În istoria cugetărilor umane, diferiţi oameni de mare anvergură intelectuală şi de înaltă ţinută spirituală au vorbit şi au scris în foarte multe feluri şi din perspective diferite despre ADEVĂR, de aceea, pare riscant şi desuet să încercăm să îl definim, având în vedere complexitatea conceptului şi indeterminarea sa în procesul de semnificare a rostirilor celebre. Totuşi, chiar dacă problema surprinderii şi a exprimării adevărului sau a falsităţii este una de argumentare logică, pentru că întotdeauna vorbim despre adevărul sau falsitatea unei judecăţi, constatăm cp şi cele mai importante contribuţii în acest sens au venit din domeniul ontologiei şi al teoriei semanticii şi semioticii, astfel încât, vorbind chiar despre un criteriu anumit de recunoaştere a unui adevăr concret, atunci ne plasăm într-o perspectivă semiologică, iar dacă tratăm problema Adevărului ca «orizont al fiinţării» Creaţiei Lui Dumnezeu, trecem dincolo de modul heideggerian de a explica realitatea, pentru că ajungem în zona ontologicului. Evident, din punct de vedere gnoseologic, problema Adevărului se leagă în mod direct de problema limitelor cunoaşterii sau în strânsă legătură cu ceea ce este posibil să ştiu, aşa cum apare la Imm. Kant, dar, din anumite perspective, mai mult sau mai puţin explicative, am putea ajunge la relativitatea cunoaşterii umane raportate la Adevăr, ca şi la faptul că despre obiectele cunoaşterii absolute, nu putem vorbi decât în termeni antinomici şi paradoxali, fie că facem filosofia aprofundării sau ne raportăm la ştiinţe particulare, mai ales atunci când adevărul explodează într-un mod pe care îl transcende accepţiunea ştiinţifico-filosofică, iar, într-o astfel de situaţie, termenul de adevăr semnifică mai multe forţe care acţionează diferit, unele dintre ele chiar antagonice.
Românii nu și-au părăsit țara, ci au fost alungați de o speță politică formată din lichidatori judiciari, alogeni, trădători și slugi de casă dirijate din exteriorul ţării!
Mai deunăzi, comentând cu cineva despre tema depopulării mediului rural din România, cineva mă întreba, dacă în condiţiile în care milioane de români și-au părăsit țara, nu cred că acest lucru ar putea afecta în timp echilibrul economic al ţării, iar, pentru a-i răspunde la subiect, i-am spus că românii nu și-au părăsit țara, ci au fost alungați de o speță politică formată din lichidatori judiciari, alogeni, trădători și slugi de casă dirijate din exteriorul ţării, pentru că echilibrul economic nu înseamnă doar faptul că economia se bazează pe consumatori şi în acest fel, milioanele de români plecați din România nu mai participă la economia țării, ca să nu mai vorbim despre pensii, servicii sociale, sănătate şi altele! Poate că dincolo de lipsa de înțelegere de care dau dovadă autoritățile locale şi centrale, vizavi de faptul că, dezrădăcinarea unei populații reprezintă o dramă umană și nu o aritmetică economică, să ne gândim cu atenţie sporită la capacitatea oamenilor de-a consuma produsele importate pe piața de desfacere creată în România, după lovitura de stat organizată în 1989, ceea ce nu reprezintă economie națională. România a fost o țară puternic industrializată, o forță agricolă de prim plan în Europa și în întreaga lume, un mediu profesional superior calificat, iar, după asasinarea lui Ceaușescu și trecerea forțată la așa-zisa democrație originală, în câteva decenii, toată structura economică din România a fost lichidată și a început exilul de forță de muncă şi de inteligență. Cei care se referă la dictatura lui Ceaușescu, să ia în atenţie faptul că în Spania, Franco a fost și el un dictator care a reușit să țină piept internaționalei comuniste și celei capitaliste, disimulate după mișcarea republicanilor, reușind să țină Spania cu o mână de fier departe de hegemonia bancară internațională, din 1936 și până în 1977, iar, acest Franco a făcut şi mult bine pentru ţara sa. La noi, în România, generațiile de astăzi, vorbesc despre perioada trecută din perspectiva discursului dominant, prin ecranul televizorului, din manualele școlare făcute cu o anumită tentă ideologică, pentru că în Occident, orice formă de nesupunere față de imperialismului financiar, este o dictatură teribilă. Ceaușescu nu a fost nici înger și nici demon, dar a fost un conducător care a făcut din țara sa una dintre cele mai industrializate națiuni din estul Europei, mai ales că în anii ’70, din secolul trecut, bazându-se pe infrastructura industrială, prin capacitatea