În ajunul Învierii Domnului, în Joia Mare din «Săptămâna Patimilor», când Mântuitorul Iisus Hristos a fost prezent împreună cu Sfinţii Apostoli la «Cina cea de Taină», dar, mai ales ca un tablou reprezentativ de completare a momentului trădării Fiului Lui Dumnezeu de către Iuda, pentru cei treizeci de arginţi, aceştia însemnând «trocul» prin care se încununează ideea precarităţii unei siguranţe stabile de care avem atâta nevoie, am considerat că este necesar să prezentăm cartea «Societatea nesigură» (Editura Niculescu, București, 2016) a domnului prof. univ. dr. Andrei Marga, fost ministru al Educaţiei şi fost ministru de Externe al României, ca o excepţională lucrare prin care autorul reuşeşte să analizeze cu minuţiozitate fenomenul nesiguranței din viața societăților de azi, distinsul intelectual erudit şi atât de apreciat în lumea academică fiind convins că filosofia are de lămurit ceea ce întâlnesc oamenii în experiențele lor de viaţă, în baza unui nou demers, tocmai pentru a exprima conceptual ceea ce s-a întâmplat mai întotdeauna în viaţa comunităţilor, dar, care se retrăiește azi cu intensitatea pe care o defineşte optica minuţios construită de către remarcabilul om cultură care este domnul Andrei Marga.
“Nesiguranța este totdeauna inclusă în aventura în care anumiți oameni se lansează”
Cartea sa, putem spune că se înscrie în seria încercărilor de diagnoză a societății elaborate de la Max Weber încoace, un demers al cercetării care își datorează reperele unor personalități precum: Horkheimer, Adorno, Habermas, Gilles Lipovetzki, Gianni Vattimo, Ulrich Berger, Peter Sloterdijk, Daniel Innerarity, Wolfgang Reinhardt, George Șerban, Alan Greenspan, Sarah Chayes. Sunt menţionate în cuprinsul cărţii unele diagnoze consacrate în dezbaterile internaționale, precum «societatea vidului moral», «societatea mediatică», «societatea riscului», «societatea cinică», «societatea haotică», «societatea invizibilă», «societatea turbulenței», «societatea cunoașterii», «societatea minciunii», «societatea narcisică», «societatea cleptocratică», «societatea indiferenței», toate fiind integrate într-o abordare nouă, propusă de autor, sub titlul de «societate nesigură», prin crearea unui context în care nesiguranța nu este doar captată, dar și examinată cu exigenţă din perspectiva ieșirii din nesiguranță. Ca o lucrare originală ce se înscrie în filosofia competitivă din zilele noastre, în lucrarea amintită autorul precizează printre altele: “Nesiguranța nu este ceva nou sub soare. În fapt, Cristofor Columb nu era deloc sigur că mergând continuu spre Vest, va ajunge în India, dar a perseverat. Zborul spre Lună nu era o reușită sigură, fiind o premieră în istorie. Cineva s-a anunțat deja dispus să facă zborul aflat în pregătire pe planeta Marte, asumând evident nesiguranța inerentă. Nesiguranța este totdeauna inclusă în aventura în care anumiți oameni se lansează. Curajul, eroismul se manifestă în asemenea situații. Astăzi, însă, nu se trăiește doar astfel de nesiguranță a aventurii, ci și o nesiguranță a vieții de fiecare zi, când nici măcar nu se încearcă vreo aventură, ci rămânerea în obișnuit”, subliniază autorul, tocmai pentru a ne convinge că nu numai analiza stărilor de lucruri de sub ochii noștri sau cercetarea ideilor sunt importante, ci, mai importantă este prelucrarea și preluarea lor în viziuni de largă respirație, pentru a se putea găsi soluții la problemele de viață, accentuează cu acribie domnul Andrei Marga. Tocmai de aceea, în opinia domniei sale, transpare cu pregnanţă faptul că nesiguranța înseamnă incertitudine cu privire la ceea ce urmează necunoașterii, eventualităților necontrolabile, insuficienței mijloacelor de a atinge scopuri, amenințărilor ce se întrevăd și mai ales la persistența legăturilor de altădată dintre premise, condiții, pe de o parte, și rezultate, pe de altă parte. În acest sens, nu