţilor rurale, mai întâi prin fenomenul navetismului, prin apariţia statutului dual al ţăranului, cel aflat în căutarea unui loc de muncă la oraş pentru sporirea veniturilor sale, dar care îşi află sălaşul său în liniştea satului.
Dezrădăcinarea de glie şi pierderea identităţii răvăşesc sufletul omului!
Dincolo de un anume dezechilibru sufletesc extrem de traumatizant, dezrădăcinarea de glie şi pierderea identităţii răvăşesc îndeaproape sufletul omului care se simţea integrat în armonia firii, cum subliniază Ovidiu Papadima, ca să nu mai spunem că aspectele de ordin material privesc degradarea solului, pierderea diversităţii agricole, implementarea unor produse biotehnologice cu efecte negative asupra solului şi chiar asupra omului, mai ales asupra mediului înconjurător, prin epuizarea resurselor naturale, dispariţia micilor producători de la sate, alungarea băştinaşilor de pe pământurile lor. În timp ce strămoşii erau ataşaţi trup şi suflet de pământurile lor prin acele rădăcini care nu se usucă niciodată, aşa-zisul fermier modernizat sau arendaşul cu acte contrafăcute bravează, uneori mai apropiaţi de interesele corporatiste, care nu se deosebesc nicidecum de năvălitorii migratori din străvechime. De multe ori, izbeşte imaginea săteanului autonom şi neoliberal, care nu reuşeşte să mai cultive pământul şi să se mai bucure de rodul zilei de mâine, omul emancipat şi mai puţin recunoscător pământului din care se hrăneşte, omul care forţează abuziv recolta mai mare, mai ales că pătimirile apăsătoare, lipsurile şi frustrările de tot felul amplifică la unii oameni vicii de nedescris care privesc în atâtea cazuri chiar pierderea sensului spiritului de comunitate sătească. Foarte sugestiv şi cu o elocinţă plină de un conţinut moralizator, Grigore Leşe a precizat de mai multe ori că întotdeauna, când cauţi spre rădăcini adânci, de fapt, se poate spune că urci la obârşii, nicicum nu cobori, fiindcă e nevoie să ne înălţăm în plan spiritual, pentru a ne atinge rădăcinile străvechimii ca popor care a produs mereu o cultură înaltă şi o civilizaţie strălucită. Ţăranul de la sat a avut o permanentă legătură cu cerul, iar acest lucru i-a întărit dârzenia în lupta pentru apărarea gliei strămoşeşti, pentru păstrarea datinilor şi a obiceiurilor care fac parte din specificul individualităţii şi al unicităţii noastre etnice. Aşa cum spune Părintele Dumitru Stăniloae, satul “se dizolvă numai atunci când elementul unificator şi întemeietor slăbeşte” , fiindcă întotdeauna credinţa l-a păstrat pe sătean în strânsă comuniune cu pământul, cu strămoşii lui, cu membrii comunităţii, iar dacă în decursul istoriei românii au fost despărţiţi între ei în diferite formaţiuni statale, întotdeauna i-a unit «dorul» nestins de vatră, acel dor cântat în doine de jale, acea legătură cu natura, cu codrul şi cu izvorul. Iar, întotdeauna, popoarele care au purtat un război nedeclarat împotriva naturii, au avut de suferit şi de înfruntat vitregiile sorţii, fiindcă omul care pierde legătura cu natura înconjurătoare, cu siguranţă, a pierdut şi legătura cu Dumnezeu. Pe de altă parte, există şi un plan opus acestei viziuni antropocentriste, fiind vorba despre viziunea geocentrică, una care consideră că este necesară situarea într-un plan secund a omului, care trebuie considerat ca un produs al Creatorului său.
«Titanicul» se scufundă, în timp ce EU se lăfăie în bani, prin derapaje în rapoarte fără sens, prin distrugerea valorilor morale!
