Edilul Jianu a găsit soluții pentru ca Lumina Sfântă să ajungă, de Paște, la motreni

730

“În contextul pandemiei de SARS-COV2 și al ordonanțelor militare prin care sunt interzise adunările publice și evenimentele religioase, astăzi, am căutat soluții, alături de preoții parohi ai bisericilor ortodoxe și a celei catolice din municipiul Motru, astfel încât oamenii să poată primi lumină și anafura de Paște. Discuții am avut și cu reprezentanții altor confesiuni religioase din Motru. Ținând cont de faptul că Paștele este cea mai veche și cea mai importantă sărbătoare a creștinătății, cea care aduce speranța mântuirii și a vieții veșnice, creștinii nu pot fi privați de bucuria prilejuită de această mare sărbătoare. Propunerea mea către preoți a fost ca Sfânta Litughie, care se va oficia în Noaptea de Înviere la Catedrala Ortodoxă din centrul municipiului Motru, să fie transmisă în direct pe rețele de socializare, la fel ca și întregul complex de slujbe –Deniile– care încep în Joia Mare. De asemenea, am găsit soluția pentru ca motrenii să primească anafura și lumina, după slujba din Noaptea de Înviere. Astfel, Primaria municipiului Motru va amplasa, în toate cartierele din oraș, dar și în satele componente, mai multe puncte în aer liber, unde preoții vor aduce Lumina de Înviere în candele și, de asemenea, casolete ermetice care conțin anafura stropită cu vin, spre a fi împărțite credincioșilor. Începând cu ora 6,00, în duminica Sfintei Sărbători, cetățenii se pot prezenta la punctele amplasate în oraș, cât mai aproape de locuințele lor, pentru a evita aglomerația de la biserici. În această acțiune vor fi implicate echipe de voluntari care vor sprijini buna desfășurare a acestei activități și, de asemenea, Poliția locală și Jandarmeria, pentru ca oamenii să păstreze distanța socială prevăzută de ordonanțele militare și regulile sanitare impuse în această perioadă a pandemiei. Pentru o desfășurare în bune condiții a acestei activități și pentru evitarea evenimentelor neplăcute, recomandarea către motreni este ca o singură persoană din familie să se prezinte la punctele amplasate de primărie. Pentru Paștele catolic, părintele Iosif va asigura asistența spirituală, spovedanie și împărtășanie, la domiciliul credincioșilor, în afara slujbelor din biserică. Paștele reprezintă o sărbătoare plină de bucurie și iertare, curaj și demnitate, iar în aceste momente dificile pentru umanitate, oamenii rămân în special în comuniune cu Dumnezeu. De aceea, am gândit să le înlesnim, pe cât posibil, accesul la ceea ce înseamnă partea spirituală a vieții”, a anunțat, aseară, primarul municipiului Motru, Gigel Jianu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here