este, am putea spune, nesiguranță, cât preocupare, când încă nu știm ceea ce se poate petrece în viitorul apropiat. Dar este nesiguranță, atunci când conexiunile altădată verificabile şi chiar verificate nu se mai confirmă, când nu suntem siguri că mergând la serviciu și executând obligațiile asumate obținem ceea ce ne trebuie pentru a trăi, că tipărind cărți cineva le folosește, că privindu-l pe Iuda oftăm din adânc sau că luând medicamentele cunoscute totul este în ordine, iar, ca să nu dăm şi exemple mai ample, de genul investim în educație și iese ceva haotic, achiziționăm tehnologii performante, dar economia nu progresează, asigurăm libertate de inițiativă și produsul intern crește prea puțin, cu maximă precizie putem surprinde faptul că nesiguranța poate proveni din direcții diferite, cum sunt: necunoașterea, incontrolabilitatea eventualităților, insuficiența mijloacelor, emergența amenințărilor, care se combină adesea, chiar nesiguranţa zilei de mâine, atunci când ceea ce constituie o cale verificată şi validată, nu se mai confirmă.
“Astăzi, însă, nu se trăiește doar astfel de nesiguranță a aventurii”
Ca într-un dialog imaginar cu sinele propriu, domnul Andrei Marga îşi pune aproape retoric întrebarea, dacă e posibil să localizăm sursele de nesiguranță şi dacă ne putem gândi mai degrabă la raportul dintre posibilitățile noastre, ca persoane sau grupuri, și realitatea din jurul nostru. În acest fel, poate că vindecarea maladiei depinde uneori mai mult de tratamentul medicamentos decât de organism şi de imunitatea lui, prin accesul la o poziție profesională favorabilă, aşa cum câștigarea unor alegeri poate să depindă mai mult de context, decât de valoarea programului electoral, iar nesiguranța ni se pare mai mare atunci când acest raport este covârșitor în favoarea mediului înconjurător. Domnul Marga excelează prin puterea penetrantă a gândului şi ne întreabă ca pe nişte martori ai realităţii sale, dacă ne mai putem gândi, atunci când vrem să localizăm sursele de nesiguranță, la natura înconjurătoare în înțeles larg sau la univers, pentru că înlăuntrul acestora, un cutremur devastator, o încălzire globală plină de efecte nefaste, o cădere distrugătoare a unui meteorit, o ciocnire cu alte corpuri sunt evenimente posibile, chiar atât de probabile încât nici nu merită să ne gândim la ele. Frisonaţi de asemenea perspective, arată autorul, am paraliza voința noastră dacă am face-o direct, aşa cum nici probabilitatea ridicată ca pe o șosea cineva să ne lovească din neglijență sau revoltă față de reguli sau răzbunare, nu ne împiedică să circulăm. Totalitatea accidentelor posibile în viața de zi cu zi ne-ar împiedica să mai trăim și să luăm decizii radicale şi necesare, dacă ne-am gândi până la obsesie la nesiguranţă! Ca şi când ne-ar vorbi despre un Iuda multiplicat al vremilor noastre, argumentele domnului Andrei Marga au o logică debordantă, mai ales atunci când ne spune că pentru viața noastră ca oameni contează mult mai mult nesiguranța ce-și are sursele în societate. Se confirmă, de altfel, o convingere apărută pe solul creativei societăți moderne – aceea că ceea ce se petrece în societate contează pentru configurarea existenței oamenilor mai mult decât restul și că tabloul lumii este condiționat social sub nenumărate aspecte prin care putem înţelege că, de fapt, noi trăim neîndoielnic nesiguranțe datorate, firește, naturii, dar acestea rămân, cel puțin sub aspectul intensității trăirii lor, în funcție de capacitatea de integrare a societății în care trăim. Continuându-şi logica argumentării pe baza unor raţionamente bine structurate, autorul ne demonstrează că de cele mai multe ori, risipirea, contrazicerea sau infirmarea siguranțelor nu înseamnă automat nesiguranțe, deoarece între siguranța trăită și trăirea nesiguranței se pot interpune multe, dar erodarea siguranțelor pregătește nesiguranța.
