Această carte este o enciclopedie a imnurilor muzicii, iar profesorul Marin Arcuş a cuprins, cum nu se poate mai mult şi mai bine, esenţa muzicii!
Am căutat cu obstinaţie să decriptez tainele fără de răspuns şi cu trimitere la metaforele fără de circumstanţă ale unei cărţi care nu face parte dintre lecturile mele de specialitate, dar, ceea ce m-a impresionat la această lucrare este ţinuta didactică ireproşabilă şi cu adânci conotaţii parcă izvorâte din muzica Universului, cu toate că am sesizat ceea ce a însemnat influenţa filosofilor clasici germani şi a concepţiilor acestora despre muzică, în consonaţă cu anumite rigori ale pragmatismului muzical!
Păstrând o anumită direcţie a firului diacroniei, autorul cărţii «POPASURI MUZICALE», apărută la Editura «Contrafort», din Craiova, 2024, domnul professor Marin Arcuş, păstrează acea rigoare a textului de specialitate şi a contextului romantic reprezentat prin Schumann şi Liszt, cu trimitere la aprecierile lui Friedrich Nietzsche, pentru a ne onvinge că post-romanticii secolului al XIX-lea şi ai primei jumătăţi a secolului al XX-lea au creat dincolo de estetica şi melodia tradiţională a culturii populare, pentru a ne plasa cu mintea şi cu sufletul în universul inconfundabil al creaţiei lui George Enescu!
Desigur, acest lucru e posibil, fie şi pentru a ne convinge de transferul din atmosfera vieneză a «miracolului muzicii» în lumea tumultoasă a muzicii pariziene inundată de aura luminilor, pentru că marele George Enescu a căutat să aştearnă în armonia unicei creaţii sugestiv intitulată «Poema română», pentru a continua cu singura operă a creaţiei sale muzicale, «Oedipe», cu poemul vocal-simfonic «Vox Maris» şi cu «Simfonia pentru douăsprezece instrumente soliste», expresie a sintagmei «Finis Coronat Opus», maximă a lui Ovidius din «Heroides» (II 85), pentru a evoca memorialistica enesciană conform căreia, aşa cum spunea însuşi Enescu, în lumea mirifică a muzicii, el a fost «cinci într-unul: violonist, pianist, compozitor, dirijor şi profesor, dar, mai întâi pasiunea de virtuoz şi, în mod special, cea de compozitor»!
În acest sens, George Enescu spunea cu pasiune şi cu mândrie artistică: ,,Mă simt compozitor până în măduva oaselor. M-am străduit totdeauna să iubesc muzica şi s-o creez”, astfel că activitatea sa de violinist celebru şi renumit s-a înfăptuit pe nenumărate scene ale lumii, pentru a-i asigura cu deosebire independenţa materială, pentru că: ,,Există căsătorie din dragoste, dar ce am făcut eu cu vioara mea e o căsătorie din interes”, menţiona cu francheţe marele Enescu!
Această carte este o enciclopedie a imnelor muzicii, iar, profesorul Marin Arcuş a cuprins, cum nu se poate mai mult şi mai bine esenţa muzicii preclasice şi clasice, în care excelează nobleţea şi frumuseţea creaţiei muzicale, transfigurată printr-o inspiraţie pragmatică a timpului, pentru a continua cu Bach şi Händel, cu pătrunderea elementelor operei în muzica bisericească, apoi, vienezul Gluck, un teoretician al adevărului în muzică, marele Mozart şi «Flautul fermecat», continuând cu Beethoven, revoluţionarul, cu legătura dintre filosofia clasică germană şi muzică, aşa cum am precizat anterior, cu sublinierea unor aspecte relevante ale muzicii romantice, dincolo de resorturile pragmatismului muzical, de teoria wagneriană a dramei muzicale, în strânsă legătură cu marea dispută wagneriană şi problema decăderii muzicii, pentru a ne dezvălui resorturile postromantismului muzical cu disputa în jurul serialismului!
De bună seamă că autorul cărţii, domnul profesor Marin Arcuş, nu putea să treacă prea uşor peste cosubstanţialitatea dintre George Enescu, omul şi muzicianul, cu excursul său muzical pe meleaguri străine, cu tot ceea ce a însemnat gloria, neliniştile şi suferinţele sale, cu întreaga sa existenţă care se defineşte între reverie şi mit, pentru a evoca omul, creatorul, interpretul şi pedagogul de faimă internaţională, pentru că memorialistica enesciană merită o atenţie care transcende oricărei prezentări narative! Dacă timpul ne va permite şi Bunul Dumnezeu ne va îngădui, vom continua cu o a treia parte a prezentării acestei cărţi, pentru că domnul profesor Marin Arcuş merită atenţia unui om care face mare cinste Rădineştilor, culturii gorjene şi celei româneşti! Acest lucru merită evidenţiat, dincolo de frumuseţea cărţii, care nu ne permite să omitem sau să exacerbăm corespondenţa minuţios şi edificator adnotată de tribulaţiile scriitorului care par elocvente, atât pentru legăturile cu bibliografia acestuia, cât şi pentru faptele ce ţin în mod exclusiv de domeniul istoriei muzicii universale! Apoi, pentru a întregi imaginea uni dască strălucit, a unui scriitor înzestrat şi a unui om de mare omenie, menţionăm interesul ştiinţific, profesionist pentru muzica de mare valoare, numită şi muzică cultă, ca să nu mai vorbim despre interesul scriitorului pentru tradiţie, acest fapt reieşind în primul rând din acurateţea structurării textelor şi a redării fonetice a acestora, aşa cum au fost ele trăite de către marii muzicieni! În final, dorim să ne exprimăm încrederea că acest volum este întâmpinat şi apreciat, aşa cum se cuvine, şi nu doar la nivel local, pentru că vorbim despre o abordare ce face lumină în ceea ce priveşte opera unor muzicieni, mai ales în condiţiile în care lucrările de acest gen sunt tot mai rare sau uneori chiar neriguros elaborate. Felicităm din inimă autorul şi apreciem importanţa muncii istovitoare ce aduce mari beneficii muzicii şi literaturii muzicale! (VA URMA)
Profesor dr. Vasile GOGONEA
