În vara anului 1966, după ce am absolvit cursurile Liceului «Tudor Arghezi» din Oraşul Târgu-Cărbuneşti, m-am pregătit cu mare trudă şi fără nicio meditaţie, pentru că atunci nu erau la modă meditaţiile, şi în toamnă am susţinut examenul de admitere la Facultatea de Filosofie a Universităţii București, unde am reuşit, prin graţia proniei divine, dar şi spre surprinderea multora dintre cei care mă cunoşteau la vremea respectivă, inclusiv a profesorilor mei din liceu. În acest fel, am devenit student la o facultate de mare prestigiu, unde frecventam cu multă regularitate cursurile care îmi plăceau foarte mult pentru calitatea lor bogată în conţinut. La cursul de Istoria filosofiei antice, predat de către Prof. univ. dr. Ion Banu, asistentul cu care făceam seminariile era un tânăr foarte deştept, cam la treizeci de ani, un tânăr brunet şi cu părul negru, cu o voce baritonală şi plină de elocinţă, pe care îl chema Gheorghe Vlăduţescu, un om care te fixa cu ochii mari şi întrebători din spatele ochelarilor săi fumurii, deci omul despre care am aflat după o lună de zile, spre marea mea bucurie, că e tot gorjean de-al meu. Fiind un student foarte timid, nu prea luam cuvântul la seminarii, dar, pentru că atunci când luam cuvântul, ne întreba de unde venim, în momentul în care i-am spus că vin din Gorj şi că am făcut liceul la Târgu-Cărbuneşti, faţa domnului asistent s-a luminat puţin, m-a fixat pentru o clipă şi mi-a spus destul de scurt: ,,bine-bine!”, fără să-mi dau seama dacă era o apreciere a răspunsului meu legată de tema seminarului sau doar o simplă constatare că eram conjudeţeni din «Ţara lui Litovoi», a lui Tudor Vladimirescu, a lui Tudor Arghezi şi a lui Constantin Brâncuşi. Pentru mine, era primul om pe care îl vedeam întotdeauna cu una sau mai multe cărţi în braţe şi de la domnia sa am deprins acest obicei frumos şi elevat de a citi cărţile şi de a le purta în cămara sufletului! Aşadar, la o distanţă în timp de 55 de ani, după ce am citit în Ziarul «Gorjeanul» articolul din 14 septembrie 2021, şi cu toate că mai auzisem despre activitatea din anii în care era mare demnitar la Culte, am făcut multe eforturi pentru a intra în legătură cu domnia sa, contactându-l telefonic şi intrând într-un dialog care mi-a confirmat că vocea domniei sale e aproape neschimbată.
Unul dintre cei mai importanţi filosofi şi eseişti ai culturii române contemporane
Pentru astăzi, aşadar, m-am decis ca să prezint unele date biografice ale domnului Gheorghe Vlăduţescu, acum, după ce a trecut pragul celor 84 de ani de viaţă prodigioasă, motiv pentru care, totodată, propun conducerii Universităţii «CONSTANTIN BRÂNCUŞI» din Târgu-Jiu chiar acordarea Titlului de «DOCTOR HONORIS CAUSA», pe care îl merită cu prisosinţă! Ca să urmăm firul vieţii domniei sale, după absolvirea cursurilor Liceului «Tudor Vladimirescu» din Târgu-Jiu, Academicianul, prof. univ. dr. Gheorghe Vlăduţescu, putem spune că este unul dintre cei mai importanţi filosofi şi eseişti ai culturii române contemporane. Născut la 8 septembrie 1937, în oraşul Târgu-Cărbuneşti, mai precis în Cărbuneşti-sat, a urmat studiile preuniversitare la Târgu-Jiu, apoi studii universitare la Facultatea de Filosofie din cadrul Universităţii din Bucureşti, absolvită în anul 1962. Fiind apreciat pentru calităţile sale, a fost încadrat în învăţământul universitar, pe rând, în funcţiile de preparator, asistent, lector şi ulterior de conferenţiar la Catedra de Istoria filosofiei, iar, în anul 1971, a obţinut titlul ştiinţific de doctor în filosofie cu teza despre «Inducţia aristotelică». Din anul 1990, deţine gradul didactic de profesor universitar, în acelaşi an fiind ales în funcţia de şef al Catedrei de Istoria filosofiei şi filosofia culturii şi tot în anul 1990 a devenit conducător de doctorat. A predat, în calitate de profesor titular, Cursul de Filosofie greacă şi a fost profesor invitat la Centrul de studii asupra filosofiei greceşti «Leon Robin» de la Sorbona, după care a susţinut conferinţe asupra filosofiei greceşti şi medievale, în ţară şi în străinătate. Între anii 1990-1995, Domnul Prof. univ. dr. Gheorghe Vlăduţescu a deţinut funcţia de secretar de stat pentru Culte în cadrul Ministerului Culturii şi Cultelor, iar în anul 1995 a fost ales membru corespondent al Academiei Române, fiind promovat ca membru titular al celui mai înalt forum cultural şi academic român în anul 1999. A deţinut chiar funcţia de vicepreşedinte al Academiei