“Trăim o nesiguranță a vieții de fiecare zi, când nici măcar nu se încearcă vreo aventură, ci rămânerea în obișnuit”
Aceasta ni se pare teza centrală din cartea de față, deoarece trăim într-o societate în care s-au adunat nesiguranțe de diferite naturi, inclusiv nesiguranțe datorate enormei dezvoltări a cunoașterii și incomparabilului progres tehnologic, democratizărilor ce au avut loc și comunicațiilor. Dar, aparent paradoxal, cea mai extinsă cunoaștere și cel mai amplu progres tehnologic, democratizările cele mai răspândite și comunicațiile cele mai rapide se însoțesc, cel puțin deocamdată, cu sporirea nesiguranței vieţii noastre, astfel că vechi și noi nesiguranțe se reunesc acum în corpul «societăţii nesigure», aceasta constituind chiar diagnoza autorului în privinţa societății modernității târzii în care ne aflăm. În acest sens, au existat dintotdeauna nesiguranțe ale vieții oamenilor, iar ele au fost mai răspândite altădată, fiind mai redusă cunoașterea și capacitatea de acțiune a factorilor de decizie. Ceea ce este, totuși, nou astăzi, ne explică autorul, nu este poate trecerea în față a nesiguranței, ci, nou este faptul că nesiguranța a urcat peste celelalte realități convergente, deoarece, mai deunăzi, nesiguranța era ținută în subsidiar de forța mijloacelor noastre de acțiune, atâtea câte erau, pe când astăzi, nesiguranța devine vârful realității, iar restul este cel ținut în subsidiar, aşa cum ar fi, spre exemplu, posibilitatea ca omul obişnuit să-și spună sau nu părerea cu privire la justiția ce se face în societate, pentru că mulți ezită din nesiguranța a ceea ce poate surveni și preferă să se plieze la opinia comună, spre a nu risca, rezervându-și pentru confidențe deplina neîncredere în ceea ce se petrece cu Iuda Iscarioteanul. Cu promisiunea că vom reveni asupra cărţii de faţă, ca şi asupra temei incitante pe care o propune, în încheiere, să precizăm că amplificarea nesiguranței și repoziționarea acesteia ține de o schimbare a societății, mai ales că pentru autor, societatea închisă a socialismului răsăritean și scindarea lumii în blocuri ideologice și militare opuse s-a prăbușit odată cu emergența aspirației la o societate deschisă, cu toate că aceasta a trecut sub controlul unei alte ideologii, a neoliberalismului, care a lărgit libertățile și oportunitățile în toate direcțiile, dar a decepționat speranțele, fiindcă în locul unei economii a competiției a venit forța imensă a marilor companii, în locul construcției democratice a venit democrația condiționată a unui tehnocratism dezagregat, în locul culturii cetățeanului a venit străduința de performanțe vandabile, în locul celor calificați la decizii au venit grupurile dirijate din cercuri oculte, în locul alianțelor pentru o lume mai bună a intervenit lupta pentru sfere de influență, într-un context ce pare a fi o lume a noului Iuda Iscarioteanul, în care speranțele au trebuit să se refugieze în conștiințe, în fața implacabilei «logici» a faptului împlinit, în care nesinguranța, ca atmosferă, ca sentiment şi convingere fermă, a devenit realitatea de neocolit care se ridică aristocratic peste toate.(Va urma)
Profesor, Vasile GOGONEA