Educaţia…şi Lecţia de viaţă – “Aceasta este o motivație care te ține activ tot timpul, să te gândești la nou”

512

– Rep.  Preacuvioase Stareț, Ieromonah Roman Topolniceanu, aveți o viață chinovială şi o experienţă duhovnicească plină de substanță și în multe privinţe activă, dar aș vrea să vă întreb, de când și de unde ați început viața aceasta închinată Lui Dumnezeu și legată de credința în Tatăl Ceresc?
-Am început viața aceasta de la 17 ani, din dorința de a fi perfect! Pentru că îmi doream să fiu perfect! Nu mă gândeam atunci, pe la 1990, pentru că nu se știau prea multe, ca acum, despre religie!
– Rep. Să înțeleg că ați pornit și încă sunteți mereu în căutarea perfecțiunii?
-Absolut! Aceasta este o motivație care te ține activ tot timpul, să te gândești la nou!

“Eu m-am format în viață prin întrebări”

– Rep.  Dar, care au fost argumentele care v-au determinat să urmați această cale a Lui Dumnezeu!
-Filosofia!
– Rep.  Care filosofie? Poate filosofia credinței, eu știu?!
-Filosofia credinței, absolut! De ce omul trebuie să ajungă la Dumnezeu? De ce a fost creat omul de Dumnezeu? Îmi puneam aceste întrebări! Deci, în perioada în care eu m-am hotărât să vin la mănăstire, de fapt, scăpasem de comunism. Era prin 1990, iar atunci, oamenii, na…
– Rep.  Erați prea tânăr ca să simțiți apăsarea comunismulu la vremea aceea!
-Nu, nu, atunci nu știam, dar îmi doream să știu și căutam să aflu un răspuns. În sufletul meu era o dorință! Nu știam altceva, dar știam că trebuie să aflu ceva, chiar dacă nu deslușeam, ce trebuie să știu mai întâi!
– Rep.  În ce fel ați căutat drumul spre Dumnezeu, de unde ați început și când ați făcut primii pași?
-Nu e vorba de un început, pentru că, pur și simplu, întrebam în dreapta și-n stânga! Eu m-am format în viață prin întrebări! Dacă nu știam un lucru, îi căutam răspunsul. Întrebarea mea a fost: ce trebuie să fac, pentru ca să fiu perfect? Nu eram educați în școală ca să știm de religie, de Dumnezeu! Nu aveam o cunoaștere mai elaborată!
– Rep.  Faptul că vă puneați mereu întrebări, mă face să cred, oarecum, că aveți și o înclinație filosofică, pentru că filosofia este cea care pornește de la întrebări!
-Căutam să pun întrebări de felul: de ce este zi când e lumină afară, de ce simt bucurii, de ce mă face fericit că intru în biserică? Ce trebuie să fac pentru ca să fiu mai bun astăzi, decât am fost ieri? Am pornit de la întrebările acestea și atunci s-au produs o serie de lucruri. Am întâlnit oameni care aveau o altă opțiune religioasă și nu eram prea mulțumit de asemenea lucruri! Poate nu era ceea ce căutam eu, pentru că atunci, fiind un copil, doar la 17 ani, nu deosebeam faptul că, până la urmă, cu cât încercam să aflu mai mult, cu atât răspunsurile care îmi ieșeau în cale, nu mă satisfăceau!

“Din dorința de cunoaștere, am început drumul în viața monahală”

