În diferite culturi, Anul Nou este considerat ca un moment de renaștere și de reinventare a condiţiei fiinţei umane, mai ales că mulţi folosesc această ocazie pentru a-și propune noi obiective și pentru a lua decizii importante privind viața lor. De asemenea, începutul Anului Nou este un prilej de gândi la anul care a trecut pentru a evalua succesele și insuccesele înregistrate, o reflecție devenită importantă în dezvoltarea personală și care poate oferi oportunități pentru creștere și schimbare. Noul An prilejuieşte şi obiceiuri cu tradiţii speciale, cum ar fi focurile de artificii sau dansul în cerc, pentru socializarea cu amintiri de neuitat, ca și la întărirea relațiilor cu cei dragi. Cu toții simțim că în aer este ceva special, un aer de schimbare, ceea ce înseamnă că urmează o perioadă de speranță și de reînnoire. Este momentul în care ne dorim să lăsăm în urmă tot ceea ce a fost negativ și să pornim pe un nou drum plin de energie și determinare. Fiecare persoană trebuie să întâmpine şi să trăiască acest moment în felul său, însă, important este să-și dorească și să-și planifice un an nou plin de realizări și de speranţe.
Oamenii au schimbat în minciună Adevărul lui Dumnezeu!
Cu toate acestea, putem stărui şi asupra păcatului, asupra corupției ființei umane, ca rezultat al păcatului, ca o perspectivă de inversare, de întoarcere la un egoism al autosuficienţei, pentru a vedea mai bine ceea ce este păcatul pentru ființa umană. De aceea, trebuie să vedem, pentru început, exact modul cum a venit păcatul la om, iar, pentru acest lucru, să reținem că atunci când a venit diavolul sub formă de șarpe, primul lucru pe care l-a făcut a fost să strecoare în mintea omului îndoiala cu privire la corectitudinea Judecăţii lui Dumnezeu: «Auziți, v-a spus oare Dumnezeu să nu mâncați din pomul cutare? Dar ce credeți voi? Credeți cumva că Dumnezeu are dreptate? V-o spun eu: Dumnezeu are intenții ascunse! El nu vrea să vă deschidă mintea! Și El vă minte; nu veți muri!», ceea ce însemnă că primul lucru pe care-l urmărește diavolul este să distrugă încrederea oamenilor în Dumnezeu, să submineze încrederea în El, spunând că: «Nu e acolo nimeni, ce mai! Poți face ce te taie capul!», mai ales că necuratul ştie prea bine că atunci când ai încredere absolută în Dumnezeu, câtă vreme te bazezi pe El, âncornoratul nu te poate clinti! Dar, dacă ți-a şubrezit încrederea în Dumnezeu, prăbușirea e inevitabilă, iar, atunci începe următorul calvar: «Ascultați! Uitați-vă bine la pomul acela: cât e de frumos! Cât e de dorit! Și ce grozav este să ți se deschidă mintea!», mai ales dacă a fost subminată încrederea în Dumnezeu și vine atacul la om. Iar, când s-au aprins poftele, când încrederea în Dumnezeu nu mai stăruie, diavolul vine cu lovitura fatală: «Luați, căci vă spun ce va fi: veți fi ca Dumnezeu! Adică, stăpâni pe voi înșivă! Dumnezeu e Stăpân, Dumnezeu e Suveran! Veți fi și voi ca Dumnezeu, stăpâni pe voi înșivă, suverani!», fiindcă diavolul însuși la fel a început, când a zis: «Vreau eu să fiu ca Dumnezeu! Eu să fiu cineva!», ceea ce denotă că în acest «eu» în care se proiectează până astăzi fiecare dintre noi pare convins că el e cel mai grozav în lumea aceasta, că el merită totul, că lui i s-ar cuveni totul, că el este cel mai mare dintre cei mari! Aceasta e o proiectare a minții, a felului de a judeca, iar, oamenii s-au crezut că sunt înțelepți și au înnebunit și au schimbat Slava Dumnezeului nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor, cu păsările, cu dobitoacele cu patru picioare și târâtoare. De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăției, ca oamenii să urmeze poftele inimilor lor, așa că își necinstesc singuri trupurile, căci au schimbat în minciună Adevărul lui Dumnezeu! Pentru moment, Dumnezeu i-a lăsat în voia minții lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite şi astfel, au ajuns plini de orice fel de nelegiuire plătită cu bani, de viclenie, de lăcomie, de răutate, oameni plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înșelăciune, de porniri răutăcioase, șoptitori pe ascuns, bârfitori, urâtori de Dumnezeu, obraznici, trufași, lăudăroși, născocitori de