Prin bunăvoinţa domnului jurist Ion M. Ungureanu, concetăţeanul meu, un strălucit documentarist şi un om pasionat de istorie, cel care a vorbit atât de frumos despre eroii neamului la manifestarea de la Bărbăteşti, este cel care a avut amabilitatea să-mi trimită un articol extraordinar, scris de către Mihail Neamţu, un teolog, intelectual şi om politic din România de azi! Născut la data de 16 aprilie 1978 în localitatea Făgăraş, acesta a absolvit cursurile liceale în Arad, între 1992-1996, timp în care a activat în cadrul revistei «Laboremus», iar, în anul 2000 a devenit licenţiat în filosofie, pentru ca în 2005 să fie licenţiat al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii «Babeş-Bolyai» din Cluj-Napoca. În anul 2002, Mihail Neamtu obţine titlul de «Master of Arts» în domeniul Patristicii, din partea Universităţii din Durham, iar între 2005-2006 este «Research Fellow», pentru ca între anii 2006-2007 să fie «Guest of the Rector, New Europe College», ca urmare a unor aptitudini deosebite şi a unor calităţi incontestabile. În anul 2008, Mihail Neamtu obţine titlul de doctor în Teologie, cu o lucrare despre «Hristos în concepţia Părinţilor niceeni şi despre eshatologia Părinţilor deşertului», ulterior, urmând cursuri post-universitare la «Washington DC», iar, ca o recunoaştere a calităţilor sale, aşa cum am spus, a fost cooptat în diferite organizaţii, precum: Asociat al «Centrului de Analiză şi Dezvoltare Instituţională (CADI), membru al Societăţii Române de Fenomenologie (2000), membru al «Asociaţiei Române de Istorie a Religiilor» (2001-2008), afiliată la «European Association for the Study of Religion» şi «International Association for the History of Religions», membru al Comitetului de organizare al Congresului al şaselea de istorie a religiilor (Bucureşti, 20-23 septembrie 2006), organizat de către «Asociaţia română de istorie a religiilor» şi «European Association for the Study of Religion», implicându-se şi în politică, deoarece a înfiinţat în anul 2011 (17 septembrie) partidul «Noua Republică», o formaţiune politică ce a fost afilitată din anul 2013 «Alianţei Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni». Dintre lucrările sale amintim: «Credinţă şi raţiune. Dialoguri, contradicţii, împăcări», Bucureşti, Ed. «Lumea Credinţei», 2013, «Tipare culturale şi conflicte ideologice», Bucureşti, Ed. «Curtea Veche», 2010, «Povara libertăţii. Antiteze, paradigme şi biografii moderne», Iaşi, Ed. «Polirom», 2009, «Verbul ca fotografie. Dizidenţe culturale şi comentarii politice, Bucureşti, Ed. «Curtea Veche» (Colecţia «Constelaţii»), 2009, «Elegii conservatoare. Reflecţii est-europene despre religie şi societate», Cluj-Napoca, Ed. «Eikon», 2009, «Bufniţa din dărâmături. Insomnii teologice», Iaşi, Ed. «Polirom», 2008 (ediţia a II-a, revăzută şi adăugită), «Gramatica Ortodoxiei. Tradiţia după modernitate», Iaşi, Ed. «Polirom», 2007, «Vârstele Iubirii», publicată în 2016 și «Fenomenul Trump», apărut în 2017, afirmându-se ca un antreprenor activ, fondator al Școlii «Neamțu», unde organizează numeroase cursuri și dezbateri online pe diverse teme culturale, religioase, politice și sociale pe probleme de stricte de mare actualitate!
,,Klaus Iohannis a transformat lenea în sfidare și prostia într-o veritabilă politică națională”!
