Labirintul asociază discursul psihanalizei cu universul mitologiei și cu cel al marilor tradiții culturale şi istorice, dar, devine extrem de important ca un psihanalist, un psihoterapeut, să cunoască, să colecteze și să utilizeze în practica sa cât mai multe situaţii atipice prin care copiii de la vârsta cea mai fragedă cad victime ale unor aşa-zise reţele de socializare tic-toc, demitizând conjuncțiile constante, obligatorii și incontrolabile prin marile probleme și suferințe ale pacienților minori. Vom avea ocazia să reflectăm la poziționarea celor care ar trebui să fie responsabili de această situaţie gravă, dacă pornim de la invocarea cauzelor bolilor psihice, de la însingurarea care pleacă din familie, de la cauze biologice şi neuronale! Labirintul unor aşa-zise reţele de socializare, care sunt în esenţă reţele de însingurare prin aducerea minorilor în postura de victime ale suicidului, asociază drama emoţională împreună cu visul și gândurile onirice, în clinica psihanalitică unde sunt puternic influențate de aspectele care îi aduc pe copii şi pe tineri în situaţii de depresie! De aceea, merită cunoscute cauzele gândurilor negre ale tinerilor, cunoscut fiind faptul că dintre cei patru milioane de tineri din ţara noastră, peste 10% sunt afectaţi de boli mintale! Nu poate fi aceasta o temă a discursurilor unor candidaţi la funcţii parlamentare? Studiile excepționale dedicate abordării psihologice și psihanalitice privind cauzele depresiei ne determină să credem ideea că miturile, toate, descriu istoria, evoluția și funcționarea psihismului uman, cao situaţie ce devine discutabilă, deoarece putem identifica în mituri resurse care susțin, orientează și îndrumă un proces atât de complicat și de sensibil cum este o terapie sau o cură psihanalitică.
Fenomenul alienării şi al debusolării tinerilor prin rețeauaTik-Tok
Oricum, originile psihanalizei au fost legate de mit, reprezentat în viziunea lui Freud, nici mai mult, nici mai puțin decât o matrice a speciei noastre timp de aproape un veac, mai ales că acest lucru a ținut prim-planul studiilor și scrierilor de psihanaliză. În aparență, linia canonică a psihanalizei pare să nu se fi oprit la explicaţiile lui Freud, dacă privim cu atenție abordările lui M. Klein și ale lui Th. Ogden, dedicate visătorului timpuriu, deoarece observăm că ele ne trimit, mai degrabă, spre alte exemple care nu pot eluda miturile fondatoare, decât cu prețul îndepărtării de esența noastră umană, de apartenența noastră la genomul comun al umanității, iar această lecție este mai importantă decât disputa de ordin politic din psihanaliză, construită în jurul ideii respingerii care urmează inevitabil unei absolutizări a complexităţii labirintului psihic şi emoţional! Argumentul pentru deschiderea mai generoasă a psihanalizei și a psihoterapiei față de fenomenul alienării şi al debusolării tinerilor prin reţele de tip Tik-Tok, este acela că, fără excepție, miturile reverberează la temele cele mai semnificative ale vieții unui om, și anume, originea vieții și conduita potrivită în viață, iar răspunsurile oferite de mituri la aceste problematici pot fi identificate în funcționarea psihicului uman, atât în registrul său ancestral, cât și în cel simbolic și spiritual-sublimatoriu. Se poate dezvolta această idee, combinînd mituri și exemple din clinică, pentru a evidenția cum pot fi observate și chiar influențate, desigur, prin interpretări teoretice, trecerile între funcționalitatea psihică primară, secundară și terțiară. Se pare că fenomenul depresiei afectează peste un million de români, iar, tinerii cad în depresie pentru că nu au obiective semnificative! Dacă în mod obișnuit, atunci când gândim un caz ne interogăm în legătură cu conflictele, angoasele, apărările la care recurge psihicul în dinamica lui pentru a face față provocărilor biografice, poate că în această privinţă, tripticul privitor la tristeţe-anxietate şi depresie propune mituri labirintice care le fac comprehensibile și care pot să rezoneze profund la nivelul psihicului individual. Ipoteza, sugerată de însăși grila psihanalitică este că psihicul pacienților răspunde acestei rezonanțe printr-o producție personală de simboluri, printr-o succesiune de transformări paranormale, greu de controlat şi mult mai greu de cuantificat! Putem aprecia că recursul insistent la mituri labirintice și la simboluri colective poate genera o nuanțare și o rafinare a unor concepte ale psihanalizei, ca, de exemplu, omnipotență, narcisism, negare, retragere, proiecție, identificare proiectivă, disociere, traumă, manie, depresie şi altele, care sunt legate de boala mintală şi de un dezechilibru emoţional evident! Pe cât de simplu de argumentat, pe atât de dificil de modelat o tehnică terapeutică, această întreprindere implicând erudiție, pasiune, rezonanță cu fenomenul desluşirii labirintului psihic, dar acest fapt nu poate descuraja în a propune corespondențe mitologic-simbolice pentru funcționările arhaice ale psihicului și în a sugera factori cu un rol de sublimare, care devin esențiali în vindecarea, creșterea și maturizarea copilului, în cultivarea mobilității psihice și în acceptarea destinului personal. Poate că în această manieră putem să funcționăm autentic în terapie, în acord cu potențialul creator de mit labirintic al sinelui autentic, o cale demnă de analizat, care conduce spre trauma și mecanismele disociative.
