Cu prilejul acordării titlului de «Doctor Honoris Causa» prințului Bogdan Ilie Cuza, în cuvântul adresat, domnul prof. univ. dr. Adrian Gorun, Președintele Senatului Universității «Constantin Brâncuși» din Tg. Jiu a făcut referire la faptul că numai o puternică rostire a ideii creştine a întemeiat, susţinut şi dezvoltat inepuizabila idee a apartenenţei comune, făcând din conştiinţa individuală de sine depozitarul şi fermentul conştiinţei de neam şi ţară. Starea de spirit a românilor în zorii modernităţii nu s-a cristalizat într-un spaţiu axiologic vid pentru că premisele circumscrise coordonatei luptei pentru unitate naţională şi independenţă s-au configurat cu mult înainte, conservându-se şi amplificându-se în jurul unui interes general care îmbracă treptat forma idealului naţional, concepţia etnică, ce avea în vedere toate categoriile sociale, inclusiv clăcaşii, în locul concepţiei juridice în care criteriile de apartenenţă le reprezentau rangul sau averea, toate acestea fiind coordonatele esenţiale ale spiritului epocii în care s-a realizat Unirea Moldovei cu Ţara Românească de la 24 ianuarie 1859.
“Pe linia genealogiei, Bogdan este un strănepot al domnitorului”
Prezentând aspecte biografice ale distinsului oaspete, coordonatorul manifestării a spus că prințul Bogdan Cuza s-a născut la 20 iulie 1955 la Sibiu, din părinți aleși, tatăl Alexandru Ioan Cuza, cu studii juridice temeinice, om de înaltă valoare intelectuală și patriotică, persecutat de regimul comunist, decedat în 1986, la vârsta de 59 de ani, iar mama sa, Mioara Cuza, profesoară de limba engleză, a avut mari contribuții la creșterea fiului într-un mediu în care respectul pentru țară, familie și credința în Dumnezeu au fost etaloane incontestabile de viață. După absolvirea gimnaziului, urmează cursurile Liceului teoretic «Dimitrie Cantemir» din București, pe care l-a absolvit cu diploma de bacalaureat în anul 1974. Este absolvent al Academiei de Studii Economice din București, iar din 2013, doctor în științe economice al Universității «Babeș Bolyai» din Cluj-Napoca, primind calificativul «Magna cum Laude». Prezentând aspectele activității academice a prințului Bogdan Cuza, D-l Adrian Gorun a precizt că prințul Cuza Bogdan-Gheorghe-Ilie se bucură de prestigiu atât în lumea academică, dar, și în lumea afacerilor, fiind membru al unor consilii și asociații de largă recunoaștere internațională, invitat al unor simpozioane organizate în mari universități și mari capitale ale lumii, onorându-și originea și înscriindu-și numele în galeria personalităților de azi. Este membru în Consiliul Director al Asociației Europene «Dimitrie Cantemir», membru în Colectivul de Onoare al «Integralei manuscriselor Dimitrie Cantemir», din cadrul Fundației Internaționale «Dimitrie Cantemir», București și a participat la târgurile de modă și prezentare de mașini textile din Düsseldorf, Paris, Londra, Moscova, Milano, Bologna, Barcelona, Florența, Salzburg etc. A participat, ca invitat al Academiei de Științe Brandenburgice, împreună cu profesorul Constantin Barbu, la susținerea simpozionului internațional dedicat împlinirii a 300 de ani de la admiterea Principelui Dimitrie Cantemir în Academia de Științe Berlin, ocazie ce a prilejuit înființarea Secțiunii de Limba Română din cadrul prestigioasei Academii (amfitrion, academicianul Günter Stock). A participat, de asemenea, ca invitat la simpozioane internaționale în calitatea sa de Director / Procurist al SC «Hedco» Tricotge SA, contribuind la întărirea relațiilor economice bilaterale: Japonia (Wakayama) 2004, Rusia (Moscova) 2005, China (Beijing) 2006, Turcia (Istanbul) 2006, Iran (Mumbay) 2007 etc. Prin urmare, Bogdan Cuza este urmașul vărului primar al Domnitorului, pe nume Alexandru Constantin Cuza și, când este întrebat de moștenirea numelui, afirmă cu modestie: “Sunt recunoscător că port acest nume, dar vreau să subliniez și datoria de onoare pe care mi-o impune faptul că port numele marelui om care a fost Cuza”. S-ar putea să existe unii care se îndoiesc de caracterul real al descendenței, considerând că Bogdan Cuza urmărește ceva interese sau un plus de imagine care să-l propulseze în sfere nemeritate ale memoriei colective. Le propunem să vadă sau să revadă lista descendenților realizată de Michaela Dumitrescu, spre a-și liniști pornirile nihilist-contestatare, pentru că nu le va fi greu să observe relația de descendență incontestabilă pe linia: Alexandru Ioan Cuza (Domnul) – Alexandru Constantin Cuza (nepot de văr primar) – Gheorghe Cuza (fiul nepotului de văr primar) – Alexandru Ioan Cuza (fiul lui Gheorghe, tatăl lui Bogdan) – Bogdan Cuza (strănepot al vărului primar Alexandru Constantin Cuza).