De această dată, merită să vorbim şi despre articolele sale incitante şi foarte curajoase, aşa cum este şi cel intitulat: «Klaus Iohannis a transformat lenea în sfidare și prostia într-o veritabilă politică națională», în care consideră că prezidenţiabilul de la Cotroceni a mistificat PNL-ul «într-o cazarmă timorată, unde ordinele se execută, nu se discută», în felul acesta realizând o radiografiere necruţătoare a celor 8 ani în care Klaus Iohannis a condus ţara și cum a ajuns ca să fie considerat «groparul democrației» din România. Prin faptul că încearcă să răspundă la o serie de întrebări cu o disimulată tentă criptică, privitoare la modul şi la motivele pentru care Președintele României a subminat valorile naționale, aducând chiar argumente plauzibile în sprijinul etichetelor pe care le atribuie lui Iohannis, cea de «gropar al democrației» sau de «Plăvan-Suveran îndepărtat de popor și rupt de realitate», Mihail Neamţu, fiind şi el un vorbitor de limba germană, foloseşte un limbaj vitriolant şi pe alocuri caustic, pentru a contura dimensiunile unor mandate prezidenţiale în care România primeşte ordinele numai «de sus» de la Uniunea Europeană sau de peste Atlantic! Pentru că am redat pe larg unele aspecte legate de biografia autorului şi pentru a demonstra că nu este vorba despre un «oarecare contrafăcut» cu titluri academice plagiate, înainte de a face un comentariu adecvat la un asemenea articol, îl vom reda în întregime, pentru ca la rândul său, cititorul mai mult sau mai puţin avizat să judece şi să cumpănească îndeaproape următoarele rânduri: ,,Klaus Werner Iohannis a transformat PNL-ul într-o cazarmă timorată, unde ordinele se execută, nu se discută! Viața democratică a celui mai vechi partid din România seamănă, azi, cu o animație delirantă a membrilor unei secte fondată în jurul cultului Comandantului Suprem. Cu gândul la sinecura proprie, nimeni din conducerea partidului fondat de Brătieni nu îndrăznește să discute liniile strategice greșite impuse de regimul Iohannis: militarism, cezarism, globalism. Pentru un Plăvan-Suveran îndepărtat de popor și rupt de realitate, orice discurs național și orice pledoarie vie pentru libertate reprezintă astăzi o erezie. Nici adevărul, nici hărnicia și nici România lucrului bine făcut, n-au prosperat sub regimul Iohannis. Dimpotrivă! Țara a continuat să fie abandonată de tinerele generații care-și caută peste hotare un trai mai bun. Iohannis a devenit sinonimul sfidării la adresa omului de rând. În plină epidemie virală, când românii mureau cu miile, Măria Sa flexa o crosă de golf și îndruga minciuni sfruntate, schițând zâmbete fade și debitând eterne platitudini către presa cumpărată sau obedientă. Nu voi discuta indecența unui lider care vizitează obiective turistice (piramidele din Egipt), atunci când cei care-i plătesc salariul n-au parte de tratamente medicale și nici măcar niște hapuri de bază. În cuvintele lui Adrian Papahagi, Iohannis s-a dovedit «ahtiat după lux, incapabil să rostească o frază care n-a fost scrisă în prealabil pe hârtie, leneș, autoritar, viclean, răzbunător, meschin, ignorant, cinic, amoral» (sic?!!!). N-am să comentez nici partizanatul strident și susținerea fanatică oferită lui Florin Cîțu, pe care nu s-a sfiit să-l umilească după doar câteva luni de mandat. Spun doar atât: K.W.I. n-a avut reflexul elementar de-a respecta prevederile Constituției României: 1) a condus diplomația română cu amatorism provincial, neglijând românii din marea Diasporă și din vecinătatea imediată (Serbia, Ucraina, Ungaria, Republica Moldova), fără să bifeze vreo realizare palpabilă pentru economia, demografia sau cultura națională; 2) n-a catadicsit, de atâtea dăți, să facă un minim briefing de presă la plecarea sau revenirea în aeroport. Și-a aruncat, în schimb, paltonul pe capota unei mașini de protocol; 3) a refuzat cu abjectă condescendență orice dezbatere electorală în anul 2019, când știm că esența democrației este dialogul; 4) n-a informat poporul român cu privire la acordurile bilaterale încheiate cu alte țări; 5) n-a exercitat niciodată rolul de mediator între partide, încălcând litera și spiritul Constituției; 6) a avut mai întotdeauna un program de pensionar care n-a depășit 1-2 ore de întâlniri protocolare, fără relevanță pentru frământările românilor; 7) nu și-a asumat nicio decizie dificilă și nicio înfrângere evidentă. Dimpotrivă: a demonizat vocile care l-au criticat; 8) a sfidat milioane de creștinii care s-au dus la Referendumul pentru familie, numindu-i infatuați. A îmbrățișat agenda neomarxistă împotriva convingerilor copleșitoarei majorități a cetățenilor români, care văd în creștinism o busolă morală pentru lumea civilizată; 9) a tolerat imixtiunea gravă a serviciilor în viața politică a partidelor; 10) a aprobat îndatorarea enormă a viitoarelor generații, a încuviințat nepăsător prăbușirea demografică a României, amânând orice proiect de reformă constituțională și teritorial-administrativă; 11) a privit cu nepăsare la transformarea României educate într-o Românie la «fără frecvență»; 12) n-a avut niciun obiectiv de țară, de unde și bâlbele enorme, la final de mandat, pe tema Schengen; 13) a ucis atmosfera de libertate și dialog democratic în sânul Partidului Național Liberal care l-a trimis în două rânduri la Cotroceni. De aproape zece ani, Klaus Iohannis a transformat lenea în sfidare și prostia într-o veritabilă politică națională! Iată, de ce, cred că, simbolic vorbind, el este groparul democrației din România”, subliniază cu multă îndrăzneală scriitorul, teologul şi omul politic Mihail Neamţu.
