Cum aminteam anterior, în zilele de 18-19 mai 2018, la Universitatea «Constantin Brâncuşi» din Tg. Jiu, Complexul Studenţesc «Debarcader», s-a desfăşurat Conferinţa ştiinţifică: «Probleme majore ale educaţiei în era globalizării», iar în prima zi a conferinţei, în cadrul lucrărilor în plen au fost prezentate o serie de comunicări interesante şi care au reţinut atenţia prin profunzimea perspectivelor de abordare a problemelor educaţiei în lumea contemporană şi mai ales în ţara noastră, printre acestea remarcându-se comunicarea intitulată: «Confirmarea – o potenţială eroare în educaţie şi în cercetarea ştiinţifică», a prof. univ. dr Adrian Gorun şi prof. univ. dr. Horaţiu Tiberiu Gorun, o analiză pertinentă şi de înaltă ţinută a unor autori, pe baza unor idei care «bântuie» cu obstinaţie mințile unor decidenți pentru care necunoscutul cunoscut se arată a fi incognoscibil, în condiţiile în care spunem că «există științe inteligente» care avansează în anumite situaţii unele judecăți și potențiala eroare prin confirmare.
“Există doar științe care se pliază pe confirmarea legitimată extralogic”
În viziunea celor doi autori, pe baza unei documentaţii ample, acest lucru atestă că în măsura în care uneori inteligența este facultatea esențială a gândirii umane, a intelectului, a minții, putem aprecia că posedând minte, oamenii sunt ființe inteligente, iar ştiinţa este pe bună dreptate un produs al inteligenței creative a oamenilor. Desigur, am spune noi, aşa cum însăşi mintea este un produs al creierului uman (e un fenomen imaterial care nu se confundă cu creierul, deși depinde de el), la fel şi știința e un produs al inteligenței umane, un produs exclusiv al ei, dar care nu se confundă cu inteligența, mai ales că de data aceasta, inteligența este imaterială, dar «produce» faptul științific, cel care nu este nici «inteligent», nici «prost», ci, are o singură coordonată – veridicitatea. Tranşant în exprimare şi persuasiv în pledoarie, d-l prof. univ. dr. Adrian Gorun a ţinut să menţioneze că nu există științe «inteligente», așa cum nu există științe «tâmpite», ci, există doar științe care se pliază pe confirmarea legitimată extralogic, dincolo de o anumită eroare păguboasă pentru decidenții «tehnocraţi», mai ales că pe baza unor asumpții de ordin general, obiceiul derivat din experiență şi bazându-se pe experiență, ne ajută să facem din confirmare suportul incontestabil al cunoștințelor noastre, fără a avea în vedere faptul că întipărită în modul nostru obișnuit de a gândi, confirmarea poate fi o eroare majoră! Poate că ne întrebăm, de ce se întâmplă acest lucru, a ţinut să întrebe şi să se întrebe d-l Adrian Gorun? Pentru că, voluntar sau involuntar, uităm că funcțiile noastre intelectuale, cum sunt: gândirea, imaginația, perspicacitatea, dar și seriile motivaționale, afective sau volitive au o contribuție însemnată la construirea experienței prin simțuri. Desigur, meditând la aceasta pentru fiecare dintre noi, trăim anumite experiențe, arăta vorbitorul, mai ales atunci când acestea se repetă invariabil, deoarece ne formăm diverse convingeri, opinii, păreri despre evenimente, procese, fenomene circumscrise experiențelor respective. Tocmai de aceea, conștiința confirmării ne demonstrează că aceste convingeri ne orientează în acțiuni, atitudini, conduite, tocmai pentru că avem conștiința confirmării lor, deci, se bazează pe dovezi acumulate de-a lungul timpului. Am putea spune că multe dintre aceste dovezi nu pot fi răsturnate, fiindcă ele reprezintă EVIDENTUL! De exemplu, succesiunea zi-noapte, trecerea apei prin stările ei de agregare în funcție de temperatură sau extinderea deșertului în condițiile încălzirii globale sunt evidențe, iar pentru cel care a dezvoltat o asemenea idee se dovedeşte mai mult că reconsiderarea dovezilor drept certitudini atestă că exemplele anterioare nu ne îndreptățesc să considerăm, invariabil, dovezile drept certitudini și să afirmăm că, odată confirmate, în baza dovezilor, toate cunoștințele noastre sunt absolute, imuabile. Astfel, ne aflăm într-o mare eroare dacă obișnuim să gândim astfel, din cel puţin trei motive: că dovezile pot fi insuficiente, irelevante şi incomplete în momentul în care ne bazăm pe ele sau pot deveni incomplete cu timpul.