de export tehnologic, alimentar și geniul ingineresc de care dispunea țara noastră, s-a încercat și s-a reușit o lovitură de maestru plătind datoria externă a României, poate cu multe suferinţe şi lipsuri în rândul poporului, provocând fără întârziere izolarea internațională și consecințele cunoscute. Nici o națiune, în ultimele trei secole, nu a reușit să se elibereze de jugul mafiei bancare, pe când Ceaușescu a făcut-o, în pofida faptului că populația a trebuit să suporte o anumită presiune, dar libertatea are și ea un preț. Dacă am fi fost lăsați să ieșim din această situație, România ar fi avut un destin glorios, ar fi devenit o ţară de referință în lume, nicidecum o slugă la mâna stăpânilor, aşa cum este astăzi! Cine sunt aceşti stăpâni pe care îi simţim dureros? Interesele transnaționale, finanțele apatride, numiți-le cum vreți, pentru că vorbim despre aceleași forțe care dețin în continuare 175 de bănci centrale naționale în lume, fiind vorba despre Banca Mondială și F.M.I., pentru că nu putem vorbi despre sistemul financiar global ca și cum am vorbi despre un grup de oameni, mai ales că finanțele acționează după niște principii de piață. De multe ori, pare evident că «imperiile» Rothschild, Rockefeller, Warburg, Morgans, deținătorii marelui capital, evoluează în timp și spațiu precum niște fundații de binefacere absolut dezinteresate, mai ales în condiţii de aşa-zisă pandemie…coronavicius! În aceste vremuri, istoria nu trebuie privită prin faptele ei, ci prin rezultatele pe care le provoacă!
A apărut în România o epidemie de cancere convertite în COVID-19!
Stimaţi români, citiți-l pe Céline, dacă îl găsiți, fiindcă cenzura e mare, pentru că a scris o carte unde aduce un omagiu interesant lui Felix M. Warburg, evreul care și-a subvenționat prietenii cu 15, apoi cu 200 de miliarde de dolari pentru a revoluționa Rusia în 1917, pentru ca să vedem şi mai bine adevărul! Chiar dacă unele statistici actuale arată că România are o creștere economică susținută de când a intrat în U.E., să avem în vedere faptul că după ce o țară este adusă în stadiul zero de productivitate, nu poate decât să crească, dar, asta nu înseamnă că acestă creștere este favorabilă poporului, pentru că e doar o dinamică firească, o conjunctură controlată. Românii au avut totul la dispoziție ca să devină una dintre cele mai prospere popoare din Europa, iar, faptul că trecem de la echivalentul unui salariu de 200 de euro pe lună, la 250, sau 300 de euro pe lună, într-un interval de 5-10-15 ani, matematic vorbind este o creștere, dar când vorbim despre România, sau demnitatea unui muncitor, statistica devine ușor ridicolă, deoarece indicele de consum, nu este un factor de creștere economică! Puterea de cumpărare este un element, printre altele, dar nu este central. Prosperitatea unei economii sănătoase este dată de capacitatea de producție internă și de export. Azi, România nu mai produce nimic și a ajuns în faza umilitoare în care importă chiar și alimente de bază, pentru că vorbim despre o țară care are cel mai roditor pământ din Europa, iar, în alimentarele din România găsim numai produse de import, iar cele care mai poartă denumiri românești, ce-i drept foarte puține, aparțin unor firme străine. Prin urmare, orice bănuț cheltuit în supermarket este un «cui» bătut în «sicriul național», iar, prin tăcerea noastră, ne întreținem jugul. Nu putem vorbi despre o economie, în acești termeni, ci, mai degrabă despre o exploatare economică. După dărâmarea «controlată» a blocului comunist, țările din Est au fost puse la dispoziția capitalului transnațional, la dispoziția firmelor occidentale. Pe lângă acapararea sistemului bancar, politic, a economiei și a tuturor resurselor naturale, a rezultat o piață de desfacere pentru produsele de calitate inferioară de pretutindeni, din China sau din altă parte! Din păcate, românii au rămas printre ultimii consumatori orientați din Est şi rămânem o colonie economică. Mai rău, știam de multă vreme că produsele vândute în România prin firme străine au o încărcătură chimică nepermisă în țările din Vest, iar, odată cu apariția produselor alimentare chimice, modificate genetic, îmbâcsite cu E-uri, perturbatori endocrini, coloranți, aditivi de gust și chiar fecale de animale, a apărut în România o epidemie de cancere convertite în COVID-19, deşi autoritățile ştiu acest lucru, ca şi mass-media, dar, toţi tăcem cu desăvârșire şi închidem ochii! (VA URMA)
Profesor dr. Vasile GOGONEA
