Cod roşu, secetă (ca pe vremea „Morţii căprioarei” a lui Labiş), caniculă, protuberanţe în Soare, furtuni năpraznice, inundaţii catastrofale, încercare de „aşa-zis asasinat” asupra republicanului Donald Trump, un înalt oficial nordcorrean a evadat din lagărul comunistoid în mai democratica vecină Coreea de Sud (în lungile şi tristele zile de vară după amiezile vizionez la TVR 1 împreună cu soţia, Gabriela, un serial în vreo 80 de episoade „Prinţul Jumong”, care deja ne-a captivat pe amândoi prin aventurile neaşteptate, prin răsturnările de situaţie, prin imprevizibilitatea firului narativ, unul adaptat la gustul Occidentului (ca-n romanele de capă şi spadă ale lui Dumas, Féval, Verne, Sadoveanu ş.a.).
Criza mondială se anunţă volens-nolens: războaie (ale Israelului, ale Rusiei împotriva Ucrainei), urmate de inflaţie, scumpirea produselor alimentare, de incapacitatea de plată a tot mai multor state, de falimente economice, de nemulţumiri sociale, de degradarea învăţământului, de deprecierea culturii, de decăderea literaturii actuale în pseudo-literatură bazată pe poante ieftine, pe bancuri răsuflate, pe un textualism lipsit de stil, idee, metaforă, (de altfel prăbuşită într-un prozaism stupid), intrat într-o degringoladă fără precedent (de pildă am strâns vreo sută de plachete semnate de poetese de peste tot, le-am rupt coperţile şi am încercat, recitindu-le, să le aflu diferenţele, identităţile auctoriale şi, vai, n-am reuşit).
Şi, slavă Domnului – mi-s un critic literar experimentat, un hermeneut încununat cu o teză de doctorat, pe deasupra şi autor al unei „Istorii transmoderniste a literaturii române contemporane” (în 2023 – n.m.,IPB.). Aceste „eseuri editoriale”, aceste „penibile rateuri” (culmea prefaţate şi îndrumate din umbră de scriitori profesionişti) sunt „oglinzile hâde” ale unor proaste guvernări; sunt totodată reflexia unei politici haotice, lipsită de strategii, de proiecte, de susţinere financiară; cunosc tineri liberi întreprinzători care acuză o fiscalitate exagerată, impozite şi taxe împovărătoare, care vor considera la un moment dat că trebuie să renunţe; personal, acuz stăpânirea României de către corporaţii şi companii suprastatale, multinaţionale, de către mastodonţii industriali ori agricoli, de către interese oculte mascate de ingenioase spălări de sume fabuloase (miliarde de miliarde de euro, dolari, lire etc.).
Deopotrivă, mă-ngrijorează scăderea până aproape de zero a apetitului de lectură, nu neapărat literatură, ci de construire a unui orizont de cultură generală măcar minimal. Vor fi vrând unii să mă contrazică? Le acord drept de replică fie în „Miracol de Brădiceni”, fie în „Gorjeanul” ori în „Am&Pm”. Îi rog chiar să-mi furnizeze argumente irefutabile.
Departe de mine vreun gând de-a mă supăra ca văcarul pe sat. Ba m-aş bucura enorm, fiindcă-aş începe să cred din nou că autorii de cărţi din orice domeniu n-au devenit inutili, că munca lor nu-i de-a surda, că unele minţi mai vor să priceapă noţiuni, concepte, idei, să înţeleagă lumea înconjurătoare ca s-o explice şi apoi s-o interpreteze ca să fie capabili să exprime o atitudine fie ea pro sau contra; şi să se încumete să critice, să creeze, să filozofeze (idealist şi materialist, adică într-o dialectică reconciliabilă în transmodernism prin credinţa într-o viziune, prin exprimarea speranţei într-un viitor mai optimist, mai invulnerabil).
Un astronaut de la NASA a atras atenţia mapamondului că a aborda Terra ecologic e unica ei şi a noastră şansă de-a supravieţui în mileniul următor. Subliniez în finalul comentariului meu acest aspect esenţial şi provoc marile puteri (China, India, Iranul, S.U.A., Rusia, Japonia, Uniunea Europeană) să rejudece priorităţile şi să se angajeze într-o luptă reală împotriva înarmării, din pricina căreia sume uriaşe de fonduri se consumă apocaliptic.
Amintindu-mi de-o carte a lui Constantin Noica „Modelul cultural european” (apărută la Editura Humanitas în 1993 – n.m.,IPB.), îmbrăţişez entuziasmul filosofului, deţinător al Premiului Herder, din 1988, că modelul cultural european va avea forţa culturală să supravieţuiască oricăror vicisitudini – deci şi împotriva impertinenţei lui Putin şi refuzului de acceptare a democraţiei occidentale de către Rusia, retardată istoric, social, politic, economic, bancar, mentalitar, literar, artistic etc.
Gânditorul de la Păltiniş pariază pe „timpul cel blând al culturii europene”, guvernat de zeul Kairos, (pe care eu l-am considerat protectorul meu absolut, paternal, răbdător cu aventurile mele prin labirintul vieţii, ajunsă în cel de-al 70-lea an de existenţă. Urmaşii mei să aştepte Kairosul următor! Le doresc să-l prindă!
Ion Popescu-Brădiceni
