Cu consecvenţa mereu vie şi plină de rigoare, dar şi cu aplecarea atentă asupra unor aspecte profunde ale curajului doamnei judecător Adriana Stoicescu, un strălucit şi îndrăzneţ magistrat în cadrul Tribunalului Județean Timiș, vicepreședintele acestei instituții, care a atras atenţia publicului larg din România, fiind respectată şi apreciată datorită analizelor sale pertinente şi deosebit de profunde privitoare la: educație, cultură, religie, asistenţă medicală, asistenţă juridică, minorități sexuale, continui să cred că e borba despre o fire credincioasă şi cu un discurs creștin pe deplin asumat şi plin de responsabilitate, dar, după cum se ştie, chiar incomodă pentru guvernanţii României de azi, care nu ezită să fie directă şi tranşantă, chiar prevăzătoare şi axată pe logica argumentării, o faţă zâmbitoare, dar, sobră în munca de fiecare zi, convinsă fiind că Adevărul este Însuşi Dumnezeu, când ne atrage atenţia în legătură cu faptul că marea dramă a lumii contemporane este centrată în altă parte decât în crizele care ne apasă tot mai greu viaţa cotidiană, deoarece, fără credință şi fără Dumnezeu, omul devine un animal rațional care vine de nicăieri și care pleacă spre nicăieri, cum spune Petre Ţuţea, pentru că de multe ori se pune şi probblema raporturilor dintre credinţă şi cultură, iar, ipoteza postmodernă ce reduce religia la cultură se dovedeşte una lipsită de temei! Trebuie spus că religiile au cunoscut mereu o dezvoltare asincronă faţă de cultură sau de ideologie, deoarece credinţele sunt realităţi culturale incontestabile, dar care tind să se suprapună culturii! Mai degrabă, am putea menţiona faptul că întotdeauna credinţa are o funcţionalitate autonomă ce interacţionează cu formele culturii şi le transformă din lăuntrul acestora, mai ales că în contextul crizei culturale provocate de fenomenul globalizării, trebuie regândit noul rol al credinţelor religioase! Se pare că antropologii nu au găsit încă o societate fără religie, care face parte din fenomenul existenţei umane, oferind căi spre fericire, dar, nu într-un sens moral individual, ci în sens estetic şi legat de faptul social, cum ar spune Durkheim.
«Dumnezeu este intervalul dintre două bătăi ale inimii» (Emil Cioran)
Desigur, istoria nu este reductibilă la un singur parametru simplificator, dar, cu siguranţă, credinţele religioase vor juca un rol determinant în viitor, iar, liberul nostru arbitru va decide acest lucru. De altfel sunt cunoscute nenumăratele imagini culturale ale omului: homo sapiens, homo faber, homo technicus, homo technologicus, homo orans (omul care crede în Dumnezeu şi care se întăreşte prin credinţă) şi cu siguranţă că «homo orans» ocupă cel dintâi loc între poziţiile culturii imaginii şi ale îndreptării omului spre Dumnezeu! Tot mai mult observăm două realităţi în modul de a gândi al omului apăsat de crizele momentului: una e cea a imaginii şi cealaltă este cea a acţiunii în care persoana este ceea ce face şi e dominată de ideea fixă a reuşitei, mai ales că în acest tip de cultură rugăciunea riscă să fie un limbaj asumat, chiar dacă există o aplecare spre o lume interioară şi de spiritualitate. Iar, când spui: «nu am timp să mă rog», e ca şi cum ai spune: «Tu, Doamne, ai trecut pe planul secund, chiar după lucrurile considerate mai importante», neavând în vedere timpul care trebuie să aibă un sens al demnităţii a ceea ce facem la un moment dat! În toată plenitudinea ei nedezminţită, istoria dovedeşte că oamenii nu se pot guverna cu succes fără Dumnezeu, dar, totuşi, strivit de povara unei lumi care nu-i oferă decât indiferenţă şi vid, o lume fără speranţă şi semnificaţie, omul trebuie să se zbată, să accepte anumite compromisuri! Mai