«Educația și dezvoltarea durabilă» în viziunea D-lui Prof. univ. dr. Adrian Gorun

431

Vineri, 3 aprilie 2015, D-l Prof. univ. dr. Adrian Gorun, Preşedintele Senatului Universităţii «Constantin Brâncuşi» din Târgu-Jiu, secretar general al Comisiei Naţionale de Prognoză a susținut Conferința cu tema: «Educația și dezvoltarea durabilă», ca un preludiu al proiectului unei noi Legi a Educației Naționale, proiect pe care domnia sa l-a conceput și îl gândește din perspectiva unei idei extrem de interesante și demne de atenție, potrivit căreia Educația constituie cea mai valoroasă investiție pe termen lung a unei societăți, deoarece ea produce o dezvoltare efectivă a tuturor resorturilor vieții sociale, mai ales că ea nu presupune exclusiv profituri mari și standarde ridicate de viață doar pentru un număr restrâns de persoane privilegiate, ci, determină creșterea calității vieții tuturor oamenilor!
În fața unui auditoriu avizat și extrem de atent la cele prezentate, d-l Adrian Gorun a detaliat câteva aspecte privind implicațiile metodologice și epistemice ale dezvoltării durabile prin educație, atrăgând atenția, mai ales asupra faptului că atributul «durabilă», atașat dezvoltării prin educație, implică un set de însușiri imanente oricărui tip de dezvoltare umană sau de construcție socială, la nivel global, național, regional și local, ca și în orice tip de mediu (rural, urban, individual, comunitar, cultural educațional).
Cu promisiunea că vom reveni cu un dialog interesant realizat cu acel prilej, să mai spunem, în încheiere, că atrăgându-se atenția asupra faptului că educația este considerată un proces de formare a personalității individuale, prin integrare socială și prin transmitere culturală, domnia sa a convins pe cei prezenți că termenul de «educație» abundă în conotații, dar și în definiții restrictive!
Din acest motiv, se impune cu stringență să înțelegem că educația este un vector esențial al dezvoltării durabile și al modernizării societății, că într-o viziune multidimensională, nu putem face abstracție de faptul că în multe privințe, astăzi, relația dintre comunitate și școală este tot mai destructurată, că politicile remediale trebuie elaborate și aplicate în funcție de specificul comunităților și de receptivitatea lor la mesajul educațional!
Profesor, Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here