– Rep. Așadar, de la tânărul sau copilul de 17 ani, care își punea întrebări, ce a mai urmat?
-Am ajuns la mănăstire la Runcu, pentru că bunica mea este din Bacău, din Buhuși, județul Bacău, iar fiind și ea la o mănăstire, acolo, mi-a spus ca să nu stau degeaba, să caut singur un răspuns la întrebări. Iar, pentru că mie îmi place să citesc foarte mult, acolo, la mănăstire, Părintele stareț mi-a dat să citesc mai întâi o carte, apoi a doua carte, ceva care se numește: «Proloagele Sfinților Români», vol. 1, cu multe pagini, vreo cinci sute, pe care am citit-o repede, că s-a mirat starețul, iar a treia sau a patra zi, mi-a dat și volumul al doilea, după care am simțit că am dobândit ceva din ceea ce căutam, un ideal de a atinge perfecțiunea!
– Rep.  Deci, ați pornit de la curiozitatea, de la dorința de a afla anumite răspunsuri!
-Da, pentru că la câteva luni, am ajuns frate la mănăstire, iar de acolo,  din dorința de cunoaștere, am început drumul în viața monahală!
– Rep.  Cum aţi început acest drum anevoios, cu deplină ascultare şi osteneală?
-În 1993 am fost hirotesit ieromonah pe seama Mănăstirii «Nechit». A fost o perioadă în care am activat la Mitropolia Moldovei și Bucovinei, la Iași, apoi vreun an și ceva la Patriarhia Română.
– Rep.  Oricum, a fost o perioadă în care ați acumulat experiență și ați avut o ascensiune rapidă!
-Atunci, da, așa a fost! Prima dată am fost la Tipografia «Golia» de la Iași, am creat o rețea de distribuire a cărții bisericești în toată țara, pe urmă am lucrat la departamentul economic al Mitropoliei Moldovei, pentru ca să ajung apoi administrator la palatul mitropolitan al Înaltului Daniel, pe atunci Mitropolit la Iași. Iar eu, cu dorința aceasta de cunoaștere, tot timpul punându-mi întrebări, am aflat anumite răspunsuri, pentru că pe atunci Înaltul Daniel, un om foarte cult, foarte inteligent, mă aprecia de multe ori! Am fost chemat la Patriarhul Teoctist, la București, unde am lucrat aproape doi ani cu părintele Rafael! Am învățat că orice lucru pe care îl fac, mă ajută să privesc mai departe…

“Dacă Dumnezeu m-a trimis pe mine aici, ca să-mi îndeplinesc misiunea, atunci mă va ajuta”

02– Rep.  Pentru că mai departe ați luat drumul Olteniei, așa este?
-Am ajuns la Arad, pe urmă la Constanța și după aceea în Gorj, la Strâmba-Jiu, la «Sfânta Treime» și de curând, am ajuns aici, la Schitul «Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena» din Comuna Hurezani, Gorj!
– Rep.  Cred că la Strâmba-Jiu, ați început o muncă mai așezată și ați confirmat că sunteți un om de acțiune și cu mare inițiativă!
-Făcând puțin abstracție de Strâmba-Jiu, eu eram cunoscut, pentru că am un principiu: nu există pentru mine «nu pot!», iar în momentul în care mi-am propus ceva, Dumnezeu și Maica Domnului, sfinții de la Strâmba erau ajutorul meu! Pentru că unele lucrări nu le dădeam de cap, mi-am zis: dacă Dumnezeu m-a trimis pe mine aici, ca să-mi îndeplinesc misiunea, atunci mă va ajuta, și atunci vine ajutorul Lui Dumnezeu! Dacă urmărim Vechiul Testament, când poporul israelit se închina la «balaur», atunci Dumnezeu îl pedepsea, iar când se închina la Dumnezeu, atunci venea ajutorul!
– Rep.  A fost o rătăcire, această închinare a poporului ales la simbolul șarpelui?
-Nu-i spunem neapărat că e o rătăcire, dar dacă suntem oameni, toți putem greși! Necazul este că ei, atunci, ca și noi, acum, perseverăm în greșeală, în loc să ne îndreptăm, iar a persista în greșeală este un lucru drăcesc!
– Rep.  Un fel de…«perseverare diabolicum est»!
-Să reținem că a greși e omenește, dar a persista în greșeală este drăcește! Voiam să spun, dacă vă aduceți aminte, că în Vechiul Testament, Dumnezeu a îngăduit păgânilor să dărâme o anumită biserică, la fel ca și biserica aceasta, care a fost părăsită timp de treizeci de ani! Iată, stăteam de vorbă cu d-l Primar Cârstea și ne puneam întrebarea: de ce a îngăduit Dumnezeu ca timp de 30 de ani, biserica să fie părăsită, pridvorul să fie atât de mult afectat încât aproape să cadă, iar corpul bisericii să nu aibă aproape nimic?