înfricoșător este faptul că oamenii care sunt departe de Dumnezeu se chinuie mult mai mult decât cei aproape de Dumnezeu, fără rezultatele scontate și fără încrederea în ziua de mâine! Să nu iubești multele cuvinte și slava omenească, ne spune undeva Mântuitorul Iisus Hristos, pentru că altfel, nu în spate, ci chiar înaintea ochilor tăi demonii îți vor întinde curse și se vor bucura cu tine la vremea rugăciunii, căci atunci, cu ușurință te vor distrage și te vor ademeni cu gânduri de rătăcire! Dacă vrei să te rogi curat, nu ceda vreunei pretenții trupești și nu vei avea la ceasul rugăciunii niciun nor care să te întunece la minte! Dar, câtă înţelepciune cuprinde îndemnul: Nu ocoli sărăcia și mâhnirea, pentru că acestea fac rugăciunea mai ușoară şi ia aminte, stai în adevăr înaintea Lui Dumnezeu, la ceasul rugăciunii! Ca nu cumva să te trezeşti biruit de lauda omenească, dacă pe aceasta o urmărești, făcând rugăciuni multe și mari! Să nu te rogi ca fariseul, ci, ca vameșul, ca să fii îndreptățit și tu de Domnul! Lauda rugăciunii nu este cantitatea, ci calitatea ei! Acest lucru apare clar din cuvântul Domnului: „Când vă rugați, nu spuneți multe ca neamurile, că ele cred că în multa lor vorbărie, vor fi ascultate” (Matei 6,7). Deci, să nu te rogi după rânduielile din afară, ci să-ți îndemni mintea să simtă lucrarea rugăciunii cu multă frică şi cu multă smerenie, fie că te rogi singur, fie că te rogi cu frații, iar, în fiecare clipă luptă-te să te rogi nu din obișnuință, ci cu simțire. Simțirea rugăciunii înseamnă adunarea minții cu evlavie, cu cucernicie, cu suspine ascunse și cu durerea sufletului, care însoțesc mărturisirea păcatelor noastre, pentru că «Dumnezeu este intervalul dintre două bătăi ale inimii» (Emil Cioran), pentru că «inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi», aşa cum ne spune psalmistul (Ps.50 (18).
,,România moare tratată de cancer cu alifie de prostie”!
Dar, ca să revenim la doamna magistrat Adriana Stoicescu, care spune că lumea de astăzi nu mai are nevoie de exemple pentru că îşi este sieși suficientă, când aruncăm cărți la gunoi, ardem punțile cu trecutul, dărâmăm statui și transformăm bisericile în birturi, iar, ca urmare, aşa cum spune domnia sa: ,,Cred că avem nevoie de un nou potop pentru ca lumea să se întoarcă la esență, la bază, la Dumnezeu! Exemplele de viață cele mai căutate sunt cele ale așa-zișilor formatori de opinie, plini de strălucire, dar găunoși. Oameni acoperiți de sclipici, dar cu inimile goale, care nu au nimic de oferit decât perdele de fum. Omul de azi nu are nevoie de virtute pentru că i s-a repetat cu obstinație că poate trăi în afara regulilor, că libertatea înseamnă să faci ce vrei, cum vrei, când vrei”, afirmă judecătoarea Adriana Stoicescu! La un moment dat, ea se îndreaptă şi spre sistemul de sănătate, când spune că într-o societate secularizată şi dominată de patima banilor constatăm că ,,România moare tratată de cancer cu alifie de prostie” şi cu oameni care tratează pe cei aflaţi în suferinţă, numai pentru bani! Pentru că îi place să abordeze pe multiple planuri problematica oamenilor din zilele noastre, cu exemple chiar din domeniul său de activitate, doamna magistrat se referă la o grefieră de la Tribunalul Timiș care a murit într-un spital fără ca medicii să-i pună diagnosticul corect și fără să primească tratamentul adecvat, spunând următoarele: „A murit un grefier. Pentru mulți dintre noi, un anonim. Un anonim care o viață a cărat dosare în sălile de instanță, a citit milioane de pagini despre cele mai rele sau groaznice fapte și a scris tot pe atâtea. Praf înghițit din hârtii vechi, combinat cu bacterii. Unii scapă, mulți, nu! Și ce dacă? Bolile