rele, neascultători de părinți, fără pricepere, călcători de cuvânt, fără dragoste firească, neînduplecați şi fără milă! Astfel, se conturează imaginea omului modern şi post-modern, care nu L-a păstrat pe Dumnezeu în inima sa, ca în cele din urmă, oamenii să ajungă la degradarea trupurilor lor, a personalității lor, a ființei lor identitare! Dacă oamenii s-ar fi întors la Dumnezeu, Care, după greşeala lui Adam, n-a încetat să-i cheme la El prin glasul prorocilor, oamenii ar fi scăpat de nebunie, venindu-şi în fire. Dar, Domnul din cer a privit peste fiii oamenilor, să vadă de este cel ce înţelege, sau cel ce Îl caută pe El, însă, oamenii păcătoşi parcă s-au afundat şi mai mult în nebunia lor închinându-se la idoli, la falşi dumnezei! Astfel, putând să-L cunoască pe Dumnezeu cu mintea lor, fiindcă, nu ca pe Dumnezeu L-au slăvit şi nici nu I-au mulţumit, ci în cugetările lor s-au rătăcit şi inima lor cea neînţelegătoare s-a întunecat, crezând că sunt înţelepţi, dar, au ajuns nebuni, iar, Slava lui Dumnezeu Celui nestricăcios au preschimbat-o în asemănarea chipului omului celui păcătos! În felul acesta, oamenii au nesocotit harul dat lor şi prin aceasta au întors atât de mult spatele lui Dumnezeu şi au tulburat atât de mult sufletul lor, încât nu numai că au uitat de credinţa în Dumnezeu, dar şi-au plăsmuit idoli în locul lui Dumnezeu şi au cinstit mai mult cele ce nu sunt în locul lui Dumnezeu Cel Atotputernic, închinându-se făpturii în locul Creatorului!
Nebunia idolatriei constă în necunoaşterea adevăratului Dumnezeu!
Astfel, nebunia idolatriei constă în necunoaşterea adevăratului Dumnezeu, Cel Ce este existenţa cea adevărată şi Adevărul oricărei existenţe. Oamenii rătăciţi de idolatria banilor, în să-L recunoască ca Dumnezeu şi Lui să I se închine, după cum se cuvine, s-au lăsat amăgiţi de făpturile din lume, ajungând ca pe unele să le cinstească în mod deosebit şi lor să li se închine. În felul acesta, omul se îndreaptă spre neant, pentru că nimic nu mai rămâne din făpturi fără Dumnezeu, Cel Ce le-a creat şi de la Care îşi au începutul şi sfârşitul, însăşi raţiunea lor de a fi, iar, în loc de a fi prilejuri de descoperire a lui Dumnezeu, ajung să-L nesocotească prin patima păcatului! Astăzi, mai mult ca niciodată, nu se mai vede în cele create Creatorul, nu se mai vede în ele pecetea Lui, raţiunile spirituale după care au fost create, care le fac să fie ceea ce sunt şi totodată le mână spre ceea ce trebuie să fie! Prin minciună şi prin manipulare, prin sărăcie şi ignoranţă, nu se mai văd energiile divine din care se împărtăşeşte fiecare făptură pe măsura bunului simţ, lumea văzută nu-l mai cheamă pe om la mulţumirea ce I se cuvine lui Dumnezeu şi la înălţarea către El, ci, prostită cum este, îl izolează pe om şi-l face să creadă că nu există nimic altceva în afara promisiunilor ei, întunecându-i mintea şi lipsindu-l de Lumina cea adevărată. În felul acesta, începe omul să vieţuiască într-o lume care, din pricina păcatului, nu este altceva decât iluzie şi o amăgire! Prin atitudinea sa idolatră, negându-L pe Dumnezeu, omul înlocuieşte realitatea inteligibilă şi spirituală cu o realitate materială şi sensibilă şi-şi face idoli din cele create, iar, idol devine tot ceea ce constituie pentru om obiect de cult, în sensul larg al cuvântului, tot ceea ce-i subjugă atenţia şi strădaniile, făcându-l să uite de Dumnezeu! În acest fel, se ajunge la o percepţie delirantă a realităţii: Cel Ce este cu adevărat Dumnezeu, este nesocotit, ca neexistând, iar cele care nu sunt decât prin El sunt socotite existenţe absolute, care au în sine valoare şi sens de moment! Rătăciţii ar fi tare nebuni şi orbi, căci, dincolo de orice nebunie, nu par sănătoşi la minte cei ce nu recunosc pe Dumnezeu şi nu cred în Cuvântul Lui, Mântuitorul tuturor, Domnul nostru Iisus Hristos, prin Care Tatăl orânduieşte şi susţine şi poartă grijă de toate! Idolatrizând la propriu şi la figurat realitatea sensibilă, oamenii Îl înlătură pe Dumnezeu şi se fac în acest fel potrivnici ai Săi, prin boala sufletului lor sau prin tulburarea minţii care, potrivit firii, idolatria este ca o simplă nebunie!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