“A intervenit d-l Primar Gheorghe Cârstea, care avea nevoie de un om care să se ocupe aici…”

03– Rep.  Cum s-a făcut această trecere de la Mănăstirea Strâmba-Jiu la Schitul «Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena» din Comuna Hurezani, Gorj?
-Cred că a intervenit d-l Primar Gheorghe Cârstea, care avea nevoie de un om care să se ocupe aici…
– Rep.  Deci, avea nevoie de un om de acțiune și cu mult har!
-Mă rog, se subînțelege! Căuta o persoană care să nu lase să se deterioreze cu totul acest sfânt lăcaș, atât de frumos așezat aici sub deal, cu interiorul pictat în culori de vis! Deci, domnul Primar a chemat-o pe Maica stareță Marina Gligor, de la «Sfânta Treime» Strâmba-Jiu, chiar dacă la început, nici Maica Stareță nu prea știa despre ce e vorba, dar i-a plăcut foarte mult biserica aceasta!
– Rep.  Cam când s-au întâmplat aceste lucruri?
-Cam prin luna noiembrie, 2013! Eu eram prins în lucrări, acolo, la Strâmba-Jiu, iar Maica Stareță a insistat! Vreau să precizez un lucru: mie nu îmi place luxul sau confortul, dar îmi place ca lucrurile pe care le fac, să fie practice! Nu luxoase, nu confortabile, ci, pur și simplu practice!
– Rep.  Ce înseamnă acest lucru pe care îl numiţi «practic» şi pe care îl invocați mereu cu obstinație?
-A fi un lucru «practic» înseamnă un lucru care…în momentul când săvârșești o acțiune, cum ar fi, spre exemplu: a te ruga Lui Dumnezeu, a citi o carte, a da cu mătura pe jos pentru a face curat, deci, înseamnă a face un lucru cu frică, dar nu numai cu frică, și cu dragoste de Dumnezeu, pentru că atunci când te rogi, dacă stai pe piatră, încep să te doară genunchii, dar pui o pernuţă care să «înmoaie» apăsarea pietrei!

Un Schit, viitoare Mănăstire, are nevoie de ajutorul oamenilor cu suflet!

– Rep.  Aşadar, s-a deschis drumul şi iată-vă la Schitul de la Hurezani de Gorj! Sunteţi pregătit pentru a «bate» cu folos duhovnicesc acest drum anevoios?
-Dacă e să facem o retrospectivă, pot să afirm că, în linii mari, mai toată viaţa mea, până acum, a fost o pregătire continuă, pentru că a face o biserică, din temelie, în plan fizic, nu se poate înfăptui fără a o avea în plan spiritual! Întreg parcursul vieţii mele, presupun că a fost o pregătire, iar în acest sens, am început eu pregătirea psihică, pentru că am început să învăţ, să studiez, să aflu răspunsuri! Dumnezeu a rânduit să mă aflu cândva pe lângă doi patriarhi, unul trecut la Domnul, Dumnezeu să-l odihnească, și am învăţat de la ei multe lucruri sufleteşti, dar şi administrative, iar în perioada petrecută la mănăstire, toate acestea se aprofundează. În oricare mănăstire în care am fost, mi-a plăcut să fac ceva, să ştiu că lucrurile din acea mănăstire sunt bine puse la punct! Ei, acum, Hurezaniul este un schit care va deveni mănăstire, dar când am venit aici, nu era decât o simplă biserică părăsită de 30 de ani, părăginită…
– Rep.  Poate că are Dumnezeu un plan, dacă v-a trimis la Hurezani?
-Acum, stau şi eu şi mă întreb: de ce m-a trimis pe mine, Dumnezeu, la Hurezani?
(VA URMA)
Profesor, Vasile Gogonea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here