În această zi, binecuvântată de Dumnezeu, vom continua periplul nostru jurnalistic și chiar cuminte ascultător cu Domnul Tudor Gheorghe, pe coordonatele artei, răsfoind cu atenție și cu multă luare aminte, doar câteva dintre filele desprinse din…Lecția de Viață!
“Am învățat să cânt la cobză, considerând că acesta este instrumental care «se pupă» cel mai bine cu adevăratul cântec popular”
Destăinuindu-se așa cum numai el știe să o facă, Domnul Tudor Gheorghe ne-a mărturisit: “Am fost de multe ori întrebat, cum am ajuns să cânt folclor, de ce am ajuns ca să cânt la cobză. Și am spus, fără nici un fel de reținere, nici un fel de…Pe mine m-a obligat să cânt la cobză un membru al Biroului Executiv al PCR, un om de care toată «intelighenția» română se temea, o inteligență scăpărătoare, de un refinament intelectual ales, și o spun fără niciun pic de jenă! Dar, din păcate, nu stă bine! E vorba de Dumitru Popescu-«Dumnezeu». El mi-a spus, că veniseră să deschidă o filială…de astea…cu Cornel Burtică, la Craiova, și-mi zice: «Tovarășu, te urmărim»! El m-a trimis la Institutul de Folclor. «Câte balade știi?». Șapte. «Câte sunt ele, esențiale, pentru sufletul românului?». Vreo douăsprezece! «De ce nu te acompaniezi la cobză?». Eu de colo: știți, chitara tradițională la noi în Gorj, chitara în Maramureș, zongora…«Nu, nu, lasă, lasă! Hai să te iau oltenește», zice el. «Câți chitariști sunt mai buni ca dumneata în Europa»? Zic: Toți! «Câți cobzari sunt în Europa»? Niciunul! «Păi, fii oltean»! Și a mai trecut odată pe acolo. «Cum stăm cu cobza»? Știți tovarășu… Am încercat să…«Tovarășu Tudor! Să țineți minte! Un secretar al partidului, membru al Biroului Executiv, vă roagă un lucru o dată, vă spune a doua oară, și a treia oară, nu vă mai cunoaște»! Și omul a avut dreptate! Am învățat să cânt la cobză, considerând că acesta este instrumental care «se pupă» cel mai bine cu adevăratul cântec popular! Asta a fost, cum să vă spun, evoluția și au fost chiar durerile mele în ceea ce privește spațiul cântecului popular. Când o să avem spectacolul cu «Lecția», o să vedeți intrarea și evoluția limbii române, de la primele manifestări poetice, până în ziua de astăzi, creșterea limbii românești prin poezia cultă.
“Eu cred că în învățământul românesc e nevoie de stabilitate”
Ca un veritabil diriguitor și decident al Educației actuale, Domnul Tudor Gheorghe s-a exprimat prin cuvintele: “Lucrez și vreau să las o operă amărâtului, umilitului profesor de limbă română, căruia i se schimbă programa de la an la an, că nimeni nu mai știe în învățământul românesc…Cum ajunge unul ministru, cum vrea să fie Spiru Haret! Toți vor să facă schimbarea! Este o prostie să faci…Nici o schimbare nu trebuie făcută! Trebuie un drum spre progres, nu spre schimbare! Poți să schimbi prost! Și, de obicei, s-a schimbat prost! Gândul nu e să schimbăm, ci, să progresăm! Eu cred că în învățământul românesc e nevoie de stabilitate! Au zis că sunt rău, sunt cinic și sunt nebun la cap, când am spus că prima lege, prima hotărâre pe care aș lua-o, dacă aș fi ministrul învățământului, aș băga înapoi bătaia în școli! Atunci au izbucnit: Domne, uite ce spune Tudor Gheorghe, că…! Da! Bine, să fim lămuriți! Nu bătaie din aia, să dai copilul cu capul de pereți, de tablă și-l umpli de sânge! Nu, nu! Dar, frica aia, a copilului care vine la școală! Că zicem: domne, e democrație. Vine câte o mamă din asta nebună și zice: cum, adică, uite, copilul meu a fost agresat! A fost…mi-a amenințat copilul, e stresat copilul! Și copilul zice: Vine ea mama la școală și vezi tu pe dracu! Dar, învățătoarea, ce să facă? Îi spune femeia: Copile, stai cuminte, tu n-auzi? Uită-te acolo, ce frumos e! Eu nu zic să lovești copilul și să-l umpli de sânge, dar pe mine, d-l învățător Sandu, de aici mă lua, (și arată părul de lângă ureche!), mă sălta pe vârfuri și eram ca marii balerini! Și acum simt mirosul parfumului cu care se spăla învățătorul dimineața pe mâini. Aveam o frică! Eu cred în chestia asta cu frica! Copiii ăștia mici, până au noțiunea exactă, trebuie să știe și de frică! Îi spui o dată, de două ori, vezi că nu merge…E foarte important și ceea ce se întâmplă acasă, pentru că într-o societate normală… Ce frumos spunea țăranul român! «Cei șapte ani de-acasă!». Pentru că n-are cine să-i mai dea cei șapte ani de-acasă, astăzi, copilul se poartă așa, nefiresc. Dacă el e bine crescut, nu se va purta urât niciodată în școală și nu va fi nevoie să fie bătut! Aceasta este ideea! Dar, la noi, cum ajunge unul la minister, schimbă! Nu se poate”!