Iată, de ce, cred că, simbolic vorbind, el este groparul democrației din România”!
Personal, consider că greşeşti, domnule Neamţu Mihail, şi e păcat să ţi-o spun în ajunul zilei onomastice, pentru că nu poţi judeca numai o singură persoană pentru tot dezastrul acestei ţări, pentru că groparii sunt mult mai mulţi şi pe toţi îi judecă şi îi răsplăteşte numai Bunul Dumnezeu, Cel Care ne spune prin slova pslmistului: «Căci, atunci când se ridică oamenii de nimic, nelegiuiţii mişună pretutindeni» (Ps. 11 (8), iar, în momentele grele, numai «Tu, Doamne, ne vei păzi şi ne vei feri de neamul acesta în veac», poate şi ca o dovadă a faptului că în aceste vremuri tulburi în care totul a devenit marfă, în care totul se vinde şi se cumpără, în care banii sunt etalonul general al valorilor materiale şi spirituale, chiar şi simpla rostire a adevărului a devenit un risc major, cu atât mai mult cu cât vorbim despre asumarea acestuia! Aş fi tentat să vă dau dreptate, domnule Mihail Neamţu, din respect pentru studiile înalte, atunci când spuneţi că Iohannis este «groparul democraţiei», dar, oriunde se sapă groapa unui mormânt, nu vei vedea niciodată un singur gropar, iar, cât priveşte «democraţia originală» din România, poate fi folosit ca un laitmotiv expresia celebră: «ars longa, vita brevis!», pentru că originalitatea unui regim politic izvorăşte din acele idei care vin din viitor şi viitorul nu arată foarte bine, dacă noi nu ne implicăm, pentru că astăzi, după ce experimentele dureroase ale totalitarismului au sfârşit, iar, lumea trăieşte experimentele războiului, unii ideologi s-au gândit să nu mai atace frontal această problemă, ci, s-o atace indirect, aşa cum susţineţi domnia voastră, deoarece nu se mai ocupă de mijloacele de producţie, aşa cum erau înţelese odinioară, ci se ocupă de distrugerea unor instituţii organice care nu au nevoie de existenţa statului ca să funcţioneze, cea mai importantă instituţie fiind familia, care constituie întotdeauna celula de bază a societăţii! Dacă vreţi să vorbim despre adevăr şi despre modul în care este ocultat adevărul în România de astăzi, merită să invocăm nu doar sindromul impostorului, dar, şi paradoxul mincinosului sau Paradoxul lui Epimenide cretanul din Knossos, care spunea că «Toţi cretanii sunt mincinoşi», aşa cum am spune că toţi românii sunt mincinoşi, în felul acesta validându-se aserţiunea că paradoxul mincinosului clasic sau paradoxul mincinosului sau antinomia mincinosului se bazează pe afirmația unui mincinos că minte, declarând că «mint», iar, dacă mincinosul minte într-adevăr, atunci mincinosul spune adevărul, ceea ce înseamnă că mincinosul tocmai a mințit. În aserţiunea logică: «această propoziție este o minciună» şi paradoxul este întărit pentru a-l face susceptibil unei analize logice bazată pe o argumentare mai riguroasă. De atâtea veacuri este încă numit în general «paradoxul mincinosului», deși abstracția este făcută tocmai de mincinosul care face afirmația, cu atât mai mult cu cât încercarea de a atribui acestei afirmații, deci, mincinosului întărit, o valoare clasică de adevăr bivalent, conduce la o contradicţie în planul gândirii logice! Tocmai în acest sens, Gabriel Liiceanu spune că rostirea adevărului este întotdeauna un lucru periculos, iar, teologul şi filosoful Mihail Neamţu vrea să ne convingă de faptul că Iisus Hristos ne-a chemat să fim pescari de oameni, iar, Nero, care era un împărat nebun şi incendiator, astăzi, a ajuns un nume de câine. La fel şi Petru, care era un pescar, a ajuns un nume important în atâtea catedrale şi dacă vom fi serioşi cu această chemare a Mântuitorului şi ne vom intitula şi pe noi înşine pescari de oameni, vom fi mărturisitori ai credinţei noastre, fără să jignim pe nimeni, iar, Dumnezeu ne va răsplăti şi ne va binecuvânta, aşa cum conchide cu acelaşi limbaj caustic politicianul şi teologul Mihail Neamţu! (VA URMA)
Profesor dr. Vasile GOGONEA
