,,Rugăciunea este cheia raiului, ea deschide porţile harului divin”!
De la începutul acestei săptămâni, creştinii ortodocşi au intrat în Postul Sfintelor Paşti, numit şi «Postul Mare» sau al «Păresimilor», cel mai aspru şi cel mai lung dintre cele patru mari posturi de peste an, care sunt rânduite de către Biserica Ortodoxă Română, ce are menirea să-i pregătească duhovniceşte pe credincioşi pentru marea sărbătoare a Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Sărbătoarea Sfintelor Paşti nu are dată fixă, pentru că se calculează în funcţie de fazele lunii, iar, în funcţie de aceasta, se stabileşte şi data altor sărbători. Duminica de Paşti, fiind considerată ca însăşi originea axei timpului, e sărbătorită în acest an la data de 2 mai. Să amintim faptul că dintre posturile de peste an, Postul Sfintelor Paşti este cel mai lung, căci durează 40 de zile, la care se adaugă Săptămâna Patimilor. Se cunoaşte faptul că Sfinţii Părinţi nu pun accentul doar pe mâncare, ci şi pe «seclum» sau «saeculum», adică, pe lumea împătimită, amintind că în perioada postului, omul cel vechi, cel păcătos, trebuie să dispară treptat, un prim pas pe această cale fiind sentimentul de căinţă, mai ales că postul îmbină ambele elemente constitutive ale naturii omeneşti, sufletul şi trupul, căci nu cu jumătăţi de măsură trebuie să se mulţumească un credincios, ci, trebuie să-L întâmpine pe Iisus Hristos cu întreaga sa natură: trup şi suflet. Pentru că unii oameni se întreabă, la ce folosesc postul şi pocăința sau pentru ce ne străduim să le asumăm, trebuie să ştim că ele ne pot curăța de păcate, ne dau linişte sufletească, ne pot duce la înviere cu mare bucurie în suflet! Oricum, dacă vrei să ceri ceva bun și de folos, rugându-te Lui Dumnezeu, poate că se cuvine să te pregătești mai înainte de a te ruga, ținând puternică și neclintită credința, ca să iei din vreme măsuri împotriva îndoielii și a necredinței. Căci, rău poate să-ţi fie, dacă în timpul rugăciunii, inima va slăbi în credință, nerămânând statornică în lumina ei necreată! Atunci, nici să nu-ți treacă prin minte că vei primi de la Dumnezeu ceea ce ai cerut, îndoindu-te că ți se va da, fiindcă L-ai jignit pe Dumnezeu. Iar Dumnezeu, îl lipsește de dar pe cel ce îi aduce jignire, mai ales că: „Toate câte veți cere – zice Domnul – rugându-vă cu credință, veți primi” (Matei 21, 22), şi ne mai spune: „Dacă veți avea credință și nu vă veți îndoi, veți putea mișca și munții din loc! Înseamnă că cine se îndoiește și nu are credință, nu va putea face aceasta”! (Matei 21, 21). Deci: „Să ceară (tot omul) cu credință, fără să aibă nici o îndoială, spune apostolul Iacov, să nu gândească omul acela care se îndoiește, că va lua ceva de la Dumnezeu. Necazul vine de-acolo de unde, în credința noastră se amestecă o judecată mioapă, îndoielnică, uneori confuză, care, asemenea unui păianjen, prinde adevărul în plasa raționamentelor, a concluziilor și analogiilor sale. Credința îmbrățișează și percepe dintr-odată, în timp ce raționamentul ajunge la adevăr pe căi ocolitoare, prin căutări încordate. De aceea, credința este un mod de comunicare între un suflet și altul, pe când raționamentul este o comunicare la nivelul intelectului, sau pur și simplu, la un nivel strict material! Bărbatul îndoielnic este nestatornic în toate căile sale” (Iacov 1, 6-8). În acest fel, să reţinem că omul care se îndoiește că Dumnezeu i-ar putea da ceea ce cere, își primește pedeapsa, se simte chinuit și apăsat de îndoială, pentru că e bine să nu-L mânii pe Atotputernicul Dumnezeu, nici cu o umbră de îndoială, mai cu seamă atunci când știi că ai simțit, nu o dată, asupră-ți Atotputernicia Lui!
,,Rugăciunea e respiraţia sufletului, iar postul e apa care stinge văpaia patimilor”!
Am făcut această incursiune analogică, în intenţia de a ne îndrepta către sfintele rugăciuni şi mai ales către învăţăturile Părintelui Arsenie Boca, cel care constituie una dintre marile personalităţi ale ortodoxiei din ultimul secol şi totodată duhovnicul care a lăsat posterităţii o moştenire culturală importantă, deoarece a dedicat o mare parte din manuscrisele şi lucrările publicate învăţăturilor despre rugăciune şi credinţă, spunând despre rugăciune: ,,Cine se roagă lui Dumnezeu de dimineaţă, cu o cuvenită luare aminte, e mai fericit şi mai liniştit tot restul zilei aceleia. Mintea se ocupă toată ziua cu ceea ce o preocupă de dimineaţă, ca o piatră de moară, care macină în restul zilei grâu sau neghină! Fără milostenie, însăşi rugăciunea e fără rod! Cu ce nădejde te vei ruga lui Dumnezeu, când tu însuţi nu asculţi rugăciunile oamenilor ce sunt asemenea ţie? Cum vei cere împreună cu credincioşii din Biserică: «Dă Doamne!», când tu însuţi nu dai săracilor, deşi poţi să dai? Cu ce gură vei spune: «Auzi-mă, Doamne!», când tu însuţi nu-l auzi pe cel sărac, sau mai adevărat, pe Hristos, Care strigă spre tine prin sărac”?