“Eu voi pleda totdeauna pentru continuitate, atunci când drumul e bun”
Prin explicații pline de conținut și prin exemple pilduitoare, Domnul Tudor Gheorghe deschide file din Cartea Educației și ne mărturisește: “Am mai făcut o propunere, nu mai știu, dar cred că Năstase era prim-ministru, când am spus că cel mai bun lucru în învățământ, ar fi așa: în primul rând, să nu aibă treabă cu politicul, nici o secundă! Aduni mediul academic din România, profesori, că sunt, slavă Domnului, în țara asta, minți laminate, pedagogic, profesional, oameni excepționali, mari profesori. Îi aduni pe toți la București, le plătești un sfert din cât ia un parlamentar român, pe lună, îi ții acolo câteva zile și le spui: Fraților, alegeți-vă ministrul voi, alegeți-vă ministrul și conducerea ministerului! Și domnii profesori se hotărăsc! Greu, dar se hotărăsc! Și-aleg unul. Iar eu, șef de guvern, vin și spun așa: ai fost ales și n-ai nici o treabă cu politica! Dacă n-am rezultate în opt ani de zile, te împușc! Domnule, nu vă băgați peste mine! Nu ne băgăm peste tine! Dar, să văd rezultate, nu peste zi, ci, vreau să văd că în opt ani de zile, măcar ceva se mișcă, în sensul bun al cuvântului, învățământul! Dar, dacă tu îl pui trei luni de zile și îl schimbi după aia și aduci pe altul? Nu poți să-ți faci o echipă, nu poți să te gândești, n-ai cum! Nu se poate! De-asta, eu voi pleda totdeauna pentru continuitate, atunci când drumul e bun! Când ești limpede că e drumul bun! Noi avem boala asta, mitul ăsta, care ne obsedează și ne doare, al Meșterului Manole! Adică, noi nu construim peste ceva care a fost! Noi facem construcția până la un loc, e bună baza, e bună, dar când e să vină alții după noi, ăia dau cu piciorul la tot ceea ce s-a construit și dărâmă! Stai, domnule, că poate a fost bun! Nu, au făcut ăia! Prost! Jos! Facem noi mult mai bine! Cred în continuitate, cred în nevoia… cred în neimplicarea politicului în viața academică! Implicarea politicului n-ar trebui să fie! Citeam despre învățământul cel mai fascinant, din punctul meu de vedere, cel din Finlanda! Ce are Finlanda? Are cinci milioane de locuitori! Și ăștia au avut ideea extraordinară să investească enorm de mult în Educație. Până la 12% din PIB! În educație și în cercetare. Aștia au ajuns…păi ce era Nokia, acum 25 de ani? O fabrică de cizme de cauciuc și au ajuns acum să se bată cu marile firme în telefonie mobilă. Ei nu au noțiunea de concurență în școală! Elevii nu primesc note! Salariul unui începător în domeniul învățământului e de 30.000 de euro, la început de drum, pe an! După primul an de zile se dublează cu 100%. Profesorul este asimilat și comparat, în acest sistem, pe același plan cu avocatul și cu medicul. Studenții cei mai performanți urmează învățământul. Concurența este extraordinară! Profesorul, în Finlanda, e apreciat cel mai mult! Indiferent dacă ești în Helsinki sau la ultima școală de lângă cercul polar, nivelul de învățământ e același. Nu e nicio diferență! Pentru că nivelul de pregătire a profesorilor e același. Ei, când vom ajunge aici, sper să fie toate lucrurile bune”!
