Parfumându-şi viaţa cu şarjele unui umor epigramistic ce nu se dezminte, poetul şi prozatorul Nicolae Dragoş rămâne un reper esenţial pentru mine, socotindu-l ca fiind unul dintre acei oameni înzestraţi de către Bunul Dumnezeu pentru facerea de bine în folosul tinerilor care iubesc învăţătura, având marele dar de a semăna cuvântul care întotdeauna rodeşte maiestuos, pentru că este semănat cu dragostea şi înţelepciunea dascălului dăruit pentru educaţia care trece dincolo de paradoxurile sincerităţii alterate! Domnul Nicolae Dragoş (cu pseudonimul profesorului Nicolae Răcănel), născut la 3 noiembrie 1938, în comuna Glogova, jud. Gorj, este primul meu profesor din Liceul de la Târgu-Cărbuneşti care, în urmă cu 60 de ani, mi-a dat nota 10 (zece) la examenul de admitere la disciplina limba şi literatura română, felicitându-mă sincer şi anticipând un viitor literat în persoana tânărului adolescent care venea de la Ţicleni! Cred că ne-am întâlnit de mai multe ori în toţi aceşti ani, mai ales după stabilirea domniei sale în comuna natală Glogova, şi întotdeauna am păstrat în sufletul meu acea reţinere plină de respect şi de aleasă preţuire faţă de omul care m-a învăţat ca prin tot ceea ce fac, să fac bine!
,,Eroii nu se bat în piept/ Cu gesturi mari, cu gesturi mici./ Nu-ntotdeauna cel ce-i drept/ E izbăvit dintre pitici”!
L-am reîntâlnit la 8 septembrie 2021, în ziua de «Sfânta Maria Mică», în curtea Bisericii de la Brădiceni, parcă mai «veşnic tânăr şi ferice» ca niciodată, cu zâmbetul mai mult decât inconfundabil şi mai puţin decât gloria fulgurantă ce ridică virtutea la scara timpului, dăruindu-i cu autograf cartea mea modestă despre depopularea mediului rural şi primind, la rândul meu, din partea distinsului autor, cartea «Ultima călătorie a lui Ulise», retipărită în anul 2019, la Editura «Măiastra» din Târgu-Jiu! Profund impresionat şi pe deplin recunoscător pentru cuvintele frumoase care au fost aşternute sub formă de autograf în această carte, am decis ca să scriu acest articol, convins că simpla dorinţă exprimată nu poate pătrunde îndeajuns o carte care nu poate fi uşor de citit, pentru că autorul apelează la metafore şi legende inspirate din lumea vieţuitoarelor care cresc pe lângă casa omului şi în acest fel transpune într-o poezie filosofică şi domestică adânc trăită prin toţi porii inspiraţiei, o trăire marcată de atmosfera de suferinţă, de căinţă, de aşteptare la vremuri mai bune, fiindcă, în viziunea unor specialişti viitorologi, se apropie Apocalipsa, iar lumea actuală trebuie să se trezească la realitate, trebuie urgent să se aleagă unde omenirea doreşte să ajungă, deoarece o cale de compromis nu există înaintea Lui Dumnezeu! De aceea, să ne ferească Atottputernicul Dumnezeu de o îndrăzneală nătângă şi aberantă, absurdă prin gând sau prin cuvânt, să încercăm să măsurăm Iubirea Lui Dumnezeu cu măsura unei iubiri pământeşti, obturată de psihoza pandemică! Domnul Nicolae Dragoş, poet şi publicist remarcabil, printr-un demers literar pe care ni-l explică însuşi autorul, chiar dacă paginile acestei scurte cărţi cu puţin peste 100, sunt de o erudiție pământească din vremea copilăriei, dar care sunt sorbite cu nesaţ şi coborâte cu tandreţe în sufletul omului, pentru a fi miruite de pronia divină pe Pământ, din Izvoarele cele mai Pure şi mai Înalte ale Împărăţiei Cerului! Cuvintele pe care le scriu despre dascălul meu de suflet şi despre omul faptelor bune au trecut prin mine şi sunt cu har transmise pe mai departe din Marea Recunoştință Față de Iubirea Tatălui Ceresc pentru această lume în care evenimentele, faptele, nădejdile