Zece ani de rodnicie a gândurilor gorjeneşti, afirmate cu atâta tărie într-o epocă de mari frământări sociale şi naţionale, înseamnă un lucru care pretinde atenţiune deosebită în cadrul unei sărbătoriri. Zece ani de trudă, plină de jertfe, pentru a dărui plaiurilor gorjene şi aiurea cuvinte bune şi a creia o atmosferă de înviorare în toate domeniile, face ca biruinţa luptei să fie privită cu mult interes de întreaga opinie publică.
În vremea de azi, una dintre marele forţe şi acţiuni sociale care determină radical evoluţia societăţii spre progres, este presa. Arma ei de luptă, – cuvântul scris – a ajuns mai temută ca cele mai perfecţionate arme ale technicei moderne. Gândul curat, cinstit şi drept, odată aruncat pe hârtie, porneşte la drum fără sfială şi adună în jurul lui mii de gânduri şi mii de inimi, care bat la fel şi unite într-un fluid magnetic, dărâmă toate obstacolele care se opun bunului mers al societăţii. Pentru formarea conştiinţei naţionale, alături de şcoală şi biserică, presa îndeplineşte un mare rol social. Ea este şi cel mai important factor de consolidare naţională. Viaţa de stat care are nevoie de un continuu dinamism politic şi social, trebue să poarte de azi înainte mai multă grije presei, care-i creiază acest dinamism prin critica şi controlul ei cotidian. Progresul de azi, datoreşte mult acestui apostol, care aprinde în sufletele tuturora candela unui idealism neîntrecut, îndemnându-i să aspire necontenit la ivirea unei dreptăţi sociale de mult aşteptată. De aceia presa a ajuns cea dintâia putere într-un stat. Cum încearcă s-o stârpească, mai rău o aprinde. Nu se poate opri în loc torentul de munte. El trece peste orice piedici.
În desvoltarea culturală a poporului nostru, presa are rolul ei precumpănitor. Străduinţa şcoalei de a face într-un mod cât mai solid educaţia morală şi naţională a unei generaţiuni, într-un şir întreg de ani, este desăvârşită, într-un timp mult mai scurt, de presă, care transformă conştiinţa publică, singura forţă care ajută la modelarea unei naţiuni. Toate doctrinele democratice n-au putut să triumfeze decât printr-o aprigă susţinere a presei.
Iată, în câteva cuvinte, misiunea sfântă a presei în ridicarea unui neam. Şi dacă ne putem mândri cu presa Capitalei, nu tot aşa putem spune despre presa provincială. Cu mici excepţii, ea trăeşte, tragic, zile numărate. Azi se naşte şi mâine moare.. „Gorjanul” face însă o excepţie fericită. Nu cred că există un ziar provincial care să fie înconjurat de opinia publică într-o atmosferă atât de simpatică. Trecutul de un deceniu e martor de toată măreţia gândurilor lui. În istoria culturală a Gorjului, care se va scrie mâine, în mod nepărtinitor „Gorjanul” va avea o pagină de aur. Acest frumos succes se datoreşte priceperii şi abilităţii directorului său d-l Jean Bărbulescu, care n-a precupeţit nici-o jertfă materială pentru triumful cauzei ce a îmbrăţişat. A ştiut, printr-o prietenie sinceră, să adune în jurul său tot ce Gorjul are mai select în viaţa culturală şi după zece ani de luptă dârză, se poate mândri cu poziţia ce ocupă în îndrumarea vieţii culturale a naţiunii.
Aşa dar, după un deceniu de muncă energică, „Gorjeanul” rămâne un simbol de afirmare a originalităţii spirituale a locuitorilor de la poalele Parângului. Cu această ocaziune, să-mi fie îngăduit să urez foii cu care mi-am împărţit gândurile de atâtea ori, precum şi directorului său, viaţă cât mai lungă, pentru ca afirmarea inteligenţii şi energiei gorjeneşti, să se resimtă tot mai cuprinzătoare şi tot mai luminoasă în viaţa culturală a poporului român.
D. Pupăză, înv. Dobriţa-Gorj