“Acum, spectacolul cu «Lecția» durează aproape două ore”
Navigând cu abilitate și cu accente critice pe calea vieții sale tumultoase, Domnul Tudor Gheorghe ne mai spune: “Trebuia să cânt odată, la «Ștefan Gheorghiu», la Facultatea de Jurnalistică, da, da, unde mă ducea fostul decan al Facultății de Jurnalistică, Alexandru Oprea. Și primul contact pe care l-am avut cu ei, a fost când am făcut un spectacol care se numea: «Acolo este țara mea!». Un spectacol de poezie patriotică. Un spectacol care avea sloganul…esențial: «cincinalul în patru ani și jumătate!». Era în 77 cred, când se sărbătorea Ziua Republicii…în decembrie, da! Și am dat 15 vizionări, că tot timpul veneau și mai tăiau câte ceva, că le era frică pe scenă. Totul era numai cu poezii adevărate, nu era nimic…dar erau înlănțuite în așa fel încât derutau total. Și ultima vizionare au făcut-o cu președinții de sindicat și secretarii de partid de la cele mai importante întreprinderi bucureștene. Erau 80 de inși în sală! Și-a luat cuvântul unul, după ce-am terminat spectacolul. Și-a zis: «Stimați tovarăși! Am ascultat profund jignit spectacolul tovarășului artist. Când Secretarul general al partidului ne cere nouă să ne mobilizăm, să facem cincinalul în patru ani și jumătate, dânsul vine cu asemenea poezii…Pentru că…dați-mi voie să vă spun, eu am plâns! Da, da, la acest spectacol eu am plâns!». Și-atunci, eu i-am spus: Mă bucur foarte tare că ați lăcrimat, pentru că așa cum spunea Secretarul general al partidului, și aici i-am întors-o «ca la Ploiești», trebuie să vedem și luminile și umbrele că era un citat exact din Ceaușescu. S-au consfătuit ei, și-au zis: Hai domne la Academie, la «Ștefan Gheorghiu», și dacă ăia sunt viitorul propagandei românești. Și am mers la Academie. Și spectacolul începea…al dracului, cu o poezie senzațională a lui Beniuc. Intram și ziceam așa: «Eu sunt trimisul timpurilor noi,/ Ieșit din rând cu cei ce scurmă glia,/ Dar, totuși, vin, întrebător la voi:/E slobod să mai cânt în România»? S-a făcut o linișteeee…! Am zis: bă, poate n-au auzit bine! Și le-am mai repetat strofa, mai rar. «Da, tovarășu», mi-au zis! Și-am făcut spectacolul. Era primar la București, unul pe care îl chema Ilie Rădulescu. Domnule, în seara de Crăciun, eram cu ăsta la taclale, la Muzeul Literaturii Române, și i-am zis: Tovarășu prim, aș vrea să stăm la o sarma, că vin sărbătorile…Și zice el: «Și eu aș vrea, dar mai tăiați și dumneavoastră!»(din spectacol n.n.)! Dintr-un spectacol de o oră și patruzeci de minute, mi-au lăsat un sfert de oră! Cât să mai tai? Bine, acum spectacolul cu «Lecția» durează aproape două ore! Și tot cu chitara! Și tot singur, dar e altceva! Se jenează ei să spună!
“Pentru mine, Arghezi e cel mai mare poet al nației române”
Cu acea perseverență de apostol care trece cu greu prin furtună, Domnul Tudor Gheorghe se adâncește în analize de conținut, dar și în ierarhizări valorice, arătând în cele din urmă: “De-aia spun, în acea perioadă, că Dinescu a făcut «Ștefan Gheorghiu», că nu știu mai cine, Cristoiu, n-aveai cum! Terminai o facultate cu un bagaj de cunoștințe clare și un fel de-a construi o frază ca jurnalist! Or, după 89 a apărut o mulțime de ziare, și-atunci, toți «copilașii» ăștia care scriseseră la «Gazeta de perete» s-au făcut jurnaliști! Și cu cât înjuri mai mult, cu cât ești mai nesimțit, mai cu tupeu, atunci ești un jurnalist mai bun! I-am întrebat pe unii: Care este jurnalistul dumneavoastră preferat? Domnule, cel mai mare jurnalist care a existat în România, EMINESCU, da! Citiți presa! Și Pamfil Șeicaru, desigur! Eu mă gândesc la un spectacol: «Macedonski-Eminescu», ăștia doi, amândoi «într-o teacă», dar nu cânt Macedonski și nu recit niciun vers din Eminescu! Toată lumea, ar trebui să știe din Eminescu! Noi nu știm, asta e! Zicem noi, așa că e…Când îl întreb pe câte unu: ia, spune, domnule, o poezie de la cap la coadă, din Eminescu, știi? Nu există! Unu la sută în țara asta, poate știe, să zicem! Și-am zis: Domnule, voi lua cele mai senzaționale pagini din publicistica lui Eminescu…și va fi un spectacol extraordinar! Din punctul meu de vedere, că iar mi i-am pus pe ăștia în cap…Din punctul meu de vedere, Eminescu nu este cel mai mare poet al nației române! Pentru mine, Arghezi e cel mai mare poet al nației române! Da, Eminescu este genial! E genial și în poezie, e genial și-n publicistică! Și până la ce vârstă? Cu mintea întreagă a fost până la 33-34 de ani! Repet, din punctul meu de vedere, Arghezi este cel mai mare”! (VA URMA)
Profesor, Vasile GOGONEA