şi decepţiile câte au fost şi sunt, cred că toate s-au întâmplat şi se întâmplă după Voia Celui Atotputernic, prin lumea care a fost plăsmuită din Cuvânt şi pentru Iubire, mai ales că poezia este o sursă nesperată de inspiraţie, chiar dacă unii îşi imaginează că a fi poet şi publicist în¬seam¬nă doar să scrii zilnic despre oameni, despre viaţă, despre bucuriile şi tristeţile oamenilor, despre credinţă, nedejde şi iubire! Domnul Nicolae Dragoş ne demonstrează şi prin această carte, la fel ca în toate cărţile pe care le-a scris cu inimă şi cu multă dăruire, că muza nu ţine cont de ocupaţii şi de aria geografică în care ele se exercită, ci îşi alege singură sursa de inspiraţie, după cum autorul însuşi o declară de multe ori, fiindcă lumea creaţiei autentice oferă şansa extinderii orizontului spi¬ritual şi al manifestărilor profund umane. Un om cultivat şi trecut prin multe în viaţă, întâlneşte oameni rafinaţi, de mult simţ, dar mai întâlneşte şi secături şi scursuri ale mizeriei umane, ceea ce îl îndreptăţeşte pe autor să spună cu mult curaj, într-o altă carte a domniei sale, într-o epigramă intitulată sugestiv: «Unuia care se ocupă de persoana mea», următoarele: ,,A crezut că prea greu nu-i/ Şi-a făcut, în fine, pasul/Să-mi măsoare mie nasul,/ Deşi nu-i de nasul lui”(sic)! În calitate de mare om gorjean, Domnul Nicolae Dragoş a ştiut mereu şi ştie foarte bine să se înscrie într-un mod elegant în specificul identitar şi în atmosfera culturală a judeţului nostru, fără să amăgească minţi iscoditoare şi fără să imite pe cineva anume! Atunci când se adresează «Unui politician de Tranziţie, care ignoră poeţii», epigramistul prin vocaţie o spune pe şleau: ,,«Una-i moartea!» – tu socoţi, Dar prin legea ei, firească,/ Tu mori să te uite toţi,/ Iar Ei mor ca să trăiască”! Evident, că această extrem de sensibilă formă de exprimare mereu l-a inspirat să scrie versuri ca un poet autentic, poate şi de aceea versurile sale sunt jumătate inspiraţie şi jumătate un efort conştient de a spune ceea ce simte şi ceea ce gândeşte zilnic, o exprimare intensă a gândurilor care ţâşnesc normal din profunzimea proprie a momentelor de inspiraţie emoţională! Pentru domnia sa, cultura, oamenii şi peisajul «istoric şi pitoresc» al Gorjului au suficient farmec pentru a transforma o persoană inspirată de harul divin într-un poet cu vocaţie autentică!
,,Doamne, cu gândurile mele neastâmpărate şi cu Învăţăturile Tale, voi face tăcerea să prindă ecouri”!
În plus, de multe ori Domnul Nicolae Dragoş consideră că un mesaj poetic inspirat poate ajuta un poet să schimbe socie¬tatea în care trăieşte sau cel puţin normele din timpul vieţii sale, în condiţiile în care istoria abundă în exemple în care poeţii au schimbat desti¬nul unor naţiuni şi au precizat statutul lor în lume, dar nu în mod ne¬gativ şi distructiv! Atunci când rosteşte «Cuvântul vremii», poetul şi publicistul o spune cu aleasă exprimare: ,,Eroii nu se bat în piept/ Cu gesturi mari, cu gesturi mici./ Nu-ntotdeauna cel ce-i drept/ E izbăvit dintre pitici./ Ca să ajungă până-aici,/ Cuvântul vremii înţelept,/ Cu gesturi mari, cu gesturi mici,/ Nu s-au bătut eroii-n piept./ A fost un drum şi drumul drept/ Nu-ţi lasă dreptul să abdici./ Cel bun, de-i fulgerat în piept,/ E sărbătoare la pitici./ Cu gesturi mari, cu gesturi mici/ Eroii nu se bat în piept”! Aceste spuse minunate sunt adevăruri indubitabile pentru «Lecţia de Viaţă» a oamenilor dintotdeauna, mai ales pentru cel care poate să desluşească adâncurile frumuseţii şi ale decrepitudinii vieţii în conotaţiile ei spirituale, pentru că citindu-l pe