Ca să extindem analiza până la nivel continental, să spunem că în ultima vreme se discută mult în Europa şi mai ales în Parlamentul European despre Conferința privind viitorul Europei, care s-a ţinut deja pe 9 mai la Strasbourg, în condiţii de pandemie. Vreme de un an se vor ţine conferinţe cu diverse grupuri privind viitorul Europei. Se sugerează ca la astfel de conferințe să participe și organizații civice neguvernamentale, iar experiența din trecut este un indiciu favorabil că organizațiile civice pro-familie și pro-viață nu vor fi invitate. Oare de ce? Ar putea să ne răspundă mai marii Europei? Deci, lipsesc exact acele organizații care promovează instituțiile sociale și aspectele de viață fără de care nu există viitor: familia, căsătoria, copiii născuți și copiii nenăscuți. Pe bună dreptate, ne întrebăm: ce se urmăreşte, de fapt? Conferințele vor încerca să contureze un viitor european, dar din care foarte probabil că est-europenii vor fi excluși! Conferințe care deja sunt desemnate să asigure supremația occidentalilor în Casa Europeană, pentru câteva generații viitoare, o supremație cu care sunt obișnuiți de jumătate de mileniu și pe care nu o vor ceda nimănui, se înţelege! Este foarte posibil, însă, ca viitorul Europei să fie unul fără europeni, deoarece, în doar 30 de ani, între 7 și 14% din întreaga populație a UE va fi musulmană! În unele țări, ponderea musulmanilor va fi și mai mare, chiar până la un sfert din populație, de exemplu, în Suedia. Europa nu mai «produce» europeni, ori îi «produce» într-un număr tot mai mic. Iar acest declin demografic va putea fi buturuga mică ce va răsturna, probabil ireversibil, poziția dominantă a occidentalilor în UE și în lume. Declinul demografic al Europei este o realitate, nu doar incontestabilă, ci și una care se deteriorează de la an la an, în pofida studiilor frecvente și a sumelor serioase alocate studierii și desemnării unei politici de reînviere demografică a continentului. Luna trecută, Parlamentul European a publicat un raport privind viitorul demografic al UE, care este intitulat «Demographic Outlook for the European Union 2021» (Viitorul demografic al Uniunii Europene 2021), mai ales că problema majoră demografică a UE este definită în Raport ca fiind «a strongly ageing population due to lower fertility rates and increasing life expectancy, coupled with a shrinking working age population» (o populație care îmbătrânește rapid datorită unei rate de fertilitate scăzută și extinderea longevității, în paralel cu reducerea segmentului populației lucrătoare)! Analiştii consideră că aceasta este povara grea pe care hedonismul, imoralitatea sexuală și avortul au pus-o pe copiii și nepoții noștri! Dacă ni se pare că situația demografică a României este precară, pentru că este şi situația demografică a UE tot mai precară, vom fi surprinși să aflăm că România nu este codașă în domeniul fertilității în UE și că, dimpotrivă, suntem una dintre țările cele mai fecunde ale Europei. Pe primul loc, în 2018, era Franța, cu un index de fertilitate de 1,88, urmată de Suedia și România, ambele cu un index de fertilitate de 1,76. Codașe erau Malta (1,23), Spania (1,26), Italia (1,29) și Cipru (1,32). Datele statistice arată că populația celor 27 de țări care actualmente formează UE a crescut de la 354 de milioane de ființe umane, în 1960, la 447 de milioane, în 2019, dar acest spor demografic nu a ținut pasul cu sporul global. Între 1960 și 2019, populația planetei a crescut de la 3 miliarde la 7,7 miliarde de ființe umane, adică cu 166%, deci mai mult decât dublu, iar, în același interval de timp, populația UE a crescut cu numai 93 de milioane, adică cu aproape un sfert. Îngrijorător este şi faptul că, în 2019, 447 de milioane de europeni au adus pe lume 4,1 milioane de noi ființe umane, în comparație cu 6,7 milioane de ființe umane aduse pe lume de cei 354 de milioane de europeni în 1960, iar, fără copii, Europa nu are viitor! Aceste discrepanțe au efecte pe termen lung și predominant negative pentru UE și pentru fiecare dintre noi! Avortul ucide viitorul și civilizațiile, nu doar ființele umane! Dorinţa europenilor de a procrea se stinge rapid, ceea ce nu este chiar surprinzător, având în vedere că în mintea occidentalilor nihilismul lui Nietzche este mai influent și mai puternic decât creștinismul sau valorile creștine. Autorii Raportului demografic mai sus amintit atribuie declinul demografic al UE sărăciei, nivelului de educație în creștere a cetățenilor, dar, în general, analiza și explicația autorilor este una lipsită de temei! Nici măcar o vorbă nu se suflă despre cauzele imediate și grave ale dispariției europenilor: hedonismul, avortul, războiul intenționat împotriva familiei și a căsătoriei naturale, războiul total împotriva gândirii sănătoase. Oricum, consecințele vor fi grave, mai ales că vârsta medie a UE este de 43,7 ani, în comparație cu 38,4 în 2001. Acest lucru înseamnă că actualmente 223,5 milioane de locuitori ai UE au peste 43,7 de ani și 223,5 sub 43,7 de ani. În termeni practici, aceasta înseamnă și că doar două persoane muncesc pentru a plăti pensia unui european pensionat! Îngrijorătoare constatare, deoarece «Titanicul» se scufundă, în timp ce EU se lăfăie în bani, prin derapaje în rapoarte fără sens, prin distrugerea valorilor morale, hedonism, avort, inflație de drepturi, penurie de responsabilități, programe de îndoctrinare în confuzie sexuală şi alte aberaţii conjuncturale! O astfel de civilizaţie nu poate să se dezvolte, aşa cum nici nu poate supravieţui! Că lucrurile sunt practic iremediabile s-a dovedit și la recenta conferință de la Porto, Portugalia, cu care prilej Parlamentul European a adoptat un Plan de Acțiune pentru Drepturi Sociale. Planul propune Europei ca de acum, până în 2030, să ridice procentul populației care muncește între: 20 și 64 de ani, la 78%. Acest deziderat este practic imposibil, având în vedere că actualmente, acest procent este undeva pe la 60-65% în Marea Britanie, Franța ori Germania. Cetățenii au fost obișnuiți să primească mai mult decât să muncească, iar munca, privită ca valoare umană, a fost discreditată, ceea ce înseamnă un mare risc pentru dispariția civilizației europene și a europenilor! (VA URMA)
Profesor dr. Vasile GOGONEA
