Psihologia socială demonstrează faptul că orice manifestare a status-ului social îşi asociază comportamente prescrise, obligaţii şi drepturi care fac parte din rolul social al individului ce deţine un anumit status în condiţii normale şi de echilibru social. De altfel, psiho-sociologul Ralph Linton considera rolul ca fiind aspectul dinamic al status-ului, semnificând drepturile şi îndatoririle asociate unui status. Credem că avem un status ce poate rămâne chiar neschimbat şi îndeplinim un rol corespunzător care se poate schimba pe măsura nevoilor sociale. Oricărui status i se atribuie mai multe roluri sociale. Spre exemplu, statusul de elev presupune raportarea la profesor, la colegii de clasă, la colegii din alţi ani de studii sau chiar de la alte şcoli. De bună seamă, că orice rol social are legătură cu tipuri de emoţii, acţiuni, atitudini specifice, trebuind să fie îndeplinit conform aşteptărilor grupului sau comunităţii, inclusiv faţă de cei ce deţin acelaşi rol social. În alţi termeni, putem spune că statusul social, relevând aşteptările individului faţă de ceilalţi, deci, drepturile acestora, iar rolul social constituind aşteptările celorlalţi faţă de individ, deci obligaţiile acestuia, ne arată că în orice relaţie de complementaritate, drepturile specifice statusului unui partener presupun în aceeaşi măsură obligaţii specifice rolului celuilalt partener, aşa cum drepturile specifice statusului de medic, de a trata un pacient, presupun obligaţia specifică rolului de bolnav, de a urma tratamentul conform cerinţelor medicului, iar drepturile specifice status-ului de bolnav, de a fi tratat, presupun obligaţia specifică rolului de medic, de a trata conform necesităţilor bolnavului respectiv. Putem spune că rolul social exprimă atât un comportament efectiv, cât şi o prescripţie normativă, iar în acest fel, reprezintă ansamblul de comportamente pe care în mod legitim îl aşteaptă ceilalţi de la individul care ocupă o poziţie socială determinată de condiţia de medic sau de pacient care trebuie tratat în regim de urgenţă. Realizarea rolului, depinzând de status, dar numai prin intermediului individului, este evident că unicitatea personalităţii acestuia conferă realizării rolului o notă personală prin care raportul de dependenţă faţă de status devine relativ. Rezultă, astfel, că realizarea rolului depinde şi de posibilităţile native ale individului, de modul în care acesta a fost pregătit pentru rol, de semnificaţia rolului în mediul respectiv, dar mai ales, de gradul de identificare a individului cu grupurile în care îşi manifestă rolul cel mai important, strict determinat de grupul cu care el se identifică cel mai mult, astfel încât acesta poate deveni scop al vieţii sale.
Antifuncțiile în condiţii de pandemie induc în mentalul individual apetența mizeriei!
Dacă analizăm dinamica personalităţii în condiţii de pandemie, când starea de frică scade imunitatea organismului şi determină o scleroză mentală, ajungem să apreciem că în orice societate, personalitatea se formează pe baza credințelor, valorilor, normelor, tradițiilor și moravurilor, ceea ce înseamnă că este plauzibil ca în societățile mature, credințele, valorile, normele, tradițiile și moravurile să fie considerate în acest fel integrate în sistem. Poate că în acest fel, formarea personalității se realizează sistemic, persoanele formate în acest mod având aptitudinea să gândească și să acționeze sistematic și, deci, fiind în stare să creeze sisteme funcționale (economic, politic, administrativ, judiciar, educațional, sanitar) și să le exploateze eficient, în timp ce în societățile imature, așa cum este și societatea noastră românească, putem vedea cum credințele, valorile, normele, tradițiile și moravurile, fiind vagi și confuze, neintegrate în sistem, determină ca formarea personalității să se realizeze nesistemic şi chiar deviant! De aceea, oamenii trăitori într-o societate bolnavă, nu au aptitudinea să gândească și să acționeze sistematic și, deci, nu sunt în stare să creeze sisteme funcționale și să le exploateze eficient, motiv pentru care sistemele din societatea aflată într-o criză sanitară, atestă faptul că sistemul sanitar și sistemul educațional se prezintă ca pseudosisteme, în care funcțiile specifice au degenerat în disfuncții sau chiar în antifuncții. În felul acesta, în cadrul sistemului sanitar, funcțiile de profilaxie și tratare au degenerat în antifuncții de infestări nosocomiale și de malpraxis, iar în cadrul sistemului educațional, funcțiile de educație și de instruire online au degenerat în antifuncții de debandadă și de analfabetism funcțional, când constatăm că există absolvenți care nu știu să citească și să scrie! Antifuncțiile în condiţii de pandemie induc în mentalul individual apetența mizeriei, sărăcia părând atât de inoculată în mintea unor oameni, încât în urma lor surprindem peste tot repulsii, suspiciuni, izolări şi însingurări care debusolează condiţia omului! Vocaţia pandemică a fricii şi a mizeriei se constată mai ales prin formele de refuz şi de nesupunere faţă de restricţiile impuse cu forţa de către guvernanţi prin poliţie şi prin jandarmi, prin aceste forme clasice de opresiune!
Mobilitatea rolului social în condiţii de pandemie atestă faptul că singurătatea este un colaj de trăiri, gânduri și comportamente anormale, mai ales că dispunem de câteva zeci de emoții care intră în compoziția și care orchestrează sentimentul copleșitor al singurătăţii, cele mai frecvente fiind: senzația de gol sufletesc, de lipsă de sens, de inadecvare la context, de respingere, de tristețe și chiar de milă față de propria persoană.
În condiţii de pandemie, acționăm compulsiv, oscilând între a ne apropia de alții până la umilire și a ne îndepărta de ei definitiv, mai ales că vorbim despre o hiperactivare neuronală generală prin care singurătatea ne face să fim hipervigilenți cronic, iar motivul acesta epuizează capacitatea de autocontrol şi de autoapărare a organismului uman!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
