Poţi să transformi nişte însemnări de (re)cititor în editorial metapolitic? E ideea de la care plec în comentariul de faţă. În antologia-i monumentală „Persona”, care însumează 20 de capodopere care aparţin liricii române şi europene contemporane, Nicolae Coande ni se recomandă „cu scârbă şi cu duioşie”… „om ruginit de vânturi şi de îndoieli” care ar fi vrut să se simtă aspru şi esenţial întrucât epoca cere „o poezie cu peretele dinspre sud luminat de un fals astru”.
„Să se fi dus dracului orice repere?” – se întreabă poetul care are „chipul Fiarei”. „Îi auziţi pe lătrăii, pe şacalii care au găsit masa pusă?”, „Nu ajunge să spui adevărul în timpuri mărunte” precum cele de azi şi mai ales dacă ai „o meserie de dobitoc”. Şi mai ales dacă eşti „un simplu cerşetor”, „un outsider trăitor prin graţia şi mila publică”, „un Cantor umil pe la curţi însorite” „gândind un obiect al torturii” pentru „canaliile care s-au înmulţit în jur”. „Să bată alţii palma, alţii să facă gheşeftul”, să scuipe „liniştiţi pe cuvintele noastre” de scriitori, de bieţi oameni de spirit „într-un timp când nu mai e nimic de făcut într-o ţară izolată ca un creier în stupoarea provinciei”, iar „bubuitoarea impostură ” l-a „făcut pe Dumnezeu impresarul agentul nostru electoral”.
„De frică nu mărturisim ce ne doare” fiindcă ne-am putea pierde amărâtele de slujbe (la statul-hienă ori la patronul tembel şi avar, dezumanizat ca şi statul antiuman care-l expoliază cu taxe şi impozite). „Suntem maimuţe umilite, zaruri măsluite” în timp ce Preşedintele „premiază obedienţa şi dă caftan delatorilor”; „sîntem mai puţin decât un zero/sîntem un împrumut” (cum sesizase conservatorul Titu Maiorescu – n.m.I.P.B.) şi, „n-am rămas cu nimic nici măcar cu ceea ce am iubit” (patria, neamul, râul şi ramul – n.m.I.P.B.): „Lumii ăsteia (româneşti, europene, asiatice, africane etc. – n.m.I.P.B.) îi lipseşte o inimă. Un creier”.
„Ce s-a ales de încordarea noastră” când făcurăm „revoluţie”? „Trăim din fragmente din resturi suntem aşchii schije anemice/ale unui Bing-Bang de care râdem în târg (atunci la ce bun cărţile, înţelepţilor?)”. În anotimpul rusesc (totalitar, tiranic, Putin-ian – n.m.I.P.B.), „în anotimpul rumânilor cu mintea la păscut brebenei (s.m.I.P.B.)”, „când zoon (politikon – n.m.I.P.B.) plânge cu lacrimi rotunde” (de crocodil – n.m.I.P.B.), poetul încearcă să se dumirească dacă are poporul său vreo moderaţie, dacă are generaţia lui (a lui Nicolae Coande – n.m.I.P.B.) în vine „sângele mileniului care vine”, dacă „metafizica proştilor” (cam mulţi, vai, cam s(c)lavi şi cam prinzători de muşte, cam pândiţi de nenoroc şi cam bătuţi de soartă „pe grămada de bălegar” – n.m.I.P.B.) poate ea să genereze „o calitate a scrisului”, „o contracţie demnă de regele melcilor”, „celulele scrisului celula poetică” dreptate (în România „se bea nedreptatea ca apa”) pe când „dispar martorii incomozi” dar bâlbâiţii, retorii plătiţi, leii de salon, măscăricii gata să facă sluj cu papagalii care imită Vocea unui Pontifex maximum care a devenit propria sa ţară evacuată, „un rătăcit în bâlciul lumilor” şi rostind „vorbe care vin din neant şi se duc în neant trec prin ziduri ca ploile acide prin mantaua bietului paznic de noapte”.
„E nevoie de restructurarea din temelii!” De o depopulare de cadavrele care i-au infestat aerul în timp ce „cadavrul unui prieten înconjurat de lumina lăuntrică/înconjurat de moartea sa ca de o coroană de spini /înconjurat de lătrăi/înconjurat de aura sa de masca Fiarei” renunţă a-l reînmiresma cu sfinţenia-i divinatorie.
E nevoie – repet – de o curăţare masivă de jigodiile care ne-au năpădit personalitatea naţională şi de o rapidă repopulare în aşa fel încât „când va răsări soarele primul om (Adam-ul cel nou – n.m.I.P.B.) va gândi: „Ceea ce spune-voi de acum înainte nu va fi literatură şi nici politică (la ele se pricep toţi – n.m.I.P.B.)”. Căci fi-voi judecătorul, fi-voi Iisus Hristos! „Sinedriul… mă trimite zilnic pe cruce/delatorii semnează şi astăzi ştate de plată secrete/au conturi în bănci semnul lor e stigmatul”, dar „la naiba cu spaima asta fără obiect/îmi place să fiu omul angajat direct” în eradicarea porcilor, mincinoşilor, păduchilor, „sînt adeptul expierii profetice”.
„Adevărate în veci sunt acestea: să-i placă Lui ca vrăjmaşii noştri să fie vânaţi, tăiaţi, terminaţi”. „E o prostie… să tratezi pacea cu ei/amintiţi-vă cum a izgonit Rabbi demonii în porci/şi cum i-a aruncat în mare”… „Acesta e sensul – decide semeţindu-se poetul Nicolae Coande – şi aş muri pentru sens/numai un poet slab ar oferi înţelegere”.
Ion Popescu-Brădiceni