«Cunoașterea nu stabilește alte fapte, decât acelea pe care le construiește»
Domnul Adrian Gorun a dezvoltat unele aspecte ale concepţiei lui Karl Jaspers, în baza căreia, «La urma urmei, cunoașterea nu stabilește alte fapte, decât acelea pe care le construiește», adică, faptul ca atare, mai exact, faptul brut (fapt cunoscut) și faptul științific, pentru că din momentul în care este sesizat, faptul iese din mediul său «nativ» pentru a se mișca în lumea ideilor, tocmai prin această «ieşire» fiind uneori denaturat de postulatele subiectului. De aceea, se impune să facem o distincție obligatorie între, faptul brut (faptul cunoscut) şi faptul științific, întrucât, atunci când un fragment al lumii reale devine obiect de cunoaștere, acesta este deformat, iar transpunerea lui din mediul cosmic în mediul experienței alterează faptul în mod esențial, noi constatând ceea ce a devenit, nu ceea ce era el iniţial! Pentru vorbitor, aceasta ar însemna concepția subiectivistă, după care gândirea contemplă ceea ce creează și creează ceea ce contemplă. Poate, de aceea, mulţi dintre noi suntem tentaţi să numim fapt sau existență de fapt, ceea ce există efectiv, concret în realitate, ceea ce se opune la ceea ce există doar «de drept», adică este ceea ce ne apare ca fiind numai imaginat sau gândit. Autorii acestei incitante comunicări caută să ne convingă pe noi, profanii, că există o diferență majoră între fapt și gândul despre el, deoarece faptul are caracteristici proprii şi se produce regulat, inevitabil, când condițiile sunt întrunite, este reproductibil (caracteristică definitorie) şi este obiect de experiență generală, în principiu universală, ceea ce face ca afirmațiile unui observator să poată fi controlate de alții. În viziunea celor doi autori, consecinţele sunt notabile, mai ales că fiind un obiect de experiență generală, faptul este observabil și decelabil de către oricine dorește, fiind eteronom în raport cu o anumită cunoaștere dobândită despre el. Cu promisiunea că vom reveni asupra acestor idei interesante, pentru a nu introduce pe cititor în «meandrele» unei analize abstracte, să conchidem că în viziunea celor două cadre universitare de prestigiu, domnii Adrian Gorun şi Horaţiu Tiberiu Gorun, autori ai unor lucrări de valoare, faptul în sine nu este nicidecum un simplu «vis», un produs oniric sau un produs al imaginației, ci, constituie un obiect de experiență pentru orice om cu un psihic normal, care percepe cum se cuvine «simptomul» obiectivității faptului ca atare. Deci, caracterul reproductibil al faptului se evidențiază și prin distincția ce se poate face între fapt și eveniment. De exemplu, faptele istorice importante, notabile, se numesc în mod curent evenimente, pentru că sunt însoțite de o mare încărcătură afectivă. Zborurile cosmice, descoperirile științifice, invențiile tehnice importante sunt, la apariția lor, mari evenimente, dar, ele devin fapte pe măsură ce se desfășoară cu regularitate, iar când invențiile capătă aplicare industrială, ele devin fapte. În concluzie, raportul fapt-eveniment are importanță în confirmarea unor experiențe de ordin personal, întrucât, într-o succesiune de fapte reproductibile, pot apărea evenimente cu anumită relevanță în aprecierile realizate de subiect, făcând ca tot ceea ce s-a confirmat repetat să fie infirmat printr-un simplu eveniment care răstoarnă dovezile anterioare.
O carte ca un «extras din lozul împlinirii sinelui»
La sfârşitul şedinţei festive a primei zile a Conferinţei ştiinţifice intitulate: «Probleme majore ale educaţiei în era globalizării», desfăşurată la Tg. Jiu în cea de-a doua jumătate a lunii mai, a fost lansată Cartea: ADRIAN GORUN: «Primăvară efemeră în toamna unui secol cenuşiu», o lucrare incitantă cu caracter autobiografic, scrisă de domnul prof. univ. dr. Adrian Gorun, pe baza unor interesante «reflecţii metafizice profunde», ca un «extras din lozul împlinirii sinelui» şi având la bază un «set de interogaţii cu parfum filosofic», dar, mai ales cu «parfumul» şi naturaleţea copilăriei şi romanticei tinereţi în care iubirea de locurile natale şi de oamenii apropiaţi nu se dezminte niciodată! Au vorbit despre carte, printre alţii, domnii prof. dr. Valentin Popa, prof. dr. Gheorghe Gorun şi prof. univ. dr. Ion Bulei, care au arătat că această ultimă apariţie reprezintă o excepţie în opera domnului Adrian Gorun. În final, autorul a făcut unele mărturisiri interesante despre fondul problematic al cărţii şi despre intenţia domniei sale de a da la iveală şi cel de-al doilea volum cu caracter autobiografic.
Profesor, Vasile GOGONEA