– ,,Când te scoli dimineaţa din somn, gândeşte-te că Dumnezeu îţi dă ziua pe care n-ai fi putut să ţi-o dai singur, şi pune deoparte prima oră sau măcar un sfert de oră din ziua ce ţi s-a dat şi adu-o drept jertfă lui Dumnezeu într-o rugăciune de mulţumire şi de cerere bună. Cu cât vei face mai cu osârdie acest lucru, cu atât mai mult îţi vei sfinţi ziua, cu atât mai puternic te vei îngrădi în faţa ispitelor pe care le întâmpini în decursul zilei! Tu nu eşti creat pentru pământ, ci pentru cer! După ostenelile şi grijile vieţii, ridică-te sus cu mintea şi cu inima, revarsă-ţi înaintea lui Dumnezeu sufletul în rugăciuni şi mulţumiri! Roagă-te! Aceasta este datoria ta, slava ta, fericirea ta. De la muncă, treci la rugăciune, de la rugăciune la muncă! Roagă-te şi munceşte, începe şi sfârşeşte-ţi ziua cu Dumnezeu! Rugăciunea şi postul, aceste aripi sufleteşti; puternice arme de luptă duhovnicească, cu care-ţi poţi câştiga biruinţa a tot păcatul, le cunoşti şi tu, omule ştii cât de folositoare sunt! Da! rugăciunea şi postul sunt minunatele unelte duhovniceşti cu care îţi strângi laolaltă roada ostenelilor, ca şi pe altă parte uneltele gospodăreşti, când trebuie să coseşti păcatul, când să aduni virtuţile şi când să nimiceşti buruiana gândurilor sălbatice. Foloseşte-te de ele, când trebuie, căci nimeni nu cunoaşte unde să aduni şi unde să tai, numai tu, omule, ştii! Căci scris este: vreme este să plângi şi vreme este să grăieşti şi vreme este să taci şi toate la vremea lor, dar, toate cu aleasă înţelepciune”!
– ,,O, voi gândurilor, abia născute, de ce vă lăsaţi tulburate? De ce fugiţi ca o turmă de oi când dau peste păşune străină? Vedeţi cum se risipesc de sub ochii păstorului? Ori le sfâşie sălbatica fiară, ori le otrăveşte o iarbă rea! Vraja ispitelor de a scăpa de sub supraveghere, multă pagubă aduce! Omule, pune mâna pe toiagul rugăciunii şi ocoleşte-le în staulul minţii ca să stea acasă sub mila Domnului care le hrăneşte, primeşte rugăciunile noastre, sufletele le sfinţeşte, trupurile le curăţeşte, cugetele le îndreptează, gândurile le curăţeşte şi aşa ne izbăveşte cu această învăţătură”!
– ,,Oare ştii, omule, că din prima şi până în ultima zi a vieţii tale alergi mereu? Îţi transporţi sufletul spre limanul Împărăţiei lui Dumnezeu, în căruţa trupului tău! Fii Hotărât! Încearcă şi ai să vezi, cât poate un om care vrea să fie curat. Dumnezeu e pretutindeni, doar că trebuie rugat! Uneori, chiar o rugăciune scurtă, făcută, însă, din tot sufletul şi cu toată inima, te ajută, dacă o zici cu putere. Rugăciunea e respiraţia sufletului, iar postul e apa care stinge văpaia patimilor! Oamenii se roagă lui Dumnezeu să-i scape de necazuri, iar Dumnezeu se roagă de oameni să părăsească păcatul. Acum, judecaţi, care şi de cine să asculte întâi: Dumnezeu de oameni sau oamenii de Dumnezeu? Până la Dumnezeu, nu este nici jos, nici sus, nici aproape, nici departe, pentru că Dumnezeu este pretutindeni şi de aceea, El e mai aproape de tine decât sufletul şi trupul tău, numai să ştii şi să afli această apropiere prin credinţă şi rugăciune! Toate diamantele lumii sunt un gunoi, faţă de o clipă petrecută în lumina dumnezeiască! Rugăciunea nu trebuie considerată ca o senzaţie plăcută şi liniştitoare, ca un farmec al imaginaţiei înflăcărate, nici ca fiind lumina spiritului care ne descoperă cu uşurinţă adevărul, nici ca o consolare a suferinţelor noastre! Toate acestea sunt daruri exterioare pe care Dumnezeu le acordă din când în când, aleşilor Lui. Un suflet care se roagă este un suflet care suferă, căci rugăciunea, prin ea însăşi este o mortificare, o suferinţă corporală. Rugăciunea este cheia raiului, ea deschide porţile harului divin. Rugăciunea este leacul care vindecă orice fel de rană, opreşte orice lacrimă, linişteşte orice durere, ea subjugă orice pasiune. Prin rugăciune, nemulţumirile şi resentimentele noastre se potolesc, îngrijorările dispar, neliniştea şi nerăbdarea încetează, iar evlavia şi credinţa se măresc”, pentru că în toate cele arătate mai sus, prin sublinierea acestui demers duhovnicesc, să spunem că Părintele Arsenie Boca a devenit în ultimii ani un adevărat fenomen teologic şi social, fiind considerat un sfânt de către tot mai mulţi dintre cei care ajung să se roage la mormântul lui din cimitirul mănăstirii Prislop, iar, cele mai multe dintre rugăciunile şi învăţăturile lui au ajuns cuvinte de referinţă pentru credincioşi!
Profesor dr. Vasile GOGONEA