profesionale la noi sunt la alegere”, scrie judecătoarea Stoicescu, deoarece „România moare tratată de cancer cu alifie de prostie, de oameni care se fac că tratează, numai pentru bani. Moare cu taxele plătite la zi, asigurare perfectă pentru chin, căci numai cinismul poate numi «de sănătate» asigurările pe care le plătim lună de lună ca să primim moarte «la pachet» (sic!!). În final, dacă mai poate fi salvată, România va muri, totuşi, de foame, căci pufuleţii şi parizerul nu te ajută prea mult să supravieţuieşti”, subliniază judecătoarea Stoicescu, după care menţionează despre grefiera Carmen Mihalcea, că a fost «o tipă deșteaptă și haioasă» prin cuvintele unui umor involuntar, după ce şi-a adus aminte de mai multe discuții avute cu grefiera Mihalcea la modul chiar patetic şi amical, deoarece: ,,A plecat ca să-şi reîntâlnească tatăl şi să caute împreună un colţişor în rai unde să tragă o pipă, să îşi facă o cafea bună şi să îmi citească postările, supărată că nu mai poate pune la punct papagalii analfabeţi care mă jignesc! Sper să mă ierte că nu am intervenit mai din timp, că nu i-am ignorat protestele şi că nu am băgat-o cu forţa în maşină ca să o duc departe de medicina romanească, ce transformă drumul bolii într-o Golgota cu un singur final posibil. A mai murit un grefier. Ei, şi?”, întreabă aproape retoric judecătoarea Stoicescu, elogiind memoria regretatei grefiere! În final, ca să spunem, totuşi, ce curaj şi ce spirit critic are acest magistrat de «nota zece cu felicitări», să vedem şi modul cum judecătoarea Adriana Stoicescu, de la Tribunalul Timiș, a reacţionat, după ce primarul Dominic Fritz a anunţat că va finanţa de la bugetul local comunitatea «LGBTQ», exprimându-şi nemulţumirea că „mâna lungă a corectitudinii politice a invadat Timişoara”, deoarece: „O mână de imberbi, cărora nu le creşte barba şi care nu se hotărăsc dacă să poarte sau nu sutien, a pus mâna pe planetă! În numele unei libertăţi prost înţelese suntem chemaţi să înţepenim în poziţie de drepţi în faţa unor specimene care, dacă trăiau în preistorie, ar fi fost micul dejun al unui animal mai pricăjit! Bărbaţii adevăraţi, avându-i în preajmă, i-ar trimite după ţigări, dacă ar şti că se pot descurca în trafic! Femeile, privindu-i, îşi redescoperă instinctul matern! Altceva, bieţii de ei, nu pot să trezească! Oameni mici şi frustraţi, înţepeniţi în traumele copilăriei în care, probabil, s-au simţit neiubiţi, vor să legifereze frustrarea lor. Să ne facă să ne simţim vinovaţi pentru neîmplinirile lor. Apoi, să întoarcă lumea cu susul în jos. Pentru că vor şi pot acest lucru! Se pretind torturaţi şi marginalizaţi şi ne cer să facem doi paşi în spate! Să ne fie ruşine că ne simţim şi ne numim femei şi bărbaţi, să ne ascundem în grote şi, atunci când ieşim, să îngenunchem cuviincios, în faţa oricui, dar nu în Faţa Lui Dumnezeu! În numele unei imbecilităţi numită corectitudine politică, îi lăsăm să dea foc planetei! Şi, mai ales, îi lăsăm să Îi dea foc Lui Dumnezeu! De parcă toată nebunia planetară nu ar fi de ajuns, deoarece, mâna lungă a corectitudinii politice a invadat Timişoara. A murdărit-o, distrugându-i spiritul! Oameni care nu au nici cea mai mică idee despre ceea ce înseamnă Timişoara, vor să ne înregimenteze în nebunia lor! De ani de zile avem «Festivalul Inimilor». Aveam zilele în care Timişoara devenea o uriaşă grădină! Aveam micile noastre bucurii ale unui oraş pe care NU ÎL MERITAŢI! Azi, avem o imensă disperare”, în acest fel, încheind ca într-o şarjă critico-umoristică, doamna magistrat Adriana Stoicescu, pledoaria într-o lume care agonizează pe mâna celor care au ca un scop comun – viața fără Dumnezeu!(VA URMA)
Profesor dr. Vasile GOGONEA