Române, între anii 2002-2006. Este membru al «Asociaţiei internaţionale pentru apărarea libertăţii religioase» de pe lângă Consiliul European şi UNESCO. Este membru fondator al «Centrului de studii asupra imaginarului şi raţionalităţii», din Craiova, precum şi membru al «Societăţii de studii clasice» din Bucureşti. În anul 2000, a fost ales ca membru al «Académie des Sciences, des Arts et des Lettres» din Paris. De la Premiul Academiei Române «Vasile Conta», pentru cartea «Introducere în Filosofia Evului Mediu» au urmat: Ordinul «Steaua României» în grad de cavaler (2002), Diploma de excelenţă şi «Fibula de la Suseni», a Prefecturii judeţului Mureş (2009). A scris o serie de eseuri, contribuţii de istoria filosofiei, de exegeză filosofică incluse în peste o sută de studii şi articole din volume colective sau din reviste româneşti şi străine de mare prestigiu! Domnul Academician Gheorghe Vlăduţescu este unul dintre cei mai buni cunoscători ai filosofiei antice greceşti şi ai gândirii medievale din cultura noastră actuală, autorul a peste 20 de cărţi dedicate unor teme de filosofie grecească şi medievală sau unor mai gânditori elini. Domnia sa este, de asemenea, şi autorul primei Enciclopedii de filosofie grecească, de peste şase sute de pagini, o veritabilă premieră filosofică de anvergură internaţională.
„Venind dintr-o lume pe care de ani și ani o retrăiesc, am ajuns, iată, s-o și povestesc…”!
Cu promisiunea că vom prezenta în viitor şi un interviu cu domnia sa, în linii mari, putem aprecia că expunerea ideatică din cărţile domnului Gheorghe Vlăduţescu beneficiază de acurateţea şi de clarviziunea unui stil de gândire incontestabilă şi de o anumită fermitate a dicţiunii, de o scriitură hermeneutică sobră şi riguroasă, în care elementul privilegiat este substanţa fondului sufletesc şi cu ecou de raţionalitate, etalând semnificaţia unei gândiri pătrunzătoare şi relevanţa conceptuală a unei orientări filosofice de cea mai înaltă ţinută de esenţă raţionalistă. Putem surprinde în cărţile şi în studiile publicate o serie de referiri la propria sa concepţie despre filosofie şi despre semnificaţia discursului filosofic, printr-un efort de autoreflexivitate prin care gânditorul se întoarce şi asupra propriei sale meditaţii, căutând să-i expliciteze şi să-i aprofundeze resorturile lăuntrice cu argumentări logice, mecanismele gnoseologice sau esenţa ontică.
Prima carte care a vibrat în sufletul domnului academician rămâne «Istoria sentimentală a unui sat», care încă se mai numeşte «Cărbuneşti-sat» şi unde se mai păstrează doar urmele şterse de patina timpului ale casei părinteşti, acolo unde a locuit şi sora domniei sale, pentru că din satul de pe malul Gilortului a ajuns în Bucureşti! Domnul Gheorghe Vlăduţescu s-a regăsit, astfel, pentru că „Venind dintr-o lume pe care de ani și ani o retrăiesc, am ajuns, iată, s-o și povestesc. Aceasta, mi-am zis, ca o datorie pentru acea lume a acelui sat care nu numai că nu mi-a dispărut din suflet, dar a sporit mereu și mereu…”, aşa cum sporeşte şi străluceşte salba anilor domnului Academician, prin cărţile scrise şi prin întreaga sa operă care nu poate fi cuprinsă într-un singur articol de ziar! În încheierea acestei prezentări, personal, am reţinut spre ilustrare lucrarea: «O istorie a ideilor filosofice» (1990), în care, de-a lungul mai multor capitole (Fiinţă şi existenţă, Omul, «celălalt» absolut, O problemă de limbă, Universaliile şi medierea ontologică, Raţiune, raţionalitate, raţionalism în construcţia filosofică, Cunoaştere şi experienţă, Către o ontologie a umanului, Paradigma empirică, De la fiinţa raţiunii la raţiunea fiinţei), am putea spune că se realizează o veritabilă demonstraţie a existenţei valorice a istoriei filosofiei ca sistem de sine stătător! Autorul apreciază că mai mult decât o refacere a devenirii interioare a filosofiei, a ştiinţelor, a artelor, istoria acestora apare ca o fenomenologie a umanului, mai ales că o istorie a ideilor filosofice trebuie să devină „o lectură critică, valorizatoare, resemnificantă şi deschizătoare către noi întrebări, către noi răspunsuri”, iar, pe de altă parte, autorul îşi structurează această lucrare şi ca un demers riguros al filosofiei contemporane în resorturile ei elementare «dinspre» istorie, deci, ca un demers de construcţie filosofică din perspectiva şi cu metodele istoriei, amplă prin profunzimea ideaţiei şi ineditul abordării! (VA URMA).
Profesor dr. Vasile GOGONEA