“Libertatea cea adevărată a unei națiuni constă în libertatea națională”
Redăm, în continuare, în integralitate și fără comentarii, fiindcă nu avem ce comenta, prima parte a discursului excepțional al Prințului Bogdan Cuza: “Excelența voastră, Domnule Președinte al Senatului Universității «Constantin Brâncuși», excelențele voastre, onorată asistență, domnilor și doamnelor! În viața oamenilor, pot interveni anumite momente memorabile în care limba omenească devine neputincioasă pentru a exprima sentimentele care ne «mișcă» inimile! Iată că ziua de astăzi, îmi oferă plăcutul prilej să vă vorbesc din adâncul inimii, cea care animă rațiunea și care este purtătoarea de cuvânt a sufletului meu! Unirea Principatelor Române, înfăptuită la 1859 de către Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, cuprinde binecuvântarea poporului român, ca națiune, a viitorului României, ca națiune liberă. Libertatea cea adevărată a unei națiuni constă în libertatea națională! Fără naționalitate, nu există nici lumină, nici adevăr, nici identitate, pretutindeni, fiind amorțire, întuneric și haos! Ceea ce reprezintă apa pentru pești, văzduhul pentru păsări, aerul pentru toate viețuitoarele, ceea ce reprezintă soarele pentru plante, vorba pentru cugetare, așa reprezintă naționalitatea, ea fiind «mama» noastră, care se constituie ca fiind cel mai important și puternic îndemn care să ducă la liniștea, continuitatea și propășirea speciei umane. Pe acela pe care nu-l trage inima să lupte pentru gloria țării lui, pentru continuitatea națiunii lui, acela se dovedește a fi un egoist indestructibil, un om care este pierdut pentru sine însuși, mai ales pentru umanitate. Sunt cuvintele pe care le spunea Simeon Bărnuțiu, marele filosof, marele istoric și profesor de Drept natural al Universității «Alexandru Ioan Cuza» din Iași, înființată de 
către Domnitor, în anul 1860. De aici, este bine să se înțeleagă că fiecare popor, nu trăiește numai de pe urma muncii sale. Poporul, popoarele în general, trăiesc și de pe urma prestigiului pe care l-au dobândit! Iar acest prestigiu este format din oamenii mari pe care țara i-a dat, pe care țara îi are sau pe care țara îi dă în continuare. Marele nostru savant, Nicolae Paulescu, inventatorul insulinei, mare patriot român, spunea că omul nu este numai o ființă procreatoare, precum animalele, omul este și o ființă creatoare de cultură și civilizație! În această a doua ipostază, omul depășește natura, dar, nu o depășește în ideea de a o silui sau de a o nega! Nu! Civilizația și cultura se constituie într-un chip armonios cu legile naturale și cu Însuși Dumnezeu! Așa, după cum lumea se compune din individualități umane, diverse și de neasemănat între ele, precum aspirațiile morale, inteligența, îndemânarea, la fel, aceeași lume se compune și din individualități naționale, la fel de diverse prin geniu, limbă, moravuri, caracter, religie și aptitudinea la progres. Aceste deosebiri, de la popor la popor, trebuie să persiste, trebuie să existe în continuare, pentru că numai în acest fel se poate ajunge la un echilibru al forțelor politice, chiar al Universului, care să ducă la armonia progresului! Utopiștii, care urmăresc uniformizarea popoarelor, nu fac altceva decât să sacrifice individul natural, creat și pus acolo de Dumnezeu, ca Lege naturală, cu un individ ideal, artificial, inventat sau care se autoinventează.
