Educaţia prin muncă şi pentru muncă mai figurează în planul de învăţământ?

934

Dacă în procesul de învăţământ antedecembrist figurau mai multe forme de instrucţie şi educaţie (morală, estetică, etică, sanitară, patriotică, prin muncă pentru muncă etc.), în prezent accentul cade numai pe educaţia sportivă, religioasă, sexuală etc.
Orele educative, serbările şi concursurile şcolare, chiar şi hulita „Cântarea României”, educaţia pionierească şi a „şoimilor patriei” plasau şcoala românească antedecembristă pe primul loc în concertul patriotismului naţional.
Tot educaţia patriotică însemna şi educaţia prin muncă şi pentru muncă, instruindu-i pe elevi în spiritul muncii, singura modalitate de a fi demn pentru un loc în societatea românească şi în propria familie.
În prezent, destructurarea industriei şi agriculturii, şi a micilor meseriaşi, a condus la încetarea educaţiei prin muncă şi pentru muncă în învăţământul preuniversitar, nemaiexistând şcoli de meserii şi profesionale înfiinţate de Spiru Haret.
Astfel, au dispărut din programa şcolară orele de practică în ateliere şcoală şi pe lotul şcolar. Privatizările nu mai au nevoie de elevi pe ogoarele CAP-urilor şi IAS-urilor. Dotările atelierelor din şcoli au fost „îndrumate” către cei mai „vrednici de mână”.
Cu multă sensibilitate ne amintim cei care am frecventat şcoala în deceniile 5 şi 6 ale secolului trecut, despre îngrijirea parcului din faţa şcolii şi a terenului de sport.
La grădina de zarzavat ne ocupam de la răsaduri până la recoltatul legumelor. Când ploua la orele de practică confecţionam preşuri din foi de porumb.
Adunam de la locuitori fier vechi, sticle şi borcane (pe care le spălam) şi le îndrumam la centrele de achiziţii.
De mare importanţă era creşterea viermilor de mătase de la minusculele larve până la recoltatul gogoşilor şi trimiterea lor la centrele de colectare.
O mare satisfacţie ne-o asigurau culesul fructelor de pădure, în special a măceşelor, precum şi a plantelor medicinale. Nu numai grădinile CAP şi IAS erau plivite şi prăşite de noi, ci şi pepinierele silvice.
În pădure sădeam puieţi după care îi prăşeam, iar remorcile încărcate de porumbul cules de noi, luau drumul bazelor de recepţie.
În timpul liceului am cărat cărămidă pentru construirea blocurilor, dar am efectuat şi zile lumină la recoltarea porumbului de pe întinsele ogoare ale unităţilor agricole. Tot în liceu am făcut cunoştinţă în timpul orelor de „Studiul maşinii”, cu elemente de lăcătuşerie, sudură, tâmplărie, croitorie, zidărie, dulgherie etc. Transformarea sulurilor de sârmă în plase (împletituri pentru garduri) ne oferea o bucurie a lucrului bine făcut. Acelaşi lucru se poate spune şi despre confecţionarea măturilor din sorg („tătar”). În fiecare şcoală exista un colţ farmaceutic şi chiar o mică bucătărie pentru ceaiuri din plante medicinale şi dulciuri.
Nici îndeletnicirile spirituale nu erau lăsate pe planul al doilea. Educaţia patriotică, prin muncă şi pentru muncă, cuprindea cercurile de culegeri folclorice (balade, legende, datini etc.). Colţul muzeistic era alcătuit din obiecte arheologice, documentare, numismatice, costume populare, instrumente muzicale etc. Colindatul cu pluguşorul şi sorcova se mai păstrează şi astăzi. În acele timpuri ne îndrumam elevii pentru întâlniri cu bătrânii, în special veterani de război, cinstirea eroilor, excursii la muzee (Vladimir, Ţînţăreni, Tg-Jiu, Craiova etc.). Revista şcolii consemna toate aceste activităţi. Ne permitem un arc peste timp: de la adunatul spicelor de grâu sub deviza „Spic cu spic patriec snop” la creasta de cocoş, cercelul în ureche, întoarcerea şepcii cu cosorogul la spate… şi boldurile din nasul fetelor şi pantalonii ferfeniţă.
Prof. Virgil Cercelaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here