Educaţia…şi Lecţia de Viaţă! – «Cel mai important discurs pe probleme climatice al anului 2010» – o manipulare grosolană a omenirii!

981

Constatăm cu stupoare şi cu nedumerire în acelaşi timp, că manifestarea nemulţumirii este reprimată cu ajutorul organelor de represiune, că de aproape un an de zile trăim sub presiunea indusă de acei care folosesc «virusul chinezesc» drept o armă de înspăimântare a populației și de supunere politico-medicală a ei, de izolare şi de distanţare socială, că te fac aceşti indivizi să crezi că omul nu mai este «fiinţă socială», ci doar o mascotă desfigurată, care nu mai are chipul Lui Dumnezeu, ci capătă înfăţişarea satanei sau a mascaradei din filmele de prost gust! Fără nici o îndoială, autorităţile statului român învârtesc foarte multe, pentru că însuşi şeful statului este omul de încredere al stăpânilor de la Bruxelles, Berlin, Paris și al globaliștilor de la Washington, care se pregătesc să preia din nou puterea la nivel planetar și să readucă guvernele naţionale sub controlul marilor bancheri sataniști care vor să distrugă lumea! Președintele este cel care primește mesajele verbale foarte secrete din partea mai marilor U.E. și ai lumii globaliste, cea care l-a pus pe el în fruntea României, cu misiunea fermă de a menține în țară un climat de conflicte permanente între români şi celelalte etnii, care să nu le permită coeziunea și acțiunea concertată în direcția unică a promovării interesului lor național. Se urmăreşte ocultarea naţiei române majoritare, cea pentru care s-a creat statul național unitar român, prin sacrificiile unor momente ale recăpătării suveranității și controlului asupra propriilor bogății naturale, a resurselor și a controlului asupra banilor țării.

Se exagerează mult cifrele în domeniul pandemiei, inclusiv cifra morților de Covid!
Cu siguranţă, anul 2021 este anul în care toate trebuie date peste cap din cauza pandemiei sau a «parodiei »de coronavirus, dar vestea că există mai multe vaccinuri pe piață a readus optimismul iluzoriu al depăşirii crizei! Se vede foarte clar că în spatele mesajelor publicitare se află companii care vor câștiga miliarde de dolari din afaceri tenebroase, mai ales că primele companii care au anunțat că au dezvoltat un vaccin împotriva noului tip de virus sunt «Pfizer/BioNtech» și «Moderna», ştiindu-se că încă de când a început psihoza pandemică, cercetătorii din toată lumea s-au pus pe treabă să demonstreze faptul că niciun virus nu poate rezista tehnicilor medicale din ziua de astăzi, așa că au investit masiv și au adus pe piață primele vaccinuri, seruri care de regulă sunt testate ani de zile, pe când acum goana după profit s-a făcut pe repede-înainte pentru că situația actuală impunea acest lucru. Nu este nici o îndoială că aceste companii producătoare de vaccinuri sau imunizări, cum li se spune mai cu perdea, vor câștiga, pe bună dreptate, miliarde de dolari dacă se va demonstra că cercetările lor și vaccinurile produse vor pune capăt pandemiei. Nu este un secret faptul că se exagerează mult cifrele în domeniul pandemiei, inclusiv cifra morților de Covid, scopul fiind prelungirii menținerii stării de alertă medicală, a controlului populației și impunerea unor măsuri neconstituționale ilegale care să aducă profituri şi mai mari, pe seama sărăcirii accentuate a populaţiei. Exagerările au rolul de a prelungi menținerea stării de alertă medicală, care permite un control facil al populației și impunerea unor măsuri neconstituționale, ilegale chiar şi bazate pe constrângere! Ca urmare, este exclus ca autorităţile statului să nu știe că se exagerează, că se minte cu neruşinare, că se procedează intenționat greșit, imoral și ilegal, în unele cazuri, pentru că oamenii politici incompetenţi stimulează acest mod de acțiune pentru implementarea protocolului medical stabilit de globaliști pentru zona de influență în care ne găsim și noi, românii.
Chiar în primele zile ale anului 2021, fostul președintele al S.U.A., Donald Trump, a declarat și el că se exagerează mult cifrele în domeniul pandemiei, inclusiv cifra morților de Covid, iar aceste exagerări au rolul de a prelungi menținerea stării de alertă medicală, care permite un control facil al populației și impunerea unor măsuri neconstituționale, ilegale chiar, cum ar fi interzicerea unor libertăți, a libertății cuvântului, a libertății de mișcare, a practicării cultului ortodox, neagreat de globaliști, a practicării cultului morților etc. Să dăm un singur exemplu, pentru că a interzice autopsia unor persoane decedate, care au avut două-trei-patru sau mai multe diagnostice severe și a dispune medicilor să-i declare morți din cauza virusului pandemic, încalcă deontologia medicală, este ceva ilegal și immoral, când un popor întreg şi o lume îmtreagă sunt ţinute sub o psihoză continuă!
Chiar oamenii de ştiinţă afirmă că cea mai bună cale de luptă împotriva pandemiei este aceea de imunizare pe cale natural, dar, din păcate, însă, imunizarea pe cale naturală presupune existența unui nivel de trai ridicat care să permită oamenilor o alimentație cât mai naturală, cât mai diversificată, ca să nu le lipsească mineralele și vitaminele care le conferă rezistență la boli, inclusiv la virusul creat cu bani oferiți de globaliștii din S.U.A., în timpul administrației Barack Obama. Să ne amintim că încă din anul 2018, doctorul Anthony Faucci, directorul Institutului de Alergologie și Boli Infecțioase al S.U.A. din New York, omul globaliștilor, a anticipat că «acest președinte (Donald Trump n.a.) se va confrunta cu o pandemie», deci, de unde știa el încă de atunci că urmează pandemia?