«Nu-s vinovat, c-am îndârjit șacalii/ Și c-am răcnit cu sufletul durut»
Poporul român, învăluit de cele mai crunte ispite, a străbătut de-a lungul veacurilor vicisitudinile crude cu care a fost confruntat, exilat sau aruncat în pribegie! Dar, și-a păstrat individualitatea, și-a păstrat omogenitatea națională și mai ales teritoriul național, prin pronie divină! Astfel, filosoful german Johann Gottfried von Herder, considerat ca fiind «părintele» naționalismului modern, al istoricismului și al noțiunii de «volksgeist», «spiritul» națiunii sau al poporului, arăta că națiunea înseamnă, de fapt, unitate. Unitatea culturală a unei națiuni, întemeiată pe istorie, limbă, artă, știință, religie, constituie poporul ca individualitate, spunea el, ca un «corp unic» înzestrat cu propriul său «suflet spiritual», cu propriile facilități și forțe. Astfel, după cum fiecare națiune are o individualitate specifică și inexplicabilă, se poate spune că fiecare națiune este în felul ei, unică! Deși se schimbă de-a lungul secolelor, își păstrează propria identitate spirituală. Nu există pe lume două națiuni care să aibă aceeași istorie! Fiecare națiune își are propria finalitate, potrivit talentelor, darurilor specifice sau geniilor cu care a fost înzestrată. Dumnezeu, nu numai că nu dorește amestecul popoarelor, Dumnezeu îndeamnă ca fiecare popor să-și urmeze propria cale, bazat pe identitatea spirituală, care la rândul ei se bazează pe această unitate! De aici rezultă, că în toată chintesența ei, viața este constituită din instinctele pe care Dumnezeu le-a sădit în natură! După Johann Georg Hamann, profesorul lui Herder, natura creează națiunile, și nu statele! Acesta avea să fie completat de către Johann Gottlieb Fichte, considerat ca «părinte» al idelismului german și demn urmaș al lui Kant, care din punct de vedere lingvistic, spunea că un popor sau cei care vorbesc aceeași limbă, sunt legați între ei printr-o infinitate de conexiuni, aparținând aceleiași entități și formând un «stil» cultural unic și indivizibil. Fac o paranteză, ca să subliniez aberația enormă de a separa limba română de limba moldovenească! Am fost la Chișinău, de curând, și mi-am permis ca să le reamintesc fraților noștri de acolo, două strofe, din Andrei Ciurunga, un poet martirizat la canal, care a scris poezia: «Nu-s vinovat față de țara mea»! Sper să-mi amintesc cele două strofe: «Nu-s vinovat, c-am îndârjit șacalii/ Și c-am răcnit cu sufletul durut,/ Că nu dau un Ceahlău pe toți Uralii,/ Și că urăsc hotarul de la Prut!/ Pământul țării, cum stă și în «izvoade»/ A scris pe harta lumii Dumnezeu,/ Și toți, prin veacuri, ce-au venit să-l prade,/ Îl țin pe piept, și-acum, cât e de greu/». Naționalitatea, puterea creatoare a culturii umane este dată de locul nașterii sau dreptul pământului, «jus soli» și de origine, «jus sanguinis» și se deosebește de cetățenie, care este non-etnicizată, individuală și universală. Chiar dacă, după unele noi teorii politologice și sociologice, termenii de «patriotism» cu cei de «naționalism» se suprapun, lor trebuie să li se confere, totuși, o distincție. În condițiile în care există o convergență între factorul etnic și factorul teritorial, patriotimul poate fi confundat ca o latură a naționalismului, dar, în condiții anormale, în care latura etnică nu corespunde cu partea teritorială, avem de-a face, fie cu un patriotismul fără naționalism, fie cu un naționalism fără patriotism! Fac distincția și precizarea termenului de «patriotism local», care se mai utilizează. E bine să se rețină faptul că naționalismul are rădăcini foarte adânci și este mult mai profund decât noțiunea de patriotism! Lipsa rădăcinilor e cel mai mare dintre păcate, iar termenii care s-au dezrădăcinat și s-au cosmopolit, își atrag după sine oprobriul public. Astfel, tipii de o inteligență superficială sau care manifestă o «șmecherie» de suprafață, care își asumă orice limbă, dar nu au obligație și responsabilitate față de ele, constituie latura supremă a «patologiei morale». Aceștia, înainte de toate, urmează a fi disprețuiți, discreditați și până la urmă excluși din orice societate”! (VA URMA)
Profesor, Vasile GOGONEA