Domnul Nicolae Dragoş, ai posibilitatea să-i descoperi gândurile! Ca un român patriot şi ca un gorjean autentic, am considerat interesant să dau aceste exemple de împliniri epigramistice şi poetice care fac parte din viaţa domniei sale! Am vrut ca toţi cititorii «Gorjeanului» să ştie că au fost şi sunt o sursă de inspiraţie pentru un asemenea creator de excepţie, pentru că în mintea şi în sufletul meu sunt înscrise cu litere de aur cuvintele: ,,Omule de omenie, dascălul meu de suflet, domnule poet, publicist” şi remarcabil epigramist: ,,Învaţă-mă cum să gândesc logic şi curat, cu Dumnezeul meu în suflet, peste vorbele colţuroase ale invidioşilor şi ale fariseilor mediocri, ca tălpile mele să calce mai sus cerul, săltând în altarul credinţei, iar nelipsitele răni să lase urme de sânge roşu, proaspăt şi curat pe orice bolovan aruncat asupra mea şi pe orice ghimpe care mă împunge, deschizând o cărare luminoasă pentru mulţimea dezlănţuită şi îngrozită de o falsă pandemie, pentru ca străbătând un drum de ţară, să aud ecourile pietrelor şi ale seminţelor de la marginea drumului, parcă rostogolindu-se cu semeţie la vale de pe crestele dealurilor mele gorjene, trezind îngerii din somnul lor adânc şi mângâind incitant frunza verde şi uşor îngălbenită a pădurilor, iar, Tu, Doamne, nu împiedica norii albi care pot săruta buzele ascuţite ale piscurilor, când voi călca şovăitor cu paşii mei stângaci peste iarba proaspătă şi peste grâul cu petale roşii de mac! Doamne, cu gândurile mele neastâmpărate şi cu Învăţăturile Tale, voi face tăcerea să prindă ecouri trecute în veşnicie, în piatră scrijelind mormintele comune ale durerii paşilor mei, care uneori mă îndreaptă şi pe potecile păcatului”! În loc de concluzie, prin prezentarea unei cărţi care a fost scrisă mai mult pentru copii, dar care prinde bine şi pentru oamenii mari şi pentru cei mai în vârstă, în care am conturat profilul personalităţii Domnului Nicolae Dragoş, să spunem că Poetul este un fel de fiinţă utopică, un om care îşi consumă timpul vieţii sale încercând să echilibreze balanţa imaginară a binelui şi răului, măcar în sinea lui, dacă cei din jur nu sunt îndeajuns de sensibili şi atenţi la mesaj, cu toate că mulţi îl iubesc pentru că îi fac să râdă sau să plângă, ori le pun pe buze cuvinte de şoptit iubitei, sub clar de lună, în parc sau, mai comod, pe balcon, ori pe casa scărilor, pentru că în satele pustiite amorezii sunt plecaţi prea departe! În încheiere, aceste versuri ale Poetului Nicolae Dragoş cred că pot spune mult mai mult decât cuvintele mele: ,,Eşti doar umbra reală a drumului meu/ Şi mă seceri sub/ Invizibilul tău şopot de Frunze/ Şi ape şoptite-n ureche/ Cad ca o scoică târzie-n adâncuri/ Şovăind printre alge/ Amăgită de sunete/ De iluzii pentru un chip fără chip”! Pentru aceste versuri şi pentru multe altele pe care nu am reuşit să le mărturisesc acum, sunt printre aceia care îi admiră Domnului Nicolae Dragoş personalitatea, opera, tinereţea fără bătrâneţe şi clarviziunea, capacitatea de a dezvălui în cuvinte adevăruri ascunse chiar şi oamenilor copleşiţi de curiozitate, mai ales că noţiunea de Poet nemuritor şi ferice a înfierbântat minţile a nenumărate generaţii de admiratori, când nemurirea este considerată un fenomen evident de către mulţi oameni, iar, prin creaţiile domniei sale, Poetul Nicolae Dragoş, cel care mi-a scris prefaţa la volumul de versuri: «Dulce blestem destinul», pentru mine a fost şi rămâne un fenomen care poate răscoli binecunoscutul orgoliu cel negrăit şi fără de mândrie al omului!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