Prin această pandemie se urmăreşte depopularea planetei!
Din păcate, se exercită o agresiune mediatică extraordinară asupra psihicului oamenilor, mai ales prin televiziune, deoarece, cu televizorul s-a mințit poporul în decembrie 1989, iar în următoarele trei decenii, cu televizorul s-a manipulat poporul pentru a i se lua tot ceea ce a avut și nu mai are, adică drepturile colective, în schimbul unor drepturi individuale, care astăzi produc efecte benefice tot mai mici asupra vieții oamenilor. Astăzi, la toate televiziunile, ai căror patroni sunt în majoritate globaliști, se vorbește zilnic, majoritatea timpului acordat știrilor și altor emisiuni, despre boală, despre morți, despre cifrele celor infectați, despre disperarea că nu mai sunt locuri în spitale, în reanimări, când o lume întreagă este ţinută sub o psihoză continuă, pentru că guvernanții globaliști au mituit într-un mod josnic televiziunile și marile ziare pentru a promova linia politico-medicală oficială, pentru a combate medicii care au alte păreri, aşa cum este doctoriţa Groşan, inclusiv prin cenzură agresivă, pentru a întreține spaima populației și aducerea ei la vaccin, noua uriașă sursă de îmbogățire a magnaților financiari ai lumii, acționarii industriei «Pharma» care produce vaccinurile. Există companii care pare că au dat lovitura în pandemie cu singurul leac ce o poate stopa: vaccinul sau…imunizarea! Acestea sunt «Pfizer», în colaborare cu cei de la «BioNtech» și americanii de la «Moderna», fiindcă trebuie remarcat faptul că-n spatele acestor investiții stau mai multe fonduri de investiții, fundații, persoane bogate, guverne! Iată, investiții în dezvoltarea unui vaccin au făcut Fundația «Gates», înfiinţată de către Bill Gates, dar și persoane publice, cum ar fi fondatorul «Alibaba», Jack Ma sau vedeta muzicii country, Dolly Parton, care s-au implicat financiar în lupta împotriva pandemiei. Ce se urmăreşte prin această pandemie?
Depopularea planetei! Desigur, o minte sănătoasă nu ar fi propus depopularea planetei, ci scăderea celorlalți parametri, precum S (numărul de servicii folosite de o persoană), ori ecologizarea acestor servicii, prin adoptarea unui mod de viață mai simplu sau mai apropiat de natură, chiar scăderea E (energia utilizată de un serviciu), prin ecologizarea tehnologiilor acestor servicii şi altele. Oameni buni, astăzi sunt în lume 6,8 miliarde de oameni, aşa cum susținea Bill Gates în cadrul conferinței «TED2010», iar acest număr va crește rapid către aproape 9 miliarde de oameni, ceea ce îi îngrozeşte pe globalişti, că nu mai pot domina lumea prea populată!
Însă, în condițiile realizării cu succes a noilor vaccinuri, ale rezolvării problemelor de sănătate publică și a sistemului de reproducere umană, curba de creștere a populației poate scădea cu 10-15%, iar, cu timpul, producția de vaccinuri va crește, astfel încât se va putea asigura vaccinarea tuturor locuitorilor planetei, aşa cum susţine Bill Gates, care vede soluţia în genocidul programat prin propaganda pandemică!
Este un punct de vedere Malthusian, larg răspândit pe internet, fiind citată elogios, fără nici un fel de accente critice, de situri științifico-filosofice aparent serioase, chiar dementa formulă de legitimare a genocidului supranumită reverențios în mediile academice «ecuația climaterică a lui Gates», prin articolul «Did Bill Gates Just Give the Most Important Climate Speech of the Year», publicat pe 16 februarie 2010 şi clamat prin formula: «cel mai important discurs pe probleme climatice al anului 2010», deci, o manipulare grosolană a omenirii! (VA URMA)
Profesor dr. Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here