Ediţie specială de plicuri pentru “Cuminţenia Pământului”

438

Ministerul Culturii a realizat împreună cu artistul Mircea Cantor şi în parteneriat cu Romfilatelia o ediţie specială de plicuri dedicată campaniei de subscripţie publică pentru achiziţia sculpturii lui Constantin Brâncuşi, “Cuminţenia Pământului”.

25.000 de plicuri vor fi disponibile în 392 de unităţi ale Poştei Române la preţul de 1,5 lei, începând cu data de 1 septembrie. “Nu sta cuminte. Donează!”, îndeamnă Mircea Cantor.
“Apreciind rolul educativ şi calitatea de vector eficient de comunicare pe care timbrele şi efectele poştale le au, Romfilatelia şi Compania Naţională Poşta Română au dedicat un plic special de corespondenţă operei «Cuminţenia Pământului» aparţinând marelui sculptor Constantin Brâncuşi. Aşa cum dăinuirea coloanei veghează spiritualitatea românească peste vremuri, la fel şi timbrul – marcă fixă a plicului de corespondenţă va transmite publicului, dar şi generaţiilor viitoare importanţa, măiestria şi unicitatea patrimoniului românesc. Sperăm astfel că beneficiarii produsului filatelic dedicat campaniei «Brâncuşi e al meu!» vor susţine şi sprijini acţiunile menite să redea neamului românesc «Cuminţenia Pământului», îndeplinind cu toţii o datorie morală şi cinstind cum se cuvine numele şi moştenirea inegalabilului Constantin Brâncuşi”, au declarat reprezentanţii Romfilatelia şi ai Companiei Naţionale Poşta Română.
Ediţia specială de plicuri emisă de Romfilatelia are scopul de a promova donaţiile prin SMS la numărul 8833. Prin trimiterea unui mesaj ce conţine cuvântul “Brâncuşi” către acest număr sunt donaţi doi euro pentru achiziţia “Cuminţeniei Pământului”. Acest lucru poate deveni posibil printr-un efort conjugat al statului român şi al cetăţenilor: suma de 5 milioane euro a fost alocată deja de Guvern şi e nevoie ca 6 milioane euro să fie colectate prin intermediul contribuţiilor voluntare ale persoanelor private şi cele juridice, până, cel târziu, la data de 30 septembrie 2016.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here