Rugăciunea Lui Iisus poate reflecta o terapie în sensul real al cuvântului
Considerăm că mai ales includerea demersului psihanalitic în tratamentul traumei poate genera consecințe favorabile, pentru că înainte de a fi traumatizat și patologizat, psihicul este creator de perspective onirice în esența lui, când generează mituri labirintice, fapt care ține de condiția noastră umană. Din acest punct de vedere, orice terapie psihanalitică, în general, și a traumei, în special, este una care ar trebui să ne apropie prin conștientizarea apartenenței la condiția noastră umană, aceasta însemnând o bună funcționalitate în spațiul și timpul istoriei noastre personale, dar și în spațiul și timpul general al umanității de azi şi dintotdeauna! Numai într-un astfel de cadru terapeutic ne putem înscrie viața și destinul, ne putem accepta condiția de trăitori vremelnici şi de muritori, ca și pe aceea de creatori situați în trecerea vieții! Iată din ce cauză se poate susţine că avem nevoie să adăugăm la formarea noastră de terapeuți și în practica noastră clinică elemente culturale de prim rang, mituri labirintice care pot reflecta o analiză sau o terapie în sensul real al cuvântului fără a distinge ceea ce este personal în psihic și ceea ce este irelevant în mentalul colectiv. Astfel, putem aprecia că arhetipul, simbolul, mitul și ritualul sunt elemente cheie ale limbajului psihanalitic, alături de angoase, conflicte, apărări complexe, disfuncţionalităţi psihice de un tip sau altul! De multe ori, scrutând limitele labirintului psihic şi fundamental său oniric, putem disocia între cel care visează visul și cel care înțelege visul, ceea ce poate schimba modul de a ne raporta la vis în psihanaliză. Prin funcția travaliului visului, putem detaşa maniera diferită a abordării visului comparativ cu cea propusă de Freud sau de Jung, astfel încât, în mod evident, avem de-a face cu o înțelegere foarte diferită a psihismului în general și a inconștientului cu precădere, cel puțin comparativ cu cele două topici freudiene care au ajuns să fie canonizate în psihanaliză. Visul nu mai este în acest fel visat de noi, ci este, mai degrabă un experiment inexplicabil, dar, experimentat, pentru că îl trăim ca pe o «epifanie», ca pe «o limbă uitată a lui Dumnezeu», cum spunea Carl Gustav Jung. De aceea, sensul visului, atât cât am putea noi să-l pătrundem, înseamnă atât de puțin în comparație cu misterul facerii, al creației visului! Se pare că suntem lipsiți de relevanţă, ori de câte ori banalizăm un fenomen atât de impresionant și îl luăm, în mod savuros, ca pe un firesc şi delicios moment de la sine înțeles sau îl considerăm, în manieră arogantă și atotștiutoare, un fenomen de compensare, de realizare trucată a unei dorințe nedesluşite! În concluzie, se pare că unele vise fac parte dintr-o altă categorie de subterfugii la care psihanaliza, cu excepția celei jungiene, nu prea și-a permis, până la un anumit moment să ajungă. Tinerii şi mai ales copiii, care nu cad pradă unor aşa-zise reţele de socializare tic-toc generează propriul repertoriu de experiențe onirice sacre în care labirintul psihologic se metamorfozează instantaneu! (VA URMA)
Profesor dr. Vasile GOGONEA
